Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

…Vara își trăiește din plin ultima lună, toamna teatrală se află în pole position, se fac pregătiri, se coc premiere, se pune la cale un lung evantai de Festivaluri în toată țara. Mai mult ca niciodată, parcă, „punctul pe i” îl reprezintă teatrul tânăr sau, ca să lăsăm o marjă mai largă de interpretare, pentru tineret.

…De fapt, atenția aceasta specială pentru teatru și cei tineri (eu, spre un exemplu, susțin că „tinerețea e o stare de spirit”!) ni se oferă din belșug chiar și în plină vară!... Ca un paradox al vremurilor noastre, într-un oraș în care nu există vreun teatru, niciun cinematograf, la Alexandria s-a ținut… Festivalul de teatru tânăr „Ideo Ideis”, manifestare ajunsă la ediția a XI-a (8-14 august), eveniment fundamentat, în special, pe investiția de încredere din start a valorosului actor Marcel Iureș… Ca un schimb de ștafetă, la o săptămână după ultimul gong în Teleorman, la 22 august, la București, începe Festivalul Internațional de Teatru Independent „Undercloud”, ce va dura până-n ultima zi de vară. Acest Festival, de ecou, își va desfășura cea de-a IX-a ediție într-o sală nouă, modernul spațiu Arcub de la Hanul Gabroveni. Unde vor prezenta spectacole și trupe din Anglia, Franța, Grecia, Israel, Republica Moldova, Rusia și, logic, România. Premiera absolută o reprezintă Secțiunea „One-man/one woman show”, amintind însă de Festivalul pe această nișă „Gala Star”, ce se petrece de mai bine de un deceniu la Teatrul din Bacău! Și, uite așa, gândul ne duce și la „Gala Hop, Gala Tânărului Actor”, de la Costinești (5-8 septembrie).

…Teodor Mazilu își intitula o piesă „Frumos e în septembrie la Venezia”. În context, spun… Frumos se anunță acest septembrie la Brăila, unde, la Teatrul „Maria Filotti”, între 19 şi 25 ale lunii, se va desfășura Festivalul „Zile și Nopți de Teatru la Brăila”. Și el focusat în special pe tineret, în speță regizori până în 30 de ani: Radu Afrim, Cristi Juncu, Sânziana Stoican, Vlad Anton, Andrei și Andreea Grosu, Dragoș Mușoiu, Erwin Simșensohn și alții. Unii dintre ei fiind și autorii textelor și cei care le pun în scenă, făcându-se, astfel (deși nu mai era nevoie!), economie la cam părăsita dramaturgie autohtonă, care, nu-i așa, ar putea primi și ea un ajutor, fie și în hainele de „tânără”!

…În Moldova, la Iași, Festivalul de Teatru pentru Publicul Tânăr (6-12 octombrie).

…Lăudabilă este atenția sporită acordată tinerilor creatori de teatru, fie ei actori sau regizori. Dintr-un anumit unghi de vedere însă, ea poate fi un scop în sine, chiar ușor discriminatoriu. Plus că, veche axiomă, „Valoarea nu așteaptă numărul anilor”! Ca atare, dacă există valori încă în facultate sau la finele ei, ele nu se cer scoase pe scenă în Festivaluri dedicate doar tinerilor. Seamănă cu încercarea de a introduce obligatoriu un fotbalist de 21 de ani în modestele echipe de primă divizie de la noi. „Tinerii” Radu Afrim sau Cristi Juncu strălucesc de ani buni la toate Festivalurile, semn cert că Valoarea se impune de la sine!

Add comment


Security code
Refresh