Main menu

header

536 31 1De aproape o lună sunt înconjurată de o lume plină de veselie. Sute şi sute de copii se zbenguiesc în apa mării, ţipă la atingerea ei binefăcătoare. Este cea mai frumoasă muzică pentru cei din jurul lor, căci asta înseamnă fericire. Mă uit cu uimire la ei şi constat câtă frumuseţe mă înconjoară. Din ce în ce mai tineri, românii îşi doresc urmaşi şi privesc cu plăcere cum perechi de tineri frumoşi poartă în braţe şi pe lângă ei chiar şi trei copii. Am umblat în toată lumea, pe cele cinci continente. Sigur că am mai văzut copii frumoşi, care mai de care mai împopoțonați. Anul trecut am fost în Canada, departe, departe, tocmai la Calgary, unde sunt foarte mulţi români. Majoritatea sunt fericiţi. Acolo, un domn mi-a spus: „Aici avem de lucru, câştigăm bine, suntem respectaţi, dar mai ales suntem primiţi pentru că facem copii frumoşi”. În vara asta i-am dat dreptate. Am cunoscut mai îndeaproape familia Teodoreanu din Piteşti. Doi tineri dedicaţi total celor doi copii superbi, Roxana şi Radu. Roxana, păpuşă cuminte şi cochetă, desenează foarte frumos. Radu comentează totul cu drăgălăşenia caracteristică vârstei şi, deşi mai mic decât Roxi, bărbăţia îşi spune cuvântul şi conduce echipa cu personalitate. Zilnic, cei doi părinţi creează prilejul unor preocupări aparte, în care testează imaginaţia şi îndemânările celor doi. Apar apoi la iveală ori tablouri, ori obiecte modelate din lut, ori pietre pictate colorat. Apoi fac o mică expoziţie uimitoare, aplaudată de noi, spre satisfacţia elegantă a Roxanei şi exclamaţiile zgomotoase ale lui Radu. Mama a renunţat la profesie pentru a se dedica în totalitate celor doi copii, iar tatăl munceşte mai mult pentru a asigura familiei o viaţă frumoasă. Asta însă nu-l opreşte să-şi satisfacă patima sa pentru fotografie şi imortalizează zilnic viaţa familiei. Iată dovada!

536 31 2

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507