Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

…Ultima premieră de la Teatrul Municipal „Bacovia”, „Vârciorova. Carantină”, a însemnat, fără doar și poate, un spectacol-șoc. Unii l-au adulat, alții l-au făcut praf. Un spectacol cum nu s-a mai văzut pe scena din Bacău, „o prostie mare cu cântece răgușite și coruri zbierate, de Matei Millo și Vasile Alecsandri, prelucrate și mai prostește de Cătălin Ștefănescu, cu ajutorul substanțial al lui Doru Mareș”, cum se deschide Caietul-program al reprezentației. O premieră având la pupitru un regizor redutabil, marele Alexandru Dabija, aflat întâia oară în orașul lui Bacovia, la 50 de kilometri de urbea natală - Piatra-Neamț. Alexandru Dabija, frenetic explorator scenic al tezaurului literar autohton, în stil actual, ca să nu zic postmodernist. Ne-a încântat cu poveștile lui Ion Creangă („OO” și „O... ladă”, după „Punguța cu doi bani”, respectiv „Fata babei și a moșneagului”, la Piatra-Neamț; „Absolut”, după Ivan Turbincă, cu un încântător Marcel Iureș, la Teatrul Act), ba și cu textele lui Alecsandri („Iașii în Carnaval”, la Naționalul moldav; „Sânziana și Pepelea”, la Naționalul clujean). Regizor care venea după un supersucces, tot la Teatrul Act, cu o prelucrare a „Moromeților” lui Marin Preda (text excelent al lui Cătălin Ștefănescu!), cu două roluri antologice (Marcel Iureș și George Mihăiță). Acum...

...Atras de formele teatrului popular, de bâlci și de vodevil, Alexandru Dabija a dinamizat o trupă talentată, înțepenită, poate, în ritmul provincial. Și, cu muzica (plus versurile) Adei Milea, cu un text gândit împotriva farsei contemporane, a tragicului dezmăț al vremurilor, a dat trupei băcăuane un ritm nebănuit, o poftă de joc pe care numai marii creatori o pot descoperi. Dacă ar mai fi avut, să zic, zece zile de lucru, spectacolul acesta ar fi fost numai aplaudat la scenă deschisă. În primul rând pentru tempoul amintit și pentru excelentul personaj colectiv „Cinci Chirițe + o Șcubufloaie”. Chirițele - două venite de la Paris (Florina Găzdaru, Alina Simionescu), câte una de la Londra (Daniela Vrânceanu), Hamburg (Corina Goranda) și București (Adelaida Perjoiu, excelentă și în Luluța, de mare haz cu acel repetat „Învârte-mă!”) - au dat, prin jocul lor descătușat, tonic, cinci fețe unui nume vestit, acum, cinci doamne oprite în gară, unde intră Dunărea-n țară, la Vârciorova, și obligate la carantină, pentru a nu lăsa virușii Occidentului să ne cucerească! Se lipește de ele și de tot ce-i în scenă uluitoarea Firuța Apetrei, în... Șcublufoaia, un fel de Arlechino românesc, cum și-a dorit regizorul. Un ludic extraordinar, un sextet redescoperit, în contrast cu cei cinci bărbați, cam departe de ștacheta ridicată. Un timp suplimentar de lucru la scenă ar fi eliminat, probabil, discrepanțele, scenele în care umorul e forțat sau pierdut pe drum, trăgând în jos. Rămânem cu cântecul deloc răgușit din final: „Poporul, plin de ură, îl înecăm în băutură, îi dăm gratis o friptură, dacă se poate și-o prăjitură, și apoi un cap în gură”! „Absolut” contemporan! Vin alegerile...

Add comment


Security code
Refresh