Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

580 31 1Cine şi-ar fi imaginat că Paul Surugiu, consacrat ca Fuego, tânărul frumos şi sensibil dedicat total scenei, cântecului, preocupat de arta spectacolului, care de fiecare dată se prezintă în faţa publicului perfect pregătit pentru a-i uimi pe spectatori, ascunde și un alt talent. Cine şi-ar fi imaginat că în nopţile menite a-i aduce odihna după marea zbatere cotidiană, el, încărcat cu inspiraţie şi cu iubire, îşi aşterne pe pânză trăirile, dragostea pentru frumos, pentru a le comunica oamenilor. Paul, după cum singur mărturiseşte, şi-a găsit în arta plastică alinarea supremă. Pictează şi, din fondurile strânse, îi sprijină pe oamenii valoroşi ai României care au fost uitaţi. Consider că e un pas către schimbare şi îmi doresc ca exemplu acesta să fie urmat. Vernisajul despre care vreau să vă vorbesc a avut loc marţi, 31 mai, la Casa „Gold Art”, s-a numit „Flori de rouă” şi s-a bucurat de un succes formidabil. Cele 45 de lucrări, explozie de culoare, buchete de flori de o rară graţie, au încântat asistenţa. Am să vă redau ce spun specialiştii, ca să fiţi mai clar edificaţi asupra evenimentului. „Lucrările domnului Surugiu emană sinceritate, dragoste de frumos, pânzele sale în culori calde par o fereastră deschisă către o lume clădită spre speranţă”, spune doamna Ghilduş, directoarea Casei „Gold Art”. Nicolae Dabija, academician, poet şi scriitor moldovean, adaugă: „Fuego pictează cântece, el cântă culori şi florile sale sunt mai vii decât cele din grădini. Fuego aşază pe pânză florile care i s-au dăruit, pentru ca acestea să nu se ofilească niciodată”. Tavi Ursulescu spune: „Paul, după ce a aşezat ca un maestru al culorii fiecare notă, fiecare cântec în tabloul show-urilor sale, ni se dezvăluie ca un talentat mânuitor al penelului, dăruindu-ne «Florile de rouă» cu toată dragostea, alături de admirabila sa campanie numită «Artă pentru suflet», în favoarea artiştilor în vârstă uitaţi de autorităţi”. Cum vă spuneam, beneficiul obţinut în urma vânzării acestor tablouri va fi oferit artiştilor nevoiaşi. Cine îi urmează exemplul?
580 31 2580 31 3

Add comment


Security code
Refresh