Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Festivalurile, un pat al lui Procust?!

…Sunt dintre cei care consideră o calitate a Festivalurilor de teatru din România simpla lor existență, în vremuri tot mai vitrege pentru cultură. O salbă de Festivaluri care nasc Sărbători în orașele unde se desfășoară. Mai fiecare Festival are nișa lui, specificul: Comedie (festCo, Galați), Dramaturgie contemporană (Brașov), Teatrul de studio (Pitești), Teatrul scurt (Oradea), Teatrul nou (Arad), Teatrul pentru copii și tineret (Piatra-Neamț), mai nou, cel antic (Constanța) ș.a.m.d…

Dionysos, sub chipul uluitorului Marius Bodochi

…Din trilogia lui Euripide (Pentheu, Semele, Bacantele) s-a păstrat ultima tragedie (scrisă în 405, înainte de Hristos). Ea, „Bacantele”, a fost dedicată nașterii cultului lui Dionysos (Bachus la romani), Zeul care patrona Dionisyacele, festivalurile-concursuri de teatru, organizate primăvara și toamna, 13 fiind câștigate de poetul tragic Eschil. Sărbătoarea în cinstea lui Dionysos venera luptătorii Cetății, văduvele de război și orfanii cărora li se asigura o pensie de stat! În cortegiul lui Dionysos erau bărbați, costumați în țapi, și femei acoperite de iederă, cu simboluri falice la mâini (bacante). Euripide a ales ritualurile închinate lui Dionysos, care, sub mirajul alcoolului, deveneau orgii, de extaz erotic și religios. Câștigătorii Dionysiacelor căpătau ca premiu un burduf cu vin pentru comedie și un țap pentru tragedie. El, Zeul vinului, al pomiculturii, vegetației, al fertilității și extazului fusese omorât, când se afla în pântecele mamei, muritoarea Semele, de Hera, geloasă pe iubirea soțului său Zeus, amor din care se năștea un copil pe care nu-l voia. Numai că Mai-marele Olimpului a scos copilul și l-a ascuns în coapsa sa spre a se naște a doua oară. Un Mit, în care Dionysos, alungat de frații săi, fiii lui Zeus, se decide, sfătuit de Zeus, să înfrățească oamenii și pe aceștia cu natura și animalele.

„Jocul vieţii“, ultima premieră la Teatrul Nottara!

…În lunga și frumoasa istorie a Teatrului Nottara a existat un spectacol de antologie: „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă”. Un uluitor text al lui Horia Lovinescu, o regie de excepție (Dan Micu) și o distribuție de Legendă: George Constantin, Alexandru Repan, Dana Dogaru, Ștefan Sileanu. Premiera, în 1979, însă spectacolul s-a jucat ani buni cu casa închisă. Peste decenii, superba parabolă a lui Horia Lovinescu a devenit o realitate pentru Teatrul Nottara, aruncat între Viață și Moarte scenică.

Când Zeii se întâlnesc la malul Mării…

…Este mare Sărbătoare, cum a fost și vara aceasta (20-26 iunie), pe tărâmul unde, în numele Zeilor, cu 2.000 de ani în urmă, au apărut primele manifestări teatrale la noi. În vechiul Tomis, în briza Mării Negre, Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății”, imn de Frumos peste Dobrogea plină de legende. Acest admirabil Eveniment, realizat de Teatrul de Stat Constanța (director: Dana Dumitrescu) și Consiliul Județean Constanța, s-a născut nu din spuma mării, ci din Serile de teatru antic pe malul Mării Negre, în 1978. Atunci, s-a organizat întâiul Festival de teatru antic din țară, prezentându-se un fermecător spectacol „Legendele Atrizilor”, valorosul scenariu dramatic după Eschil, Euripide și Sofocle, realizat și regizat la înalte cote estetice de Silviu Purcărete. În 1981, la a II-a ediție a Serilor de teatru pe malul Mării, Teatrul din Constanța a prezentat alt spectacol-eveniment, după „Hecuba” lui Euripide, în remarcabila regie a lui Silviu Purcărete.

„Gaiţe“ de ecou la Teatrul „Ioan Slavici“ din Arad!

…Nu cred că există teatru din România ce nu a jucat sau nu și-a propus în repertoriu piesa „Gaițele” de Alexandru Kirițescu (1888-1961). Apărută, mai întâi, sub titlul „Cuibul de viespi”, în 1930, la Teatrul „Regina Maria”, ea va fi pe afiș „Gaițele” în 1933, la premiera de la Naționalul bucureștean. O satiră de societate ce ascunde o farsă morbidă, comedie de mediu și de limbaj, dar, mai ales, o critică debordantă a autorului ireconciliabil cu lumea burgheză, un text primit cu răceală, pus la zid de cronica vremii. Să cutezi să montezi, în 2015, „Gaițele” este o provocare. Care, din fericire, Teatrului „Ioan Slavici” din Arad i-a reușit din plin. Meritul este, în primul rând, al experimentatului regizor Laurian Oniga, care a găsit cheia potrivită pentru acest spectacol în zilele noastre. Regizorul a punctat cu un veritabil „as” în start, când în difuzoarele sălii de teatru s-a auzit o voce interioară, în fond cea a lui Alexandru Kirițescu, explicând în două cuvinte de ce a scris piesa, cu înburgheziții care nu mai au suflete. Ei aveau să-l conteste pe autor în seara premierei, pentru că s-au recunoscut pe scenă. Prin această super-„uvertură”, Laurian Oniga a readus în mintea oamenilor de teatru istoria suferințelor autorului, care și-a văzut piesa, după premieră, minimalizată, considerată a nu stârni râsul decât prin mahalagismul dintr-o familie de bogătași. Ba, „Gaițele” a fost privită, în 1956, drept o catastrofă proletcultistă, căci dramaturgul demasca tăios o lume pe care majoritatea poporului român o ura la vremea aceea. Mâhnit de tratamentul piesei și al lui, Alexandru Kirițescu va pleca doi ani în Italia, unde va scrie „Borgia”, ca și necunoscută marelui public.

La Buzău, aplauze pentru Triunghiul Vedetelor

…În universul Festivalurilor teatrale din România, Teatrul de proiecte „George Ciprian” Buzău (director Gina Chivulescu) și-a găsit o nișă inedită, denumirea Festivalului, „Gala Vedetelor Vede Teatru”, definind Evenimentul. Fiecare ediție cu o temă, susținută de spectacole, colocvii și lansări de carte: Spectacolul-Vedetă, Actorul-Vedetă, Dramaturgul-Vedetă, Regizorul-Vedetă, Comedia-Vedetă, Vedeta: Actor-Regizor, Vedeta: Teatrul „George Ciprian”, Vedeta autentică, Sceno- graful-Vedetă. La ultima ediție, a XIII-a (director de Festival - Adrian Găzdaru), Muzica a fost Vedeta. Două muzici-două, mai ales că se împlinesc 20 de ani de la primul gong în teatrul profesionist din Buzău, inaugurat de regretatul Paul Ioachim, remarcabil actor și dramaturg. Opt zile de teatru-dans, teatru-concert, musicalul în colocviu, lansare de carte, secvețe din celebrul „West Side Story” - un spectacol-conferință cu regizorul Răzvan Mazilu și excelenții tineri Lucian Ionescu, Anca Florescu, Ana Bianca Popescu, Alina Petrică, Alexandra Dușa, Aylin Cadâr, Ioana Repciuc și Daniela Tocari.

Tudor Muşatescu şi farmecul comediei sentimentale

…Printre meritele ultimei ediții a Festivalului Comediei Românești - festCo, s-a numărat și prezența a trei dramaturgi autohtoni reprezentativi, mereu actuali: Teodor Mazilu, cu „Proștii sub clar de lună” (în pofida unui spectacol jenant montat la Naționalul timișorean!), Tudor Mușatescu și Alexandru Kirițescu, ultimul, firește, cu nemuritoarele „Gaițe”, frumos prezentate de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad.

Proştii sub eclipsă de lună

…Unul dintre dramaturgii români de referință, Teodor Mazilu (1930-1980), a fost redescoperit în ultimii doi ani, spre bucuria generală - regizori, actori, spectatori. Piesa „Mobilă și durere” a fost montată la Teatrul Nottara și, mai ales, la Centrul UNESCO, într-un minunat spectacol purtând marca regizorală a lui Victor Ioan Frunză. Acum, în Festivalul Comediei Românești - festCo, bucuria reîntâlnirii cu alt text minunat „Proștii sub clar de lună”, cu încântătorul, inconfundabilul dialog al lui Mazilu, cu existențialismul lui satiric, unde sublimul și ridicolul supraviețuiesc împreună, spectaculos, în scene memorabile, în care o serie de neica nimeni rostesc cuvinte pretențioase, din instinct gregar, toți prinși într-o asumată entuziastă stare de mediocritate, impostori, canalii sentimentale, limbuți, parșivi, ipocriți, servili, umili, șantajiști, tipi și tipe de periferie care nu au vreun complex în fața culturii, a logicii elementare, ei trăind liniștiți, în incultura lor, în paradoxurile realității, făcând parte din această lume pe dos, care îl apropie pe Teodor Mazilu de teatrul absurdului, fără ca autorul să se fi considerat vreodată ca făcând parte din acest curent. Superba irealitate satirică a lui Teodor Mazilu, nobil filosof al moralei scenice, al caracterelor, mișcată de infernalul mecanism al oglinzilor strâmbe, prinde de minune și vremurilor noastre. Orice surplus de modernizare formală nu reușește decât să deregleze fantastica operă mazileană, să-i răpească farmecul și miza.

„Trei surori“ britanice

…Trăim vremuri când, saturați de manele și telenovele, se caută și dramele de familie, cu problemele prezentului. Dacă aceste piese mai sunt și psihologice, ba mai au și umor, este OK. O astfel de piesă, ultima premieră de la Naționalul bucureștean, „Memoria apei”, de britanica Shelagh Stephenson, text de debut în dramnaturgie, în ’96, la 41 de ani, aureolat cu montări la Londra, Paris, New York, Tel Aviv. Piesa aduce aminte de vestita „Trei surori” a lui Cehov, deși autoarea declară că nu are nicio legătură cu uriașul dramaturg rus.

Luna Florilor, bogată şi în teatru!

…La început de Mai, așteptata Gală a Premiilor UNITER a mai fericit cu prezența un oraș din țară, în afara Capitalei. Acum, după Galele de la Sibiu, Iași, Târgu Mureș, a XXIV-a ediție la Oradea, în frumoasa sală a Teatrului Regina Maria. Gală interesantă, cu emoții și frumoasă participare a artiștilor bihoreni. Dar, în unele momente un „deja-vu”, ceea ce necesită puțin efort, în viitor, pentru ieșirea din rutină, de la prezentare la aceleași și aceleași Jurii…

Performanţă cu… 7 (şapte) spectatori în sală!

…Efervescența teatrului independent în România reprezintă un fenomen lăudabil, dar și trist. Este un strigăt de disperare și, în același timp, un jurământ de credință al tinerilor actori față de profesia aleasă. Cum puzderia de facultăți de teatru (mai ales particulare) scot anual cohorte de șomeri cu diplomă, iar o lege care să reglementeze raportul cerere-ofertă în teatrele profesioniste nu există, au apărut nenumărate teatre independente. Unele au reușit să-și găsească sponsori, relații, și supraviețuiesc. Altele se chinuie, cu o remarcabilă tenacitate a tinerilor actori.