Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

La taifas cu unchiul Oscar

  Neîndoios că această ediţie a Premiilor Oscar a fost o seară indiană! „Slumdog Millionaire” („Vagabondul milionar”) a câştigat rând pe rând cele opt statuete din cele zece posibile, la una dintre categorii chiar concurându-se singur, pentru că două dintre nominalizările pentru melodii originale aparţineau aceleiaşi producţii. În concluzie, dintre cele zece posibile, oricum n-ar fi putut lua decât nouă, iar cea pierdută a fost la categoria sunet, unde „Dark Night” („Cavalerul Negru”) i-a luat-o înainte, deşi la Mixare de Sunet a fost considerat mai bun, recreând perfect atmosfera şi din acest punct de vedere, într-o Indie a mahalalelor din Bombay. Simon Beaufoy şi-a adjudecat cea mai reuşită adaptare după romanul diplomatului Vikas Swarup (şi el prezent la Kodak Theatre), apărut iniţial sub titlul „Q&A” („Întrebări şi răspunsuri”), un best-seller internaţional, pe care a decis să-l modifice doar într-atât, încât să facă o carte şi un film la fel de incitante, creând totuşi o diferenţă ce face să devină un fel de existenţă paralelă a aceluiaşi personaj. Regizorul Danny Boyle a avut de înfruntat nume mari ca David Fincher, Gus Van Sant, Stephen Daldry şi Ron Howard. A fost o ediţie cu recolte extrem de bogate, în care pronosticurile erau greu de făcut. În această situaţie, parcă este şi mai meritorie

La taifas cu Pantera Roz

  Cea mai graţioasă felină desen animat şi diamant de mare preţ a avut premiera la Bucureşti, înaintea Berlinalei şi chiar a Parisului. Inspectorul Clouseau ne-a făcut din nou să râdem, chiar mai izbutit ca în prima parte, când Steve Martin părea încă destul de intimidat de faptul că prelua rolul unui monstru sacru al comediei precum Peter Sellers. La conferinţa de presă din capitala germană, actorul avea să declare, cu umor, că această partitură e asemeni lui Hamlet pentru tragedieni!!! Orice comic îşi doreşte s-o interpreteze! Regizorul danez Harald Zwart, cu care se pare că se va lucra şi în episodul următor, a mărturisit că marea lui pasiune sunt desenele cu Tom şi Jerry şi s-a străduit să obţină cam aceleaşi efecte, trezind nostalgii publicului, indiferent de vârstă.

La taifas cu Dobrovolschi

  Guerrilla are unul dintre cele mai ascultate programe de dimineaţă, pentru că se pliază perfect pe ideea românului, care înjură la volan în drum spre un serviciu, de care nu are niciun chef, dar se teme să-şi dea demisia ca să nu rămână şomer. Mihai Dobrovolschi a prins şpilul şi ştie să-i ispitească pe ascultători să marşeze la poveştile lui ingenioase şi, totodată, general valabile. Numai că, în conformitate cu o poveste relatată de Eugen Istodor într-o carte a sa, se pare că omul de radio ar avea şi o dublură, undeva într-una din puşcăriile României. Pornind de la această întâmplare, Anca Damian a imaginat un scenariu întreg, pe care mai apoi l-a regizat, făcându-şi astfel debutul în lungmetraj ca regizor, deşi iniţial fusese director de imagine. Distribuţia în sine este una foarte bine aleasă.

La taifas cu Hamlet

  „Hamlet 2” este o parodie despre un actor ratat, care, sătul de reclamele imbecile, decide să se facă profesor de teatru într-un liceu cu elevi dificili (ca şi cum ar mai exista şi altfel, şi la noi, şi la ei!). În plus, are şi o nevastă (Catherine Keener) destul de plictisită de insuccesele partenerului, care nu reuşeşte deloc să-şi conceapă un moştenitor. Cronicarul de temut e un puşti care scrie la revista şcolii şi în fiecare an îl ia peste picior pe profesorul care încearcă să transforme în piese filme celebre precum „Erin Brockovich”. Ca să nu îi mai cadă victimă, se întâlneşte cu duşmanul şi îl întreabă ce are de făcut. Acesta îi propune un text inedit, drept pentru care nefericitul nostru se gândeşte să scrie o urmare la... „Hamlet”. De partea lui va fi o infirmieră, nimeni alta decât Elizabeth Shue, care îşi joacă propriul rol, doar că spune că s-a săturat de Hollywood şi că preferă bolnavii.

La taifas cu Hitler

  Ştim bine că protocolul, aşa cum este el reprodus de decenii întregi prin filme, nu permitea cu uşurinţă un dialog cu Führer-ul. Indirect însă, cu ocazia filmului „Operaţiunea Valkyrie”, descoperim că personajul era parcă şi mai de temut decât ne-am fi putut gândi vreodată. Dar să începem cu începutul. Întâi de toate, fireşte că titlul corect ar fi fost „Operaţiunea Walkiria”, pentru că aşa şi-a supranumit planul B comandantul suprem al Armatelor Germane în cazul în care ar fi dispărut şi Germania ar fi trebuit să meargă mai departe pe acelaşi drum. Numele porneşte de la marea slăbiciune a lui Hitler pentru Wagner, pe care îl considera cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor şi mai ales pentru opera sa „Walkiria”. În filmul nostru, un colonel, Claus Von Stauffenberg (deci

La taifas cu Nixon

  Nici că se putea un film mai potrivit pentru un prim articol în revista de faţă. „FROST/NIXON” este una dintre cele mai incitante pelicule, mai ales într-un an cu alegeri prezidenţiale. Liderul de la Casa Albă, care a fost nevoit să demisioneze în urma celebrului caz Watergate, după ce a pus sub atentă ascultare telefoanele mai multor adversari incomozi din breaslă, dar şi din presă, este tentat să aducă lumină în sumbrul său mandat, acordându-i un interviu unui britanic, David Frost, care era considerat un ziarist nu prea sofisticat şi specializat pe personaje din lumea mondenă sau artistică. Omul de stat a ignorat că tipul începuse cu un show umoristic de false ştiri, ceea ce din start însemna că are o minte foarte ascuţită, deci nu i-a fost foarte greu să-l bage în cofă pe  ichard Nixon. Războiul inteligenţelor şi vicleniilor n-a fost însă aşa de uşor de câştigat. De altfel, vorba lui Shakespeare în „Furtuna”: „O victorie prea uşoară n-are acelaşi preţ.”