Main menu

header

Să mergi fără să gâfâi şi fără să-ţi ia foc călcâiele

  Nu există subiect de şuetă, ba chiar de bârfă, mai vârtos decât regimul alimentar. În cura de slăbire există sute de milioane de experţi pe toată suprafaţa Pământului! Şi în România, când e vorba despre ce e bine să pui în farfurie, se bulucesc să-ţi dea sfaturi o vecină de pe scara blocului şi un cumătru din Huşi, pricepuţi în curele de slăbire. Chestiunea e atât de serioasă şi poate avea consecinţe atât de rele, încât e o teribilă imprudenţă să te apuci să urmezi reţetele unor aşa-zişi specialişti, care se laudă că deţin secretul alimentaţiei raţionale şi al modului de a slăbi. Părerea mea, nu este bine să te laşi pe mâna unor consilieri de 3 lei, ci trebuie să urmezi recomandările unor medici specialişti în ale nutriţiei.
 

Când se depune rugina în încheieturi

  Nu poate nimeni pe lumea asta să se pituleze pe poteci ocolitoare ale vieţii, încercând să nu se intersecteze cu drumul urmat de reumatisme. Vrem, nu vrem, dăm ochii măcar o dată în viaţă cu câte o durere reumatică, de-ţi vine să vorbeşti deochiat, ca românii, şi să zici cu năduf „că-ţi bagi picioarele în reumatism!“. Uşor de zis, greu de înfăptuit, că de multe ori chiar picioarele te dor, de nu poţi să ţi le bagi, blestemând boala reumatică.
Mare este sacul cu boli reumatice, ajungând la cifra uluitoare de 120. Din păcate, oamenii de ştiinţă din toată lumea n-au reuşit să descopere de ce unii au mai multe dureri reumatice decât alţii şi de ce unii răspund cu dureri în genunchi

Bolnavul de ficat nu trebuie să mănânce răbdări prăjite

  Bolnavul de ficat are înţepenită în cap o idee ce nu mai este de actualitate, dar umblă de nebună prin telefonul fără fir al populaţiei. Bolnavul de ficat a auzit de la o cumătră din Huşi sau de la un vecin de palier că meniul său este restricţionat cu severitate şi că regina prânzurilor şi împărăteasa cinelor la bietul hepatic este brânza de vaci sau, cum e băşcălită, „brânza de veci”. Bietul hepatic nu numai că are insomnii cu gândul la îngrozitoarele „transaminaze”, dar, colac peste pupăză, nu se poate gândi cu plăcere la niscaiva alimente gustoase, ci numai la brânza aia de vaci, pe care o mestecă de parcă ar fi tencuială. Eroare!

Ridicarea în două picioare a adus şi necazuri

  Istoria omenirii a aplaudat până la înroşirea palmelor atunci când lumea asta colosală a făcut un pas uriaş pe drumul dezvoltării, adică atunci când omul s-a ridicat în două picioare, devenind cea mai evoluată vieţuitoare. Se pare că aia a fost treapa decisivă în istoria planetei Pământ, când omul s-a lepădat de regnul animal, a renunţat la poziţia în patru labe şi s-a înălţat ca un biped. Se pare că atunci omul a început să judece divers şi decisiv cu creierul, să aibă conştiinţă şi comunicare prin vorbe, precum şi alte perfecţionări de structură şi reacţie.
  Pare ciudat, dar toate aceste excelenţe apărute, care l-au suit pe tronul de împărat al planetei, au pornit pur şi simplu de la ridicarea lui în două picioare.  Însă, iată că ştiinţa opinează că acest salt în evoluţie nu s-a desăvârşit, că încă fiinţa umană plăteşte uneori greu şi chinuitor decont pentru săltarea în două picioare. Iată un exemplu: în mod destul de

Conjunctivita, bat-o vina!

  Uneori se bramburesc lucrurile într-atât, încât în rândul poporului se face un adevărat ghiveci din situaţiile importante şi cele derizorii, amestecând într-o ciulama stările de urgenţă cu acelea care nu necesită mare grabă. În rândul populaţiei, mai ales în domeniul sănătăţii, se învârt tot felul de confuzii. Din necunoaşterea unei stări, unii nu se duc imediat la doctor atunci când situaţia chiar o cere, iar alţii îi plictisesc pe medici, venind alarmaţi în goană că le curge nasul, că îi supără genunchiul la schimbarea vremii şi alte nimicuri.
  Şi în materie de ochi se produc interpretări eronate. Lumea trebuie să ştie că un ochi roşu nu înseamnă o mare urgenţă. Se pune problema intervenţiei şi consultului imediat atunci când ochiul este roşu şi dureros. Ochiul roşu poate proveni şi de la conjunctivite. Profesor doctor Monica Pop lămureşte şi acest capitol atât de des întâlnit al conjunctivitelor. Iată însă înainte de toate o precizare de mare importanţă: în oftalmologie, tratamentele nu sunt pe termen lung. În mod normal, acestea trebuie să se întindă doar pe maximum zece zile. În altă situaţie însă, terapia se întinde pe ani întregi, tratamentul fiind de fapt permanent. Acest lucru se întâmplă în glaucom. Dar să ne întoarcem la conjunctivite.

„Vai de şalele mele!“

  M-a sunat la telefon o voce de bărbat puternică: „Nea Florine, ajută-mă! M-am aplecat sub robinetul de la baie să mă spăl pe gât şi pe spate şi îndreaptă-te după aia dacă mai poţi! Am rămas aplecat în unghi drept, mă doare mijlocul de îmi sar ochii şi nici nu pot să merg pe stradă de ruşine.“ Bietul bărbat a păţit ca mulţi alţii, fac o mişcare niţel mai curajoasă şi rămân încovoiaţi ca mânerul de la umbrelă. Mai amintim că lombosciatica îi trăsneşte pe mulţi aşa, din senin. Urma un meci important al naţionalei de fotbal, şi portarul tricolorilor, Lung, s-a trezit dimineaţa, cu două zile înainte de meci, cu spatele îndoit şi cu dureri teribile în şale. Ce să mai plonjeze, ce să facă salturi acrobatice după minge, când el abia putea să umble prin cameră! Până la urmă a avut noroc şi, în trei zile, „colţii“ cu care-l înşfăcase durerea de mijloc s-au retras. Aceeaşi păţanie a avut-o şi un actor foarte la modă, care, în ajunul unei premiere, a fost lovit de o criză de spate, încât medicii, cu eforturi disperate, abia l-au adus în stare de mers, ca să nu se compromită premiera. Dar

Aoleu, mânca-ţi-aş ochişorii!

  Zic nostim unii oameni, mai de la mahala, o vorbire, pasămite doldora de iubire: „Aoleu, mânca-ţi-aş ochişorii tăi!“. Şi asta aduce în discuţie cât de preţioşi sunt ochii, că nu degeaba metaforizează românul, cel născut poet: „Scump ca lumina ochilor“. Din păcate, nu numai cei care ne plac zic „mânca-ţi-aş ochii tăi”, ci şi bolile par să spună la fel. În materie de ochi, există o sumedenie de afecţiuni: unele mai ale naibii, altele mai blânde, altele care nici nu mai sunt declarate a fi boli, cum este presbiopia - acea slăbire a vederii de aproape după vârsta de 40 de ani. Când un om se prezintă la otfalmolog cu un necaz la ochi, invariabil pune întrebarea: „Îmi revine vederea?“. Răspunsul e uneori pozitiv, alteori, din păcate, negativ.

Cine scoate umărul din necaz

  Umblă vorba că e mai bine să-ţi rupi un os decât să-ţi strici o articulaţie. Şi chiar din lumea fotbalului vine confirmarea, fiindcă vezi câte un jucător căruia i se frânge osul pe teren, diagnosticul fiind de dublă fractură, dar la aproximativ patru luni după operaţie şi introducerea de piese metalice, sportivul revine pe teren. Însă dacă pacostea fotbalistului se strecoară într-o articulaţie a genunchiului, a gleznei şi s-au făcut vraişte, se înlănţuie operaţiile şi recuperările, astfel încât aceştia devin indisponibili mai mult de opt luni. Când îi întrebi pe ortopezi care este cea mai rea fractură, ei rostesc fără să clipească: „fractura de bazin“. Când se rup oasele bazinului, operaţiile sunt grele, imobilizarea lungă, recuperarea se întinde pe câteva luni şi dandanaua e mare.

Cine şi-a bătut joc de arhitectura ficatului?

  Îi vezi pe câte unii, bieţi oameni, că au ditamai burta, umflată şi ţuguiată de mai să plesnească cureaua de la pantaloni, iar în rest picioarele le sunt subţiri ca grisinele, braţele cu carnea topită, aproape numai oase şi piele, şi, în general, imaginea lor e să le plângi de milă. Burta aceea mare nu înseamnă grăsimi şi că o duc bine, ci burta este plină de lichid fabricat de o boală cumplită, numită ciroză.

Ficatul la telefonul fără fir

  Multe zvonuri, bârfe joacă hora în jurul diagnosticului de ficat gas. Şi asta fiindcă această boală este foarte răspândită, încât aproape se miră câte o vecină că nu ţi-a găsit şi ţie ficatul gras. Lumea vorbeşte vrute şi nevrute despre această boală şi nu întotdeauna pălăvrăgeala asta, zice-se medicală, are cheag de adevăr. Un neadevăr ce umblă din gură-n gură este acela că mai toată lumea, dacă s-ar examina, ar fi diagnosticată cu ficat gras, ceea ce nu e chiar aşa, fiindcă steatoza hepatică, adică ficatul gras, se întâlneşte în ceva mai puţin de 50% din populaţie.
 

Să auzi zgomote care nu există

  Cam aşa ceva, ciudat, se întâmplă în urechea unora. Nervul auditiv se atrofiază, scade auzul spre surditate, însă, în mod paradoxal, în ureche se aud sunete ce în realitate nu există. Astfel, prin surditatea aceasta, oamenii nu aud zgomotele ce există, dar aud sunete ce... nu există. Bătăi de ciocan imaginare, bolboroseala unei oale ce fierbe şi tot felul de percepţii auditive nereale. Urechea este un mecanism superb. În urechea internă, sunetele din exterior, venite ca nişte unde mecanice, sunt transformate în impulsuri nervoase şi trimise spre creier, fiindcă de fapt noi auzim cu creierul, şi nu cu urechea.
  Ca o analogie, se ştie că vedem cu creierul, şi nu cu ochii. Dar în urechea internă se mai întâmplă ceva spectaculos. În labirint se află un lichid în care plutesc nişte cristale numite otoliţi. În acelaşi timp cu mişcarea corpului, aceste mici pietricele ating coama labirintului şi în felul acesta omul îşi păstrează echilibrul. Senzaţia de echilibru şi chiar schimbarea poziţiei corpului pentru a nu cădea sunt comandate de acel lichid miraculos, cu cristale plutitoare foarte mici, şi de labirintul din urechea internă în care se află. Dar să vedem mai bine ce necazuri pot apărea în domeniul nasului şi urechii. Puţini ştiu că nasul produce în 24 de ore o cantitate mare de secreţie, circa doi-patru litri. Această cantitate mare de secreţie fabricată de nas este înghiţită fără ca noi să simţim. Urechea externă este cea până la timpan. Urechea medie se află dincolo de timpan şi funcţionează bine dacă se mişcă în mod corect cele trei oscioare: scăriţa, ciocanul şi nicovala. Această mişcare, componentă de bază a auzului, pe care trebuie să o execute permanent ansamblul scăriţă-ciocan-nicovală, se face numai dacă în urechea medie se află aer. Orice împuţinare de aer în urechea medie provoacă o vibraţie proastă a timpanului şi o mişcare incorectă şi limitată a celor trei oscioare. Deci asta se traduce printr-un auz din ce în ce mai rău.
  Legătura nasului cu urechea se face printr-un canal fin numit trompa lui Eustachio. Prin această cale se asigură circulaţia aerului din nas în urechea medie. trompa lui Eustachio are un diametru de doi-trei milimetri, cam cât o mină de pix. Orice inflamaţie a ţesuturilor sau a mucoasei din Trompa lui Eustachio împiedică buna aerisire a urechii şi nu se mai pot evacua nici secreţiile normale din ureche. Aceasta este până la urmă starea în otite. Otita este inflamaţia mucoasei din trompa lui Eustachio. La asta se adaugă şi blocarea acestui canal cu secreţii din sinus. Sau când polipii din nas sunt atât de mari, încât acoperă comunicarea între nas şi urechi, deci proasta aerisire a urechii.
Un alt lucru rău este şi apariţia de lichid în ureche, care este produs de rinosinuzită, deviaţiile de sept şi polipii prea mari. Dacă acestor oameni li se dau medicamente sau li se suflă aer în trompa lui Eustachio, rezultatele sunt slabe. Oricum, lichidul  (secreţiile din ureche, din spatele timpanului) trebuie îndepărtat. Atunci când din otitele acestea complicate se cere evacuat bagajul de secreţii, adesea infectate, din spatele timpanului, se apelează la o metodă de intervenţie a ORL-istului, care face o mică tăietură, o mică incizie cu bisturiul fin sau cu laserul pe timpan. Mulţi se sperie că, aoleu, li se perforează timpanul copiilor. Dar această mică perforaţie este executată de ORL-işti într-o zonă a timpanului unde acesta se reface, se regenerează în cel mult
14 zile. În timpul în care există o legătură prin timpanul perforat de ORL-ist în urechea internă se pot introduce medicamente pentru stoparea infecţiei şi rezolvarea otitei. Peste zece zile, timpanul găurit cu fineţe în locul ştiut de medicină se reface şi nu există nicio scădere de auz. Dacă nu se face această perforaţie dirijată de ORL-ist, secreţiile infectate, strânse în spatele timpanului, sparg timpanul în zone largi, ce devin zdrenţuite şi în pericol de a nu se mai reface.

Florin Condurăţeanu

camp 300x2507