Main menu

header

...S-a tras cortina peste o stagiune, practic, cea de primăvară, dar au început pregătirile pentru a doua jumătate a anului. Pe scenele teatrelor noastre, atât de sărace financiar (lăsăm excepțiile!), o magică forță morală declanșează fenomene de ecou, evenimente memorabile.

...Stagiunea teatrală abia încheiată a avut, ca o aureolă, Festivalul de la Sibiu (12-21 iunie), ajuns la ediția a XXII-a, al treilea ca amploare din Europa (după cele de la Edinburgh și Avignon). O uluitoare desfășurare de forțe, cu 2.673 de artiști din 70 de țări, cu 427 de evenimente în 67 de spații de joc pe întreaga suprafață a orașului de pe Cibin, cu, zice-se, 65.000 de spectatori zilnic (!?!). Iar dincolo de aceste cifre copleșitoare, o Gală de mare ținută artistică, rodul unei Echipe pe care fantasticul director Constantin Chiriac a construit-o, în timp, cu un har și logistică inegalabile. Festivalul de Teatru de la Sibiu rămâne și pentru Europa un fascinant punct de referință!

...Viața nu se încheie însă la Sibiu. S-au și anunțat cele 44 de spectacole selecționate (selecția reprezintă o viitoare temă de dezbatere!) pentru Festivalul Național de Teatru (FNT) din toamnă, la București. Până atunci însă, dinspre Bacău, vestea unui nou Festival, unul cu totul aparte: Theaterstock - International Arts Festival! Este „lovitura” dată de excelenta actriță Anca Sigartău, în primul său an de directorat la Teatrul „Bacovia”. Un Festival pe durata a 16 zile (1-16 august), cu peste 1.600 de artiști invitați, din 94 de companii, cu 137 de producții în 23 de spații de joc, cu oaspeți din Belgia, Canada, Franța, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Republica Moldova, Serbia, Ungaria și România. Teatre de prestigiu din țară (Naționalele din București, Cluj, Timișoara; „Bulandra”, „Metropolis”, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul German de Stat Timișoara etc.) și 50 de companii independente. Teatru, muzică și dans, într-un Bacău devenit zonă a „exprimării libere” în Sălile Teatrului „Bacovia”, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” (născut în județul Bacău!), în „Hala de teatru”, la Ateneu, în Centrul de Cultură „George Apostu”, la „Berăria cu noroc”, la „Pub S4”, în Parcul Catedralei, în Piața „Tricolorul”, ca și pe insula de agrement a Centrului de Afaceri și Expoziții din oraș! Fantastica Vară teatrală de pe malul Bistriței nu va fi un eveniment de cifre uluitoare, ci unul de spectacole rare, de top, din ultima stagiune a scenei românești. Cu actori de renume: Maia Morgenstern, Anca Sigartău, Tania Popa, Monica Davidescu, Ion Caramitru, Sorin Leoveanu, Constantin Cojocaru, George Ivașcu, Tudor Chirilă, Doru Ana, Mihai Călin și ultime creații ale unor regizori de top: Silviu Purcărete, Alexander Hausvater, Alexandru Dabija, Gelu Colceag, Iarina Demian etc. Într-un cuvânt, Theaterstock Bacău 2015, ce se vrea Woodstock-ul lumii noastre teatrale! Woodstock - Fenomen american, născut în august ’69, cu 32 de recitaluri în „trei zile de pace și muzică”, urmărite de 50.000 de oameni (prima ediţie)…

Add comment


Security code
Refresh

bp iulie all 30010