Main menu

header

...Festivalul Național de Teatru, pe scurt FNT, ediția a XXV-a, a intrat în istorie. Ca o Sărbătoare, cu lumini, umbre, comentarii de tot felul. Pentru mine, cele mai frumoase, tulburătoare spectacole produse de FNT au fost cele cinci vernisaje de expoziții fotografice dedicate unor titani ai scenei românești: Gina Patrichi - „Mirajul seducției”, la Teatrul Bulandra; Amza Pellea - „Amza” și Ștefan Iordache - „Iordache”, la Teatrul Național; „Gellu Naum 100” (expoziție realizată de Fundația cu același nume) și George Constantin - „Forța expresiei” la Teatrul Metropolis.

...Memoria teatrului românesc este o reală Capodoperă, iar cele cinci episoade de la ediția sfertului de veac FNT au însemnat un veritabil regal. O întâlnire cu îngeri sacri ai scenei și filmului, cinci momente de nostalgii și onoruri mereu la cota maximă a artei. Patru actori de geniu și un „nativ suprarealist”, poet și dramaturg, toți cinci nepereche, în luminile istoriei, în complexitatea lor de Oameni, pe scenă, acasă, între prieteni, sub ochii lăcrimând ai privitorilor, în semn de mare prețuire! Un spectacol sublim!

...Astăzi, foarte pe scurt, un crâmpei din Arhiva mea sentimentală de privitor ca la teatru: Gina Patrichi! Organizatorii au numit-o pe afișul expoziției „Mirajul seducției”. Aș adăuga răsărit de farmec... Care a fascinat, de la debutul ei, în octombrie ’56, pe când avea 20 de ani, în primul spectacol al noului Teatru din Galați, „Nota zero la purtare” de Octavian Sava și Virgil Stoenescu, în regia lui Valeriu Moisescu. Cum avea să încânte, pe scene, micul și marele ecran, în toți cei numai 38 de ani care au urmat, căci a plecat între îngeri nedrept de repede, în 18 martie 1994. La nici două luni după ce, ironia sorții, primise Premiul de Excelență UNITER, în 31 ianuarie. După cei opt ani la Galați, cu 30 de roluri unul și unul (o „Nora” de senzație), Liviu Ciulei a adus-o în familia marilor actori de la „Bulandra”. Debutul, în „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian, în ianuarie 1964. După care o lungă colecție de roluri extraordinare în „Hedda Gabler”, „D-ale Carnavalului”, „Azilul de noapte”, „Interviu”, „Pescărușul” și „Livada de vișini”, „Clipe de viață” și atâtea altele. Cu regizori rari ca Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Vlad Mugur, Valeriu Moisescu, Radu Penciulescu, Cătălina Buzoianu etc. Un rol de antologie și la Cluj, în „Antoniu și Cleopatra”, în regia lui Mihai Măniuțiu, bijuterie artistică (Cleopatra) pentru care a primit Premiul ATM. Un Premiu a răsplătit unul dintre cele 25 de filme (inclusiv serialul „Lumini și umbre” la tv): Premiul ACIN pentru rolul Zaza din „Pe malul stâng al Dunării albastre” în regia Malvinei Urșianu. Dar putem uita de „Pădurea spânzuraților” (regia Liviu Ciulei), „Probă de microfon” (Mircea Daneliuc), „Dincolo de nisipuri” (Radu Gabrea), „Fram” (Elisabeta Bostan), „Trecătoarele iubiri” (Malvina Urșianu)?! Gina Patrichi nu se poate uita vreodată!... Ea rămâne o netrecătoare iubire de Frumos pe scenă și pe ecran. Un arpegiu la nemurire...

Add comment


Security code
Refresh

camp 300x2507