Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Ce „Aniversare”, la Nottara!

…Exact în seara când copiii îşi puneau, tradiţional, încălţările la uşă, aşteptând darurile lui Moş Nicolae, Teatrul Nottara a făcut celor mari un cadou încântător: „Aniversarea”, o premieră ce se va uita greu. Un spectacol formidabil, de la scriitura gravă a danezilor Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov (reputaţi scenarişti de film) la jocul minunat al actorilor (cu câteva recitaluri de gală!), de la regia profundă, bogată în sensuri a lui Vlad Massaci (el fiind şi traducătorul textului) la scenografia nu doar funcţională, ci şi plină de fantezie a lui Ştefan Caragiu, care, prin camera de filmat (ajunsă uneori dincolo de sală!) şi prin plasmele din spaţiul scenic, implică total spectatorul în reprezentaţie.

America, în premieră europeană la „Mic”

…Adevărată „Seară americană”, week-end-ul trecut, la Teatrul Mic. Totul a început cu lansarea volumului „Tennessee Williams. Memorii ale unui bătrân crocodil”, carte onorată la vremea respectivă cu Premiul Pulitzer pentru Dramă. Moment cu o uvertură inedită, două dintre sonetele ilustrului dramaturg american fiind auzite, pe bandă, în interpretarea autorului!

Recitaluri la Metropolis

…Din încântătoarea „ofertă aniversară” (şase noi spectacole în zece zile!) a Teatrului Metropolis, din Bucureşti, am reuşit să urmăresc două producţii: „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, şi „Tarelkin”, de Suhovo-Kobilin (în regia valorosului Gelu Colceag). Două excelente spectacole, de regizori şi de actori, recitaluri pe texte ruseşti de rezistenţă. Astăzi, voi retrăi unul dintre ele…

„Cetatea de foc” teatral

…În „Cetatea de foc”, cum i se spunea cândva Reşiţei, am revenit, cu emoţie, după 30 de ani. Mai puţine furnale. Mai mulţi fără de lucru. Nici fotbalul, fanion pe atunci, nu mai e pe prima scenă. Se târâie prin „lumea a treia”. Reşiţa de azi, mai modernă, a regăsit handbalul, cu lauri europeni. Şi îşi onorează tradiţia teatrală. Logic, din moment ce, la 50 de kilometri, în Oraviţa, s-a inaugurat, la 5 octombrie 1817 (!), întâiul teatru din România, unde Mihai Eminescu a fost sufleor şi consilier al directorului. Toamna aceasta, Reşiţa a serbat minunat 60 de ani de teatru, încântător arc peste decenii, pornind, din iunie ’49, de la „Cumpăna” Luciei Demetrius, în regia lui Sică Alexandrescu. Şase decenii bogate, cu nume grele care au jucat la teatrul din umbra Semenicului, unii debutând chiar pe scena reşiţeană: Ileana Stana Ionescu, Tora Vasilescu, Adriana Trandafir, Elena Popa, Aura Râmniceanu (mama marei actriţe de azi Olga Delia Mateescu), Ştefan Iordache, Corado Negreanu, Cornel Constantiniu şi mulţi alţii.

Magica Poveste a lui Shakespeare şi Hausvater

…De la „Faust”-ul sibian al lui Purcărete, de acum două stagiuni, am văzut multe spectacole excelente. Aşteptam însă Evenimentul. L-a adus, toamna aceasta, în recentul Festival Naţional, exuberantul Alexander Hausvater, cu o magică „Poveste de iarnă”, de Shakespeare, zămislită, cu har dat de zei, la Naţionalul timişorean. Un spectacol uluitor, în ritmul atletului de performanţă, cu înţelepte vorbe ale marelui Will, o plimbare prin vis, ca un film, se merge între două lumi cu motocicleta pe scenă (amintind de „Romeo şi Julieta” lui Zefirelli), sub o beţie de lumini, culori (încântătoare decorul şi costumele lui Lucian Lichiardopol şi Stelei Verebceanu), în sunete alese, astrale (operă, rock, baladă, în frumoasa partitură a lui Dan Jinga), cu proiecţii video, macarale, fum, toate fiind personajele unei Idei clare, ce ne saltă din realitatea cotidiană în basm şi metaforă. Personaje sunt şi spectatorii, fixaţi în centrul scenei, pe scaune rotative, fiecare alegând varianta de privitor ca la teatru-minune într-un spaţiu reinventat. „Povestea” lui Shakespeare se ţese miraculos pe toate laturile. Într-un punct cardinal e Sicilia, plină de gloanţe şi de intrigi, cu Leontes, Regele tiran, orb de gelozie, care-şi ucide soţia; pe celelalte trei laturi, povestea de viaţă paşnică din Boemia luxuriantă, dominată de Perdita, fiica regelui alungată-n pustiu şi găsită de un păstor. Final sugestiv, tot pe altarul Siciliei, într-un muzeu, cu statuile regelui şi reginei, care pleacă spre paşnica Boemia.

Festival Naţional cu doar trei autohtoni!

…Festivalul Naţional de Teatru (FNT) a intrat în istorie. L-am primit cu sufletul plin, încântat că există, în pofida crizei, dar nu l-am privit fără necesara „raţiune pură”. Acum, după cele 32 de spectacole oferite de 21 de teatre (opt bucureştene, trei din Cluj-Napoca, două din Timişoara, câte unul din Paris, Braşov, Brăila, Iaşi, Ploieşti, Sf. Gheorghe, Sibiu, Tg. Mureş), se pot spune multe. Au existat lumini, unele fascinante (montările Cătălinei Buzoianu, lui Tompa Gabor, Alexander Hausvater, Alexandru Tocilescu, Alexandru Darie, Andrei Şerban, Cristi Juncu; scenografia lui Dragoş Buhagiar, la Sibiu), însă şi umbre, câteva jenante. Într-un fel, un Festival sub semnul cifrei 3…

Triumful Teatrului asupra crizei

…A 19-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, începută la Bucureşti, de Halloween, reprezintă mai mult decât o sărbătoare a culturii române. Festivalul din acest an înseamnă, în primul rând, un superb triumf al Teatrului, semn că Arta nu poate fi ucisă de vremuri şi de efemerii lor lideri săraci, ea fiind parte integrantă din clasicul „modus vivendi” al omului.

„Academia” Dan Puric şi… Noi

…Matur artistic şi neliniştit căutător de adevăr, Dan Puric fascinează în tot ce face, zămislind zilnic Frumos cu o inepuizabilă energie. Ca actor (uluitor în ultimul său rol de pe scena Naţionalului, „Sinucigaşul”), ca autor de cărţi (printre cele mai citite în ultima vreme), prin regie şi, negreşit, prin minunata lui „nebunie”, Compania Passe Partout DP. O veritabilă Academie de teatru-total, simbioză elevată de teatru, dans (clasic şi modern), pantomimă, cuvânt, sunet, lumină, suflet şi idee. Frumoasa „nebunie” a lui Dan Puric ne-a vrăjit atât de mult cu acel memorabil „Don Quijote”, care a înconjurat lumea, în ovaţii, încât orice spectacol ce poartă semnătura Artistului matur şi neliniştit ne atrage ca un magnet.

Slugă la demolatorii lumii

… Aradul îşi trăieşte din plin a XV-a ediţie a Festivalului internaţional de teatru clasic. Eveniment de ţinută, cu spectacole remarcabile, cu lansări de carte, toate în faţa unui public avid de frumos. Într-un asemenea cadru select am avut şansa să asist la premiera gazdelor (Teatrul Clasic „Ioan Slavici”), „Slugă la doi stăpâni”, de Carlo Goldoni, în regia lui Laurian Oniga. Vizionasem piesa şi în urmă cu… un sfert de veac, când, pe scena botoşăneană, acelaşi frenetic regizor şoca printr-un spectacol-eveniment ce lansa un anonim pe atunci, minunatul Dan Puric de astăzi.

Lumea, ca un spectacol

…„Teatrul ca un spectacol. Televiziunea ca un spectacol. Stadionul ca un spectacol. Călătoria ca un spectacol. Viaţa ca un spectacol, cu surprinzătoarea vecinătate dintre logic şi absurd sau dintre extraordinar şi banalitate.” Acesta este conţinutul gândului ce l-a motivat pe valorosul critic dramatic Ion Parhon să ne ofere încântătoarea carte „Pe repede înapoi”. Este un fel de volum II (primul, intitulat „Pragul iubirii”, apărut acum patru ani, tot la „Scrisul Românesc”) dintr-o nobilă „arhivă sentimentală” cu „monştri sacri” şi tineri actori în devenire pe scena românească. Ion (Bebe, între prieteni) Parhon se plimbă aproape o jumătate de veac prin curtea Thaliei, însoţind minunatele trupe de actori prin ţară, însă şi prin lume. Marea calitate a autorului este dragostea uriaşă faţă de personaje, prin care scoate clipe rare din uitare, redându-le trăire nobilă. Unul dintre cei mai respectaţi cronicari dramatici români (a văzut peste 2.500 de spectacole!), director de festivaluri şi de jurii, el nu se sfieşte să se declare fan al creatorilor de frumos, o dovadă fiind capitolul din carte intitulat „Privilegiul de a vedea Unchiul Vanea” (spectacolul montat de Andrei Şerban la „Maghiarul” clujean). Cartea aceasta nu-i un simplu Jurnal, nici memorialistică pură, ea înseamnă o istorie a teatrului românesc privită şi scrisă cu un suflet mereu generos şi o raţiune pură.

Aer de Broadway la Teatrul Naţional

…Naţionalul bucureştean continuă în forţă stagiunea. A „deschis”, în aplauze, cu un mare dramaturg american (Arthur Miller - „Toţi fiii mei”, în regia lui Ion Caramitru). A mutat, imediat, cu un regizor de peste Ocean, chemat să pună o capodoperă a comediei de caractere, „Tartuffe”, de Molière. Director de scenă, Andrei Belgrader, românul care, emigrând în SUA, în ’78, a cucerit America, predând la marile Universităţi din New York şi din California, unde a scos generaţii de actori valoroşi, dar şi semnând regia la atâtea teatre din State, inclusiv pe celebrul Broadway, cu John Turturro, Marisa Tomei, Elaine Strich şi alţii. Personalitate marcantă, care avea să-şi pună serios amprenta şi pe ultima premieră de la TNB, de la dirijarea actorilor până la linia spectacolului.