Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

La taifas cu Maria Mirabela

La aproape zece ani după „Veronica” Elisabetei Bostan şi la cinci ani după „Mama”, filmul aceleiaşi regizoare, în coproducţie româno-sovietică, marele Ion Popescu Gopo face în 1981 o peliculă relativ similară: „Maria-Mirabela”. Nenumărate fetiţe din România poartă numele acestor personaje. Culmea, aveam să descopăr zilele trecute desenul animat integral amestecat cu actori, creaţie a lui Gopo, cel care a luat Palme d’Or-ul, pentru „Scurtă istorie” în 1957, tocmai în Canada, cu ocazia Festivalului Filmului Românesc de la Montreal.

La taifas cu IMAX

2009 a fost un an extrem de fast pentru ceea ce înseamnă cinematografie la Bucureşti. Peste vară am avut surpriza deschiderii unui „Drive in”, un cinematograf în aer liber la care poţi merge cu maşina, în care poţi rămâne să te uiţi pe un ecran imens, în cazul nostru pe peretele Mall-ului Băneasa. Îl aşteptam de câteva decenii. A fost inaugurat atunci când în SUA deja se închidea, pare-se, ultimul dintre ele!

La Taifas cu Gheorghe Dinică

N-aş fi avut niciodată curajul să scriu un asemenea articol înainte de marea despărţire. Mi s-ar fi părut de rău augur. Ne plăcea tuturor să îl urmărim fără să facem trecere în revistă ori statistici ale carierei sale. Ne bucuram când îl vedeam pe scenă, îl auzeam la teatrul radiofonic, îl urmăream pe marele ecran sau pe cel mic, în roluri cărora le dădea nobleţe.

La taifas cu Patrick Swayze

Au trecut 40 de zile de când ne-am despărţit de cel care era „Fantoma” („Ghost”) acum aproape 20 de ani. Mare dansator, dar şi cântăreţ romantic. A lăsat în urma sa replici celebre. Despre „Dirty Dancing” („Dansul provocator”), din 1987, se spune că este un film cult, un clasic. Acolo declara că viaţa nu e decât un labirint. În filmul în care este ucis şi vrea să-şi salveze iubita măcar postmortem, pe foarte senzuala Demi Moore, frângea inimi când spunea „Iubirea pe care o ai în tine, o iei şi dincolo de moarte”. A uluit atunci când a interpretat un rol de surfer, a intrigat de câte ori s-a bătut convingător, a fascinat cu muşchii săi şi, mai ales, a întristat pe toată lumea atunci când s-a aflat că trebuie să se lupte cu cea mai cumplită dintre boli. A fost învins la 14 septembrie.

La taifas cu... un călător în timp

Recunosc că n-am avut răbdare să aştept filmul „Soţia călătorului în timp” să ajungă pe marile noastre ecrane (între timp a început să fie difuzat şi la noi), aşa că m-am dus cu o săptămână înainte la un cinematograf din Tokyo, unde un bilet era 18 dolari americani!!! Povestea părea fascinantă.

La taifas cu Zidul

Fireşte al Berlinului. După 20 de ani de libertate, de care poate că nu vom şti să ne bucurăm destul, decât văzând filme ca „Good Bye, Lenin!” sau „Aleea Soarelui”. La noi, pe ecrane au ajuns în această ordine, deşi Soarele este cu cinci ani mai bătrân. (Noroc cu Zilele filmului german organizate de Institutul Goethe şi prezentate de un ambasador aristocrat, Excelenţa Sa domnul Von Mettenheim).

La taifas cu japonezii şi bulgarii

De 22 de ediţii, la Tokyo există un festival de cinema care, iniţial, se petrecea o dată la doi ani. Acum e la fiecare 12 luni şi adună între altele cele mai bune pelicule de la Berlin, Cannes şi Veneţia, dar şi unele total inedite. Cel mai plăcut pentru un european venit din România este să descopere că mare parte dintre regizorii prezenţi prin operele lor sau chiar în carne şi oase au trecut şi pe la festivalurile din România, pe la Anonimul mai cu seamă, dar şi la bucureşteanul B-Est.

La taifas cu dădaca

O poveste romantică, foarte realistă, până la un punct, poate prea optimistă spre final.

La taifas cu Manga

În România s-au creat încă de la început confuzii cu acest termen, Manga (mangă). La noi e, înainte de toate, un termen de argou când cineva se îmbată turtă, adică îşi bea şi minţile. Pentru japonezi sunt benzile lor desenate. În mare parte diferite de cele occidentale. Ele se transformă în cele din urmă în animaţie. Una foarte ciudată. Cu culori sumbre şi subiecte foarte sângeroase, dar până şi sângele nu este roşu, ci albastru, şi nu pentru că ar fi de viţă nobilă, ci aşa li se pare mai înspăimântător.

La taifas cu animaţia

De patru ani, Bucureştiul are privilegiu unui foarte ingenios festival: ANIMEST. Iniţial, nimeni, în afară de organizatori, n-ar fi pariat pe succes. Se ştie că lumea nu prea merge la Desene decât dacă are copii ori nepoţi sau e ceva cu adevărat la modă. Chiar şi aşa, nu e mare înghesuială. Dar acest foarte original proiect a umplut săli întregi, inclusiv cinematograful mamut „Patria”, pe unde, din păcate, cam suflă vântul. Pe vremuri, aici se făceau toate premierele oficiale şi veneau vedete occidentale chiar şi în perioadele de foarte tristă amintire.

La taifas cu activiştii

Despre Cristian Mungiu şi „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, toată lumea a aflat că a luat Palme d’Or la Cannes. Unii au văzut şi filmul. Mai mulţi ca de obicei, dar se putea şi mai bine.