Main menu

header

florin_condurateanuNu există perioadă în care grija părinţilor să fie mai umflată ca acel timp în care copilaşul se ridică în picioare şi face primii paşi. Mama, tatăl, bunicii privesc picioruşele odraslei parcă sub lupă, şi cea mai mică şovăială în primii paşi, cea mai nesemnificativă căzătură în fund a bebeluşului capătă dimensiunile unei drame până la tavan. Aşa că părinţii dau fuga la medic să-l alerteze pe acesta că picioruşele micuţului au, pasămite, un defect.

De cele mai multe ori, drumul e degeaba, fiindcă oasele şi articulaţiile bebeluşului se prezintă în limitele normalului, dar o serie de vorbe greşite umblă prin telefonul fără fir şi înnebunesc părinţii speriaţi cum că odrasla are picioarele în paranteze sau că e vorba despre platfus. O altă groază e că a întârziat mersul sau ridicarea în picioare. Dar iată lămuriri date de profesorul doctor Mihai Jianu, şeful clinicii de ortopedie şi chirurgie a coloanei vertebrale de la Spitalul de Urgenţă Pediatrie „Grigore Alexandrescu“. Pentru început să aflăm vârsta la care copilul foarte mic evoluează ca dezvoltare a oaselor şi articulaţiilor. Bebeluşul este firesc să-şi ridice capul la 3 luni, moment în care se formează şi prima curbură a coloanei în regiunea cefei. La 6 luni, copilul e normal să stea în şezut şi atunci se curbează uşor coloana vertebrală în regiunea spatelui prin acea cocoaşă abia sesizabilă. Este greşit să forţezi copilaşul să stea în popou mai devreme, pe la 4-5 luni, sprijinindu-l cu perne. Greutatea capului, a braţelor turteşte vertebrele şi nu se dezvoltă nici muşchii laterali ai coloanei. Astfel, această musculatură insuficient dezvoltată nu mai ţine coloana dreaptă. Copilul trebuie să se ridice în picioare în perioada 8 luni-1 an şi se curbează coloana firesc şi în zona şalelor. Mersul trebuie să apară între 9 luni şi 1 an şi 2 luni. Dacă cel mic nu merge de la 1 an şi 2 luni încolo trebuie consultat de un medic ortoped, fiindcă ceva nu este în regulă. Fetiţele merg mai devreme decât băieţii. Copilul trebuie îndemnat să meargă prin casă desculţ sau cu ciorăpei, deoarece cu talpa goală se păşeşte cel mai bine, formându-se bolta tălpii, acea curbură necesară pentru mersul neobositor. Mersul are patru timpi, se porneşte cu călcâiul pe sol, iar timpul doi este o rulare a labei piciorului, după care pe pământ ajunge vârful piciorului, după aceea piciorul se ridică de la sol şi păşeşte celălalt picior. Afară, copilaşul trebuie să fie încălţat cu pantofi sau ghetuţe cu talpă flexibilă, pentru a imita mersul desculţ, cel mai indicat. Este o gafă să pui copilului încălţări cu talpă dură sau cu carâmb înalt, ce nu-l lasă să ruleze talpa, iar ghetele înalte, care pasămite îi „ţin glezna”, nu i-o fac mai elastică. Cu astfel de ghete rigide şi înalte parcă l-ai obliga pe copil să meargă prin oraş cu clăpari de schi. Şi purtarea de talonete e neindicată, fiindcă ele nu pot arcui oasele labei piciorului, deci nu corectează eventualul platfus, ba chiar fac rău. Mulţi părinţi vin speriaţi că bebeluşii parcă ar avea platfus. În realitate, talpa lor are un strat de grăsime şi de aceea atinge solul. Toţi copiii au platfus până la 4 ani şi abia apoi se creează bolta oaselor la laba piciorului. Maturii, doar vreo 10% au cu adevărat platfus, dar doar doi-trei din 100 au picior plat dureros şi e cazul să fie trataţi. Cei cu platfus nedureros obosesc ceva mai devreme la mers, fiindcă nu pot rula talpa. Copiii până la 1 an şi jumătate au picioarele în „paranteze”, după care devin în formă de „x”, căci aşa există o mare varietate de mişcări din genunchi.

 

Add comment


Security code
Refresh

camp 300x2507