Main menu

header

Joc cu două Regine

…Îmi place să văd același text în mai multe variante regizorale. Fiecare aduce, firesc, ceva nou, în funcție de stilul directorului de scenă, dar și al interpreților și al noilor relații de joc. Un astfel de text, o comedie bulevardieră, purtând semnătura actriței franceze, de origine algeriană, Pauline Daumale, totodată îndrăgostită și de scris, câteva piese aducându-i aplauze și premii („Concurs de împrejurări”, „Adam și Eva”, „Ținta”, „An Nou fericit”). Povestea celor două femei obligate să trăiască singure în noaptea Revelionului a cunoscut până acum trei montări în România. Prima, la Teatrul Național Radiofonic, în 2009, sub titlul „Sărbătoare cu bucluc”, cu distinsele Adela Mărculescu și Rodica Mandache (regia: Vasile Manta). Peste un an, la Teatrul de proiecte „George Ciprian” din Buzău, sub titlul „Doamna și instalatorul”, în adaptarea actriței Catrinel Dumitrescu (care a reușit și un rol admirabil), secondată de Carmen Trocan, în regia lui Radu Nechifor. Spectacolul acela, cu succes de public și de critică, i s-a părut totuși lui Catrinel Dumitrescu „rămas undeva, încremenit în energii neconsumate”. Când Marinela Țepuș, directoarea Teatrului Nottara, a lansat provocarea unei alte montări a piesei, Catrinel Dumitrescu și-a asumat și regizarea comediei amare. Nu a fost însă la un debut în regie al remarcabilei actrițe, căci ea a mai pus în scenă „Cum e dincolo de mare” (2005) și „Bătrânul” (2007). Acum, premiera teatrului bucureștean, sub titlul „Aici nu-i de joacă”, un veritabil joc cu două regine ale scenei românești, Catrinel Dumitrescu și Victoria Cociaș, în aplaudate recitaluri.

Femeile lui Strindberg…

…Cel mai mare dramaturg din istoria Suediei, August Strindberg (1849-1912), pentru care visul era esența omului, a suferit enorm din cauza urmașelor Evei. Nu atât în pierderea Premiului Nobel pentru Literatură, în 1912, în dauna concetățenei Selma Lagerlof, cât, mai ales, iubirilor, mai toate ratate. Întâia căsătorie, cu actrița Siri, soția răpită baronului Wrangel, a durat 14 ani… Cea cu o ziaristă, de jumătatea vârstei sale, 18 luni… Ca al treilea divorț, cu actrița norvegiană Harriet, să vină după trei ani. Dezastrul său sentimental l-a propulsat însă spre apogeul carierei literare. Deloc întâmplător, el spunea că „un scriitor este doar un referat a ceea ce a trăit”…

„Orchestra“ lui Horia Suru a (în)cântat o Generaţie

Un nobil proiect al Naționalului bucureștean (în colaborare cu interesantul Centru de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”) pentru tinerii creatori, regizori și scenografi și-a tras cortina peste prima ediție. Pe scurt, fine del primo tempo la 9G, adică Noua Generație. Am scris despre acest nou și lăudabil fenomen. 42 de proiecte la startul visurilor. Șapte au rezistat unei selecții serioase. Nu toate foarte bune. Poate, două-trei de luat în seamă. Un singur proiect însă a ieșit din comun. A încântat și a fost prins în repertoriul Teatrului Național. Și face în continuare „valuri” nu doar printre spectatorii tineri. Este „ArtOrchestra”, ultima superbă nebunie scenică a regizorului, deja de top, Horia Suru. După „Cokoși”, la Teatrul Act, „Călin (povestea modernă)”, la „Bacovia”, acum, junele creator, novator, născut în Bacău și școlit „cum laudae” la Cluj, a șocat, a încântat iarăși. De sub Feleac și-a chemat trei prieteni actori, Emilian Mârnea, Petre Ancuța (remarcați și în Gala Hop de la Costinești!) și Florin Călbăjos, orchestrați spre frumusețea teatrului de Miklos Baci, marele pedagog-făurar de talente rare. Și au pus de un spectacol cum nu este altul, la ora actuală, în România: „ArtOrchestra”…

„Steaua fără nume”, dar cu istorie şi multe aplauze

La 71 de ani de la debutul său scenic, una dintre cele mai frumoase piese românești, „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, a revenit, pentru a treia oară, pe aceeași scenă. La 1 martie ‘44, se lansa la Teatrul „Alhambra” (casa de azi a Teatrului de Comedie), cu Radu Beligan în rolul lui Miroiu… La 8 decembrie ‘70, revenea la „Comedie” (sub titlul de afiș „Alcor și Mona”), cu Silviu Stănculescu în rolul profesorului Miroiu și Stela Popescu în rolul Monei… Ca la 8 februarie, anul acesta, să primească aplauze tot la Teatrul de Comedie…

Regele romanţelor - aplaudat la Naţional!

…În literatura română, Ion Minulescu (1881-1944) este cunoscut drept „regele romanțelor” și nu doar pentru volumul „Romanțe pentru mai târziu” sau pentru superbele versuri din „Odeletă” („În cinstea ta/ Cea mai frumoasă și mai nebună dintre fete/ Voi scrie trei ode/ Trei romanțe/ Trei elegii/ Și trei sonete”) sau din „Celei care minte”. Numai că inima vestitului poet (considerat postsimbolist), mereu îndrăgostit, a bătut și pentru teatru, lucru mai puțin cunoscut, mai ales astăzi. Gen literar în care s-a bucurat de un mare succes de public cu „Pleacă berzele”, „Manechinul sentimental” și, în special, „Allegro, ma non troppo” (toate reprezentate la Naționalul bucureștean, unde poetul romanțelor a fost director, şapte luni, în 1926). Cea mai cunoscută comedie a maestrului adulterului - „Allegro, ma non troppo”, jucată nu doar la București, dar și la Bratislava și la Buenos Aires!

Proiectul care lansează regizori la Craiova

...Geme lumea teatrului românesc de Concursuri. Cele mai multe doar pentru a fi bifate, a demonstra că se gândește, nu glumă, la dramaturgi, la regizori. Există însă și câteva acțiuni serioase, de toată lauda (și de urmat!). La loc de cinste, Concursul anual organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și dedicat tinerilor regizori și scenografi români. Deloc întâmplător, directorul Naționalului din Cetatea Băniei este un regizor de top, Mircea Cornișteanu, care tratează cu toată seriozitatea și o asemenea nobilă Idee.

Mare surpriză la Teatrul Mic!

Întâia premieră din 2015 a însemnat pentru Teatrul Mic (în sala Teatrului Foarte Mic!) o frumoasă surpriză. Cu atât mai mare cu cât puțini se așteptau. Acțiunea piesei „39 de trepte”, arhicunoscută, din 1915, când a apărut romanul polițist al britanicului John Buchan, pe care, în 1935, Alfred Hitchcock l-a transformat cu harul lui rar în film de top, ca în 2008 să urce cu succes nebun (cinci Premii în lumea teatrului!) și pe scena magică a Broadwayului. Dramatizarea din 2005 a lui Patrick Barlow (cu 169 de personaje ale ecranizării interpretate de patru-cinci actori) a cucerit rapid lumea teatrului, iar povestea lui Richard Hanney, acuzat nemotivat de crimă, pentru că a găsit o femeie moartă în apartamentul său, a captivat spectatorii prin suspans, urmăriri, umor, focuri de armă și tot tacâmul policierului. Piesa s-a montat, în 2010, și la Teatrul Nottara, în regia regretatului Petre Bokor, care i-a prins într-un stil britanic pe Luminița Erga, Alexandru Jitea, Adrian Văncică și Alexandru Mike Ghiorghiu.

Micile glumiţe ale unor mari regizori

De trei-patru ani tot scriu că dramaturgii români sunt marginalizați, umiliți. Cauza cauzelor: necitirea textelor autohtone de către regizori și directori de teatre. În ultima vreme a mai apărut o „modă”, ce limitează și mai mult șansa de a se juca autori dramatici din România (cei buni, de luat în seamă, nu semnatari de maculatură).

Ce debut de an în Bucureşti!

…2015 a debutat, sub lacrimi, în dramaturgia autohtonă. Unul dintre valoroșii dramaturgi români, totodată și un minunat Mecena al cărții de teatru, susţinută admirabil prin editura sa Nemira, Valentin Nicolau, s-a ridicat, neașteptat, nedrept, la nici 55 de ani, la Ceruri! Poate doar să vadă cum este cu „Legenda ultimului împărat”, lansată, în fond, de Caligula, altfel, titlul piesei sale de excepție ce s-a jucat cu succes nebun la Naționalul bucureștean! La TNB ne-am și despărțit ultima oară, în decembrie, când am pus de-o întâlnire, săptămâna aceasta, cu una dintre ultimele sale piese, să-i găsim regizor și actori potriviți pentru a o monta în primăvară la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu! Nu pot să cred că seriosul Valentin Nicolau nu va veni la întâlnire! Dar țin să-mi respect promisiunea, iar în debut de primăvară să aibă loc premiera, în briza Dunării, semn de prețuire pentru un remarcabil dramaturg român!

…Viața merge, impasibil, înainte. Și Naționalul bucureștean se prezintă, la acest început de an, aplecat încântător spre dramaturgia română. După ce a tras cortina peste 2014 cu o piesă autohtonă aparte („Dumnezeu se îmbracă la second-hand”, de vâlceanul Iulian Margu, text potențat de regia de maestru a lui Ion Caramitru), prima scenă a țării a deschis noul an cu o frumoasă „dublă” autohtonă săptămâna trecută. Mai întâi, după 88 de ani, repunerea în circuit a unei comedii a regelui Romanțelor, Ion Minulescu, „Allegro, ma non troppo”, lecție de scriitură dramatică, articulată cu har la prezent de jocul formidabil al lui Gavril Pătru și Marius Rizea. Cum în viitorul apropiat vom rezerva o cronică spectacolului, anticipez, doar, că el se va juca vreme lungă cu casa închisă!

…Tot un text românesc (căci autoarea, Anița Nandriș-Cudla, s-a născut în Bucovina, în 1904, unde a și decedat în 1984), tulburător numai și după titlul romanului, „20 de ani în Siberia”, dramatizat de regizorul spectacolului, freneticul Sorin Misirianțu. Un spectacol răvășitor despre deportările românilor din Bucovina (putem adăuga și din Basarabia), începute în 1941. În cadrul programului „Procesul Comunismului prin teatru”, acest monolog dramatic, greu, susținut de o actriță matură, Amalia Ciolan… Și tot la TNB, duminica trecută, a treia premieră, una în cadrul deja cunoscutului „9G” (Noua Generație). De data aceasta, n-a fost un text românesc, ci o piesă elvețiană interesantă („Dragoste în patru tablouri” de Lukas Barfuss, în regia Elenei Morar), care s-a jucat și la Oradea.

… Debut de an în forță și la Teatrul de Comedie, care anunță „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian (cum în mai se împlinesc 70 de ani de la dispariția autorului, adio probleme cu drepturile de autor!), la „Nottara”, unde se pune de un spectacol-eveniment („Vestul singuratic” de irlandezul Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu și cu un trio de cinci stele: Adi Vasluianu - Vlad Zamfirescu - Florin Piersic Jr), și la Teatrul Mic, unde se visează piscuri sub noul directorat al apreciatului actor Mihai Dinvale…

Incizii de diamant în dramaturgia americană

De la Eugene O’Neill la Tennesse Williams, de la Edward Albee la Sam Shepard, dramaturgia americană a fascinat prin tragism contemporan, prin radiografierea dură a relațiilor de familie, a zborurilor frânte spre fericire, a adevărurilor târzii, a necomunicării și nefericirii. Ba și a patologiei relației, subiect generos în literatura americană, de la eroi la autori celebri, Edgar Alan Poe, un exemplu, căsătorindu-se cu o verișoară de 13 ani!

Critica dramatică, bat-o vina!

În anul IV, la Filosofie, în cadrul cursului de Estetică, ținut de remarcabilul Ion Ianoși, au fost două prelegeri despre „criza criticii literare și dramatice”. O frază a profundului estetician m-a însoțit prin decenii: „Criza criticii literare și a celei dramatice înseamnă, de fapt, critica breslei respective, dacă nu și a societății în care se petrece fenomenul”!... Peste o jumătate de veac, în ultimul Festival Național de Teatru, un interesant Atelier, ținut de valorosul critic de teatru și profesor universitar Marian Popescu, intitulat, semnificativ, „Jurnalismul teatral - Lecția de anatomia spectacolului”. Am participat la una dintre zile. Zece amatori, majoritatea studenți la UNATC, secția teatrologie. Numai doamne și domnișoare interesate de atât de utilul Atelier! Băieții, poate, se află sub mirajul regretaților Valentin Silvestru, Dumitru Chirilă, Dinu Kivu, Mircea Ghițulescu și alți titani ai criticii noastre teatrale, din ale căror cronici, simple, profunde, competente, la obiect și obiective aveau mereu de învățat actorii, regizorii, dramaturgii, confrații mai tineri și chiar spectatorii. Astăzi, se tot vorbește, argumentat, despre o Criză a criticii teatrale (tema unui simpozion în 2013).

bp iulie all 30010