Main menu

header

556 31 1Nu ştiu de unde exact mi s-a dus vestea de mare gospodină. Poate pentru că am îndemnat femeile să-şi primească mereu consortul cu masa pusă şi plină de bunătăţi. Poate şi pentru că le-am spus tinerelor că iubirea depinde mult de grija unuia faţă de celălalt şi că masa în doi acasă nu este de neglijat. E drept, am dat şi multe reţete, pentru că mi s-au cerut. Am scris şi o carte de bucate din amintirile mele, din clipele trăite cu mama, care se străduia să-mi facă bunătăţi din nimicul ei de salariu de învăţătoare. Şi iar e drept că mi-a plăcut să gătesc de Sărbători pentru ai mei şi pentru prietenii apropiaţi. Nu mi s-a părut obositor niciodată, pentru că am fost mânată de bucuria întâlnirii cu ei. Nu prea iubesc restaurantele, mai ales acelea în care muzica te asurzeşte şi nici nu poţi schimba o vorbă cu vecinii de masă. Noi, românii, suntem dornici de a comunica, şi uneori cred că psihiatrii nu au prea multe şanse. Vin Sărbătorile, dragii mei! Îmi vin musafirii din Germania, nepoata cu soţul şi cuscra, deci va trebui să fac faţă. Vă dau un sfat: deşi „porcăriile” sunt nelipsite la masa de Crăciun, nu faceţi abuz de ele. Sunt prea săţioase şi veţi rata bucuria următoarelor feluri. Începeţi cu peşte, icre, peşte marinat cu felii de lămâie de la magazinele ruseşti. Piftia, neapărat de curcan, cu hrean şi sfeclă roşie. Apoi cârnaţii, lăsaţi-i la felul doi, deoarece, dacă intenţionaţi să faceţi fasole, vor fi prea greu digeraţi. Faceţi cartofi ungureşti şi, dacă aveţi, pregătiţi şi o salată de varză murată cu puţin ulei de măsline, boia de ardei şi cimbru.

556 31 2Faceţi rost din timp de ceapă roşie şi, ca să-i daţi gata, adăugaţi şi o felie de ciolan afumat pus la cuptor (fierbeţi ciolanul, îl dezosaţi, îl legaţi cu sfoară într-o formă oarecare şi-l puneţi la cuptor, apoi îl serviţi felii la masă). Sarmalele le păstraţi pentru a doua zi, căci altfel dulciurile care le aveţi la desert vor fi batjocorite. Oare când vom învăţa să nu mai mâncăm aşa de mult seara?

Add comment


Security code
Refresh