Main menu

header

Măria Sa Teatrul şi Centenarul Marii Uniri

…27 Martie 1918. La Chișinău, în Sfatul Țării, se semnează întâia dată Unirea Basarabiei cu România, gând sublim devenit realitate legiferată în același an, în 1 Decembrie, la Alba Iulia.

Read more: Măria Sa Teatrul şi Centenarul Marii Uniri

Cu Vasile şi Valentina, şi la Piteşti te îndrăgosteşti de Revistă!

...I-am aplaudat de multe ori la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” și afirm că, la ora actuală, Vasile Muraru și Valentina Fătu reprezintă cel mai în formă cuplu din aria divertismentului de calitate, un argument fiind și ultima premieră de acasă, „E spectacol în oraș”. Surpriză și mai mare când am văzut spectacolul de la doi pași de Arena cu miracole a lui Dobrin: „Ah, Pitești, ce drag îmi ești!”, scenariul, ca și la București, Vasile (și autorul regiei) și Valentina, care nu au coborât trambulina, dimpotrivă, chiar dacă au riscat nebun pornind la un nou drum pentru Teatrul „Al. Davila” cu mulți nu prea inițiați în spectacolul de Revistă. Acest evident salt al Revistei argeșene a fost și unul dintre visurile noului director al Teatrului piteștean, Nicolae Poghirc, apreciatul actor de comedie de la Naționalul craiovean! În anul (împlinit la 24 martie!) de la cârma scenei argeșene, Nicolae Poghirc a reușit, concomitent cu întărirea secției dramă cu nume de ecou, să schimbe fundamental secția de estradă (noțiune de sorginte sovietică, în care spectacolul nu are povestea, tema lui, ci e o colecție de gaguri și poante!).

Read more: Cu Vasile şi Valentina, şi la Piteşti te îndrăgosteşti de Revistă!

Între Caragiale şi Muşatescu, giuvaierul Doru Ana!

Cei mai mulți îl știu ca pe un admirabil actor de comedie, în teatru și în film, dar și dascăl de suflet la UNATC, unde pregătește și tot lansează la scenă tineri care devin, rapid, „nume”. Puțini însă știu ce remarcabil regizor este Doru Ana. L-am descoperit (și am devenit prieteni atunci!) ca actor cu har rar al comicului autentic, prin anii ’80, pe când era un tânăr de viitor pe scena teatrului brașovean. La măsuța directorului de scenă l-am văzut întâia oară acum un deceniu. Cu o încântătoare montare a capodoperei lui Caragiale, „O scrisoare pierdută”, la Teatrul Bulandra, în Grădina Icoanei. O bijuterie de spectacol, jucat absolut admirabil de o trupă în care cei mai mulți abia părăsiseră aula facultății, unii de la clasa Doru Ana. Au entuziasmat, atunci, la premiera din 2008, dintr-o distribuție impecabilă, o încântătoare Daniela Nane (Zoe), Ștefan Pavlu (Tipătescu), Vlad Zamfirescu (Cațavencu), Gh. Ifrim (Pristanda), Marius Florea Vizante (Dandanache), astăzi nume de prim-plan ale scenei noastre.

Read more: Între Caragiale şi Muşatescu, giuvaierul Doru Ana!

„Amerika“, de la Washington la... Bucureşti („Excelsior“), via Viena!

… La început de Primăvară, Eveniment în București, la Teatrul Excelsior! Reîntâlnire de ținută cu Franz Kafka (1883-1924), prin una dintre scrierile de top, „Amerika” (inițial „Dispărutul”), operă neterminată de autor, publicată în 1927. Remarcabilul spectacol de la „Excelsior” se datorează lui Geirun Țino, autorul traducerii romanului, al dramatizării, scenografiei și coloanei sonore, ca și jocului încântător al celor doi tineri, dar foarte talentați actori - Dragoș Spahiu (Unchiul, Irlandezul, Bucătăreasa etc.) și Mihai Mitea (Nepotul). Cu acest spectacol, excelentul regizor româno-austriac Geirun Țino (studentul lui David Esrig, până ce acesta a evadat din comunism, și al lui Valeriu Moisescu), directorul Teatrului Pygmalion, din Viena, a împlinit o interesantă „Trilogie Kafka” în România. Începută în 2003, la Teatrul Nottara, cu dramatizarea romanului „Castelul”, conti- nuată, cu succes, în 2012, cu „Procesul”, la Teatrul „Bacovia” din Bacău.

Read more: „Amerika“, de la Washington la... Bucureşti („Excelsior“), via Viena!

„Domnul Shakespeare“ îi recită cu patos pe Eminescu şi Nichita

…Unul dintre cele mai apreciate Festivaluri de teatru din lume - „Shakespeare” - este opera unui actor român. Era 1994 când, la Craiova, Emil Boroghină lansa, la Teatrul Național „Marin Sorescu”, Festivalul Shakespeare. Până în 2006 s-a ținut din trei în trei ani. Apoi, o dată la doi ani, trupe vestite din lumea-ntreagă au încântat cu bijuterii ale Marelui Will în Bănie, dar și la București, Târgu-Jiu, Râmnicu-Vâlcea și Drobeta Turnu-Severin. Anul acesta va fi Ediția a X-a a Marelui Festival, dar „Domnul Shakespeare”, cum îi spun cu atâta prețuire Maestrului Emil Boroghină, totodată și Societar de Onoare la Naționalul craiovean, a început Noul An cu un tulburător spectacol de teatru-poezie. Recitalul de neuitare „Sunt suflet în sufletul neamului meu” (regia Alina Hiristea) continua, în nobila suită lirică dedicată Centenarului Marii Uniri, tot pe scena de la „Nottara”, „Treptele Unirii”, alt recital de tulburătoare arheologie literară printre comorile Poeților români adunate de cel bolnav de Shakespeare în două scenarii de versuri nemuritoare, devenite minunate spectacole realizate de Teatrul Nottara și de Teatrul Național „Marin Sorescu”.

Read more: „Domnul Shakespeare“ îi recită cu patos pe Eminescu şi Nichita

Legendele nu îmbătrânesc!

…Sunt un răsfățat al sorții în materie de teatru, cu nu mai puțin de 20 de spectacole vizionate în primele două luni ale anului, cele mai multe la Premieră! Frumoasa serie a început în prima zi a Noului An, cu un fabulous musical acvatic, „Visul” („Le Reve”, „The Dream”), la Wynn Theater din Las Vegas, în care sala rotundă cu un acvariu uriaș în locul clasicei scene a costat, numai ea, 75 de milioane de dolari!... Nu mi-am propus un „Jurnal” sau o cronică a celor 20 de spectacole, nu toate de top (la mediocrii și mediocrități ne vom opri altădată!), ar fi imposibil în cele doar 3.000 de semne ale rubricii. Astăzi, câteva rânduri despre „teatrul de suflet”, tot mai rar, din păcate, regăsit în legendara Sală „Liviu Ciulei” de la Teatrul Bulandra (director - remarcabilul regizor Ducu Darie), în două spectacole rare, realmente de colecție. Primul, cu piesa „Pe lacul auriu” a americanului Ernest Thompson (născut în ’49, în Vermont), jucat și pe Broadway. „Doi bătrâni, o casă și un lac. Superficial doar atât conține piesa. Când intri în spațiul ei interior, descoperi cât de bogată este... În final cred că toți am dori să fim acolo, pe malul lacului auriu”, scria în Caietul-program legendarul Dinu Cernescu, senior rar al regiei românești. Fără de măiestria sa și regalul încântător al lui Virgil Ogășanu, care nu-l joacă pe Tom, el doar trăiește rolul, cuvintele, ideile, cu fața la public, nu am fi descoperit dragostea, zbuciumul, seninul, umorul, sensibilitatea unui spectacol de viață (remarcabile și Valeria Ogășanu, în Kate, și Ana Ioana Maria, în Claudia), care ne-a încălzit sufletele…

Read more: Legendele nu îmbătrânesc!

„Profetul absurdului“, Urmuz, reînviat spectaculos la Târgu-Mureş!

...După trei decenii am ajuns din nou în frumosul oraș Târgu-Mureș, atras de o premieră aparte. La Teatrul Național Compania „Liviu Rebreanu” (director artistic, de trei luni, valorosul actor Nicu Mihoc, om dinamic și plin de idei). Premiera a însemnat o splendidă întâlnire cu unul dintre promotorii teatrului absurdului, cunoscut în literatură sub numele de Urmuz, cel revendicat de dadaiști și suprarealiști. El, căruia Eugen Ionesco, unul dintre părinții teatrului absurdului, alături de Beckett, i-a recunoscut influența importantă pe care au avut-o asupra sa cele numai 50 de pagini urmuziene. Un veritabil geniu despre care marele public cunoaște puține lucruri, cei mai mulți reținând doar că, la 40 de ani, Urmuz a plecat între îngeri cu un glonț ce și l-a tras în cap pe Șoseaua Kiseleff, din București.

Read more: „Profetul absurdului“, Urmuz, reînviat spectaculos la Târgu-Mureş!

Când Regina bea la greu în bucătăria Castelului Elsinore!

…Dramaturgul italian de talie mondială Aldo Nicolaj (1920-2004) m-a atras, la început, prin biografia sa demnă de un roman: atașat cultural în Guatemala, prizonier de război într-un Lagăr din Germania, ctitor de teatru, traducător, fan al literaturii ruse, producător tv (printre reușite aflându-se și „Frații Karamazov”). Apoi i-am citit unele texte („Soldatul Piccico”, „Telegrama”, „Clasa de fier” - montată la Budapesta, în 1974, „Repetiție generală” - aflată pe scena din Praga în 1977). În 1984 aveam să-i văd și prima piesă montată în România, „Ex”, la Teatrul Nottara, în regia lui Mircea Cornișteanu, cu un „trio feminin” de excepție - Lucia Mureșan, Anda Caropol și Ioana Crăciunescu. Anul trecut, o piesă de Aldo Nicolaj („Furnici”) a prilejuit un interesant spectacol la UNATC. N-am avut șansa să vizionez monologul („Apropo, ați chemat pompierii?”) de la Teatrul „Ioan Slavici”, din Arad, în schimb, la început de februarie, am fost în sală, tot la „Nottara”, la premiera „Hamlet în sos picant”, în generosul proiect „Actor și regizor”. O parodie a dramaturgului italian care, ca orice parodie, deconectează, place dacă are ritm și nu sare calul. În privința textului, uneori parcă are acel „prea mult”, pe care negreșit autorul nu și l-ar fi permis dacă Shakespeare, cel parodiat, ar fi trăit în 1989, când a fost scris… „Hamletul din bucătărie”.

Read more: Când Regina bea la greu în bucătăria Castelului Elsinore!

Constantin Cojocaru şi Gelu Niţu sau Vârstele Lumii

…Încă un Eveniment la „Unteatru”, ctitorit și condus cu har de soții Andreea și Andrei Grosu, ambii regizori cu realizări, ultima piesă fiind „Regele moare”, de Eugen Ionesco, la Naționalul bucureștean. Acum, Evenimentul a fost ultima piesă a valorosului dramaturg american Sam Shepard (1943-2017), câștigătorul Premiului Pulitzer în 1979 pentru „Copilul îngropat”, succes notabil și la Teatrul Bulandra, în 1996, în regia Cătălinei Buzoianu. Premiera pe țară, de la finele lui ianuarie, la „Unteatru”, se numește „Vârstele Lunii”, piesă scrisă în 2009 și jucată cu succes la Dublin și la New York. Superbă filosofie de viață, încântător spectacol, acum și la București, în regia tânărului, dar profundului, inspiratului regizor Toma Dănilă. Spectacolul acesta de neuitat se datorează, firește, textului, regiei, însă în primul rând interpretării absolut extraordinare a lui Constantin Cojocaru și Gelu Nițu, aflați, mă încumet să afirm, pe Everestul unei cariere remarcabile, plină de lauri.

Read more: Constantin Cojocaru şi Gelu Niţu sau Vârstele Lumii

„Centenar“ de Teatru, Pod peste Prut

…De cinci ani, un remarcabil Proiect a zidit trainic Pod de teatru peste Prut, prin directorii Petru Hadârcă și Ion Caramitru: Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău vine, iarna, cu o ministagiune la București, în timp ce Teatrul Național „I.L. Caragiale” București merge, primăvara, cu un număr de spectacole în Basarabia. Am urmărit încântat producțiile valoroasei trupe de peste Prut prezentate în acești ani de lăudabilă colaborare, și am vibrat la mesajul clar, într-un fin și divers registru artistic, cu o tratare scenică emoționantă a problemelor prezentului, cu poezia sa, dar și cu nefastul rol al politicului, ieri și azi, toate clipe de viață întoarse, cu mult curaj și maturitate artistică, pe toate fețele. M-am bucurat în cei patru ani trecuți ai Turneului Naționalului basarabean de câteva spectacole absolut de referință, de la „Hronicul găinarilor”, „12 scaune”, „Casa de pe graniță”, toate dureros de actuale, la fascinantul spectacol adus anul trecut - „În ochii tăi fermecători”. O dramatizare complexă, în premieră absolută, realizată de valorosul regizor Alexandru Vasilachi după romanele și nuvelele lui Gib Mihăescu, interesant scriitor, uitat, absent (și el!) de pe scenele din România! Un spectacol superb, care, toamna ce a trecut, a câștigat Marele Premiu al Juriului la Festivalul Dramaturgiei Moderne de la Brașov...

Read more: „Centenar“ de Teatru, Pod peste Prut

„Orchestra Titanic“ şi visul sufletului nostru...

…Cu numai zece piese scrise, dramaturgul bulgar Hristo Boicev (născut la Sofia în 1950) a înconjurat cam de o sută de ori lumea-ntreagă, fiind montat și aplaudat pe cinci continente. Printre scrierile sale de ecou se numără „Colonelul și păsările”, „Spitalul comunal”, ambele puse în scenă și în România, ultimul text de mare valoare fiind „Orchestra Titanic”, scris în 2002 și interpretat în zeci, sute de sensuri, ca orice piesă de mare profunzime. Așa și cu ultima premieră (întâia în 2018) la Naționalul bucureștean, cu autorul în sală și cu montarea de excepție, de idee și metaforă, a lui Felix Alexa, care regizase și „Spitalul comunal”, la Metropolis, în 2012!... La vremea când a fost scrisă piesa cu patru dezmoșteniți ai Vieții sau Sorții (Luko, Meto, Doko și Liuba), care așteptau într-o gară părăsită, plini de iluzii, un tren ce nu va opri vreodată, mulți au văzut în acest text rar Iluzia unei Europe salvatoare, pe care o doreau cu atâta patos, dar și cu naivitate, Bulgaria dramaturgului, cât și România, aflate la poarta Uniunii Europene.

Read more: „Orchestra Titanic“ şi visul sufletului nostru...