Main menu

header

Bucate delicioase pentru copii cu alergii alimentare

511 26 1de Cătălina Tăgârță

V-ați întrebat vreodată ce ați face dacă micuțul dumneavoastră ar fi diagnosticat cu alergie la proteinele din lapte animal sau din ou? Pentru Alina Constantinescu, provocarea nu a constat doar în adoptarea unui nou stil de viață, ci și în găsirea unei grădinițe unde nevoile copilului său să fie înțelese și unde să poată fi îngrijit pe măsură. Iar cum acest lucru nu a fost posibil, mămica s-a văzut nevoită să fondeze propria instituție (Grădinița Club Nuki), unde i-a ajutat și pe alți copii cu diverse alergii. Așa a întâlnit-o pe Oana Popescu, iar cele două mămici s-au gândit să vină în ajutorul tuturor părinților, astfel că, de curând, au lansat cartea: „Bucate delicioase pentru copii cu alergii alimentare”.

Picanterii în bucătărie

510 26 1de Dana Purgaru

Vă numărați printre amatorii de ardei iute și adorați preparatele care „pișcă” papilele gustative? Aveți în familie sau printre oaspeți persoane care se dau în vânt după senzațiile tari în gastronomie? Ei bine, iată câteva idei numai bune de gustat de cei mai viteji.

Plăcinte pentru toate gusturile

509 26 1de Dana Purgaru

Doriți să faceți o surpriză culinară familiei sau aveți musafiri și vreți să le serviți ceva nu foarte greu de preparat, dar care va face senzație? O plăcintă aspectuoasă, savuroasă şi aromată va atrage, cu siguranţă, ca un magnet, pe toată lumea la masa dumneavoastră. Vă prezentăm câteva idei potrivite pentru mai multe gusturi.

Delicii cu fructe de mare

508 26 1de Diana Georgescu

Fructele de mare reprezintă opțiunea perfectă pentru zilele toride ale verii, fiind ușor de preparat și de digerat. În plus, ele asigură nutrienții necesari organismului pentru a face față deshidratării. Vă oferim câteva variante savuroase de preparare ale acestora.

Supe-cremă de iarnă

507 26 1de Dana Purgaru

Într-o zi friguroasă, când vă așezați la masă, nimic nu poate pica mai bine decât o supă-cremă fierbinte, savuroasă, ce parcă se topește în gură și vă încălzește din interior spre exterior. Vă oferim câteva idei cu care vă puteți bucura familia în această iarnă.

Newsletter