Main menu

header

Tradiţie la Sărbătoarea Pâinii

    Un week-end frumos şi cald de toamnă, cu frunze ruginii. Muzică populară, costume tradiţionale, gospodine din câteva judeţe ale ţării. Şi un miros de pâine proaspătă scoasă din cuptor de-ţi lăsa gura apă. Acestea au fost ingredientele Sărbătorii Pâinii, care s-a desfăşurat în zilele de 4 şi 5 octombrie în Parcul Naţional din Bucureşti. Au răspuns invitaţiei lansate de Primăria Sectorului 2 şi de Centrul Cultural „Mihai Eminescu“ 140 de meşteri populari, dar şi brutari din Hunedoara, Maramureş, Botoşani, Olt, Teleorman, Harghita, Bucureşti şi chiar din Republica Moldova.
    Pentru bucureşteni a fost o adevărată plăcere să guste din preparatele executate cu măiestrie de brutari: pâine coaptă la ţest, pe vatră sau în cuptor, cozonaci secuieşti (kürtöskalács), plăcinte hunedorene pregătite la tigaie (un soi de scovergi), brânzoaice, cozonaci şi turtă dulce. Ce festin!! În afara preparatelor de brutărie, vizitatorii au mai putut să „testeze” bulz preparat la faţa locului, păstrămioară şi cârnăciori, pe care i-au stropit din belşug cu vin sau cu must de Medgidia. Ambianţa sonoră a fost asigurată de câteva formaţii de muzică populară, dar şi de câţiva interpreţi de renume. Nu doar produse gastronomice s-au putut cumpăra la Sărbătoarea Pâinii, ci şi obiecte de sticlă şi de lemn, produse ceramice, ii sau păpuşi textile.
Povestea ţestului
   Unul dintre cele mai apreciate produse de panificaţie de la acest eveniment a fost pâinea preparată într-o metodă tradiţională oltenească. La ţest.  Ţestul este un cuptor mobil, în formă de capac mai bombat (clopotul), confecţionat din lut, utilizat în special pentru coacerea pâinii, dar şi a altor preparate. Cu un diametru ce variază între 40 cm şi 60 cm, un astfel de cuptor poate cântări aproximativ 20 kg. Are două părţi mobile: un platou pe care stă, pe care se face focul, şi clopotul. În momentul în care gospodina trebuie să bage sau să scoată pâinea din ţest introduce un vătrai într-un orificiu din clopot şi ridică pur şi simplu. La prima folosire dintr-o zi focul trebuie să ardă în acest cuptor preţ de o oră, apoi doar circa 20 de minute. O pâine se coace în acest fel după doar 30 de minute. În prezent, el se mai întâlneşte încă în gospodăriile tradiţionale din sudul ţării. Gospodinele afirmă că îl folosesc întrucât preparatele coapte în acest fel sunt mai gustoase şi miros mai frumos.
 Reţetă de plăcintă gorjeană făcută în ţest
Trei căni cu mălai, două linguri cu brânză puţin sărată, un guguloi de unt cât un ou de prepeliţă şi un praf de sare. Se amestecă toate foarte bine, până se întăreşte aluatul. Se unge o tavă de pământ cu untură şi apoi se aşază un pat de foi de varză murată. Aluatul se pune peste frunze şi apoi tava se bagă în ţest. Poftă bună!

Elena Şerban
 


Proverbe legate de ţest
   -Femeia însărcinată să nu se uite la ţest, pentru că iese copilul „ţestos”;
   - N-arunca ţestul în gunoaie, că faci buboaie;
   - E umblat ca ţestul în vatră (se spune despre oamenii care n-au ieşit deloc din satul lor).

Bucataria pentru toti - Wok, tigaia chinezească

    Bucătăria chinezească se bazează în mare parte pe prepararea alimentelor cu ajutorul acestei tigăi. Este un vas de gătit fabricat din fontă, oţel carbon sau aluminiu, materiale bune conducătoare de căldură, ce permit ca alimentele să fie gătite la o temperatură mare, într-un timp foarte scurt. De asemenea, vasul este acoperit cu un material antiaderent. În ultimul timp, wok-ul a devenit foarte cunoscut în toată lumea, datorită calităţilor sale apreciate în arta culinară. 

Realizată din fontă sau din aluminiu
    Forma clasică a acestui vas pentru gătit este cea rotundă, cu baza curbată. Permite o suprafaţă mai mare de gătit, spre deosebire de tigăile cu margini verticale. Vasul wok este destul de mare, cu două mânere, unul rotund şi altul drept şi lung, pentru a fi simplu de manevrat. În magazine se găsesc două tipuri de tigăi wok. Cele chinezeşti sunt mai subţiri şi mai uşoare, iar cele occidentale, mai groase şi mai grele. Tigăile din fontă menţin căldura, dar se încălzesc mai greu, iar timpul de preparare a alimentelor este mai lung. Dar sunt cele mai recomandate, pentru că acelea confecţionate din aluminiu se deformează uşor la temperaturi ridicate. 

Călătorie în istoria cofetăriei Capşa „Casa subţire” a Bucureştilor

    În perioada în care industria bomboneriei şi a cofetăriei era la începuturi, iar bucureştenii consumau „dulciuri orientale”, Grigore Capşa, nepotul lui Constantin Capşa, „un cojocar subţire”, va pune bazele unei cofetării ce va deveni de-a lungul vremii „cea dintâi cofetărie” din Bucureşti şi una dintre cele mai bune din sud-estul Europei. Casa Capşa a intrat de-atunci în istoria gastronomiei româneşti, iar clientela de seamă care i-a trecut pragul s-a bucurat de „cofeturi cum nu se mâncase până încă, cu consumaţii cum nu se băuse...”, după cum spun documente ale vremii. 

Furnizor de dulciuri pentru familii regale
     Născut în 1841, Grigore Capşa s-a perfecţionat încă de la vârsta de 15 ani la renumita Casă Boissier, unde a învăţat ca nimeni altul tainele meseriei pe care şi-o alesese. În scurt timp, Grigore Capşa a ajuns furnizor al Curţii Regale din Franţa, în 1869, delectând-o pe împărăteasa Eugenia cu excepţionalele sale produse. Întors în ţară, el se ambiţionează să modernizeze arta cofetăriei, făcând ca Bucureştii să rivalizeze cu francezii, lucru nemaiîntâlnit în acea epocă. Pentru meritele sale, Capşa devine furnizor al curţii „domnitoare” şi primeşte prima sa medalie, „Bene Merenti”, clasa I.