Main menu

header

La taifas cu Annie

Povestea orfanei nefericite, care trece prin tot felul de întâmplări, care se termină, previzibil, cu bine, ajunge din spectacol de pe Broadway film pe marile ecrane, cu premiera chiar de Crăciun și cu ciocolatia Quvenzhané Wallis în rolul principal. Subiectul a mai fost tratat și în 1982, de marele John Huston, totul pornind de la o bandă desenată, din 1924. El a fost nominalizat acum 30 de ani la Oscaruri, iar fetița, Aileen Quinn, câștiga în egală măsură premiul pentru cea mai tânără interpretă, cât și o Zmeurică de Aur (fructul de pădure fiindu-i acum hărăzit lui Cameron Diaz, se pare). În 1995, se face o continuare pentru televiziune. Varianta cea mai recentă are familia Smith, Will și Jada, printre producători, și pe Jamie Foxx, în rolul candidatului la primărie, dispus să asculte orice sfat ca să mai câștige ceva voturi. Cameron Diaz, deși se străduiește să fie un fel de Cruela, care ia copii cât să profite de ajutorul social (s-a mai văzut și pe la noi!), nu e suficient de convingătoare, iar copila e ușor agasantă, pierzându-și farmecul din „Beasts of the Southern Wild”/„Tărâmul visurilor”. Ideea copiilor analfabeți nu-i rea, în măsura în care se mai poate schimba ceva, deși pare oarecum bizară acum când, în câteva state americane, s-a decis deja că nu mai e nevoie să înveți să scrii literele, este suficient să le tastezi pe tabletă. Zborul cu elicopterul deasupra orașului o să trezească multe invidii, ca de altfel și apartamentul hiperluxos al producătorului de telefoane mobile, în care totul este nu numai automatizat, dar și foarte spectaculos, ascultând de vocea fiecăruia și recreând o atmosferă… cinematografică. Și încă ceva: Rose Byrne, asistenta eficientă și frumușică, nu e fiica irlandezului Gabriel, Cristofor Columb de altădată sau psihanalistul din „În derivă” (varianta americană), ci o australiancă adorabilă.

La taifas cu Hobbitul 3 în… 3D

„Hobbitul” - ultima parte. „Uf, în sfârșit!” ,vor spune unii! „Ce păcat!” vor spune alții, respectiv fanii înrăiți, câștigați inițial cu „Stăpânul inelelor”! Francezii scriau despre actorul din rolul principal, un britanic de 43 de ani, mai degrabă prezență tv, Martin Freeman (a nu se confunda cu ciocolatiul Morgan), că a rămas mereu în umbra propriului său personaj, din straniul și complicatul univers al lui Tolkin. Ca să fie totul complet, în egală măsură îl secondează și pe marele star al momentului, Benedict Cumberbatch (care, în mod surprinzător, nu s-a ales, în pelicula de față, decât cu vocea balaurului Smaug), într-un serial extrem de vizionat „Sherlock Holmes”, unde Martin e doctorul Watson! În privința scenariului, după cum spune și titlul, e o bătălie aproape nonstop, însoțită de multe efecte speciale, spectaculoase, mai ales pe IMAX, și de actori extrem de ingenios machiați și… pieptănați. Nu lipsesc păsările lui Hitchcock, ca element de spaimă, și momentele sumbre la care trage publicul tânăr. Ceva monștri, un strop de iubire, săbii și incendii, câte o ghioagă și, firește, un inel... Filmările din Noua Zeelandă, țara de baștină a regizorului Peter Jackson, sunt spectaculoase și ajută în a crea un anumit tip de mister, într-un ținut între lumi. Ian McKellen este cel mai atașant ca magicianul ultrarenumit deja Gandalf. Orlando Bloom și Cate Blanchett ar fi putut avea o partitură ceva mai substanțială. Ce-i drept că personajul său nu apărea în romanul inițial! Canadianca Evangeline Lilly încearcă să-i fure vedeta australiencei oscarizate. Cel mai reușit moment, în afară de decorul natural, de peste mări și țări, rămâne lansarea unei remarcabile ciocolate autohtone Hobbit, care a însoțit o petrecere cu un script mult mai izbutit decât cel… oficial.

La taifas cu perfecţionistul

Acum câțiva ani, uimea pe toată lumea un film care s-a numit „Mașinistul” și pentru care Christian Bale slăbise enorm, ca să pară și mai înspăimântător. Jake Gyllenhaal pare să fi luat modelul, înfometarea dându-i o privire înfricoșătoare, într-un context în care, în mod clar, personajul lui e un tip instabil psihic și care nu visează altceva decât să filmeze, contra cost, scenele de oroare ale incidentelor de tip fapt divers, petrecute în toiul nopții și difuzate a doua zi în emisiunea de dimineață. Șefa redacției de știri este la rândul său decisă să calce, aproape la propriu, pe cadavre ca să-și crească ratingul. Ea e dispusă să accepte chiar și imagini mai tremurate și făcute cu o aparatură de amator, cu condiția să aibă cadre cât mai șocante. Liber-profesionistul nostru își va găsi chiar și un asistent, aproape pe gratis, sub pretext că-i angajat de probă (interpretat de Riz Ahmed, un rapper de origine pakistaneză), care să aibă mașină și un GPS performant. Proaspătul jurnalist de ocazie se transformă într-un monstru incorigibil și cumplit de periculos, care, din dorința de senzațional, intră în casele oamenilor și tăinuiește criminali. Interogatoriul foarte sever al unei polițiste de culoare, eficiente, nu ajută nici el foarte tare. Lucrurile se agravează tot mai mult, iar șefa, Rene Russo (marcată de trecerea anilor și de o operație nereușită), aduce, ca stil, cu rolul relativ similar a lui Faye Dunaway, din „Rețeaua de televiziune”, realizat de Sidney Lumet în 1976. Tot așa cum Jake imită scena din „Taxi Driver”, cu De Niro, cea a oglinzii, doar că aici e făcută țăndări. Pe scurt, un film de groază, din care înveți să te păzești poate ceva mai bine de nebuni.

La taifas cu magia

În fiecare an îl așteptăm pe Moș Crăciun și cu la fel de multă emoție cea mai recentă producție a lui Woody Allen. De data asta a fost un adevărat răsfăț. O peliculă cu multă magie, la propriu și la figurat, o comedie romantică, cu mult paranormal și câteva povești de dragoste atipice. Colin Firth e un magician foarte încrezut, flegmatic și suspicios. El ajunge în prezența unei fete frumoase, un medium, care reușește să comunice cu lumea de Dincolo. Emma Stone e foarte convingătoare în rolul său de ingenuă, ușor naivă și totuși atât de înșelătoare. Personajul cel mai special și cu siguranță îndrăgit de public, oricât de cârcotaș ar fi, e o mătușă, iubitoare, ironică și foarte cultivată, interpretată de Dame Eileen Atkins, o octogenară înnobilată de Regina Marii Britanii pentru strălucita sa carieră pe scenă și pe ecran. Totul se petrece undeva în sudul Franței, cu aluzii fine la opera lui Hitchcock, mai precis la „Prindeți hoțul”, cu Grace Kelly și Cary Grant. Călătoria imaginară cu ochii pe stele, din Observatorul Astronomic, e o găselniță tipică pentru ingeniosul regizor și scenarist. Nu lipsesc mașinuțele de epocă, moda tulburătoare a sfârșitului anilor ’20, o cântăreață de cabaret care seamănă amețitor cu Marlene Dietrich și e interpretată de Ute Lemper. Ar mai fi de remarcat și mama tinerei clarvăzătoare, căreia îi dă viață Marcia Gay Harden, pe care o vom revedea de Sfântul Valentin în foarte senzualul „Fifty Shades of Grey”. Atenție mare la scena de spiritism! Rămâne momentul-cheie, chiar dacă, între timp, a devenit poate desuetă ideea de a comunica întrebările neliniștitoare fantomelor ce nu-și găsesc liniștea.

La taifas cu pinguinii din Madagascar

Din animația „Madagascar”, de acum nouă ani, plină de feline și de alte patrupede, s-au desprins doar pinguinii, cărora li s-a făcut un film separat. Firește că există și un personaj negativ, respectiv o caracatiță, geloasă pe succesul animăluțelor alb-negru. Se pornește într-o aventură cu spioni, lupi și alte viețuitoare, agenți secreți pe care până și James Bond ar fi invidios. Echipa e formată din patru păsări din Antarctica, una abia ieșită din ou, gata să se deghizeze în fel și chip, ca să-și ducă la bun sfârșit misiunea. Călătoresc cu mijloace de transport sofisticate, demne de SF-uri, și mai au de-a face și cu câte o aterizare forțată. În ajutor le vine un lup, cam bizar și colțuros (cu vocea foarte cuceritorului Sherlock la modă, Benedict Cumberbatch). Incredibil, dar adevărat, până și într-o lume imaginară occidentală există nesuferiții și zgomotoșii pufuleți. Se pune problema cum poți încătușa o caracatiță ca s-o aduci în fața justiției. Trebuie găsită altă soluție. Pe parcurs se face și o plimbare la Veneția, dar și în Irlanda, la Dublin (Oare?). Tehnica pare să-i omoare. Totul se defectează când te aștepți mai puțin. Există însă o soluție: o agrafă de hârtie, care devine paspartu, o unealtă pentru orice reparație. Zăpada nu e atât de multă pe cât ne-am aștepta de la înghețatul Nord. În schimb, muzica aduce cu viorile din „Psihoză”, iar echipele de televiziune sunt luate peste picior și acuzate, nu foarte subtil, că sunt în stare de orice pentru un subiect de scandal. Or fi văzut deja autorii, în avanpremieră, „Prădător de noapte”, adică „Nightcrawler”?

La taifas cu Paddington

Cel mai bine crescut ursuleț din lume descinde din jungla peruană direct la Londra, nu cu cheia de gât, ci cu o pancartă spre a fi adoptat. Micul mâncător de sandvișuri cu magiun de portocale nimerește într-o gară și, cum știe englezește, i se dă un nume autohton, Paddington, în locul mormăielilor intercontinentale. Adăpostit doar pentru o noapte într-o familie în care doar mama îl acceptă, la început face atât de multe isprăvi, încât orele de ospitalitate îi sunt numărate. Pe fir mai intră și un fel de Cruela frumoasă și neîndurătoare (Nicole Kidman), care vrea, cu orice chip, să-l împăieze pe acest animăluț dintr-o specie pe cale de dispariție. Cu timpul însă, el devine atât de atașant, încât te gândești fără să vrei la E.T., extraterestrul lui Spielberg, pentru că și el e cam la fel și chiar se induce ideea că străinii trebuie acceptați. Mai cu seamă de cei doi copii adolescenți. Călătoria din America de Sud până în Europa se face în bărcuța de salvare, de pe o corabie ce traversează Oceanul. Adaptarea cea mai complicată va fi la lumea civilizată, care presupune un duș și o periuță de dinți. În rest, e atât de politicos, încât, fără să vrea, prinde un hoț de buzunare și devine, pentru scurtă vreme, polițist și vedetă de prima pagină de ziar. În egală măsură, pe lângă un tur de oraș într-una dintre cele mai fascinante capitale ale lumii, se strecoară și ispitirea cu o vizită la muzeu și o vizionare de filmuleț de amator, pe opt milimetri. Ar mai fi scene ca în „Singur acasă” ori în „Doamna Doubtfire” sau în „Hugo”. Filmările s-au făcut în Costa Rica, iar Calipso Band cu siguranță va rămâne în amintirea spectatorului, pentru că punctează prin prezența sa succesiunea de întâmplări la care chiar sperăm că va fi și o urmare.

La taifas cu ginerii

Ce poate fi mai tentant când ai de ales unde să mergi la cinema decât o peliculă cu nunți, Crăciun și mai ales mult umor? Până și genericul de început e construit ca o invitație cât mai elegantă! Urmează căsătoriile la primărie, în serie, fetele unui cuplu de provinciali catolici fervenți (Christian Clavier, fost Asterix și Vizitator și Chantal Lauby) căsătorindu-se cu un musulman, cu un evreu și cu un chinez. Le mai rămâne o speranță, mezina, care le rezervă o surpriză foarte… colorată. Coasta de Fildeș vine cu un ginere ciocolatiu și cu familia aferentă, parcă și mai puțin tolerantă ca francezii. Soacra, adorabilă de altfel, ajunsă în pragul depresiei (și pe divanul unui psihanalist, tratat cu multă ironie, de scenariști), după nenumărate gafe și scandaluri, decide să organizeze un Crăciun în care să gătească după rigorile fiecăruia în parte. Firește, lucrurile nu merg chiar ideal, dar oricum se mai pune de-o nuntă. Gagurile au ca personaje dentiști, rabini și circumcizie, un preot creștin, cu preferințe gay și echipa națională de fotbal, un cățel identic cu cel din „The Artist”… (simplă coincidență faptul că regizorul Philippe de Chauveron, de altfel, prezent la București, la premiera de la Odeon și la Festivalul Francez, a făcut cândva un film cu Jean Dujardin). Tot la Grand Cinema&More a fost prezent și actorul care l-a interpretat pe Rashid, Medi Sadoun, avocat uns cu toate alifiile și foarte încântat de melodia „Dragostea din tei”, pe care o știa, preocupat de soarta Nadiei și curios să afle dacă fotbalistul Hagi e mahomedan de-al lui.

La taifas cu bărbaţi mişto

Pare un titlu numai bun ca să atragă ca un magnet, mai cu seamă tânăra generație. Un fel de „Nuntă în Basarabia”, mutată în Irlanda, cu o excursie a burlacilor, în loc de petrecere, un fel de încercare de a demonstra care e mai mascul. Febra nunții pare universal valabilă și te întrebi cum de l-a găsit mireasa pe fraier. Ca să fie totul complet, are și un frate de coșmar, de tip hitchcockian, căruia i se spune Bormașină (vă las să ghiciți de ce). Reușește să exaspereze pe toată lumea, respectiv pe băieții plecați în sălbăticie, ca până la urmă să devină un tip de gașcă, perfect previzibil. Actorul este și coscenarist. La avanpremiera cu ecleruri, tricouri și căciulițe a „venit” la Cinema City, cu un mesaj, și Peter McDonald, același cumnățel, având o dedicație pentru publicul românesc și noua casă distribuitoare. De altfel, și regizorul, John Butler, este tot la un debut, în lungmetraj. Titlul original „The Stag” înseamnă „Cerbul”, iar în argou simbolizează chiar ultima călătorie inițiatică înainte de marea priponeală, respectiv intrarea cu acte într-un cuplu. Referiri vor mai fi la Dostoievski, dar și la U2. Limbajul extrem de lipsit de inhibiții, inclusiv în subtitrare, un duo modern și mai puțin catolic, o baie în pielea goală, cât să amintească în „The Full Monty”, dar la un week-end al holteilor (măcar o parte dintre ei) probabil că merge! În rolul roșcatului Simon, nimeni altul decât Brian Gleeson, unul dintre cei patru fii ai lui Brendan, din recentul „Calvarul” ori din genialul „In Bruges”.

La taifas cu galaxia interstelară

Regizorul care ne-a dăruit „Inception”, Christopher Nolan, și ne-a poftit la diverse aventuri cu Batman, a venit cu un SF extrem de ingenios, care presupune și ceva cunoștințe de fizică, devenită brusc mult mai ispititoare prin sugestiile peliculei. Matthew McConaughey este un tată gata să plece undeva, într-o altă dimensiune, doar ca să salveze pământenii amenințați de foamete și de sufocare. Așa pare banal, dar pe ecran știe să împletească perfect iubirea cu știința, dragostea de fiică și cea de explorator fiind ilustrate impecabil. Din distribuție mai face parte și Sir Michael Caine, care are o replică memorabilă, ce dă de gândit: „Mie mi-e frică de timp, nu de moarte”. În scenariu are și o fiică pe care o cheamă Amelia, aluzie subliminală la marea aviatoare Amelia Earhart, interpretată de Anne Hathaway. Fetița adorată e interpretată de Mackenzie Foy, Jessica Chastain și Ellen Burstyn. Bunicul sfătos și afectuos este John Lithgow, imens actor de teatru, cu peste 100 de filme în CV și de neuitat în „Raising Cain”, din 1992. Lumea pe care ne-o dezvăluie această peliculă-bijuterie, care cu siguranță i-ar fi plăcut și lui Kubrick, are 67 de ore peste zi și 67 de ore noaptea, cinci dimensiuni și o comunicare neașteptată prin intermediul cărților din bibliotecă. Muzica lui Hans Zimmer întreține o atmosferă tulburătoare, în sensul cel mai bun al cuvântului. În plus, o teorie abracadabrantă, dar care ar putea fi adevărată: cum că americanii n-au ajuns pe Lună, ci doar i-au provocat pe ruși, ca să-i îndemne la o competiție acerbă, în care să-și investească banii și s-o lase mai moale cu armamentul și cursa înarmărilor!

La taifas cu Love by design

Mai mult ca sigur că ați văzut „Diavolul se îmbracă de la Prada”. Varianta românească e comedia romantică ideală de un weekend sentimental. Jane Seymour este pe post de Meryl Streep, o șefă de coșmar, la o revistă de modă, din care i se fură ideile îndrăzneței Danielle, originară dintr-un sătuc românesc, venită la New York ca să facă o strălucită carieră. Întoarcerea acasă îi va da ocazia să se lanseze în moda autohtonă și să încerce să salveze o fabrică de confecții. Sigur că e ușor bizar că toată lumea de la țară vorbește englezește, dar explicația ar fi că pelicula e pentru export. Majoritatea gagurilor dau de înțeles că a fost o echipă de cineaști cinefili. Nu lipsesc lanul de porumb, entuziasmul pentru creație, quid-pro-quo-ul, ședințele foto și orașul văzut de sus, respectiv Big Apple. Înduioșătoare dedicația finală pentru mama Giuliei Nahmany, care cu siguranță că ar fi fost mândră de fata sa, cunoscută din carismaticile apariții tv Într-un moment când pe marile ecrane o avem în „Fury” pe Anamaria Marinca alături de Brad Pitt și pe Ana Ularu cu Jennifer Lawrence și Bradley Cooper, e interesant că într-un film aproape integral românesc găsim vedete de renume mondial. În rolul personajului masculin, Adrian, este britanicul David Oakes, din serialul „Borgia”, care se descurcă exemplar în partitura unui investitor generos, care are o soră imposibilă (Rebecca Calder). Mama este Manuela Ciucur, pe care o regăsim și la Pintilie în „Balanța” sau în „O vară de neuitat”, iar bunica este protagonista reclamei la Corega, Silvia Năstase.

Taifas la vorbitorul de la Poarta Albă

Scenariul tulburător scris de Oana Cajal (câștigătoare și a unui prestigios premiu UNITER, pentru dramaturgie originală) și inspirat, între altele, de cartea lui Adrian Oprescu, „Vărul Alexandru”, avea să treacă de mai multe ori prin comisiile de scenarii până a fi aprobat. Istoria se repetă și dincolo de gratii! Mai apoi, a fost preluat de regizorul Nicolae Mărgineanu, care are o îndelungată experiență în studierea și recrearea atmosferei cutremurătoare din pușcăriile comuniste, începând cu „Binecuvântată fii închisoare”, din 2002, și continuând cu documentarul despre tatăl său, un strălucit universitar, căruia i-a dedicat pelicula „Amfiteatre și închisori”. Cu „Poarta Albă” se va opri la soarta bărbaților care au cunoscut lagărul Canalului Dunăre-Marea Neagră. Pentru asta s-a oprit la doi actori extrem de tineri, convingători și înduioșători deopotrivă, Cristian Bota și Sergiu Bucur, care vor deveni prietenii din gulagul național Adrian și Ninel. Comandantul lagărului este un rol încredințat lui Constantin Florescu, dar pe care realizatorul nu l-a vrut a fi prea dur (cum s-ar fi cuvenit poate), din dorința de a scoate din ecuație ideea răzbunării. O prezență neașteptată și cu siguranță foarte specială este cea a părintelui Arsenie Boca (întruchipat cu evlavie de Bogdan Nechifor), care zămislește în nisip, desenând cu o crenguță, chipul lui Iisus și îndeamnă la o pace creștinească. Mai mult, povestea se deschide și se închide cu Icoana Maicii Domnului de la Biserica Sfântul Elefterie, în care pruncul pictat de călugăr este în zeghe. De ce? Mergeți să vedeți filmul și veți afla. Carmen Tripăduș, distribuitoarea, a înnobilat prin profesionalismul ei o seară de neuitat, pentru lucruri ce nu trebuie uitate niciodată, la Cinematograful Uniunii Cineaștilor, Studio, unde s-au aflat multe dintre legendele filmului românesc, care au aplaudat (fără precedent) la unison fiecare generic în parte!