Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

564 26 1de Carmen Ciripoiu

Parcă mai vechi ca istoria, provenind din perioada culegătorilor și a vânătorilor, când au apărut primii crescători de vite nomazi, gustosul iaurt, gras sau degresat, cu fructe sau cereale, rămâne alimentul de bază al unei vieți sănătoase.

Consumat încă din anul 5000 î.Hr.

Potrivit istoricilor, primele iaurturi au fost consumate de populaţia neolitică în Asia Centrală și chiar în Mesopotamia, în jurul anului 5000 î.Hr., când se spune că au fost domesticite primele animale care produceau lapte. Dar cele mai vechi dovezi că omul începuse să mulgă aceste animale datează din perioada anilor 8500 î.Hr. În ceea ce-i privește pe cronicari, aceștia sunt de părere că bătăliile câștigate de bravii soldați ai lui Ginghis Han se datorează vechiului iaurt, de fapt un lapte fermentat, denumit kumis, cu care aceștia își hrăneau ostașii. În America se crede că iaurtul a ajuns prin secolul al XVIII-lea, dar nu a devenit popular decât după anii ’40. Primele beneficii ale acestui aliment au fost scoase la lumină de un savant rus, care a luat Premiul Nobel în anul 1908 pentru lucrările sale, Elie Mecinikov, acesta publicând primele lucrări legate de potenţialele beneficii ale iaurtului. Prima fabrică de iaurt i-a aparţinut lui Isaa Carasso din Barcelona, care a întemeiat-o în 1919 şi a denumit-o Danone, după numele fiului său.

Sfaturi utile

Chiar dacă în ultima perioadă multă lume folosește iaurtul ca un înlocuitor de succes pentru diferite ingrediente, trebuie ținut cont de anumite reguli. Dacă se amestecă prea mult iaurtul, acesta se subțiază. Tocmai de aceea se recomandă ca acesta să fie încorporat ușor, ușor în rețete, pentru ca acesta să-și mențină consistența bogată și cremoasă. De asemenea, iaurtul nu se va încălzi prea rapid, pentru că astfel se va separa în brânză și zer. Atenție! Când iaurtul este încălzit la peste 49 de grade Celsius, bacteriile benefice se distrug. Deoarece aciditatea din iaurt atacă aluminiul, se evită utilizarea de folie de aluminiu sau vase de copt din aluminiu atunci când este folosit la gătit. Care sunt cele mai gustoase rețete cu iaurt? Dumneavoastră decideți…

Iaurt de casă

Ingrediente: 7 l lapte, 1 iaurt simplu natural.

Mod de preparare: se pregătesc mai multe pahare de unică folosință. Se fierbe laptele la foc mic, iar după ce a dat în clocot se lasă să se răcească la temperatura camerei și se amestecă împreună cu iaurtul simplu. Atenție! Nu se folosesc ustensile de metal. Se pune în pahare, se acoperă cu folie de plastic și se introduce în frigider. Se consumă ca atare, asociat cu diverse supe sau ciorbe, sau amestecat cu fructe date prin blender.

Iaurt înghețat cu trandafiri și busuioc

Ingrediente: 350 ml iaurt gras, 3 lingurițe cu dulceață/marmeladă de trandafiri, 8-10 frunze de busuioc, 1 linguriță cu zahăr brun.

Mod de preparare: iaurtul se pune la scurs într-un tifon împăturit în patru. Se lasă la scurs în frigider peste noapte, iar dimineața se amestecă iaurtul scurs cu dulceața de trandafiri şi cu zahărul brun. Se adaugă în iaurt busuiocul tocat foarte mărunt. Se pune iaurtul într-o cutie cu capac, astfel încât stratul de iaurt să fie de doar 2 cm, ca să se poată congela mai repede. Se introduce iaurtul în congelator pentru o oră. Se amestecă din oră în oră compoziţia timp de cinci ore. Se servește în cupe.

Dip de ceapă

564 26 2Ingrediente: 200 g iaurt, 100 g smântână, 1 linguriță cu fulgi de ceapă măcinați, 1 vârf de linguriță cu usturoi granulat, 2 cepe mari, 2 linguri cu ulei, sare, piper.

Mod de preparare: se toacă ceapa și se pune la călit în uleiul încins. Se dă focul mic și se lasă ceapa la caramelizat timp de 35 de minute, amestecând din când în când. Când e rumenă-aurie se stinge focul, se mută ceapa într-un alt vas și se lasă la răcit. Se amestecă iaurtul cu smântâna, usturoiul și fulgii de ceapă. Se adaugă ceapa caramelizată (din care se reține o lingură pentru decor). Se drege dip-ul cu sare și piper, se pune într-un bol și se presară restul de ceapă caramelizată. Se servește cu chipsuri de cartofi.

Paste cu sos de iaurt și mazăre

564 26 3Ingrediente: 200 g paste tip cochilie, 200 g mazăre proaspătă (sau congelată), 150 g iaurt grecesc, 50 g brânză telemea sau feta, 2 căței de usturoi, 1/3 legătură de pătrunjel, 5 frunze de busuioc, 2 linguri cu seminţe de pin, semințe de floarea-soarelui sau migdale feliate, 1 vârf de linguriță cu fulgi de chili, 1 vârf de linguriță cu boia dulce, 3 linguri cu ulei de măsline, sare, piper.

Mod de preparare: se pune mazărea la fiert în multă apă cu sare. Se fierbe la foc mic, cu capac, timp de câteva minute, ca să nu se dezintegreze. Se scoate mazărea cu o paletă cu găuri și se împarte în două. În robot se pun iaurtul, două linguri cu ulei de măsline, usturoiul strivit, jumătate din mazărea fiartă și răcorită. Se mixează până se obține o pastă verde pal. Se adaugă pătrunjelul și busuiocul și se mixează doar până acestea sunt mărunțite. Se scoate sosul de iaurt într-un bol larg. În apa în care a fiert mazărea se pun la fiert pastele. Într-o lingură cu ulei se prăjesc seminţele de pin împreună cu cele de floarea-soarelui sau migdalele până când sunt doar ușor rumene, se adaugă chili și boiaua și se mai prăjesc până se rumenesc mai bine. Se scurg pastele și se adaugă peste ele sosul de iaurt, ușor, ca să nu se taie, apoi se pun restul de mazăre, brânza sfărâmată și amestecați până la omogenizare. Se adaugă sare și piper negru după gust și seminţe de pin cu tot cu ulei, apoi se amestecă.

Tzatziki

564 26 4Ingrediente: 1 castravete lung (sau 3 castraveciori), 200 g iaurt grecesc (sau smântână fermentată), 2 căței de usturoi (sau mai mult, după gust), 2-3 linguri cu ulei de măsline de calitate, câteva fire de mărar, sare.Mod de preparare: se rade castravetele pe răzătoare, se stoarce foarte bine într-un tifon și se amestecă împreună cu iaurtul, usturoiul strivit, uleiul și mărarul tocat. Se drege de sare. Se potrivește ca sos pentru diverse feluri de mâncare și salate sau poate fi servit simplu pe pâine prăjită.

Add comment


Security code
Refresh