Main menu

header

…Acum trei ani, la Giurgiu, s-a născut ideea unui Pod de teatru peste Dunăre. Directorii Teatrelor „Tudor Vianu” din Giurgiu și „Sava Ognianov” din Ruse au ctitorit, fără fonduri speciale, doar cu un plus de zbucium și pasiune, acest Pod spiritual, inaugurat cu montarea piesei „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”, într-o variantă nemaiîntâlnită până atunci în cele două țări: în aceeași seară, pe aceeași scenă, același text, în română și în bulgară, în două versiuni regizorale! Succes deosebit, care s-a repetat în cadrul unui Proiect Dunărean susținut, anual, de cele două teatre. Iar premiera cu vestita piesă a lui Caragiale avea să se dea, la 14 iunie 2012, la Ruse, în cadrul unui așa-zis Atelier European de Teatru, ideea directorului teatrului bulgar, Orlin Diakov.

…Atelierul European de Teatru, în fond, un Festival, mereu de patru zile (căci nu a fost vorba, niciodată, despre vreun Workshop!) s-a ținut și vara aceasta, în pofida crizei financiare agravate. Iar teatrul românesc a ocupat un loc de cinste. Săptămâna trecută, din cele cinci reprezentații, trei au fost ale Teatrelor Odeon și Masca din București. Iar spectacolul de deschidere al teatrului vienez „Pygmalion”, cu piesa „Jucătorul”, o dramatizare după Dostoievski, ne-a prezentat un actor (Philippe Kaplan) uluitor în rolul lui Alexai, dar ne-a și reamintit că regizorul și, totodată, directorul instituției din capitala Austriei, Geirun Țino, este născut la Brăila, școlit la București și a montat piese în mai toată România!

…Ziua de miercuri, 24 iunie, a fost una în care mesagerii teatrului românesc au încântat, pur și simplu, publicul bulgar. Mai întâi, Teatrul Odeon a oferit un regal actoricesc, prin rolurile create de Dorina Lazăr, Coca Bloos și Emilia Dobrin, în „Șefele”, de austriacul Werner Schwab, un copil teribil al dramaturgiei moderne, pe care a abordat-o târziu, la 32 de ani, după ce a studiat sculptura, scriind 16 piese, jucate în 40 de teatre de limbă germană, în cei patru ani pe care i-a mai apucat până la o comă alcoolică fatală, în ’94. A fost a 104-a reprezentație a Teatrului Odeon cu acest spectacol (regia Sorin Militaru), caracterizat cum nu se poate mai nimerit de ziarul bulgar „Malul” de joia trecută: „Spectacolul teatrului bucureștean Odeon a făcut furori!”…

…După care, la ieșirea din Sala Studio, în fața superbului teatru din Ruse și în minunatul parc dominat de celebrul monument „Statuia Libertății” (opera sculptorului italian Arnoldo Zocchi), inaugurat în 1909, să intre în scena miracolelor inegalabilele „Statui vivante” ale lui Mihai Mălaimare, create în atelierul rar de la Teatrul Masca. O fascinație pentru toate vârstele, încheiată cu un spectacol prezentat de 12 tineri în costume de epocă, zece dintre ei studenți ai inegalabilului regizor-profesor la Facultatea Hyperion. Ca același încântător creator de teatru nonverbal să încheie „Atelierul European” de la Ruse, în aplauze, cu un „Romeo și Julieta”, în filigran de joc plin de imaginație, mișcare, muzică și costume fermecătoare.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507