Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

…Nu cred că există teatru din România ce nu a jucat sau nu și-a propus în repertoriu piesa „Gaițele” de Alexandru Kirițescu (1888-1961). Apărută, mai întâi, sub titlul „Cuibul de viespi”, în 1930, la Teatrul „Regina Maria”, ea va fi pe afiș „Gaițele” în 1933, la premiera de la Naționalul bucureștean. O satiră de societate ce ascunde o farsă morbidă, comedie de mediu și de limbaj, dar, mai ales, o critică debordantă a autorului ireconciliabil cu lumea burgheză, un text primit cu răceală, pus la zid de cronica vremii. Să cutezi să montezi, în 2015, „Gaițele” este o provocare. Care, din fericire, Teatrului „Ioan Slavici” din Arad i-a reușit din plin. Meritul este, în primul rând, al experimentatului regizor Laurian Oniga, care a găsit cheia potrivită pentru acest spectacol în zilele noastre. Regizorul a punctat cu un veritabil „as” în start, când în difuzoarele sălii de teatru s-a auzit o voce interioară, în fond cea a lui Alexandru Kirițescu, explicând în două cuvinte de ce a scris piesa, cu înburgheziții care nu mai au suflete. Ei aveau să-l conteste pe autor în seara premierei, pentru că s-au recunoscut pe scenă. Prin această super-„uvertură”, Laurian Oniga a readus în mintea oamenilor de teatru istoria suferințelor autorului, care și-a văzut piesa, după premieră, minimalizată, considerată a nu stârni râsul decât prin mahalagismul dintr-o familie de bogătași. Ba, „Gaițele” a fost privită, în 1956, drept o catastrofă proletcultistă, căci dramaturgul demasca tăios o lume pe care majoritatea poporului român o ura la vremea aceea. Mâhnit de tratamentul piesei și al lui, Alexandru Kirițescu va pleca doi ani în Italia, unde va scrie „Borgia”, ca și necunoscută marelui public.

…Acea deschidere inspirată a spectacolului arădean crea de minune cadrul farsei morbide, cu inepuizabil conflict latent și umor negru, din sudul Olteniei. Acolo, vom întâlni și „Trei surori” oltence - Aneta, Zoia și Lena -, avem și societatea de atunci nu prea diferită de cea de astăzi, într-o excelentă teatralitate, potențată remarcabil de Laurian Oniga.

…L-a susținut cu brio în realizarea unui spectacol profund o distribuție excelent aleasă, care nu a marșat pe umorul ieftin, ci a forat profunzimea râsu-plânsului din farsa lui Kirițescu. S-au detașat, admirabil, cele „Trei surori oltence”: Liliana Balica (în rolul greu al Anetei Duduleanu), Adriana Ghiniță (Zoia), Dorina Darie-Peter (Lena), un triptic șlefuit în detalii ce trimitea la gravurile grave ale lui Albrecht Durer. În decorul expresiv și funcțional al maestrului Onisim Colta, au reușit roluri notabile Carmen Butariu (Wanda) Oana Kun (Margareta Aldea), Angela-Petrean Varjasi (o spectaculoasă Fraulein, căreia nu-i scăpa nimeni și nimic din „vizor”!), Dan Covrig (George Duduleanu), Constantin Florea (Ianache), Ștefan Statnic (Mircea Aldea). La apreciata prezentare a spectacolului în Festivalul Comediei Românești i s-a reproșat lungimea (două ore și trei sferturi, cu pauză!). Se poate rezolva în avantajul unor „Gaițe” de ecou!

Add comment


Security code
Refresh