Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

„Romeo şi Julieta“, altă minune, după 38 de ani!

…„Cea mai tulburătoare poveste de dragoste din toate timpurile”, „Romeo și Julieta”, piesă de referință a Marelui Will, m-a fascinat întâia oară în 1978, pe scena de la „Casandra”, când o generație uluitoare de studenți (regretații Adrian Pintea și Dinu Manolache, Adriana Trandafir, Mariana Buruiană, Răzvan Vasilescu, Mirela Gorea) își dădea licența sub bagheta magică a Cătălinei Buzoianu. Un spectacol ce venea plin de lauri dintr-un turneu britanic.

Minunat! Liviu Rebreanu are Teatrul lui!

...Într-o perioadă când, în România, cultura este ignorată, sărăcită, chiar umilită, mai există și excepții fericite! S-a întâmplat la Bistrița, la 26 noiembrie 2016, în cadrul ediției a XII-a a Festivalului Internațional de Teatru și Literatură „Liviu Rebreanu” (cu peste 100 de scriitori din șapte țări!), unde s-a anunțat ctitorirea Teatrului de proiecte! Cel mai nou Teatru profesionist din România poartă, cum altfel, numele unui titan al Literaturii Române, Liviu Rebreanu, născut la 27 noiembrie 1885, la Târlișua, lângă Bistrița. Romancier de anvergură, nuvelist, publicist, Liviu Rebreanu a avut și vanitatea de autor dramatic, existând și o operă în acest sens. La 22 de ani, pe vremea când Olivier Rebran (numele maghiarizat al viitorului literat de top) era sublocotenent în armata austro-ungară, și-a început cariera de dramaturg cu o piesă într-un act („Într-un compartiment”), urmată de altele. Piesele sale redutabile jucate au fost trei la număr: „Cadrilul” (premiera în 1919), „Plicul” (1925) și „Apostolii” (1926). După care, ajuns la notorietatea romancierului prin „Ion” și „Pădurea spânzuraților”, Liviu Rebreanu avea să devină cronicar dramatic, director al Naționalului bucureștean (1928-1929), membru al Academiei Române!

Neştiutul, superbul Teatru de dincolo de gratii

…Minunatul Festival „Fest(in) pe Bulevard”, organizat între 10 şi 22 octombrie, în București, de Teatrul Nottara (director - temerara Marinela Țepuș), și-a consumat ultima Secțiune pe final de toamnă bogată (23-24 noiembrie). O Secțiune inedită, în fapt un remarcabil „Festival MiltiArt pentru Deținuți - Dana Cenușă (inițiatoarea și animatoarea Proiectului) - Descătușare prin cultură”. Proiect derulat de Administrația Națională a Penitenciarelor în colaborare cu Teatrul Nottara, în valorosul Festival Internațional „Fest(in) pe Bulevard”.

Savurând, la Arad, farmecul Teatrului Clasic!

...Într-o frumoasă avalanșă de Festivaluri care, din fericire, se petrec pe scena românească, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad (director - actorul Bogdan Costea) își are o identitate profundă, demnă de interes și de aplauze. Între 12 şi 20 noiembrie, Teatrul de pe Mureș și-a ținut a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Clasic, unul dintre evenimentele notabile ale anului 2016. Spectacole cu piese clasice, ce au traversat decenii și secole, în repertoriile teatrelor din lumea-ntreagă, nouă zile de sărbătoare pentru publicul arădean venit la întâlniri rare cu autori, regizori și actori de prestigiu, reprezentațiile și a patru Teatre Naționale din România și Ungaria (Iași, Cluj, Timișoara și Pecs).

Criza criticii de teatru

…În lumea teatrului românesc se tot discută, trăgându-se semnale de alarmă, că ne aflăm în fața unei profunde crize a cronicii dramatice, menită nu doar să analizeze un spectacol, de la text, la regie și interpreți, cât, în mod special, să atragă publicul (mai ales cel tânăr!) spre teatru. Nu-i vorba despre București și marile orașe - Iași, Oradea, Cluj, Sibiu, Timișoara, Craiova. Ținta trebuie să o reprezinte teatrele din orașe mici și reflectarea Fenomenului care a devenit azi, în toată țara, teatrul independent.

Minunatele cărţi de teatru tot mai puţin citite!

…Ultima ediție a FNT-ului nu a însemnat doar 40 de spectacole românești din stagiunea 2015-2016, din nouă orașe: Iași, Târgu Mureș, Cluj, Turda, Sibiu, Timișoara, Brașov, Ploiești și București (Capitala, cu producții din 14 teatre, de stat și particulare). Nici prezența uluitoare a Trupei Maly Drama Theatre din Sankt Petersburg, care a prezentat o montare novatoare a cunoscutei piese cehoviene „Livada de vișini” a titanului contemporan al teatrului universal Lev Dodin… A 26-a ediție - „Antologia ultimei stagiuni teatrale românești”, cum plastic a denumit-o remarcabilul regizor Alexa Visarion, s-a mai remarcat prin două elemente de ecou…

De ce ocolesc regizorii români dramaturgii autohtoni?

...În ultima lună am urmărit două spectacole (ale Naționalului clujean) ce m-au pus serios pe gânduri, interogând, grav, care-i sensul teatrului modern?! Două spectacole din triada unui scriitor argentinian, Rodrigo Garcia, venit în Spania, unde s-a lansat ca dramaturg, regizor și scenarist, sub pecetea „cel mai exploziv dramaturg contemporan care încearcă o depărtare voită de teatrul tradițional”!?! N-am tras concluzii, după ce i-am urmărit întâiul spectacol („Interzis accesul animalelor”), text „feroce” montat de autor la Naționalul timișorean, acum şase ani. Când am văzut șopârle și șoareci tăiați, înaintând pe pieptul gol al unui bărbat, imagini mărite de o cameră de luat vederi sau când am auzit o tânără, spurcată la gură, bucurându-se că și-a luat mama văduvă și a dus-o la un party ca să fie violată (!?!), m-am întrebat, ca mulți alți spectatori, dacă aceasta este direcția dramaturgiei și spectacologiei moderne? Nu resping nimic nou, însă există, de când lumea, o măsură în toate, chiar dacă unii consideră că nu înțelegem mesajul unui asemenea gen de teatru...

Unica piesă a lui Kundera, un minunat spectacol la Brăila

…Romancier de talie europeană, tradus în multe limbi, premiat, cehul Milan Kundera (87 de ani) a scris și o piesă de teatru - „Jaques și stăpânul lui”, o piesă a lui (cum a insistat nu o dată!), nu o dramatizare după romanul filosofic al lui Diderot intitulat „Jaques fatalistul și stăpânul lui”. O piesă ca un „Omagiu lui Diderot” al vocii sonore, marcante a condamnării invaziei sovietice în Cehoslovacia anului 1968 (element amintit într-un scurt, dar grav monolog radiofonic la început de spectacol). Scriitorul francez propunea în romanul său cinci povestioare despre dragoste, erotism și trădare în „Epoca luminii” din secolul al XVIII-lea, Kundera duce jocul mai departe, într-un fel sarcastic de „varațiuni la arta variațiunilor”, cu trimitere la lumea contemporană, „putredă”, cum preciza din plecare în monologul radiofonic. Parabola acestei comedii cu final tragic (spânzurarea lui Jaques) prinde de minune vremurilor noastre, unde „mersul înainte este oriunde”, chiar dacă personajele, adică noi, cei de azi, în costume de epocă, cu ochelari și încălțări moderne, ne învârtim în cerc, mai mult în haos, cum inspirat citește scenic piesa redutabilul regizor Cristi Juncu în spectacolul montat la Teatrul „Maria Filotti” Brăila (director Lucian Sabados). Iubirea, adulterul, prietenia, trădarea, lașitatea, imoralitatea, lipsa de sens sunt de când lumea aceleași, acolo sus, la nivelul stăpânilor, și jos, la starea slugilor.

Agatha Christie de România

…„Regina Crimei”, vestita autoare a cărților polițiste ce s-au vândut aproape atât de mult ca și operele lui Shakespeare, Agatha Christie, a scris și destul teatru, una dintre piesele sale, „Cursa de șoareci”, fericindu-mi copilăria cu spectacolul pe care l-am vizionat de trei ori la Teatrul Giulești! O asemenea autoare, de policiere și de teatru, avem și noi, românii. La așa ceva mă gândeam, bucuros, mai zilele trecute, într-un mic teatru independent bucureștean, „Coquette”, unde am văzut o premieră de zile mari: „Moștenirea”, piesa Luciei Verona, devenită un formidabil one-woman show al prestigioasei actrițe Olga Delia Mateescu (și ea dramaturg!), mult aplaudată pentru transfigurările nobile, forța scenică, ironia fină și tensiunea rolului Dodo. În acest valoros text, și psihologic și, oarecum, polițist, Dorina, alias Dodo, divorțată în România, lasă acasă un băiat (care va ajunge în Legiunea străină) și emigrează la Paris, unde reușește un perfect furt de personalitate (până la cele mai mici detalii) de la sora sa Mirela, decedată în condiții neelucidate. Noua Mirela n-ar mai fi vrut să părăsească micuțul ei lăcaș și tabieturile din Paris, dar vestea moștenirii de 500.000 de dolari lăsată de fiul ei, mort pe coclauri sud-americane, o obligă la reîntoarcere și la o nouă dedublare. La reușita spectacolului de la prolificul teatru independent „Coquette” și-au adus contribuția regia lui Ingrid Bonța și scenografia lui Daniel Divrician…

Festivalul de Teatru Scurt şi lungul şir de aplauze

…Sub soarele unei toamne minunate, Oradea mi s-a părut mai frumoasă ca niciodată, modernizarea centrului și clădirilor din jur dându-i un aer de Occident. În acest cadru, într-o organizare impecabilă (laude directorului Festivalului - Daniel Vulcu și directorului logisticii și comunicării - Victoria Balint), clasicul Festival Internațional de Teatru Scurt, ajuns la ediția a XXII-a, mi s-a părut și el mai valoros ca niciodată în ultimul deceniu.

Mare Festival pe Bulevard şi... dincolo de gratii!

...Acum opt luni, mai nimeni nu visa că ediția din acest an (a IV-a) a valorosului Festival Internațional al Teatrului Nottara, frumos intitulat „Fest(in) pe Bulevard”, va avea loc. Teatrul fusese închis, sub ghilotina „bulinei roșii”, insuficient, superficial studiată în cazul respectiv. Au existat și excepții, o brumă de optimiști incurabili. Cum a fost și tenacea directoare a Teatrului Nottara, Marinela Țepuș, admirabilă în forța visului ei, la care s-au raliat și oameni de bine, care încă mai există în România acestor zile. Și Festivalul se ține, en fanfare!... Între 10 și 22 octombrie 2016. Cu o încântătoare desfășurare de forțe. 31 de reprezentații în 13 zile de Festival, care prind în stare de Festival nu mai puțin de 600 de artiști, tehnicieni, organizatori și voluntari. Cu spectacole prezentate de şase teatre din București (Bulandra, Metropolis, Odeon, Teatrul de Artă, Țăndărică și, logic, teatrul gazdă). Cu trupe din alte șapte orașe ale țării: Arad, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara și Târgoviște. Dar și cu participanți veniți din șapte țări: Bulgaria, Cehia, Croația, Kosovo, Republica Moldova, Serbia, Slovenia. Pentru a avea o viziune de ansamblu cât mai fidelă a Evenimentului, să reținem că în cadrul lui mai figurează un spectacol stradal, două expoziții de fotografie (reîntâlnire cu Maria Ștefănescu și Sorin Radu, artiști ai genului), trei colocvii, patru spectacole-lectură și tot atâtea lansări de carte.