Main menu

header

Adio vacanţă, salut performanţă!

…Din nou forfotă în spatele cortinei, unde se aude în aceste zile zvon de glasuri optimiste. Actorii şi regizorii s-au întors, mai toţi, din „frumoasele vacanţe” şi atacă noua stagiune cu mari ambiţii. Şi nici nu putea exista parcă un stimulent mai tonic pentru noul start decât triumful „Faust”-ului sibian la Mondialul de teatru, Festivalul de la Edinburgh, acolo unde regizorul Silviu Purcărete şi actriţa Ofelia Popii au fost nu doar premiaţi, ci şi ovaţionaţi. Acum, la orizont, alte festivaluri, cele de anul viitor, pentru că la „Serbările teatrale galante” din toamna aceasta vom aplauda (sau critica!) producţii realizate în stagiunea trecută.

Ce frumos scriu actorii!

…Mulţi oameni merg la teatru pentru a vedea pe viu actorii. Fără magia lor, Shakespeare, Cehov, Caragiale sau Eugen Ionescu nu ne-ar mai îmbogăţi sufletul şi mintea. Puţini ştiu însă că Măria Sa Actorul are şi harul scrisului. Unii, saturaţi, poate, de învăţarea pe de rost a sute, mii de texte dramatice - geniale, dar şi de duzină! -, au decis să scrie piese de teatru. Ultimele exemple care-mi vin în minte (pentru că le-am citit frumoasele piese!) sunt regretatul Paul Ioachim („Podul” i se joacă şi acum cu succes) şi Olga Delia Mateescu (a primit premiile UNITER şi Uniunii Scriitorilor!), autoarea ultimului volum „E” într-o cheie aparte.

Purcărete, stea la Mondialul de teatru

…De câteva zile, toate drumurile teatrului duc în Scoţia. La Edinburgh, unde Festivalul, ajuns la a 63-a ediţie (14 august - 6 septembrie), înseamnă pentru fanii lui Shakespeare ceea ce reprezintă un Mondial pe Planeta Fotbal. Acum însă în capitala Scoţiei, „lumea-ntreagă e o scenă”, creatorii fiind artiştii şi spectatorii de pe toate fusele orare, prinşi într-o alianţă a Frumosului în oraşul pe care miracolul Thaliei l-a transformat - cum prefaţa „The Daily Telegraph” - în „cel mai trepidant, inimaginabil loc de pe Terra”. În acest veritabil sanctuar al artei, care este Edinburgh, una dintre stele se numeşte regizorul român Silviu Purcărete, al cărui spectacol „Faust”, de Goethe, montat la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, acum doi ani, a fost primul declarat „Sold out” (pentru cinci reprezentaţii!), cu zece zile înainte de startul Serbărilor galante din Scoţia!

Noi şi cei de la Teatrul „Balşoi“

…Una dintre ştirile tot mai rele din ultima vreme: directorul vestitului teatru moscovit „Balşoi” şi-a dat demisia. Nu, aşa, din senin, ci din… Occident, perfect conştient de ceea ce face. N-a cerut azil politic (nu se mai poartă!), ci a tras un puternic semnal de alarmă pentru liderii din umbra Kremlinului (şi nu doar pentru ei, la o adică!). Povestea este simplă şi tristă, ca o piesă de Cehov. Celebrul „Balşoi” a intrat în restaurare acum vreo patru ani, cu promisiuni certe că teatrul se va redeschide… anul trecut. Poveşti. Moscova nu mai crede în teatru, în cultură, ca altădată, când generaţii întregi de săraci material se îmbogăţeau sufleteşte cu „Pescăruşi”, „Livezi de vişini”, cu „Anecdote provinciale”, „Sinucigaşi”, cu „Maeştrii” şi „Margarete”. Şi dacă Moscova nu mai crede în lacrimi de iubire, la „Balşoi” cortina se va ridica (dacă se va respecta noua promisiune!) peste un an, doi…

Vacanţa, Franţa şi performanţa

…Sezonul estival nu înseamnă chiar pentru toată lumea teatrului românesc băi de soare la mare. Unii n-au aşteptat vacanţa cu „trenul din Franţa” (refrenul copilăriei!), ci s-au urcat în primul avion cu destinaţia Avignon, unde în fiecare vară se mută Europa teatrală. Şi dacă-i teatru, neapărat şi noi acolo, (şi) în Hexagon, să ne arătăm valorile (că măcar în artă şi sport încă mai avem!). Mai ales că Franţa ne respectă în materie de teatru şi ne invită permanent la Avignon, unde, acum doi ani, bunăoară, excelentul regizor Radu Dinulescu a şi cucerit lauri (Premiul „Coup de Coer de la Presse”), cu spectacolul „Hymnus”, al Teatrului „Fani Tardini” din Galaţi. Anul trecut, tot el ne-a reprezentat în citadela teatrului european cu „Sortez de l’armoire, Monsieur Cioran!”, pus la Teatrul din Constanţa, în colaborare cu o companie franceză. Ca la Festivalul din această vară (7-30 iulie) Radu Dinulescu să ofere publicului, care l-a adoptat cu fervoare la Avignon, un inedit „1, 2, 3, circ”, pendulare ludică între marionete şi circ, realizată la Teatrul de copii şi tineret „Mihai Popescu” din Târgovişte (spectacol programat de 24 de ori în sala Atelier 44)! Dacă tot vorbim de Avignon, cum să uit că, anul trecut, „copilul teribil” al regiei româneşti, Radu Afrim, a primit Premiul „Coup de Coeur de la Presse”, pentru „Mansardă la Paris cu vedere spre moarte”, spectacol montat în Luxemburg (şi premiat în mai în Bucureşti la „festCo”!), cu textul lui Matei Vişniec, dramaturgul român care trăieşte la Paris, alt nume sonor în micul oraş medieval francez, mare Cetate a Thaliei.

La „Metropolis” se leşină de râs!

…Pentru cei care merg la teatru să moară de râs, Georges Feyedeau este un garant sută la sută. Nu doar pentru că a scris  vreo 60 de piese, unele jucate cu succes nebun şi la „Comedia Franceză”, cât pentru că a deprins ca nimeni altul, parcă, meşteşugul nemuritoarelor comedii uşoare, bulevardiere, de care oamenii au avut întotdeauna nevoie pentru deconectare. Şi în România francezul a făcut furori, cu „Puricele în ureche”, într-un încântător spectacol la „Bulandra”, în ’69 (cu regretaţii Gina Patrichi, Octavian Cotescu şi Florian Pittiş), cu acelaşi text la teatrul radiofonic şi, spre finele mileniului trecut, cu triumful lui Mălăele, la „Nottara”. Acum, la noi, mai exact la Teatrul „Metropolis”, un alt Feyedeau, primul lui mare succes mondial, „Tailleur pour dames”, tradus, parcă nu prea fericit, „Doctori, femei şi alte întâmplări”.

Cartierul viselor

…Este vacanţă şi pentru actori, de teatru şi de film. Câteva zile meritate, liniştite, la munte sau la mare, sub ploi şi soare, plus câteva pahare, toate cu excepţiile de rigoare. Excepţie frumoasă mai ales în Capitală, unde, în parcurile Bazilescu, Sebastian şi Titan, se derulează o veritabilă stagiune estivală oferită de ARCUB, sub genericul „Bucureşti - Cartier de vară”. Teatru pentru cei mici şi cei mari, comedii (în special) şi drame, jazz şi revistă, operă comică şi păpuşi, toate menite să atragă noi spectatori, dar şi să ţină proaspătă pasiunea pentru arta scenică până la noua stagiune.

Tirania regiei

…Cine crede că directorii sunt cei care conduc, de regulă, teatrele la noi se cam înşală. Astăzi, tot mai mulţi regizori sunt cei care fac jocurile, ei impun texte şi pretexte, actori şi sufleuri, vanităţi şi cote părţi. Spectacolul devine tot mai puţin acea unitate creatoare text-actor-regizor. Nu mai există nici măcar o falsă şi veche dilemă estetică: prioritatea textului, primatul trăirii actorului sau supremaţia regiei? Pentru unii există doar măria sa regizorul, iar supremaţia lui a devenit tiranie, nu se mai colaborează, unul impune, ceilalţi execută. Sigur, o asemenea tiranie nu o afişează decât cei cu nume, în faţa cărora nu pot avea vreaun cuvânt nici directorii de teatre (nu mai vorbesc despre secretarii literari, element de decor!), nici cei mai mulţi actori, ca să nu mai vorbim despre dramaturgi.

Ultima cortină

…A căzut şi ultima cortină peste aşa-zisa stagiune de primăvară, încheiată în final de iunie. Chiar dacă, pe ici, pe colo, se mai repetă (Caramitru, la Naţionalul bucureştean, „Toţi fiii mei”, de Arthur Miller; Purcărete, la Comedie, „Femeia care şi-a pierdut jartierele”, de Labiche, cu Mălăele şi Mihăiţă; Fătulescu, la Teatrul Mic, „Sonată gotică”, de Tennessee Williams etc.), teatrele au intrat şi ele în binemeritata vacanţă. Cei mai mulţi se gândesc la stagiunea de toamnă, ce va debuta la mijloc de septembrie, însă se impune, cred, şi o ultimă impresie despre ce s-a făcut, fără a privi înapoi cu mânie. Dimpotrivă…

Irezistibilul Mălăele şi mitul Ciulei

…Când amiteşti la noi de piesa „Leonce şi Lena”, a germanului Georg Buchner, automat revine în memorie acel regal artistic oferit de Liviu Ciulei, la „Bulandra”, cu fermecătorii Ion Caramitru, Irina Petrescu, Virgil Ogăşanu, Ileana Predescu şi Marin Moraru în distribuţie. Comedia romantică, scrisă în 1836, a devenit, în 1970, sub geniul lui Ciulei, un superspectacol polemic, politic, taxând sarcastic o societate putredă. Cu rară elocvenţă artistică, Liviu Ciulei se revolta în special la ideea conducerii societăţii de către lideri neghiobi şi de leneşi, preocupaţi să înăbuşe creativitatea individului. Un asemenea demers în acele vremuri totalitare pare şi acum neverosimil!

Ce sinucigAs!

…Naţionalul bucureştean a încheiat stagiunea cu un spectacol („Sinucigaşul”) de zile mari. Unul care, de la premiera din 23 mai, s-a jucat cu „casa închisă”. Un remarcabil text al rusului Nikolai Erdman, scris în 1925, dar interzis de Stalin, incomodul autor fiind deportat trei ani în Siberia. Piesa a văzut luminile rampei la Moscova abia în 1990 (când s-a montat şi la „Nottara”, cu Horaţiu Mălăele în rolul principal). Text complex, tragic şi comic, tulburător prin actualitatea lui. Un şomer (cum există şi azi!), întreţinut de soţie şi de soacră, visează să devină celebru şi bogat cântând în premieră la tubă (excelentă scenă în spectacol!), însă nu găseşte salvarea din „viaţa n-are sens” decât în gândul sinuciderii. Ideea capătă imediat ecou, în bloc aşezat pe orizontală (ingenioasă scenografia Dianei Ruxandra: 13 apartamente unul lângă altul, cu tot atâtea ceasuri moarte, amintind de Dali şi de celebrul tablou „Persistenţa memoriei”) apoi în rândul intelectualităţii, al artiştilor, al „maselor”, fiecare vrând să se folosească de „sinucidere”. Femeile îl conving ce bine e să te sinucizi, îl îmbată, numai că şomerul se ridică din coşciugul acoperit de coroane, descoperind că „viaţa este minunată”!