Main menu

header

545 31 1Am primit acum două săptămâni un telefon neaşteptat. Realizatorul de radio Gabi Paraschivescu m-a invitat într-o localitate de dincolo de Valea Călugărească, la un spectacol special. Satul se cheamă Tătaru, şi primar aici este o femeie. Tânără, subţirică, frumoasă şi foarte inimoasă. Evenimentul-spectacol Sărbătoarea „Fiii satului”. Mi se pare o ocazie minunată să-ţi aminteşti de cei care s-au născut în satul tău şi să vezi unde au ajuns la maturitate. Referitor la trecutul istoric al comunei Tătaru, avem documente scrise, care atestă existenţa localităţii din anul 1462. Pe cale orală s-a transmis că în această zonă au fost tătari şi că la Călugăreni (sat alăturat) au fost întemeiate aşezări de ostaşi ai voievodului Mihai Viteazul. Când tătarii au traversat localitatea, unul a fost impresionat de frumuseţea unei fete, pe care a alergat-o până a prins-o şi au rămas împreună, stabilindu-se în zona satului, care astăzi poartă numele de Tătaru. Primăriţa despre care vă vorbeam, doamna Mareş Iuliana Dorina, păstoreşte acest sat cu înţelepciune. Au fost amenajate un teren de sport, un loc de joacă pentru copii, s-au înfiinţat serviciul de salubrizare, un centru social „Sfântul Stelian” în parteneriat cu biserica şi cu şcoala, având ca scop susţinerea mamelor cu copii singure, provenite din familii dezorganizate. Tot aici a avut loc în aceste zile „Festivalul Strugurelui”, ediţia a II-a. Trebuie să adaug că, la Tătaru, există o tradiţie de conservare şi de valorificare a strugurilor de masă atestată documentar de aproape un centenar. Spectacolul a avut loc în aer liber, unde s-a amenajat o scenă mare pe terenul de sport, s-au pus bănci şi, deşi sătucul este mic, a fost foarte multă lume. S-a vorbit despre realizările satului, ale celor care au plecat de aici şi au ajuns oameni de ispravă. Mai multe grupuri de copii au dansat până li s-au îmbujorat obrajii. Muzica populară a fost reprezentată de un număr mare de cântăreţi şi s-a încheiat cu prezenţa doamnei Ştefania Rareş, atât de cunoscută şi de apreciată. Foarte multă lume a fost îmbrăcată în costum naţional, cu ii superbe. Iubesc aceste manifestări, care dovedesc înţelegere între oameni, pentru că numai aşa se pot închega comunităţi puternice.

545 31 2545 31 3Când am plecat spre Tătaru ieşeam dintr-un examen cu mulţi copii. Eram obosită. Dar, încet, încet, m-a cucerit frumuseţea drumului, ce şerpuieşte printre dealuri verzi, cu poiene însorite, şi pentru a nu ştiu câta oară mi-am zis: „Doamne, ce ţară frumoasă avem”!

Add comment


Security code
Refresh

promo bf 1