Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

611 26 1de Carmen Ciripoiu

Cu o istorie bogată și interesantă, bucătăria germană constituie pentru cei care doresc preparate gustoase și sățioase alegerea potrivită. Dacă în partea de vest a Germaniei s-a păstrat puternica influenţă a Franţei şi Italiei, unde un rol important îl joacă legumele, la sud se mănâncă mai multe grăsimi şi mâncăruri mai consistente, pe bază de carne. De asemenea, nemții au primit foarte multe influenţe din partea bucătăriilor din Ungaria, Rusia, precum și din… România.

Chiftele aplatizate din dovlecei cu sos de smântână

611 26 2Ingrediente: 800 g dovlecei, 2 ouă, 4-5 linguri cu făină, 4-5 linguri cu pesmet auriu, 1 lingură cu sare de mare, 1/2 linguriță cu piper măcinat, 400 ml ulei. Pentru sos: 4-5 linguri cu smântână, 1 castravete proaspăt, 2 căței de usturoi, 1 lingură cu telemea de oaie rasă.

Mod de preparare: dovleceii se curăță de cojă și de semințe, apoi se rad pe răzătoarea fină. Ulterior, se storc de zeama rezultată (atenție, în această etapă nu se adaugă sare, că lasă mult mai multă zeamă), apoi se pun ouăle bătute, făina și pesmetul și se amestecă energic până se obține un aluat omogen. Se asezonează cu sare și piper, apoi, cu ajutorul unei linguri, se pun la prăjit în uleiul încins. Se așteaptă până se obține o crustă aurie, apoi se întorc pe cealaltă parte. Chiftelele se scot într-o strecurătoare sau pe un șervet absorbant de bucătărie. Aceste chifteluțe aplatizate se pot servi ca dulce pudrate cu zahăr sau ca aperitiv lângă un sos din smântână, castraveți, usturoi şi telemea de oaie rasă.

Rulouri din carne de mânzat

611 26 3Ingrediente: carne de mânzat feliată subțire (snițel) - 16 bucăți, sare iodată, piper proaspăt măcinat, 4 linguri cu muștar cu busuioc, 200 g bacon (aproximativ 16 bucăți), 4 bucăți de castraveți acri, ulei de măsline, cleme pentru rulade, 1 morcov, 2 tije de apio, 1 ceapă galbenă, 1/2 păstârnac, 1/2 rădăcină de pătrunjel.

Mod de preparare: feliile de carne preparate, ca pentru snițel, adică feliate cât mai subțire, se asezonează cu sare, piper, apoi se ung cu muștar. Pe fiecare bucată de carne se așază o felie de bacon, bastonașe de castravete acru, apoi se rulează, se prind cu scobitori sau cu cleme speciale pentru rulade. Legumele se curăță, se feliază și se pun la călit cu puțin ulei de măsline. Rulourile obținute se prăjesc într-o tigaie cu puțin ulei de măsline pe fiecare parte. După ce s-au rumenit se așază pe patul de legume călite, se adaugă apă, atât cât să le acopere, apoi vasul se închide perfect și se lasă la fiert. După ce timpul s-a scurs, se transferă rulourile și legumele într-un vas termorezistent, ce se introduce în cuptor aproximativ 15 minute, atât cât să se rumenească un pic. Rulourile se servesc fierbinți, acompaniate de piure din cartofi sau alături de varză roșie călită.

Eierpunsch Mamma Mia

611 26 4Ingrediente: 500 ml lichior de ouă, 700 ml vin alb demisec, 1 lingură cu zahăr brun, 300 ml vin alb dulce, 1 vârf de scorțișoară. Pentru frişcă: smântână lichidă, întăritor de frişcă şi zahăr vanilat.

Mod de preparare: la început se pregătește frișca din smântână lichidă, întăritor de frișcă și zahăr vanilat și se pune la rece. Zahărul brun și lichiorul se pun într-o oală la foc mijlociu și se mixează în timpul preparării. Se adaugă apoi vinurile și scorțișoara și se mixează în continuare până devine spumos. Când este gata se pune în pahare și se decorează cu frișcă. Se servește imediat.

Gnocchi cu șuncă, mozzarella și parmezan la cuptor

611 26 5Ingrediente: 200 g șuncă, 200 g ciuperci Champignon, 200 g roșii, 1 ceapă, 3 căței de usturoi, 3 linguri cu ulei de măsline, 3 linguri cu sos de roșii, 200 ml smântână, 1 kg Gnocchi, 200 g mozzarella, 100 g parmezan, 1 pahar cu vin alb Riesling, 1 lingură cu ierburi italieneşti (oregano, busuioc etc.), sare și piper după gust.

Mod de preparare: roșiile tăiate cubulețe se călesc într-un vas cu o lingură cu ulei de măsline. Se pun sare și piper după gust, apoi se toarnă într-un castron până se pregătesc în același vas și celelalte ingrediente. Întâi se călesc ceapa și usturoiul în două linguri cu ulei de măsline, apoi se adaugă ciupercile tăiate după preferință, șunca tăiată pătrățele, sosul de roșii și vinul alb Riesling. Dacă sosul este prea lichid se pune și o lingură cu făină, apoi se presară ierburile italienești. Gnocchi se pun într-o formă mai mare termorezistentă, apoi se presară peste mozzarella tăiată fâșii. La final se toarnă sosul, smântâna și parmezanul și se dă la cuptor până capătă o culoare aurie.

Sparanghel în foi de lasagna

611 26 6Ingrediente: 18 bucăți de sparanghel, 6 foi de lasagna, 12 felii de șuncă tăiate subțiri, 4 linguri cu brânză Philadelphia, 2 roșii, 1 ardei, 1 ceapă mică roșie, ceapă verde, 1 morcov tocat mărunt, 100 g brânză Emmentaler, unt, sare, piper.

Mod de preparare: sparanghelul se pune într-o oală cu apă clocotită. Se adaugă și puțină sare și se fierbe la foc mediu 10-15 minute, apoi se scoate din oală și se scurge pe un prosop de bucătărie. Foile de lasagna se fierb trei minute în apa în care s-a fiert sparanghelul, apoi se pun în apă rece pentru scurt timp. În brânza Philadelphia se pun sare și piper, iar roșiile se taie cubulețe. Două foi de lasagna se pun una lângă alta, se întinde o lingură cu brânză peste care se pun șuncă și bucăți de sparanghel. Roșiile se adaugă deasupra, apoi ceapa călită cu ardei și morcov. În final se rulează și se aşază în forma unsă cu unt. Brânza Emmentaler felii se pune peste rulouri și se dau la cuptor până devin aurii. Când sunt gata se pune pătrunjel verde deasupra.

Salată de fusilli cu crenvurşti

611 26 7Ingrediente: paste fusilli 300 g, 1 ardei capia, 5 crenvurști afumați, 2 tije de apio, 300 g maioneză, 3 linguri cu amestec de murături feliate. Pentru decor: ceapă chives, oregano proaspăt, semințe de floarea-soarelui.

Mod de preparare: pastele se fierb conform indicațiilor de pe ambalaj, apoi se scurg și se pun la rece. Între timp se mărunțesc ardeiul, curățat de semințe, tijele de țelină, crenvurștii și murăturile feliate. Ingredientele mărunțite se amestecă împreună cu pastele într-un bol încăpător. După ce s-au înglobat, se adaugă maioneza și se amestecă ușor, până ce se omogenizează. Compoziția se dă la rece 30 de minute, până ce se împreunează gusturile, apoi se servește în boluri încăpătoare, ornată cu fire de ceapă chives, oregano și semințe crude de floarea-soarelui.

Bauernfruhstuck (mic dejun german)

611 26 8Ingrediente: 2 linguri cu ulei de măsline, 5 cartofi curățați, tăiați cuburi și fierți, 100 g șuncă presată, 1 ceapă medie tocată, 1 ardei roșu tăiat cuburi, sare, piper, paprika, pătrunjel, 3 ouă bătute ca pentru omletă.

Mod de preparare: se călesc ceapa și ardeiul. Se împing către margine și se adaugă cartofii fierți și o lingură cu ulei și se rumenesc câteva minute. Se pune șunca presată, sare și piper, paprika și se călesc câteva minute. Se amestecă toate legumele din tigaie și se adaugă pătrunjelul. Se pun apoi ouăle, se amestecă, iar când încep să se gătească se ia tigaia de pe foc. Se servește imediat cu ketchup.

Flammkuchen cu șuncă și ceapă

611 26 9Ingrediente: 250 g făină, 15 g drojdie proaspătă, 150 ml apă sau lapte călduț, 2-3 linguri cu ulei de măsline, 1 vârf de cuțit cu zahăr, sare. Pentru topping: 150 g șuncă de porc, 150 g ceapă roșie, 120 g brânză sărată cu smântână sau cașcaval.

Mod de preparare: se amestecă făina cu sarea într-un bol. Drojdia se amestecă bine cu zahărul într-o cană, se adaugă puțin lapte călduț și se toarnă peste făină. Cu mâinile bine unse cu ulei se frământă aluatul câteva minute până devine elastic și omogen, apoi se acoperă și se lasă la dospit în loc cald cel puțin o oră. Șunca se taie cubulețe, iar ceapa, felii subțiri. Se împarte aluatul în două bucăți egale, se întinde o foaie foarte subțire care se așază în tava unsă cu unt sau tapetată cu hârtie de copt. Peste aluat se pune brânza cu smântână sau cașcavalul ras, lăsând marginile neacoperite, apoi se presară șunca și feliile de ceapă. Se dă la cuptor aproximativ zece minute, până ce aluatul devine crocant. Tradițional se servește pe un blat din lemn.

Tort Bienenstich (Înțepătură de albină)

611 26 10Ingrediente: 300 g făină, 1 praf de sare, coaja rasă de la 1/2 lămâie, 50 g zahăr, 20 g drojdie proaspătă sau 1 plic cu drojdie uscată, 1 ou la temperatura camerei, 50 g unt moale, 100 ml lapte călduț. Pentru topping de migdale: 100 g migdale feliate, 75 g unt, 75 g zahăr, 2 linguri cu lapte. Pentru cremă: 400 ml lapte, 1 plic cu budincă de vanilie, 100 g zahăr, 100 g unt, 200 ml frișcă lichidă, 1 plic cu întăritor pentru frișcă (opțional).

Mod de preparare: se pregătește întâi budinca pentru cremă: se pune laptele la fiert, se amestecă praful de budincă cu zahărul și puțin lapte, se omogenizează, apoi se adaugă restul de lapte și se fierbe până dă în clocot. Se ia de pe foc și se acoperă cu o folie alimentară ca să nu se formeze pieliță deasupra. Se lasă la răcit. Pregătirea aluatului: se amestecă drojdia cu o linguriță cu zahăr și puţin lapte călduţ, se adaugă o lingură cu făină și se lasă la dospit 15 minute. În laptele călduț se dizolvă zahărul rămas și untul moale. Făina rămasă se amestecă într-un bol cu sarea și coaja de lămâie, se face în mijloc o adâncitură în care se toarnă amestecul cu drojdia, oul bătut și laptele călduț cu zahărul și untul. Se mixează toate ingredientele până ce acestea se desprind ușor de pereții bolului. Se lasă aluatul să se dospească la loc călduț, acoperit cu un prosop, până își dublează volumul. Se pregătește o formă de tort cu diametrul de 26 cm și se tapetează cu hârtie de copt sau se unge cu unt și se presară făină. Ulterior se pregătește toppingul de migdale: untul cu zahărul și laptele se pun într-o cratiță de ceramică sau într-o tigaie antiaderentă la foc mic până se dizolvă zahărul, se ia de pe foc și se adaugă migdalele. Cu mâinile pline cu făină, se întinde aluatul în forma de tort, se toarnă deasupra toppingul de migdale într-un strat uniform și se dă la cuptor pentru 35 de minute. După ce se scoate din cuptor, se lasă zece minute pe un grătar la răcit, apoi se scoate cu grijă și se feliază în două pe orizontală. Partea de jos a tortului se așază pe un platou, iar partea de sus cu toppingul de migdale se pune pe un blat de lemn, și cu un cuțit bine ascuțit se împarte în 12 felii. Budinca de vanilie se mixează împreună cu untul moale, până devine un amestec omogen. Frișca se bate spumă tare, apoi se adaugă la budincă, amestecând uşor cu o paletă. Peste blatul răcit se pune marginea detașabilă a formei de tort, apoi se întinde crema uniform și deasupra se pune capacul cu migdale. Se dă la frigider pentru două ore, apoi se scoate marginea detașabilă și se servește.

Johannisbeere Kuchen

611 26 11Ingrediente: 300 g zahăr, 6 ouă, 1 kg quark (cremă de brânză mai acrișoară), 240 g unt, 2 sticluţe cu esență de vanilie, 140 g făină, 3 lingurițe cu amidon, 1 praf de sare, 1,5-2 căni cu coacăze roșii, zahăr pudră pentru decor.

Mod de preparare: într-un bol se spumează untul la temperatura camerei cu zahărul la viteză mare. Se adaugă pe rând câte un ou, apoi esența de vanilie și quarkul și se mixează la viteză mică. Atunci când compoziția devine omogenă se adaugă făina amestecată cu amidonul și cu praful de sare, care se încorporează încet, cu o spatulă. Se toarnă crema obținută într-o tavă unsă cu unt și tapetată cu pesmet și se dă la cuptor pentru aproximativ 45 de minute. În ultimele zece minute se presară deasupra coacăzele. Se lasă la răcit, apoi se pudrează cu zahăr.

Diavoli nemțești

611 26 12Ingrediente: 1,2 kg cartofi, 4 ouă, 4 linguri cu lapte, 1 linguriță cu boia dulce, sare, făină cât cuprinde, 3-4 linguri cu margarină.

Mod de preparare: se fierb cartofii, se curăță de coajă și se trec prin mașina de tocat, apoi se amestecă bine cu ouăle bătute, laptele, boia, sare și făină cât să se facă un aluat care să se întindă subțire cu sucitorul, apoi se taie rondele cu paharul. Se pun rondelele să fiarbă în apă fierbinte, cu sare, la foc mic, timp de cinci minute, se scot şi se lasă la scurs. După ce s-au scurs, se pun la rumenit într-o tigaie cu margarină şi se întorc pe fiecare parte. Se poate presăra peste acestea brânză sau caşcaval ras.

Flammkuchen Toast

Ingrediente: 2 cepe verzi, 8 felii de toast mai mari, 150-200 g șuncă afumată tăiată cubulețe, 200 g creme fraiche, 150 g brânză rasă Emmentaler, sare, piper.

Mod de preparare: ceapa verde se taie rondele. Cuptorul se pregătește la 175°C. Într-un castron de mărime mijlocie se combină ingredientele de mai sus și se amestecă până ce se formează o cremă consistentă. Se aşază feliile de toast pe tava de cuptor, apoi se pune cu lingura crema deasupra și se dau la cuptor până se rumenesc. Când sunt gata se servesc imediat.

Add comment


Security code
Refresh