Main menu

header

Uneori închid ochii, îmi amintesc de toate călătoriile şi îmi e tare dor

546 31 1Când vine toamna parcă se aşterne şi peste mintea noastră pace şi înţelegere. După agitaţia concediului, după febra vacanţelor în diverse locuri ale lumii şi bineînţeles ale ţării. Începi să cataloghezi cele văzute şi cele trăite, şi parcă abia acum simţi bucuria lor, în linişte, fără grabă le aşezi în minte şi în suflet cu dragoste.

Sărbătoriri plăcute

545 31 1Am primit acum două săptămâni un telefon neaşteptat. Realizatorul de radio Gabi Paraschivescu m-a invitat într-o localitate de dincolo de Valea Călugărească, la un spectacol special. Satul se cheamă Tătaru, şi primar aici este o femeie. Tânără, subţirică, frumoasă şi foarte inimoasă. Evenimentul-spectacol Sărbătoarea „Fiii satului”. Mi se pare o ocazie minunată să-ţi aminteşti de cei care s-au născut în satul tău şi să vezi unde au ajuns la maturitate. Referitor la trecutul istoric al comunei Tătaru, avem documente scrise, care atestă existenţa localităţii din anul 1462. Pe cale orală s-a transmis că în această zonă au fost tătari şi că la Călugăreni (sat alăturat) au fost întemeiate aşezări de ostaşi ai voievodului Mihai Viteazul. Când tătarii au traversat localitatea, unul a fost impresionat de frumuseţea unei fete, pe care a alergat-o până a prins-o şi au rămas împreună, stabilindu-se în zona satului, care astăzi poartă numele de Tătaru. Primăriţa despre care vă vorbeam, doamna Mareş Iuliana Dorina, păstoreşte acest sat cu înţelepciune. Au fost amenajate un teren de sport, un loc de joacă pentru copii, s-au înfiinţat serviciul de salubrizare, un centru social „Sfântul Stelian” în parteneriat cu biserica şi cu şcoala, având ca scop susţinerea mamelor cu copii singure, provenite din familii dezorganizate. Tot aici a avut loc în aceste zile „Festivalul Strugurelui”, ediţia a II-a. Trebuie să adaug că, la Tătaru, există o tradiţie de conservare şi de valorificare a strugurilor de masă atestată documentar de aproape un centenar. Spectacolul a avut loc în aer liber, unde s-a amenajat o scenă mare pe terenul de sport, s-au pus bănci şi, deşi sătucul este mic, a fost foarte multă lume. S-a vorbit despre realizările satului, ale celor care au plecat de aici şi au ajuns oameni de ispravă. Mai multe grupuri de copii au dansat până li s-au îmbujorat obrajii. Muzica populară a fost reprezentată de un număr mare de cântăreţi şi s-a încheiat cu prezenţa doamnei Ştefania Rareş, atât de cunoscută şi de apreciată. Foarte multă lume a fost îmbrăcată în costum naţional, cu ii superbe. Iubesc aceste manifestări, care dovedesc înţelegere între oameni, pentru că numai aşa se pot închega comunităţi puternice.

Începe stagiunea

544 31 1Ce înseamnă de fapt? Că după o vacanţă de două luni aproximativ ne întoarcem la locul nostru de muncă. Încep repetiţii pentru spectacole noi şi pentru cele care se vor relua foarte curând. Asta include refacere de costume, actualizări în text, distribuţii noi, programări de noi turnee. În cursul stagiunii trecute am avut mai multe spectacole în repertoriu dintre cele lansate în anii 2012-2014. Vă recomand cu plăcere să treceţi pragul Teatrului „Constantin Tănase” într-o sală modernă şi primitoare. Avem o linie de balet formată din tineri frumoşi, absolvenţi ai şcolii de balet, cântăreţi talentaţi care vor să vă cucerească, actori tineri, alături de vedetele pe care le iubiţi deja. Spectacolul „Aplauze, Aplauze” a fost realizat acum doi ani, cu ocazia împlinirii a 36 de ani de la formarea cuplului Stela-Arşinel (foto 1). El rezistă şi astăzi şi se bucură de aplauzele Dumneavoastră. „Piei Drace” întruneşte întreaga trupă a teatrului, din care-i amintesc pe Ana-Maria Donosa, Vali Fătu, Liliana Mocanu şi cuplul Stela-Arşinel mereu plin de umor. În primăvara trecută s-a lansat comedia muzicală „Te aştept diseară”, scrisă de unul dintre cei mai mari dramaturgi dinainte de război, Tudor Muşatescu. Având o distribuţie excelentă, în frunte cu Vasile Muraru, Vali Fătu, Ana-Maria Donosa (foto 2), Paula Rădulescu, Cristi Simion şi Nae Alexandru (foto 3). În vara aceasta spectacolul „Aer bun de Herăstrău” a adus mii de spectatori la Grădina de Vară din Parcul Herăstrău, cu balete, cântăreţi comici, o paradă mare de muzică şi comedie susţinută în aer liber, spre bucuria celor care în serile de vară preferă să stea la Grădină. Ei bine, vom relua şi acest spectacol la sediu pentru cei care nu au reuşit să se deplaseze acolo. Vă invit la teatrul nostru şi vă asigur că n-o să regretaţi. Veţi face o baie de frumuseţe, de muzică şi dans în decoruri strălucitoare.

544 31 3

544 31 2

A venit toamna

543 31 1Am petrecut două luni pe malul mării fără să am nicio grijă. Călduri mari, vântul mai moale sau mai puternic şi marea, această forţă uriaşă care m-a privit uneori cu drag, alteori furioasă, dar mereu fenomenal de frumoasă. A fost pentru mine extraordinară. Dar uite că e vremea să mă întorc la treabă şi privesc în jur cu tristeţe, căci până la urmă nu voi mai avea timp să mă întorc. Trandafirii sunt încă frumoşi, Trompetele Neamţului sunt pline de flori, doar bucsăii au fost devoraţi de omizi, cu tot efortul nostru de a-i salva, dar plaja este pustie (foto 1). Via care ne-a asigurat umbră pe terasă toată vara e încă puternică, deoarece va coace abia în octombrie. Nici nu ştiu ce gust are vinul din strugurii ei, pentru că n-am timp s-o culeg şi, de obicei, doar credinciosul nostru Fidot îl foloseşte cu măsură. O să-mi fie foarte dor de zilele petrecute alături de prietenele mele Micky (foto 2) şi Eti (foto 3), de serile noastre de şuetă relaxată, pline de poveşti, de amintiri, glume, visuri, proiecte. Pe Micky o cunosc de 45 de ani, mi-a fost colegă la Teatrul de Comedie, ne-am apropiat mult, iar într-o zi ea s-a căsătorit în Suedia. Şi-a construit un Teatru în Suedia, dar legătura dintre noi n-a dispărut, şi când şi-a pierdut soţul s-a întors acasă şi am constatat că am rămas la fel de apropiate. Eti şi-a petrecut 34 de ani din viaţă în Germania, ca programatoare de software. Când a ieşit la pensie, s-a întors acasă fără regret. Se pare că legătura cu locul în care te-ai născut nu dispare niciodată. Uite cum ne-am întâlnit toate trei şi ne simţim minunat împreună. A venit iată toamna şi mă cheamă datoria spre teatrul meu, spre spectacolele ce trebuie să le reiau la Teatrul „Constantin Tănase” la care vă invit. Gândul mă duce la cele viitoare, pentru că anul acesta mă aşteaptă datorii serioase, care cer efort şi putere de concentrare. Voi împlini 80 de ani şi va trebui să dovedesc că sunt capabilă încă să apar în faţa Dumneavoastră, sper încă multă vreme.

543 31 3

543 31 2

Las Fierbinţi

542 31 1Cel mai de succes serial al ultimilor trei ani este „Las Fierbinţi”, pe canalul Pro TV. Sunt două motive clare: mai întâi că el se bazează pe un scenariu foarte bine scris de domnul Mimi Brănescu, care are adevăr şi continuitate cu o poveste plină de haz şi, în al doilea rând, că se bucură de o distribuţie excepţională de actori profesionişti. Dincolo de datele scenariului, aceştia au creat personaje credibile, savuroase, care au cucerit publicul. Am avut bucuria să fiu şi eu invitată la unul dintre episoadele serialului. Regizorul Dragoş Buliga, l-am cunoscut într-un alt proiect, foarte tânăr, pretenţios, sigur pe ceea ce face, ştiind să ceară actorului exact ce este necesar momentului. Aveam de lucrat cu trei dintre cele mai iubite personaje. Frumuşica Geanina - Anca Dumitra (foto 1) - mi-a oferit ocazia s-o cunosc şi să constat că am în faţă un copil cu talent real, cu o ingeniozitate fenomenală, cu simţul măsurat al umorului, că nu degeaba se spune că talent este egal măsură. Este o plăcere să ai un asemenea partener, şi bucuria mi-a fost cu atât mai mare când mi-a mărturisit că am fost unul dintre artiştii care au determinat-o să urmeze această carieră. Ceilalţi doi parteneri cu care am lucrat, Celentano şi Firicel, adică Adrian Văncică şi Cuzin Toma (foto 2), sunt cu adevărat extraordinari. Când ai într-o scenă parteneri atât de cunoscuţi, de un haz debordant, e destul de greu să le ţii piept. Dar actorii adevăraţi ştiu să păstreze echilibrul. Cei doi fac o echipă perfectă, căci nu întâmplător ei au intrat în inima spectatorilor cu numele personajelor din film. Cu Văncică am mai lucrat în filmul „Mamaia” şi l-am urmărit în spectacolele de la Teatrul Notara, unde a făcut, de asemenea, roluri memorabile. Nu întâmplător am afirmat de nenumărate ori că avem o generaţie de actori tineri excepţionali, dar care nu sunt ajutaţi destul să devină cunoscuţi în emisiuni cu adevărat bine elaborate. Pe un scenariu bun, cu un regizor bun, un tânăr îşi poate da măsura adevărată a talentului său.

542 31 2

Se apropie sfârşitul vacanţei!

541 31 1Cele patru zile de furtuni şi ploaie m-au speriat rău. Parcă intrasem adânc în toamnă. Marea era cu adevărat neagră, vântul rupsese crengile copacilor, florile păreau moarte inundate de apă, totuşi asta nu m-a făcut să uit cele două luni superbe pe care le-am petrecut anul acesta la 2 Mai. Este prima vacanţă adevărată, prima oară când am fost eliberată de orice obligaţii, fără gândul la spectacol, fără emoţii, fără grija de a fi fardată sau coafată, absolut liberă. Doamne, ce bine a fost! Am uitat că sunt actriţă. Am fost o femeie obişnuită, înconjurată doar de familie, uneori de câţiva prieteni, alteori, singură, cu ochii în zarea albastră şi cu gândurile mele. Ce bine este să te eliberezi câteodată de hainele pe care societatea te-a obligat să le porţi. Am fost bucătăreasă, gospodină la toate, am aşternut amintiri pe hârtie, mi-am făcut planuri de viitor, să fiu mai relaxată ca până acum, şi mi-am promis să nu uit că în curând voi împlini 80 de ani. Am constatat că mi-am trăit viaţa în goana calului, că de multe ori n-am gustat din frumuseţea realizărilor mele, nu m-am bucurat de întâlnirea cu atâţia oameni minunaţi. Mi-a plăcut mult meseria pe care mi-am ales-o, atât de tare încât nu m-a lăsat să privesc şi la alte faţete ale vieţii. Deşi am călătorit mult, am văzut o mulţime de oameni şi de locuri, mintea mea a stat tot timpul cramponată de spectacol. Azi, când m-am mai liniştit, nu spun că regret felul meu de-a vedea viaţa, dar cât de multe am pierdut agitându-mă, cât am pierdut din relaţia pe care o aveam cu părinţii mei, cât am ratat din zilele pe care le-am petrecut cu soţul meu (foto 1), un om atât de minunat. Stau azi pe malul mării, în casa pe care pentru el am făcut-o (foto 2) şi pe care n-a avut norocul s-o folosească destul. Îmi amintesc cum priveam de pe terasă silueta sa de înotător, tăind marea de-a lungul golfului, fericit. Ce păcat că timpul pentru el a fost atât de scurt! Din păcate, timpul nu se mai întoarce, rămânem doar cu amintirile fericite sau dureroase.541 31 2

Festivalul Callatis

540 31 1Festivalul Callatis a făcut anul acesta majoratul. Se împlinesc 18 ani de la prima ediţie. Spectacolele dintre 11 si 16 august au serbat acest eveniment cu şase seri superbe. Începând de marţi, 11 august, și până duminică, 16 august, binecunoscuta scenă plutitoare a găzduit artiști în plină ascensiune, dar și nume deja consacrate printre care Mihai Trăistariu, Giulia, Roxana Nemeș, Baroq, Station 4, Alyanna, Adora, Adriana Gavrilă, prezentări de modă marca FashionTV Romania, dar și multe alte surprize. În prima seară, tineri actori, absolvenți ai UNATC-ului, au jucat la Casa de Cultură din Mangalia, în cadrul Galei Callatis Comedy, o comedie savuroasă, „Intrigantul”, ce s-a bucurat de un mare succes. Printre spectatori i-am remarcat aplaudând furtunos pe actriţa Monica Davidescu şi Aurelian Temişan, aflaţi în vacanţă la Mangalia.

De ce îmi iubesc profesia

539 31 1Când i-am spus mamei mele că vreau să mă fac actriţă s-a luat cu mâinile de cap. Nu că ar fi avut idei preconcepute, nu! Mama mea, fată de ţăran, era foarte modernă. Generaţia sa însă vizionase multe filme americane şi nu mă vedea alături de Greta Garbo, luaţi comparaţia ca pe o glumă. Fata sa era grăsuţă, mereu zburlită (parcă eşti păscută de gâşte, spunea ea) şi mereu căţărată în copaci, ceea ce nu-i sugera un viitor pentru mine în artă. Important era să învăţ bine şi să pot urma o facultate, oricare ar fi fost ea. Ar fi preferat Dreptul, căci spunea: „Îţi merge guriţa încă de la 9 luni, avocată trebuie să te faci!” De aceea, după ce am terminat liceul, m-am dus să dau examen la Drept, dar până la urmă inima m-a tras spre institutul de teatru şi, după patru ani, am ajuns actriţă. Într-o zi, târziu, după 30 de ani, i-am spus mamei: „Vezi, am ajuns actriţă şi am succes!” Ea mi-a răspuns cu înţelepciune ţărănească: „Ai avut noroc că ţi-o ieşit!” Mare adevăr! Mă întreabă mulţi tineri ce profesie este mai convenabilă, ce profesie trebuie să facă pentru a reuşi în viaţă. Am un singur răspuns: fă ceea ce-ţi place, cu o singură condiţie, să poţi trăi onorabil din meseria ta. Dacă faci ceea ce-ţi place, vei fi fericit, vei lucra cu bucurie, şi nu-ţi va fi greu niciodată. Dar, dacă vei fi mereu flămând, cu timpul vei obosi. În viaţă este obligatoriu să faci performanţă ca lumea să aibă nevoie de tine. Sigur că asta cere înclinaţie, muncă asiduă şi un dram de noroc. Dar ce bucurie când culegi rezultatele, când întâlneşti ochii recunoscători ai spectatorilor, când dimineaţa, pe stradă, ei te salută cu respect şi iubire, când braţele tale ajung acasă încărcate cu buchete uriaşe de flori (foto 1). Toate acestea te fac fericit. Uiţi de toate relele lumii, de oboseala repetiţiilor interminabile, de zdruncinăturile vagoanelor mizerabile în care ai făcut mii de kilometri de deplasare. Îţi aminteşti doar că profesia ta te-a purtat prin locuri minunate, că te-ai fotografiat în faţa Palatului Regal din Londra (foto 2) după ce ai văzut spectacole superbe în ţara lui Shakespeare, cum ai colindat cele cinci continente, cum ai petrecut o noapte întreagă pe malurile Senei, cum ai mâncat crabi uriaşi în golful din New York, cum ai privit cu uimire marşul pinguinilor din Australia. Când te întorci acasă, după atâtea experienţe, îţi reiei cursul vieţii mai talentat. Te întâlneşti cu colegii tăi şi constaţi că între Glenda Jackson şi Olga Tudorache nu este nicio diferenţă. Colegii mei sunt la fel de talentaţi ca şi cele mai mari staruri ale lumii, inteligenţi, generoşi şi modeşti. Iată unul dintre ei, Virgil Ogăşanu (foto 3).

539 31 3

539 31 2

Satisfacţii

538 31 1Cu toate poznele lor, îi îngrijim cu dragoste pe copiii şi pe nepoţii noştri, pentru că visăm cu speranţă la viitorul lor. Toţi vi-l amintiţi pe Dan Spătaru, care avea o fată superbă, Dana. Dumnezeu, deşi l-a iubit sau poate tocmai pentru asta, L-a luat la El cu un an înainte de a se naşte nepoata sa, Măriuca (foto 1). Aceasta îi seamănă perfect şi are şi reale înclinaţii muzicale. Ca orice copil iubit şi alintat, a făcut la vremea sa multe năzbâtii. Luna trecută m-am întâlnit cu ea la Festivalul Românilor de la Nürenberg, unde a participat cu un mic recital de muzică uşoară. M-a impresionat cu atitudinea sa de profesionist. Şi-a purtat singură de grijă, a discutat singură cu sonorizatorul şi a avut grijă singură de costumele sale, deşi bunica a însoţit-o. Măriuca a avut succes şi a readus în inimile spectatorilor imaginea bunicului său, care era în Germania foarte apreciat.

Pozne de copii

537 31 1Copiii îţi aduc bucurii mari. Sunt drăgălaşi, pun întrebări ciudate, desigur, din curiozitate, fac trăsnăi nenumărate din inconştienţă, care-ţi stârnesc râsul sau de multe ori furia, dar îi vei ierta îndată în faţa privirilor lor inocente. Aveam aproape 5 ani şi stăteam la bunica mea, o ţărancă simplă, dar deosebit de inteligentă. Născuse şase fete şi doi băieţi, din care pe patru îi dăduse la şcoală. Pe cel mai mare, Pantelimon, l-a făcut profesor şi ce-mi amintesc este că avea dar artistic şi cânta minunat la vioară. Mai târziu l-au trimis ruşii în Siberia, şi n-am mai ştiut nimic de el. Trei fete au urmat şcoala normală la Orhei, au ajuns învăţătoare şi apoi profesoare de lucru manual, căci făceau cursuri intense de broderie şi croitorie. Cea mai mică dintre ele, Elisabeta, o frumuseţe de fată cu cozi blonde, a fost răpusă de tuberculoză la 20 de ani, pentru că era boala care făcea ravagii în Basarabia înainte de anii ’40. Eu am stat primii ani la bunica, pentru că ambii mei părinţi erau învăţători în două sate diferite. Era bine. Aveam o curte mare care, de la jumătate, începea să urce pe un deluţel cu vie, bob şi gard de coarne din care se făcea o dulceaţă trăsnet! La poalele deluţelului era un fel de carieră de lut galben, străjuită de doi peri uriaşi, din care cădeau din când în când pere galbene zemoase. Ce credeţi că făcea Steluţa noastră? Le băgam pe sub cămaşă în loc de sâni, două câte două, mă furişam la poartă, unde mă aşteptau prietenii, şi le hăpăiam împreună. Multe, multe pere şi-au găsit astfel sfârşitul, spre mirarea bunicii, care nu mi-a descoperit niciodată şmecheria. Satul Chiperceni în care locuiam noi era destul de bogat, dar stătea prost cu drumurile. Pentru că aveam o curte mare, Primăria a depozitat nişte butuci uriaşi pentru a face în viitor un pod. Nu ne prea dădeau voie să ne jucăm pe ei, dar pune-te cu copiii. Într-o dimineaţă m-am trezit cu un cucui cât o chiflă în creştet. Bunica m-a oblojit cât a putut, dar umflătura creştea mereu. După vreo zece zile am ajuns la Spitalul Militar. Război: nu tu analgezice, nu tu feşe, nu tu vată, nu tu mai nimic. M-au pus pe masa de operaţie şi mi-au curăţat fără milă buboiul. Se pare că mă muşcase un păianjen otrăvitor. Cum bandajele se sterilizau prin fierbere cu cenuşă, mi-au umplut capul de bube. M-au ţinut în spital trei luni, dar m-am ales cu alfabetul învăţat, aşa că am ajuns să citesc de la 5 ani. Până la 10 ani am umblat cu capul ras, acoperit cu o pălăriuţă albă. Lacrimile mele n-au impresionat-o pe mama, care spunea: n-am nevoie de copil cu bucle, vreau o fată cu păr! M-a ajutat Dumnezeu, că mi-a crescut o halaciugă de păr bogat, care acoperea cicatricea lungă de 10 cm şi destul de adâncă din creştet. Eram prin clasa a IV-a când am ajuns refugiate în comuna Slimnic, de lângă Sibiu, unde colegele mele săsoaice purtau toate mândre nişte cozi blonde bogate, terminate cu funde colorate. Eu strângeam din dinţi, gândindu-mă la capul meu chilug ca de... deja ne fugeau ochii după băieţii dintr-a V-a. Îmi pare rău că n-am nicio fotografie de atunci. De unde aparat foto? Mama avea grijă să-mi facă rochii frumoase, ba pliate, ba cu volănaşe, dar eu aveam fără rea intenţie talentul de a le sfâşia cu prima ocazie. Tare mai eram băieţoi. Săraca mama, niciodată n-ar fi crezut că o să arăt aşa.

Românii fac copii frumoşi

536 31 1De aproape o lună sunt înconjurată de o lume plină de veselie. Sute şi sute de copii se zbenguiesc în apa mării, ţipă la atingerea ei binefăcătoare. Este cea mai frumoasă muzică pentru cei din jurul lor, căci asta înseamnă fericire. Mă uit cu uimire la ei şi constat câtă frumuseţe mă înconjoară. Din ce în ce mai tineri, românii îşi doresc urmaşi şi privesc cu plăcere cum perechi de tineri frumoşi poartă în braţe şi pe lângă ei chiar şi trei copii. Am umblat în toată lumea, pe cele cinci continente. Sigur că am mai văzut copii frumoşi, care mai de care mai împopoțonați. Anul trecut am fost în Canada, departe, departe, tocmai la Calgary, unde sunt foarte mulţi români. Majoritatea sunt fericiţi. Acolo, un domn mi-a spus: „Aici avem de lucru, câştigăm bine, suntem respectaţi, dar mai ales suntem primiţi pentru că facem copii frumoşi”. În vara asta i-am dat dreptate. Am cunoscut mai îndeaproape familia Teodoreanu din Piteşti. Doi tineri dedicaţi total celor doi copii superbi, Roxana şi Radu. Roxana, păpuşă cuminte şi cochetă, desenează foarte frumos. Radu comentează totul cu drăgălăşenia caracteristică vârstei şi, deşi mai mic decât Roxi, bărbăţia îşi spune cuvântul şi conduce echipa cu personalitate. Zilnic, cei doi părinţi creează prilejul unor preocupări aparte, în care testează imaginaţia şi îndemânările celor doi. Apar apoi la iveală ori tablouri, ori obiecte modelate din lut, ori pietre pictate colorat. Apoi fac o mică expoziţie uimitoare, aplaudată de noi, spre satisfacţia elegantă a Roxanei şi exclamaţiile zgomotoase ale lui Radu. Mama a renunţat la profesie pentru a se dedica în totalitate celor doi copii, iar tatăl munceşte mai mult pentru a asigura familiei o viaţă frumoasă. Asta însă nu-l opreşte să-şi satisfacă patima sa pentru fotografie şi imortalizează zilnic viaţa familiei. Iată dovada!

536 31 2