Main menu

header

O planetă întreagă a fost înduioșată la dispariția tragică, la numai 27 de ani, a lui Amy Winehouse (nume parțial premonitoriu patimilor sale de neînfrânt). Pentru a înțelege mai bine însă de ce s-a întâmplat una ca asta, regizorul Asif Kapadia, care a făcut un remarcabil film și despre Ayrton Senna, campionul la Formula 1 dispărut la 34 de ani, ar trebui văzut documentarul lansat la Cannes și dedicat unei cântărețe cu o voce de calibrul celei a Barbrei Streisand, dar, din păcate, cu mult mai puțin echilibrată în particular. Realizatorul a pus cap la cap imagini din arhiva familiei și din puținele mărturii video pe care a apucat să le facă acest star extrem de talentat. Ingenios este faptul că multe dintre melodii sunt însoțite de textul scris, asemenea unui karaoke pe care și-l poate face orice spectator în gând. Amy era excesiv de tăioasă în remarci, preocupată de o muzică fără compromisuri, lăsată poate prea liberă, încă de la 9 ani, când i s-a permis nu numai să se fardeze deja, ci să se și tatueze și să se perforeze cu piercing-uri pe oriunde i-a trecut prin cap. O afecțiune care a creat chiar dependență față de un tată, care inițial și-a părăsit familia, înconjurată de personaje destul de dubioase, toate au avut rolul lor în încercarea sa de a demonstra că e altfel decât toată lumea. De la coafura care a creat un gen, la bancurile deocheate și sârma de îndreptat dinții purtată cu nonșalanță la prim-planuri… Talentul său rămâne însă incontestabil. Compune în egală măsură și are o întâlnire într-un studio de înregistrări cu idolul său Tony Bennett, care știe cum s-o ia, patern, și care continuă să cânte și în zilele noastre, când are deja 89 de ani! În schimb, Amy trece prin păcatele alcoolului, drogurilor și bulimiei. Ajunge la dezintoxicare, dar cu ocazia asta aflăm că ea n-are efect decât după două-trei runde. Va rămâne celebră și nemuritoare însă pentru tulburătoarele „Black to Black” și „Rehab”.

AMY

Marea Britanie, SUA, 2015

Regia: Asif Kapadia

Cu: Amy Winehouse

Distribuit în România de: Independența Film

Add comment


Security code
Refresh