Main menu

header

Cine ar fi crezut că Pierce Brosnan, fost James Bond, îmbătrânit (și nu din machiaj), o să ajungă personajul negativ, teroristul, spaima americanilor? În plus, va fi secondat de un savant, un doctor… român: Emil Balan. Știu că seamănă cu Cioran și că „ă”-ul a fost exclus. Ca să fie mai intensă povestea, compatriotul nostru are nevoie de o viză, pe care și-o ia direct de la Londra (?!), deși ar fi fost mai simplu de acasă, având în vedere că mai totul s-a turnat la bulgari, în celebrele studiouri Boiana, echivalentul celor de la Buftea. Culmea, cea care încearcă să dejoace planurile diabolice și să-i vină de hac unui lunetist extrem de experimentat e Milla Jovovich. Splendidul supermodel, devenită și actriță recunoscută de la „Al cincilea element” încoace, s-a născut la Kiev, în Ucraina, pe vremea când era URSS. Nu știm dacă numele ei Kate e dat tot cu gândul la o Ecaterina cea Mare, de exemplu, dar în mod sigur cel care a fost asistent de regie la „Matrix” și la „Războiul Stelelor” și a făcut ceva valuri cu „V for Vendetta”/„V de la Vendetta”, ar fi putut mai mult, dar de data asta s-a mulțumit cu un scenariu cam banal. În schimb, trebuie să recunosc că știe culorile drapelului nostru, roșu, galben și albastru, pe care le folosește la o combinație letală, cât să nu se mai ducă nimeni în Time Square de Anul Nou, la New York. Ne amintim că și la 11 septembrie au existat speculații că atentatorii se inspiraseră din atacul de pe Empire State Building din filmul „King Kong”. Lucrul cel mai reușit este genericul final, făcut dintr-o cascadă de litere care se reorganizează în imagini celebre.

„SUPRAVIEŢUITOAREA“ („SURVIVOR“)

SUA, 2015

Regia: James Mc Teigue

Cu: Milla Jovovich, Pierce

Brosnan, Dylan McDermott,

Parker Sawyers,

Paddy Wallace, Royce Pierreson, Angela Bassett

Distribuit de: Ro Image 2000, MediaPRO Distribution

Add comment


Security code
Refresh

camp 300x2507