Main menu

header

După extraordinarul succes al serialului tv, produs de HBO, același regizor newyorkez Doug Ellin s-a gândit să spună mai departe o poveste de 104 minute, din care să nu lipsească o ceremonie a Globurilor de Aur, cu gândul că poate-poate asta o să ducă și la o nominalizare din partea presei străine acreditate la Hollywood! Personajul principal continuă să fie frumușelul Vincent Chase (Adrian Grenier, pe care cei care frecventează Festivalul Anonimul l-au descoperit deja, cu entuziasm, în „Teenage Paparazzo”, pe care l-a și regizat). De astă dată e proaspăt despărțit, după numai câteva zile de căsnicie, și vrea să se concentreze asupra carierei. Își sună urgent agentul (visul oricărui actor român), care, între timp, devenind directorul unui studio de producție, îi propune să facă un film cap-coadă, de 15 milioane de dolari (sumă amețitoare pentru cineaștii autohtoni). Culisele filmărilor și ale fascinantei lumi cinematografice (mai cu seamă când este mult îndulcită prin scenariile obișnuite) sunt scoase la iveală, cu fațete nebănuite, probabil și cu gândul să-i mai descurajeze puțin pe cei care speră să devină vedete peste noapte. Autorii însă au grijă să ne facă să zâmbim suficient, cât să nu ne plictisim, iar cei de la Warner Bros Pictures distribuie cu mult entuziasm acest succes de public indiscutabil, care, în America, își avea afișele la fiecare colț de stradă. De remarcat că apar, foarte scurt, ce-i drept, multe vedete ultraconsacrate, precum Jessica Alba, Liam Neeson ori Mike Tyson și unul dintre coproducători: Mark Wahlberg. Din distribuția propriu-zisă nu lipsesc nume mari ca Billy Bob Thorton ori Martin Landau (care, la Los Angeles, predă teatru la foarte selectul Actors Studio, alături de Harvey Keitel).

„ANTURAJ“ („ENTOURAGE“)

SUA, 2015

Regia: Doug Ellin

Cu: Kevin Dillon, Kevin Connolly, Jerry Ferrara, Adrian Grenier, Billy Bob Thorton,

Emmanuelle Chriqui, Jeremy Piven, Martin Landau

Distribuit de Freeman Entertainment

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507