Main menu

header

Se poate şi cu piese româneşti!

mircea_m_ionescu… Primăvara înseamnă, printre altele, şi anotimpul festivalurilor în teatrul românesc. Timişoara, Bacău, Sărbătoarea Shakespeare, de la Craiova şi Bucureşti, Buzău, Satu-Mare, iar acum, Festivalul Comediei Româneşti - festCo. Toate sfidând nemiloasa criză şi demonstrând că teatrul românesc nu poate fi ucis de nimeni şi nimic.

Read more: Se poate şi cu piese româneşti!

Nemuritorul Hamlet

mircea_m_ionescu… Un minunat oltean, nebun după Shakespeare, ctitorul Festivalului Internaţional ce poartă numele uriaşului Will, cine altul decât Emil Boroghină, a avut o idee senzaţională pentru ediţia din acest an, a VII-a, „Constelaţia Hamlet”. Altfel spus, tot evenimentul s-a canalizat pe capodopera dramaturgiei universale, festivalul fiind dedicat total lui Hamlet. La Craiova şi la Bucureşti, teatre din lumea-ntreagă au venit cu versiuni, care de care mai interesante, mai şocante. Trupe din Lituania, Italia, Japonia, Polonia, China, Anglia, Germania, Coreea de Sud, SUA şi, firesc, România au oferit un încântător evantai de montări şi interpretări, clasice sau experimentale.

Read more: Nemuritorul Hamlet

Magicianul Hausvater

mircea_m_ionescu…Există oameni pentru care creaţia înseamnă unica metodă de supravieţuire. Aceasta ar fi morala ultimei premiere de la Teatrul Evreiesc de Stat, „Păpuşarul”, de francezul Gilles Segal, montată de remarcabilul Alexander Hausvater. Creaţia este raţiunea suficientă a păpuşarului polonez din piesă, Samuel Finkelbaum, un evreu evadat din lagărul de concentrare de la Birkenau. El se refugiază într-un bloc din Berlin, unde refuză să accepte, la cinci ani de la capitularea naziştilor, că al doilea război mondial s-a încheiat: „Să vină Stalin să-mi comunice personal asta”! În chilia lui, o nouă lume şi o altă închisoare, Păpuşarul refuză ororile războiului, printre care şi uciderea în lagăr a celor dragi, în frunte cu soţia Rachela, însărcinată. În mansarda despărţită de lume printr-un grilaj la uşă îşi retrăieşte Viaţa, refuzând Moartea, prin spectacolul de păpuşi pe care-l pregăteşte o întreagă societate recreată, reînviată, pentru că nu-i pot dispărea din minte şi din suflet Rachela, păpuşa uriaşă cu care doarme în pat, părinţii, rabinul, medicul. Povestea Păpuşarului din Lodz, una din milioanele de istorii ale Holocaustului, e un semn al persistenţei Vieţii şi libertăţii prin creaţie, o sfidare nu doar a morţii fizice, ci şi psihice. Iar apariţia, în final, a prietenului Schwartzkopf (excelent interpretat de Rudy Rosenfeld) tonifică dimensiunea morală a omului.

Read more: Magicianul Hausvater

„Bacovia” între yankei, samurai şi un Star din Nord

mircea_m_ionescu… Vrând să-şi apere nu sărăcia, ci bogăţia morală, nevoile şi neamul, Teatrul românesc se zbate să supravieţuiască. Deocamdată, reuşeşte! O dovadă o reprezintă şi evantaiul de Festivaluri (fie şi în regim de criză!) din toată ţara, culminând cu fascinanta „Galaxie Hamlet”, care abia a început în Festivalul Internaţional Shakespeare, la Craiova şi Bucureşti. Despre nemuritorul Will se va vorbi după „ultima cortină”. Acum, un popas în Bacău, unde abia s-a încheiat Festivalul Internaţional de Teatru-Gala Star „One Man Show”. Un Festival închinat Măriei Sale Actorul…

Read more: „Bacovia” între yankei, samurai şi un Star din Nord

„Elveţia” din cantonul Petroşani

mircea_m_ionescu… Când îşi dau mâna doi performeri ai comediei, un dramaturg - Cornel Udrea şi un regizor - Cristian Ioan, spectatorii trebuie să se ţină bine, să nu leşine de râs şi să nu cadă pe gânduri. Ca la ultima premieră a Teatrului Dramatic „I.D. Sârbu” din Petroşani, „Românie dragă, Elveţia mea”. Elveţia înseamnă, fireşte, visul, locul cu oameni fericiţi, la care tinde ingenua Melania (parcă, numai ea!). România este cea pe care o ştim, ţara în care trăim ca într-un „reality show” mamut, unde totul se vinde şi se cumpără, dezumanizându-ne...

Read more: „Elveţia” din cantonul Petroşani

„Dacă n-ai mai fi”, Actorule…

mircea_m_ionescu…Psihologia cuplului, de la tandreţe la violenţă, de la sacrificiu la trădare, i-a preocupat mereu pe dramaturgii din întreaga lume. În ultima vreme, un tânăr scriitor francez atras de „tema” relaţiilor în tandem, Florian Zeller (născut la 28 iunie ’79, la Paris), se bucură, întâmplător sau nu, de generozitatea scenelor bucureştene ce l-au găzduit de două ori în ultimii ani. Cu piesa „Celălalt”, în mai 2008, la Metropolis, beneficiind de jocul excelent al Monicăi Davidescu şi Cristi Iacob, iar, mai nou, cu premiera de la Teatrul Foarte Mic, „Dacă n-ai mai fi…” (titlul original: „Si tu mourais”). Sigur, scriitura este girată de Premiul Academiei Franceze, din 2006, acordat pentru „teatru tânăr”. Ceea ce nu mă împiedică însă să afirm că este o piesă obişnuită, ce numai prin „teatru tânăr” nu şochează. Este o povestioară tipic franceză, cu trama (sau drama) ei, neliniştile galopante ale unei soţii (Anne, medic) care, după moartea soţului (Pierre, dramaturg!) într-un accident de maşină, descoperă însemnările unei viitoare piese ce-i sădesc gândul negru că a fost înşelată. Posedată de această îndoială ce o macină (nu întâmplător autorul are şi un roman intitulat „Fascinaţia răului”!), soţia porneşte o „anchetă” personală, chestionându-i pe cel mai bun prieten al dramaturgului (Daniel) şi pe tânăra actriţă Lora, potenţiala amantă. Este o investigaţie psihologică la care publicul participă direct, iar autorul are meşteşugul de a menţine mărturisirile şi confruntările în ambiguitate, ceea ce oferă fiecărui spectator dreptul la răspunsul lui, bazat, în echivocul final, pe vocea raţiunii, dar şi pe slăbiciuni sufleteşti.

Read more: „Dacă n-ai mai fi”, Actorule…

La „Rapsodia”, Stela, Arşinel şi Muraru declanşează „nebunia”!

mircea_m_ionescu… N-aş fi crezut că, la 5 (cinci) ani de la premieră, un spectacol poate avea atâta prospeţime, ritm şi farmec, cum am descoperit, zilele trecute, la „Tănase”! În Sala „Rapsodia” s-a declanşat nebunia de cum a început musical-ul „Omul care a văzut moartea”, de Octavian Sava şi Marius Ţeicu, râsul în cascadă şi bună-dispoziţia electrizând asistenţa. De „vină” au fost piesa lui Victor Eftimiu (după care s-a realizat musical-ul), regia lui Constantin Dicu şi senzaţionala poftă de joc a minunaţilor actori, având în capul listei pe Stela Popescu, marea doamnă a scenei româneşti (nu doar revistă, ci şi teatru dramatic, venindu-mi în minte memorabilul rol, de acum un sfert de veac, la Comedie, în „Turnul de fildeş”!), pe Alexandru Arşinel, un veritabil Sir al umorului de substanţă, şi pe irezistibilul Vasile Muraru, actor de mare profunzime. Mă încumet să afirm că această modernă montare a lui Constantin Dicu, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, cu toate ingredientele genului (muzică şi dans de ţinută), cu furtuna de gaguri actuale, rostite fără a se sări calul, foamea de spectacol la înălţime a tuturor celor care au urcat pe scenă a îmbogăţit Istoria - şi aşa de poveste! - a textului lui Victor Eftimiu, unul de referinţă în dramaturgia românească.

Read more: La „Rapsodia”, Stela, Arşinel şi Muraru declanşează „nebunia”!

Formidabilul Ianke de la Ploieşti!

mircea_m_ionescu… Consecvent planului său de a valorifica apropierea de Capitală, Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti vine des (şi cu succes!) la Bucureşti. Ultima descindere, cu atât de cunoscuta piesă „Take, Ianke şi Cadâr”, de Victor Ion Popa. Un veritabil curaj să te prezinţi în inima Capitalei (la „Nottara”), cu respectivul text, sub aura încă vie a uluitorului recital oferit la Naţionalul bucureştean, cu această piesă, de Radu Beligan, regretatul Gheorghe Dinică şi Marin Moraru. Risc pe care şi l-a asumat regizorul spectacolului ploieştean, Lucian Sabados (totodată şi directorul teatrului prahovean). Cutezanţă care a răsplătit, însă, colectivul de creaţie, în final, cu meritate aplauze, căci, exceptând startul puţin lent, am privit o montare cu farmecul ei. Dealtfel, eruditul Lucian Sabados oferea cheia spectacolului său, când declara înaintea premierei, în reuşitul caiet-program, că montarea nu va urmări neapărat faimoasa comedie, „ci povestea unei lumi cu bunele şi relele ei. Nostalgie şi fidelitate, adevăr şi istorie, omenesc şi slăbiciune, ieri şi azi”. Grea misiune şi-a asumat directorul de scenă şi al teatrului, însă reuşita s-a datorat gândirii spectacolului, „ca un episod din marele, fascinantul serial Take, Ianke şi Cadâr”, care a încântat atâtea generaţii în absolut întreaga Românie. Chiar şi lângă sondele Ploieştilor, „Take, Ianke şi Cadâr” a făcut senzaţie, în două variante, în ‘56 şi în ‘73, întâia montare atingând cota de 306 reprezentaţii!!! Cu siguranţă şi pentru că în acel spectacol rolul lui Ianke aducea la rampă un actor de geniu, Toma Caragiu!

Read more: Formidabilul Ianke de la Ploieşti!

Savuroasa Noapte furtunoasă

mircea_m_ionescu… Premieră de zile mari la „Tănase”! Comedia muzicală „O premieră furtunoasă”, pornind, fireşte, de la remarcabila piesă a lui Caragiale („O noapte furtunoasă”), redefineşte savoarea spectacolului de revistă, atunci când este gândit, regizat şi jucat impecabil. La Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” (încă în exil la „Rapsodia”!), în ultima premieră, toată lumea cântă, râde şi dansează cu frenezie, cu nebună poftă de joc şi de viaţă. Firesc ca „O premieră furtunoasă” să ridice în extaz sala „full” cu spectatori de elită şi să declanşeze un potop de aplauze la scenă deschisă, mai ales că minunaţii Artişti (cu A!) Adriana Trandafir şi Valentin Teodosiu (în premieră la revistă!) au oferit veritabile recitaluri de gală.

Read more: Savuroasa Noapte furtunoasă

„Lecţia” lui Frunză predată de Costin

mircea_m_ionescu…De 53 de ani, la Paris, Teatrul La Huchette joacă în aplauze două piese de Eugen Ionesco („Cântăreaţa cheală” şi „Lecţia”) în acelaşi spectacol. Unii îi zic „diptic”, alţii „coupe”. Care, de două săptămâni, se joacă şi la noi, la „Comedie”, un „duplex” (un spectator în seara premierei!) ridicat pe scenă de unul dintre cei mai profunzi analişti ai părintelui teatrului absurdului. Este regizorul Victor Ioan Frunză, care a montat până acum un memorabil „Regele moare”, la „Mundi” (actualul Metropolis), nedreptăţit de juriile vremurilor, şi o notabilă „Lecţie” la Teatrul Maghiar din Timişoara (unde, la Teatrul German, a pus şi „Scaunele”).

Read more: „Lecţia” lui Frunză predată de Costin

Veşnic tânăra Iarina Demian

mircea_m_ionescu… Precizez de la bun început: va fi o cronică sentimentală. N-aş putea scrie altfel. Chiar dacă voi vorbi despre „O lume pe dos”, rămân fidel valorilor morale care nu s-au răsturnat chiar toate. În lumea de astăzi, absolut „pe dos”, Teatrul rămâne o oază de puritate şi frumos, un veritabil drog moral. Pe care ni-l oferă, cu nobil sacrificiu, cei care se mai (z)bat pentru morala Thaliei, ignorând haosul de sensuri şi abandonarea de principii. Un astfel de minunat trubadur al Teatrului este veşnic tânăra Iarina Demian, remarcabila Actriţă de decenii bune, neobositul regizor din ultimii ani. Alături de ea, în ultimul deceniu, dedicat dramaturgiei americane, fiul cel mic, actorul şi muzicianul în vogă Tudor Chirilă. Pe ambii îi ştiu şi îi preţuiesc de-o viaţă. De când împărţeam aceeaşi chilie, la „Sportul”, cu profesorul de gazetărie şi de Viaţă, întâiul lector al primelor mele texte dramatice, inegalabilul Ioan Chirilă, soţul distins al Iarinei şi tatăl sever al lui Tudor, certat nu o dată la telefon că nu exersa suficient la „corn”.

Read more: Veşnic tânăra Iarina Demian