Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

...Una dintre frumoasele nebunii ale teatrologului Marinela Țepuș, directoarea Teatrului Nottara, a fost să invite să monteze în teatrul de pe Bulevard regizori români celebri care nu au mai zămislit vreodată spectacole la „Nottara”. Gând ambițios, nobil, cu rezultate de răsunet pe măsură! Până acum, patru râvniți regizori români celebri au reușit spectacole de ecou la „Nottara”.

...Tompa Gabor a izbutit un excelent spectacol cu piesa lui Eugen Ionesco - „Noul locatar”... Victor Ioan Frunză a fost un remarcabil director de scenă la spectacolul „Portugalia”, cu textul maghiarului Zoltan Egressy, în timp ce Alexander Hausvater, mereu plin de fascinație și aleasă nebunie scenică, a regizat la Teatrul de pe Bulevard piesa „Familie de artiști”, după textul argentinienilor Kado Kostzer și Alfredo Arias. Toate trei reușite certe, cu turnee aplaudate în țară și peste hotare. Acum, după trei ani de discuții, a sosit rândul valorosului Mihai Măniuțiu să revină, după zece ani, pe o scenă din Capitală și întâia oară la „Nottara”.

...Și nu oricum, ci în ovații. Cu un spectacol nou pentru insitituția bucureșteană, „Alcool”, după volumul cu același nume al lui Ion Mureșan, considerat cel mai valoros poet român la ora actuală. Un spectacol bazat pe tehnica divertismentală, un „divertisment metafizic”, cum avea să întărească ilustrul regizor la conferința de presă din ajunul ultimei avanpremiere. Un spectacol care pornește de la superpoemele lui Ion Mureșan, cu poveștile tulburi ale alcoolicilor fără frontiere, într-un Templu fermecat, în care se râde și se plânge, se dansează și se cântă, se visează fascinant, în rime, volte și acorduri, până, probabil, dincolo de lume.

...Măiestria regizorului Mihai Măniuțiu s-a mai întâlnit odată cu sublimul muzicii compuse și interpretate de inegalabila Ada Milea, la care s-a adăugat filosofia de viață prin dansul acordat la întreg, condus impecabil, spectaculos și sugestiv de Vava Ștefănescu, între metafizică și tonusul poeziei. Totul în scenografia inconfundabilă, altfel spus uluitoare, plină de grandoare, sensibilitate și mister, semnată de Adrian Damian, cu precizarea necesară că montaea decorului necesită 12 ore!

...Și nu pot fi niciodată omiși Măriile Lor Actorii, absolut fabuloși în acest spectacol total, în care toată lumea cântă și dansează la standardele adevăratei Arte impusă de un duo de creatori de Frumos, Mihai Măniuțiu - Ada Milea, pe care îi aplaudasem la un alt asemenea extraordinar spectacol, într-un fel de superbă operă-rock, „Leonce și Lena”, la Teatrul „Regina Maria” din Oradea.

...Acum, la București, a încântat întreaga distribuție, în ordinea din programul de sală: Ada Milea, Vava Ștefănescu, Ada Navrot, Crenguța Hariton, Ioana Calotă, Gabriel Răuță, Alexandru Jitea, Bobo Burlăcianu, Alexandru Neagu, Vladimir Ivanov. Într-un spectacol fascinant, „melancolic, duios, violent, elegiac, turbulent, cețos, solar, naiv, abscons, mistic, un divertisment metafizic”, cum l-a caracterizat ctitorul lui nepereche, Mihai Măniuțiu...

Add comment


Security code
Refresh