Main menu

header

Dramaturgi români, nu mai scrieţi!

…Lumini şi umbre, la ultima Gală UNITER, desfăşurată în regim de criză financiară, adică nu în marea sală de la Naţional, ci în studioul înghesuit de la TVR. Despre „lumini” s-a scris destul, despre „umbre” se discută mult: impardonabile omiteri, măcar la „nominalizări”, a unor actori de referinţă în ultima stagiune, dar, mai ales, a vreunui spectacol din Bucureşti, Craiova sau din Sibiu (nu gazda penultimei Gale, ci un centru teatral în Europa!). Mai adaug, ca un serios semnal de alarmă, absenţa din Gală a unui spectacol cu piesă românească (exceptăm „teatrul radiofonic”!), ca şi a vreunui autor autohton în atâtea festivaluri de teatru din ţară (!?!), desfăşurate anul trecut (subvenţionate şi ele din banii contribuabililor români!), contrast clar cu montarea (lucru interesant, însă nu vital!) a câte unui text islandez, irlandez, chinez (aştept nerăbdător şi un andorrez, sanmarinez, maltez!). Logic, se ridică întrebarea gravă: nu mai există dramaturgie română?! Directorii de teatru dau vina pe regizori, directorii de scenă pe şefii de instituţii şi împreună îşi concentrează tirul asupra dramaturgilor autohtoni care fie n-ar scrie, fie n-ar fi interesanţi!

Unitar nu mai înseamnă UNITER!

…În fiecare primăvară, de 17 ani încoace, cultura noastră îşi pune haine de sărbătoare la Gala UNITER. Momentul înnobilării creaţiei teatrale cu premii, de la actriţe şi actori la scenografi, de la regizori la „cel mai bun spectacol” şi premii de excelenţă. Gala, ca un triumf al valorii, dar şi ca o provocare. În ultimii ani însă, dincolo de eternele nemulţumiri personale, au apărut nedorite contradicţii de fond, ce aruncă umbre peste un eveniment cândva încântător.

Bucurii, nu doar pentru copii

Măcar acum, când „a venit vacanţa, cu trenul din Franţa”, ne amintim că există şi un important teatru pentru copii şi tineret. Din păcate, cronicarii nu tratează cum se cuvine fenomenul care, din fericire, e prezent în toată ţara, pe alocuri „cum laudae”. Două premiere de ultimă oră vor argumenta ideea.

Iubire disconfort financiar

…Multe piese, comedii şi drame s-au mai scris despre familie. Familia, ca „un formidable bordel”, vorba lui Eugen Ionescu, sau ca o „abjecţie conjugală”, cum scrie criticul dramatic Mircea Ghiţulescu în excelentul volum „Cartea cu artişti”. Bernard Shaw a şocat cu „Profesiunea doamnei Warren” (ani buni interzisă la Londra şi la New York), text în care mama conducea în secret o casă de toleranţă. Edward Albee a desacralizat (şi el!) mitul familiei cu „Totul în grădină”, unde soţia se prostituează pentru a salva criza financiară a cuplului. Subiect complex, abordat acum de o tânără autoare română (Nicole Duţu) în piesa „Iubire confort 2”. La noi, trădarea nu mai e un act individual, tacit, ci o abominabilă alianţă: pentru a ieşi din sărăcie, atât soţia, cât şi soţul acceptă ca Ea (Otilia) să petreacă, în taină, 93 de nopţi cu funcţionăraşul de bancă Pepe, pentru a-i şterpeli 300.000 de euro.

La bordel, cu Marx, Lenin şi Stalin

…De ani buni, Teatrul de Comedie din Capitală nu oferă doar spectacole bune şi foarte bune, ci şi evenimente. Cum este şi ultima premieră, un spectacol de excepţie, de la autor (Mihail Bulgakov) la regizor (Alexandru Tocilescu) şi actori: „Casa Zoikăi”, ce se va juca ani buni cu „casa închisă” şi se va mai restrânge (de la 3 ore şi 40 de minute, cu două pauze).

Toma Caragiu, of course!

…De ani buni, ploieştenii nu mai au echipă de fotbal pe prima scenă, dar se pot mândri cu Teatrul „Toma Caragiu”, ajuns în top naţional. Şi nu doar pentru că a câştigat, acum trei ani, Premiul UNITER (spectacolul „Plastilina”), a avut un actor (Mihai Calotă) onorat cu aceeaşi distincţie sau are o nominalizare (Ada Simionică) pentru ediţia din aprilie. Trupa din Ploieşti şi-a câştigat un renume prin spectacole de ţinută, sub comanda unui director (regizorul şi muzicianul Lucian Sabados) competent, pasionat şi plin de idei. Una dintre idei îi răsfaţă şi pe bucureşteni, căci „Toma Caragiu” vine des în Capitală. Numai în acest martie, valorosul teatru prahovean a avut o frumoasă ministagiune bucureşteană cu trei spectacole la „Odeon”. Am văzut două dintre ele…

Cei 13 şi Dunărea fermecată

...Săptămâna trecută, undeva, pe malul Dunării, am întâlnit o sală realmente entuziasmată. Nu de vreo şuşă vulgară sau sub vreun potop manelist, ci de un spectacol de teatru autentic. Un ilustru text clasic al titanului Moliere („Burghezul gentilom”), rescris în cheie modernă de marele literat rus Mihail Bulgakov („Jourdain cel scrântit”) şi modelat încântător pentru timpul şi spaţiul de azi de eruditul regizor Emil Gaju, temeinic şcolit la Moscova şi la Bucureşti (i-a fost cursant distinsului Ion Toboşaru) şi, deloc întâmplător, profesor la Academia de Arte din Chişinăul de locaţie.

Tânărul Vanea şi „Duelul” salvator

…Doctorul Anton Pavlovici Cehov a murit la 44 de ani. De inimă, nu în vreun duel. În dueluri au pierit mulţi, printre care şi marele poet Puşkin, la numai  38 de ani. Ceea ce l-a impresionat mult (şi) pe unul dintre titanii dramaturgiei universale, încât a scris cea mai lungă nuvelă din viaţa sa („Duelul”). Prin ’73 a fost ecranizată sub titlul „Răul om bun”. Acum a fost dramatizată şi la noi pentru Naţionalul bucureştean, într-un spectacol sub semnătura unui filozof-poet al scenei, Alexandru Dabija.

Rinocerul galben şi rotund

…În lumea teatrului, când se vorbeşte despre masivul imparicopitat, toţi se gândesc la „Rinocerii” lui Eugen Ionescu, text jucat acum aproape o jumătate de veac şi la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Săptămâna trecută a apărut în premieră un „Rinocer” şi la Sala „George Constantin” de la Nottara. Nu a fost vorba despre piesa de rezistenţă din teatrul absurdului, ci de „Rinocerul îndrăgostit”, venit tocmai din China.

Poezia Teatrului

…În fiecare lună, în ultima zi de luni, de la 18 fix, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor se adună cei mai frumoşi visători pe care i-am întâlnit în Bucureşti (la care, din când în când, mai vin şi unii de la Iaşi, Oradea, Craiova, Braşov şi Piteşti). Sunt scriitori de teatru de toate vârstele care se adună la „Clubul dramaturgilor”, generoasă idee căreia i-a dat viaţă în 2002 un frenetic trubadur al scenei româneşti, criticul şi romancierul Mircea Ghiţulescu (printre altele, autorul volumului de referinţă „Istoria literaturii române. Dramaturgia”).

…Reprezentaţia de luni a însemnat un adevărat eveniment cultural, căci spectacolul-lectură „Aniversarea şi Necunoscutul”, de Dan Tărchilă (în interpretarea actorilor de la compania particulară Civic Art - regizor Marian Ciripan), a avut o „uvertură” de zile mari: lansarea excelentei reviste de teorie şi de literatură dramatică „Drama” (nr. 1-2/2009),

Un încântător „triptic” feminin…

…Mergem la teatru atraşi de autor şi de tematică. Ne sunt prieteni Shakespeare, Caragiale sau Cehov, Moliere, Eugen Ionescu sau Brecht, Tennessee Williams sau Gogol, Sorescu, Mazilu sau D.R. Popescu etc. Ne captează atenţia de multe ori şi numele regizorului: Liviu Ciulei, Cătălina Buzoianu sau Andrei Şerban, Alexandru Tocilescu, Purcărete sau Mălăele şi mulţi alţii. Uneori ne fură privirea câte un titlu sprinţar de piesă neştiută. Dar marele public a fost întotdeauna fascinat în special de arta actorului.

camp oct 2

camp 300x2507