Main menu

header

La Iaşi se poartă „Pălăria“ lui Purcărete

...Regele vodevilului francez, Eugene Labiche (1815-1888), autor a 176 (!) de texte dramatice, reapare la rampa românească, „en fanfare”, cu o capodoperă a genului bulevardier - „Pălăria florentină” („O pălărie de paie din Italia”, titlul original). Jucată în premieră absolută în 1851, la „Palais Royal” din Paris, inclusă în repertoriul celebrei Comedii Franceze (1938), ba şi ecranizată de Rene Clair, în 1927, cu Fernandel în rolul principal, piesa aceasta încântă şi peste secole prin comicul de moravuri şi de situaţii, prin eternele încurcături şi trădări ale dragostei. Iar când un regizor de talia lui Silviu Purcărete îşi asumă spectacolul pe scena Naţionalului ieşean, atunci succesul este asigurat, mai ales că maestrul direcţiei de scenă a avut lângă el mai vechi colaboratori de elită: compozitorul Vasile Şirli (stabilit la Paris, unde este şi director muzical la Disneyland), scenograful Dragoş Buhagiar şi coregraful Florin Fieroiu. Cum Silviu Purcărete îşi făcuse „încălzirea” cu un text de Labiche la Comedia bucureşteană („Femeia care şi-a pierdut jartierele”, cu minunaţii Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă şi Dorina Chiriac), era limpede că ne aşteaptă cam două ore de haz nebun, de încântare.

La Naţional, „Zvonuri“ de pe Broadway

…Chiar dacă nu face parte din „careul de aşi” al dramaturgiei americane (Tennessee Williams, Arthur Miller, Eugen O’Neil, Edward Albee), newyorkezul Neil Simon (născut în 1927) este unul dintre autorii care au cucerit Broadwayul, ca scenarist de musical, de televiziune şi de radio, dar şi ca autor de comedii de mare succes în lumea-ntreagă. Firesc ca numele său să fie prezent şi pe scenele româneşti, unde s-a impus rapid cu piesele sale, dintre care îmi vin în minte, acum, „Desculţi în parc” (montată la Teatrul „George Ciprian” din Buzău, cu Sebastian Papaiani, Bănică Jr şi Oana Ioachim - fata regretatului actor şi dramaturg Paul Ioachim), „Biloxi Blues” (cu Tudor Chirilă, regia Iarina Demian, la „Comedie”), „Un cuplu ciudat” (Braşov, Cluj, Bucureşti). Acum, ultima premieră de la Naţionalul bucureştean, piesa „Rumors” - scrisă în 1988, tradusă excelent de Oana Ioachim -, căreia i s-a dat un titlu mai… românesc: „Bârfe, zvonuri şi minciuni”. Prima farsă a lui Neil Simon (militar şi ziarist sportiv, înainte de a se dedica teatrului!), cu replici spumoase, calambururi iscusite, ironii, hazlii răsturnări de logică şi de situaţii, un spectacol pentru bucuria publicului. De la acest punct a pornit şi regizorul Ion Caramitru, oferind un spectacol cu o superdistribuţie şi plin de vervă, cu priză la spectatori, poate puţin cam lung (partea întâi, dinaintea pauzei, se mai poate strânge). O farsă care, zic, se va juca ani buni cu casa închisă!

Lună plină. De teatru, dar şi de aberaţii

…În vremuri agitate, triste, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad a reuşit (pentru a doua oară consecutiv) să înceapă noul an cu un excelent eveniment pentru sufletul publicului: „Luna plină. De teatru”, între 7 ianuarie şi 6 februarie 2014, cu intrarea de numai 5 lei la fiecare reprezentaţie. Săli arhipline, atmosferă de mare sărbătoare, reprezentaţii de ţinută, într-un repertoriu variat. Pe scurt, acest veritabil Festival de început de an cuprinde următoarele spectacole: „A douăsprezecea noapte” de Shakespeare; „Domnişoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu; „Sorry” de A. Galin; „Cei mari, cei mici” de Ioan Peter Pit; „Căsătoria” de Gogol; „Zero”, după „Însemnările unui nebun” de Gogol; „Tăietura” de Mark Rovenhill; „Minotaurul” de M. Black; „Freud şi Bunul Dumnezeu” de M.M. Ionescu; „Un om de milioane” de Ioan Peter Pit; premiera „Dus(h)i cu preshu”, comedie muzicală cu un titlu… modernizat, după Ion Băieşu; „Cu sufletul nu-i de glumit” de D. Dinev; „Tartuffe” de Molière; „Tillsonburg” de Malachy McKenna; „Viaţa ca un joc uşor”, după Butho Straus; „Amoc”, după Stefan Zweig; „Totul despre femei” de Miro Gavran. Fericit este publicul arădean...

La Odeon, „Titanicul“ nu s-a scufundat...

...Dimpotrivă! Teatrul bucureştean a debutat în noul an „en fanfare”, cu o premieră de zile mari: „Titanic vals”, cea mai cunoscută piesă a lui Tudor Muşatescu (scrisă în 1932, la 29 de ani, a patra din cele 10; debut la Paris, în ’23, cu „Focurile de pe comori”). Piesa aceasta s-a jucat în toată ţara, pe scenă, la radio şi la tv, cu mare succes de public şi cu distribuţii celebre (George Calboreanu, Ştefan Mihăilescu Brăila, Radu Beligan, Marin Moraru, Mitică Popescu, Ştefan Bănică, Silvia Dumitrescu-Timică, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Valeria Gagealov etc.). Şi se va mai juca, pentru că este mereu actuală, de la problemele de familie la cele politice. Familia numeroasă a modestului funcţionar Spirache se pomeneşte peste noapte cu o mare moştenire, prin moartea, în naufragiu, a fratelui lui Spirache, care se vede, împotriva firii sale liniştite, propulsat de ai casei spre politică. Funcţionarul onest se opune, se revoltă, ba ticluieşte şi un testament fals să-l ajute, ţine un discurs prin care cere să nu fie ales deputat, dar, contrar logicii, alegătorii se bulucesc să voteze cel mai cinstit candidat întâlnit. Exact ca în zilele noastre, când posturile sunt cumpărate...

Spectatorul salvează autorul!

…De neconceput, dacă nu revoltător, în lumea teatrului româneasc ultima rotiţă dintr-un spectacol o reprezintă dramaturgul! Autorul piesei fără de care nu se poate porni o nouă premieră, la fel de important ca şi actorii, regizorul, scenograful şi nevăzuta echipă tehnică. Numai că acest element vital este marginalizat, iar în cazul dramaturgilor autohtoni chiar ocolit, de multe ori omis de pe afişe şi din caiete-program, din cauza spaţiului (Sic!), zice-se, dar din lipsă de interes, dacă e să respectăm adevărul. Nu mai vorbesc că un autor român primeşte, în cele mai multe cazuri, pentru achiziţia textului, un mic „mărunţiş”, aşa, de ochii lumii, în contrast jenant cu milioanele regizorilor, unii pentru veritabile şuşe, chiar şi eşecuri, salvate de prieteni din presa de specialitate. Pe vremuri, un dramaturg (ca şi un prozator) autohton putea trăi civilizat cu o piesă bună jucată sau cu un roman serios. Astăzi, cu excepţii de 5%, s-ar muri de foame doar cu literatura. A mai rămas amorul artei, fără de care meseria scrisului ar muri…

„Tartuffe“, ultima bijuterie a lui Victor Ioan Frunză

…Unul dintre marii şi serioşii regizori români contemporani, Victor Ioan Frunză (îi place să fie numit director de scenă!), s-a impus spectaculos, în ’81, la Piatra- Neamţ, chiar cu prezentarea spectacolului de licenţă, alegoria „Dragonul” de Evgheni Şvarţ. De atunci, spectacole de top, de atitudine, creaţie şi impact. În ultimii ani, spectacolele remarcabile ale directorului de scenă Victor Ioan Frunză se contopesc cu o tânără trupă de actori crescuţi de maestru la cotele marii performanţe. Trupa caută, forează, comunică, experimentează, încântă. Cum a fost şi cu „Furtuna” lui Shakespeare (jucată de… patru actori!), cu „Familia Tot” scrisă de Orkeny Istvan sau cu „Scene din viaţa insectelor” semnate de fraţii Capek. Toate la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Capitală, toate în scenografia de excepţie a Adrianei Grand. Toate încununate de ovaţii, festivaluri, premii.

Radu Beligan, Nemurirea Teatrului!

…Clipe magice, sâmbătă, 14 decembrie, în „Piaţa Timpului”, unde s-au pornit „Serbările galante Radu Beligan”, tulburătoare „Amintiri din prezent”, cum ar fi zis Nichita! La dezvelirea monumentului „Gongul Thaliei”, Radu Beligan şi-a sărbătorit împlinirea celor 95 de ani, bătuţi în aur nemaiştiut, în acorduri de istorie şi vis aruncate curcubeu sfânt peste decenii. Ca apoi, spre ceas de seară, Mitul să urce pe scenă, la 95 de ani (!!!), şi să joace, la „Metropolis”, alături de fiica sa Lamila, flancat de noua „linie întâi” (Marius Manole şi Tania Popa), în „Lecţia de violoncel”, scrisă pentru Maestru de Mona Radu, tânără înnobilată de adoraţia magilor, mereu cânt de primăvară lângă Radu Beligan. A doua zi, Mitul a urcat din nou pe scândura miracolelor, la „Naţional”, să joace (a câta oară, oare?!) în „Egoistul” lui Jean Anouilh, piesă tradusă şi regizată de el. Luni a reluat „Lecţia de violoncel”, ca un curs, în Aula Vieţii şi a Artei, despre timpul fără timp, despre „anii care curg, adesea, mai repede decât clipele, iar clipele se scurg, uneori, mai greu decât anii”, cum mărturisise, transfigurat, lângă Gongul eternităţii teatrului. La 95 de ani, un uluitor tur de forţă, cu trei zile consecutive pe scenă! Aşa ceva nu s-a mai întâlnit în lunga istorie a teatrului universal, şi cei de „Guinness” l-au trecut fascinaţi, frecându-şi ochii, în Cartea Recordurilor.

„Domnul Shakespeare“…

…De câţiva ani buni, de fiecare dată când îl întâlnesc pe remarcabilul om de teatru Emil Boroghină, îl salut cu preţuire, spunându-i, încântat, „Domnul Shakespeare”. Pentru că este actorul, regizorul şi directorul care a dat strălucire mondială Naţionalului craiovean în cei 12 ani (1988-2000) de directorat, ducându-l la 97 (!) de festivaluri internaţionale, în 35 de ţări din lumea-ntreagă, în care Shakespeare nu putea lipsi... Omul care, bolnav de tatăl lui Hamlet, a ctitorit marele Festival Shakespeare, ce se desfăşoară, din doi în doi ani, la Craiova şi, mai nou, la Bucureşti. Aşa au ajuns la noi supertrupe şi regizori de pe toate continentele să ne înnobileze, „Sonetele” prezentate, anul trecut, de senzaţionalul Robert Wilson, cu Berliner Ensemble, ducându-ne fascinaţi în preajma capodoperei. Emil Boroghină, care, la 23 ianuarie 2014, va urca în nobila lojă 74 a Vieţii, a plecat din Corabia natală visând o „Arcă a Bunei Speranţe” (cum spunea prietenul său I.D. Sârbu) plină cu lumea lui Shakespeare. Minunatul „Domnul Shakespeare” respiră şi gândeşte zilnic Shakespeare, ştie ce va fi în ediţia de anul viitor a Festivalului Shakespeare, când se vor împlini 450 de ani de la naşterea inegalabilului dramaturg, dar o pregăteşte şi pe cea din 2016, când istoricii vor anunţa 400 de ani de la dispariţia fizică a marelui Will.

Eugen Ionescu, din nou în bancă, la „Sf. Sava“!

…Chiar dacă marele Eugen Ionescu (Ionesco, cum îi zic francezii), părinte al teatrului absurdului (împreună cu irlandezul Samuel Beckett), se joacă nedrept de puţin, în ultimii ani, pe scenele româneşti (fapt întreţinut şi de Marie-France, fiica ilustrului dramaturg!?!), există o lăudabilă mână de oameni care reuşesc, de 23 de ani, să puncteze uriaşa valoare universală a celui născut la Slatina (26 noiembrie 1909) şi plecat spre îngeri la 28 martie 1994, la Paris. În memoria lui Eugen Ionescu, de 23 de ani, Societatea Culturală Eugen Ionescu din Slatina (preşedinte - freneticul şi competentul regizor Mihai Lungeanu), înfiinţată cu acordul scris al uluitorului dramaturg, încântă oamenii (şi de teatru) de oriunde, scriitori şi tânăra generaţie prin „Zilele Eugen Ionescu”. Disputate, anul acesta, la Bucureşti (24-27 noiembrie), în parteneriat figurând Colegiul Naţional Sf. Sava, Ministerul Culturii, Teatrul Nottara, Alianţa Colegiilor Centenare şi Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti - prin trupa de ecou „Podul”. Zile de răsunet, prefaţate de un minunat „Festival Naţional Studenţesc de Teatru al Absurdului Eugen Ionescu”, ediţia a XIX-a (22-24 noiembrie).

Şi Picasso s-a jucat cu păpuşi!

…Intitulat „Poveşti pentru copii. Spectacole de colecţie”, Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie, organizat (excelent) de Teatrul Ţăndărică în perioada 14-24 noiembrie, a însemnat realmente o Gală de excepţie! Nu doar 70 de spectacole (multe „de colecţie”!) din 10 ţări (Anglia, Bulgaria, Croaţia, Franţa, Germania, Hong Kong - China, Italia, Polonia, SUA şi România). Nu doar poveşti fascinante pentru prichindei, în noi şi noi versiuni scenice: „Albă-ca-zăpada”, „Mica Sirenă”, „Fata babei şi a moşneagului”, „Frumoasa şi bestia”, „Motanul încălţat”, „Pinocchio” - toate producţii ale Teatrului Ţăndărică; „Inimă rece” - Teatrul Ciufulici, Ploieşti; „Punguţa cu doi bani” - Teatrul Căluţul de Mare, Constanţa, şi la Teatrul Ţăndărică; „Capra cu trei iezi” - Teatrul Luceafărul, Iaşi, şi la Teatrul Ţăndărică; „Cenuşăreasa” - Teatrul independent Mag, Bucureşti; „Cocoşelul neascultător” - UNATC, Bucureşti; „Sophie şi uriaşul” - Teatrul Gong, Sibiu; „Oblio” - Teatrul Bacovia, Bacău; „Universul din lanterna magică” - Teatrul Prichindel, Alba Iulia; „Crăiasa zăpezii” - Teatrul Puck, Cluj-Napoca; „Păcală” - Teatrul Gulliver, Galaţi…

Luna lui Gulliver şi Ţăndărică...

...În lumea teatrului autohton, luna noiembrie este dominată de două Festivaluri de animaţie. La Galaţi şi în Capitală, doi remarcabili oameni de teatru, Stelian Stancu (directorul Teatrului de Păpuşi „Gulliver” Galaţi) şi Călin Mocanu (directorul Teatrului de Animaţie „Ţăndărică” Bucureşti), au făcut din cele două Festivaluri adevărate Sărbători, pentru cei mici, dar şi pentru cei mari. Cum Gala de la Bucureşti (14-24 noiembrie) e în plină desfăşurare - cu 70 de spectacole, din 10 ţări, în 7 locaţii (şi spitale, şcoli, Târgul de carte „Gaudeamus”) -, astăzi ne oprim mai mult la cele cinci zile din briza Dunării, peste care s-a tras cortina.

camp 300x2507