Main menu

header

Nu se mai satură americanii, dar nici noi (vezi viitoarea premieră a lui Florin Șerban, premiată la Karlovy Vari, și străvechiul „Ring” al lui Sergiu Nicolaescu), de filmele cu boxeri, care par să nu poată depăși umbra lui Rocky, a Campionului sau pe De Niro din „Taurul furios”! Jake Gyllenhaal a decis să-și găsească un stil care să ajungă legendă și a acceptat provocarea a 22 kg de mușchi în plus, după ce devenise doar piele și os în „Prădătorii de noapte” (pentru care a luat o nominalizare, dar nu încă și râvnitul Oscar!). La 35 de ani, după juriul de la Cannes, care i-a amânat premiera sau chiar participarea acestui titlu în competiție, a venit la lansare la Paris. Dacă în „Brokeback Mountain” i-a suflat maxima celebritate Heath Ledger, s-ar putea ca istoria să se repete, cu un Forest Whitaker absolut genial în partitura oferită de un regizor de culoare, Antoine Fuqua, expert în a-i dirija pe ai săi!

Cât de complicat și de frustrant e să obții mult-visata centură, o să ne facă mai îngăduitori și mai mândri de conaționalii noștri.

O peliculă din care ar trebui învățat, de la americani, cum se ocrotesc minorii și cât de important e să știi să nu intri în conflicte verbale, care se pot isprăvi prin tragedii iremediabile.

Apropo de înjurături, pedeapsa se materializează în 50 de flotări. Aviz fanilor de limbaj buruienos!

Fetița (un rapel la puștiul blond din scenariul cu tatăl Angelinei Jolie) e magistral aleasă să semene cu Rachel McAdams și să dea și îndemnuri indirecte la purtatul de ochelari (à la Harry Potter), care devin cool deși nu par!

„Lovitură de stânga“

(„Southpaw“)

SUA, 2015

Regia: Antoine Fuqua

Cu: Jake Gyllenhaal, Rachel McAdams, Forest Whitaker,

50 Cent, Victor Ortiz, Naomie Harris, Clare Foley, Rita Ora, Skylan Brooks

Distribuit de Forum Film România

Add comment


Security code
Refresh

bp iulie all 30010