Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

La taifas cu... mame bune, dar nebune

Cu siguranță că toată lumea știe, măcar teoretic, cât de complicat e să fii mamă. Dar când ți se explică pe americănește, cu exemple, adesea pline de umor negru, parcă altfel percepi lucrurile. Mila Kunis este aparent un personaj perfect, care demonstrează pe parcurs că viața sa ia o întorsătură bizară. În concurență permanentă cu Christina Applegate (copila cu un IQ mai redus, din familia „Bundy”, devenită între timp o vampă cuceritoare), mobilul foarte important peste Ocean, și în general în Occident, cine este președintele Asociației de Părinți, cu puteri nelimitate, pare-se. Kunis își mai găsește două adepte la fel de puțin perfecte: Kristen Bell, în scenariu o mamă depășită de cei patru copii ai săi și exasperată de un soț gelos și tiran, și Kathryn Hahn, o divorțată cu înclinații lesbiene. De partea cealaltă a baricadei, Jada Pinkett Smith, soția lui Will, căci nu se putea să nu avem și o reprezentantă de culoare, plus o prostuță întruchipată de Annie Mumolo (în realitate o absolventă strălucită a Universității Berkeley). Există și un frumos, Jay Hernandez, văduvul pe care îl pândește toată lumea. Nu lipsește luarea peste picior a terapiei de cuplu, discriminările șefilor față de personalul feminin, obrăzniciile copiilor, obsesiile pentru marile universități, lenea minorilor, o mașină trăsnet, firește roșie, o beție dubioasă (nu-i de mirare, pentru că scenariștii au semnat și „Marea mahmureală”) și niște vulgarități de care ne-am fi lipsit. Personajul cel mai înduioșător rămâne însă cățelul, care suferă de vertij și poartă cască de motociclist când merge pe locul mortului în mașină. Și la urmă, în paralel, cu genericul, mamele adevărate ale actrițelor! Nu le ratați, o să aveți ce să învățați!

La taifas cu … vânătoriţele de fantome

Nu știu dacă în America o să iasă la alegeri Hillary Clinton, dar în cinematografie e clar un an al fetelor! Inclusiv „Vânătorii de fantome” sunt acum niște trăsnite, patru la număr, trei albe și una de culoare, două dintre ele într-o legătură sentimentală nu foarte clară, dar nu e treaba noastră. Melissa McCarthy și Kristen Wiig sunt cercetătoare pasionate, care vor să demonstreze, mai în joacă, mai în serios, că fantomele există și că le pot și veni de hac. Povestea se petrece la New York, apare puțin și dragul de Charles Dance, care e un universitar exigent, supărat că o doctorandă umblă după cai verzi pe pereți! Mai e și un cățel, pe care îl cheamă My Cat, asta ca să ne prindem cât de zurliu e stăpânul. Frumosul Chris Hemsworth e tratat cu multă ironie, din categoria mare și prost, dar care pe parcurs se mai drege. Într-o apariție extrem de scurtă ne face plăcere să-l regăsim pe elegantul Bill Murray, cel din varianta ’89, pe aceeași muzică și parțial subiect. Ectoplasma verde și cam scârbavnică e omniprezentă, iar în 3D sau pe IMAX pare și mai lipicioasă. Pentru că tot au reintrat pe piață Pokemonii, adică monștrii de buzunar, și aici sunt tot felul de mutanți, unii mai înspăimântători decât alții. În plus, avanpremiera de la Băneasa Grand Cinema&More a fost însoțită și de o petrecere cu savuroșii Jukebox. Paranormalul pare că nu poate fi învins decât de invenții extratrăsnite, care le fac concurență celor din „James Bond”, cu deosebirea că BMW ultimul răcnet este înlocuit de un… dric, mult mai la obiect. Surprinzător e că aluziile la filmul „Ghost” din 1990, cu Patrick Swayze și Demi Moore, nu-și mai găsesc aproape niciun ecou în rândul publicului din 2016. Păcat, vedeți-i!

La taifas cu valurile şi rechinii

Nu-mi dau seama dacă e o simplă coincidență sau vor să ne convingă să nu mai mergem la mare în vacanță, eventual acolo unde sunt locurile ideale pentru windsurfing, respectiv în Mexic, chiar dacă e filmat în Australia sau în Norvegia, dacă ne gândim la „Valul ucigaș”, o premieră aproape simultană cu cea despre care scriem. Firește, apa e splendidă, limpede și frumoasă, dar atât de periculoasă! Se circulă cu Uber-ul (marele concurent al taxiului) chiar și în sălbăticie, și pare a nu fi vreo problemă cu netul, nici măcar pe o plajă pustie, când vrei să faci un skype cu familia! Singurul dezavantaj ar fi rechinii, care sunt extrem de neprietenoși și mâncăcioși. Sigur că am mai văzut noi subiectul ăsta și în celebrul horror al lui Spielberg „Fălci”. Aici mai apar și niște delfini și o balenă, aceasta din urmă pare inițial un refugiu, fata e foarte curajoasă și oferă soluții pentru asemenea posibile nenorociri. Morala ar fi că e mai sigur într-o piscină. Aici, singurul prieten devine un pescăruș, pe care-l ajută ea să se salveze. Pare incredibil în situația dată. Disperarea e totală și se transmite spectatorului, dar și perseverența protagonistei, care cu siguranță joacă un rol inspirat din realitate. Ca să fie și mai atașantă, istoria începe cu povestea mamei sale, care pe această insulă a aflat că așteaptă un copil, și între timp s-a stins din pricina bolii necruțătoare. Pe actrița Blake Lively o știm dintr-un scenariu extrem de frumos și care a trecut aproape neobservat: „The Age of Adaline”/„Secretul lui Adaline”. Şi o vom descoperi în rolul Veronicăi, în recentul Woody Allen: „Café Society” sau din aclamata peliculă de festival „Viața Pippei Lee”, a regizoarei Rebecca Miller, fiica dramaturgului Arthur (fostul soț al lui Marilyn Monroe).

La taifas cu Tarzan

Tarzan nu mai e doar omul maimuță, e o legendă. Și nu mai e interpretat de timișoreanul Johnny Weissmüller, ci de suedezul Alexander Skarsgard (fiul fermecătorului Stellan), cunoscut din serialul HBO „True Blood” ori din „Melancolia” lui Lars von Trier. Ca să-l facă mai palpitant, regizorul David Yates (care a ecranizat niște „Harry Potter”, dar și „Sex Traffic” cu româncele noastre Anamaria Marinca și Maria Popistașu) intră în istoria Africii, respectiv în acel Congo care le-a aparținut cândva belgienilor, pe vremea Regelui Leopold, personajul negativ european fiind interpretat de veșnicul rău de la „Inglourious Basterds”/„Ticăloși fără glorie” încoace austriacul Christoph Waltz, ca personaj: Leon Rom. Filmat în Gabon însă, e plin de liane și de gorile (mai ceva ca în „Planeta Maimuțelor”), strigătul celebru e mai anemic, în schimb, mușchii sălbaticului e clar că sunt făcuți în multe ore de sală! O parte din poveste se întâmplă și la Londra, iar istorisirea, când înainte, când înapoi, te zăpăcește la un moment dat. Scena cu bucuria armatelor sună ca în filmele istorice ale lui Nicolaescu. Minele de diamant sunt, firește, miza. Samuel L. Jackson este americanul just și foarte corect politic, care vrea să pună ordine, încă de acum multă vreme, pe Bătrânul Continent. El se reîntâlnește pe generic cu Waltz, cu care abia a jucat în „Cei opt odioși”/„The Hateful Eight”, semnat de Tarantino. Fata, mai frumoasă ca niciodată, celebra Jane (care în varianta anilor ’30 era Maureen O’Sullivan, mama Miei Farrow), este acum Margot Robbie, pe care o știm din filmul cu DiCaprio „Lupul de Wall Street”, dar și din „Focus”, cu Will Smith. Bine ați venit în Junglă!

La taifas cu iubirea (ne)condiţionată!

În sfârșit, un film sentimental, fără să fie siropos, în care au avut grijă să strecoare o actriță din „Urzeala Tronurilor”, respectiv pe Mama Dragonilor, pe care aici o cheamă Clark, iar în realitate, Emilia Clarke, dar și un tânăr frumos, ironic și inteligent, care e Sam Claflin, care a mai jucat într-o „Albă ca Zăpada și Războinicul Vânător” și pe a cărei mamă o chema tot Clark, în realitate, cea din scenariu fiind Janet McTeer, iar tatăl, fermecătorul Charles Dance. Povestea pornește de la un roman extrem de bine vândut, al lui Jojo Noyes, și ecranizarea îi aparține tot unei femei, lui Thea Sharrock, specializată în teatru shakespearian. Drama începe cu un accident de motocicletă cu totul altfel cum vi-l imaginați, și în asta constă ingeniozitatea. Apoi, două existențe paralele: cea a băiatului, paralizat și cea a unei fete, care nu-și găsește nici de lucru, nici locul în viață, se îmbracă ciudat, vine dintr-o familie destul de numeroasă și destul de rigidă… Tatăl este interpretat de Brendan Coyle, care ne-a cucerit deja în „Downton Abbey” și apăruse și într-un James Bond din 1997, cu Pierce Brosnan. Idila dintre cei doi este la propriu pe viață și pe moarte, Will fiind teribil de cinic și Lou, foarte nonconformistă și zăpăcită, cu gusturi bizare pentru îmbrăcăminte și fără experiență în a vedea pelicule cu subtitrări (deși știe să citească)! Va descoperi cu stupoare: „Despre oameni și zei” și o va tenta chiar Almodovar și a sa „Totul despre mama mea”. Parisul pare să fie soluția, chiar și în cele mai complicate încurcături ale destinului. Dar asta trebuie s-o descoperiți direct la cinema. Nu vă lipsiți de o peliculă de vacanță, care o să vă fie de ajutor în clipele grele, de cumpănă.

La taifas cu Dory

Cel mai mare entuziasm pentru această animație l-a împărtășit pe toate canalele de comunicare electronică Ellen DeGeneres, care a ținut să ne lămurească de faptul că animația este despre familie și despre ceea ce înseamnă să fii deosebit, nu în adevăratul sens al cuvântului, ci diferit, greu de acceptat. Faptul că, recent, la televizor a fost programat „În căutarea lui Nemo” a stârnit normal ispita de a face comparații. Doar că peștișorul albastru de gen feminin după nume, care suferă de pierderea memoriei din 10 în 10 secunde, nu e chiar cel mai atașant personaj, plus că e mai complicat să le explici copiilor ce înseamnă Alzheimerul… submarin! Cei doi prieteni ai săi încearcă să o ajute să-și regăsească părinții, pe care, în mod relativ ilogic, încă și-i mai amintește. Punctul forte al acestui desen animat îl constituie culorile, care sunt splendide, extrem de vii și ți se face poftă să faci măcar o călătorie cu submarinul în vacanța care bate la ușă. Cea mai simpatică prezență o reprezintă caracatița. Inițial nu e foarte amabilă, dar pe parcurs te atașezi de ea sau de el, și îți dai seama că e amicul/amica de care ai nevoie. Cred însă că va fi greu să mai convingi minorii (în caz că nu devin brusc vegetarieni) să mai comande vreun fruct de mare prea curând. Partea cu salvare a mediului înconjurător nu e deloc ignorată nici de astă dată, marea sau oceanul arătând cam ca la noi după plecarea turiștilor. Globalizarea, bate-o vina! Precum și ce înseamnă viața animalelor în libertate, ca nu cumva să se ajungă la spitalul pentru, teoretic, necuvântătoare (care doar în poveștile de pe marele și micul ecran au grai), de la delfini și lei de mare la balene nevăzătoare și țestoase (chiar dacă nu Ninja)!

La taifas cu magia

La trei ani după un succes fabulos al unui film, care a încântat pe toată lumea, o parte din distribuție a fost reabordată pentru a crea un nou episod, cu scamatorii complicate. Cei patru fantastici Mark Ruffalo, Woody Harrelson, Jesse Eisenberg și Dave Franco devenind, oarecum, cinci, pentru că lui Woody i s-a rezervat un dublu rol. Totodată, seniorii Morgan Freeman și Sir Michael Caine au rămas pe poziții, lor alăturându-li-se Daniel Radcliffe (fostul Harry Potter, din păcate, mai antipatic ca niciodată și nu doar din cauza rolului!). În privința fetelor, a apărut Lizzy Caplan, acceptată în… misiuni și emisiuni (care a jucat în „127 de ore” cu fratele lui Dave, James). Televiziunea este mult mai prezentă în toată această istorie, firește show-ul în direct, cu mult public entuziast. Dar și ceva poliție, cărți de tarot și voci electronice! Efectele speciale sunt de la sine înțelese, ca de altfel și călătoria în China, atât de la modă în ultima vreme, trecând printr-un restaurant unde în acvarii se plimbă câte o Dory, care va sfârși în farfurie. Nu lipsește asul din mânecă (evident, de pică, pentru cei care mai știu ce înseamnă și nu-i zic de… inimă neagră), numere spectaculoase care duc cu gândul la David Copperfield (iluzionistul și nu personajul lui Dickens), Las Vegasul și un alt paradis al jocurilor: Insula Macao și, bineînțeles, ceva blesteme. Pe scurt, pregătiți-vă: fără nicio preparație - vorba lui Leonard Iosefini - o să descoperiți noi invenții de prestidigitație. Interesant de învățat cum poate fi păcălit și cel mai experimentat sistem de verificare (mai ceva ca în aeroporturi sau la Festivalul de la Cannes), deși poate că nu e cea mai bună idee, pentru că se pot inspira și cei care nu au tocmai gânduri bune. Și senzația absolută: ploaie inversă, cu picături care urcă în loc să coboare, precum lichidul violet din clepsidra de la lansarea serialului „În Derivă” de pe HBO România.

La taifas cu mame!

Ziua Mamei în România nu se sărbătorește și în mai, ci am rămas doar cu cea socialistă, din 8 Martie, devenită între timp internațională. Pentru americani este, însă, o bună ocazie de a face comerț și filme sentimentale, cu ceva momente de comedie, ca să nu fie prea siropoase. Rețeta e una sigură: se iau vedete ultracunoscute și se țese câte o poveste în jurul fiecăreia. Kate Hudson (în realitate fiica lui Goldie Hawn) e măritată, spre disperarea părinților, cu un… tuciuriu, respectiv cu un mare doctor indian, cu care deja are și un copil, dar despre care ai ei nu știu nimic. Sora sa se pregătește pentru o căsnicie gay, Julia Roberts e o femeie de carieră căreia aparent nu-i pasă de progenituri (și care îl are ca asistent pe Hector Elizondo, figură importantă în „Pretty Woman” a aceluiași regizor, Garry Marshall). Cea mai nefericită pare a fi Jennifer Aniston, divorțată, cu doi băieți dificili pe cap și un fost soț gata să se recăsătorească, dar cu o… minoră. Există și un văduv, Jason Sudeikis, cu două fete, dintre care una îndrăgostită. Petrecerile pentru ziua cu pricina sunt dintre cele mai diverse, iar Julia Roberts, dacă în „Money Monster”/„Mașina de bani” e doar o foarte eficientă regizoare de emisie, acum este direct vedeta tv gata să vândă orice oricui, mai ales bijuterii cu pietre care-și schimbă culoare după stare, să dea autografe, premii și să se pozeze. Mai există și un cuplu de vârsta a treia, inițial veșnic dezamăgit de viața sentimentală a fiicelor lui și care străbate America în rulotă. Mai tot scenariul se petrece la Atlanta, oraș legendar pentru „Pe aripile vântului” și interesant de descoperit acum, în vremurile noastre.

La taifas cu iubirea ca iluzie

O poveste de dragoste cu mult mister și care va ajunge în competiție la Karlovy Vary, la 5 iulie, este debutul în lungmetraj al lui Catrinel Dănăiață care tratează cu tandrețe și senzualitate existența unui arhitect (Bogdan Dumitrache) și a celor două femei din viața sa sentimentală, una dintre ele extrem de pământeană (Corina Moise), iar cealaltă la limita dintre personajul imaginar și totuși foarte carnal (Maria Dinulescu). Bărbatul pare a-și continua oarecum povestea din „Din dragoste cu cele mai bune intenții”, dar și pe cel multpremiatul „Poziția copilului”, în special în relația cu mama sa, pe care o descoperim pe un pat de spital, în interpretarea lui Catrinel Dumitrescu (cea care i-a inspirat mamei realizatoarei numele pe care îl poartă). Tatăl din scenariu este Teodor Corban (pe roluri paterne și în „Aferim” sau „Un etaj mai jos”). Prin urmare, filmul este o chintesență interpretativă, dar și ca subiect a familiei din peliculele românești de succes în Festivaluri internaționale și locale. Pentru tinerii până în 40 de ani e o generație recognoscibilă în viața de noapte, de club și cea de firmă, cu colegi foarte pricepuți în ale meseriei (Dorian Boguță și Cosmina Stratan). Una dintre cele mai tulburătoare scene este întâlnirea dintre erou și verișoara sa (Ștefania Samfira), care se petrece într-un balansoar, în care ne sunt împărtășite crâmpeie din copilăria lor, la care parcă am fi vrut să fim de față! Plajă, marea noaptea, substanțe interzise, copii și o muzică obsedantă în sensul cel mai bun al cuvântului, totul bucurându-se și de talentul unui director de imagine deja la a doua generație Petru Păunescu, fiul lui Vlad, „stăpânul” Studiourilor Castel Film!

La taifas cu Mr Right

În original, „Mr. Right” înseamnă „Bărbatul ideal”. Dar soluția găsită de distribuitori este una mult mai ingenioasă. Povestea unei fete care nu-și găsește jumătatea și pe care o descoperim mai întâi în copilărie, când ea nu vrea să se facă doctor, artistă sau polițist precum toate puștoaicele, ci T-Rex. Adică un dinozaur. După 23 de ani, face o depresie, pentru că e nu numai înșelată de amantul temporar, dar acesta îi și propune un menaj în trei! În sfârșit, se pare că îl întâlnește pe un virtual soț de lungă durată. Doar că el e un ucigaș cu simbrie, puțin derutat, scrântit de-a binelea, care împușcă dansând și nu cruță pe nimeni. Cuplul nou-format e interpretat de Anna Kendrick și Sam Rockwell. Tim Roth are un rol ambiguu, pe care și-l asumă perfect. Comedia este una neagră, plină de cafteli și gloanțe. Nelipsitul nas de clovn și celebra replică finală din „Unora le place jazzul”, al genialului Billy Wilder, „Nimeni nu-i perfect” sunt de tot hazul! Isteria pare la ordinea zilei ca și dragostea la prima vedere. Găștile de răufăcători sunt imaginate caraghios și se demonstrează, o dată în plus, că povestea biblică a lui Cain și Abel se poate repeta oricând, și frații au dorința să se omoare între ei. Armele sunt de toate calibrele posibile, iar FBI intră și el pe fir. Și avem parte și de o răpire. Sigur că nu este nimic original, dar nici nu te plictisești. Merge de un weekend. Printre actorii de culoare se numără și RZA. În caz că v-ați întrebat vreodată cum îl cheamă pe acest newyorkez, ei bine, numele său este Robert Fitzgerald Diggs și e un rapper celebru.

La taifas cu o hologramă

Regizorul care a făcut senzație cu „Aleargă, Lola, aleargă” și mai apoi cu „Parfum” și cu „Atlasul norilor”, deschizând Berlinala, în 2009, cu „Internațional”, l-a cooptat, de astă dată, pe Tom Hanks pentru un film despre șomaj, în cu totul altă cheie decât „Eu, Daniel Black” al lui Ken Loach, care a câștigat, recent, Palme d’Or-ul la Cannes. Aici avem un american silit să își vândă invenția unei mari averi din Arabia Saudită, țara în care se va adapta cu greu, și nu numai pentru că e alt fus orar și cumplit de cald sau că băuturile alcoolice sunt strict interzise (pentru asta chiar se găsește o soluție care duce la niște beții devastatoare cu whisky), ci pentru că relația cu potențialul patron este una aproape ca o hologramă. Iar cea cu o doctoriță, din partea locului, și mai misterioasă. Orașul care urmează să se construiască arată ca un nou Metropolis, mai ceva ca în filmul lui Fritz Lang. Până una alta însă, n-are parte decât de o cămilă în miniatură de pluș, care dă din cap precum kitschurile din mașinile din România de altădată, un cort salubru, fără aer condiționat, ca birou de proiectare, și un dispreț suveran din partea gazdelor. Spre surprinderea lui, nimeni n-a auzit de Lawrence al Arabiei și e plin de chinezi dispuși să ofere totul la prețuri mult mai mici, prin urmare monopolizând toți clienții. La moschee se fac execuții publice, pe care regizorul neamț se abține să ni le arate în prim-plan sau poate au căzut la cenzură. Personajul principal are și o fiică pentru care se străduiește să prindă un contract bănos, ca să-i poată plăti studiile. Apariția unui lipom îi va schimba definitiv soarta.