Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

616 31 1Suntem fericiți că publicul ne admiră, ne apreciază și vrea să ne cunoască îndeaproape. Dar cât de sinuos este drumul nostru spre succes? Nu știu. Revedeam într-o zi, printre fotografii, cursul evoluției mele și mi-am dat seama cât de important este în viața noastră învățătorul, profesorul care ne învață abecedarul profesiei. Am fost eleva unui mare actor, pe nume A. Pop Marțian. Azi, uitat de public, dar înscris adânc în sufletul generației mele de actori, mari foști elevi ai domniei sale. Fiecare generaţie își are eroii săi, și după plecarea lor doar urmașii le mai poartă Gloria. Profesorul meu mi-a insuflat seriozitate și curaj. Colega mea de clasă Rodica Popescu (foto 1) îl cita la un moment dat: „Poți să plângi pe scenă și în cearșafuri, dar, dacă nu transmiți, degeaba plângi”. Iată marele secret: puterea de a convinge publicul de adevărul textului pe care-l susţii. Toți cei care au adorat-o pe diva Valeria Seciu, căci așa i se spunea, să afle că ea a fost eleva aceluiași profesor A. Pop Marțian. Ceea ce m-a intrigat pe mine este fragilitatea strivitoare de care dispunea această actriță, care, când intră în scenă, este sigură pe capacitatea sa formidabilă de a stăpâni situația. Un alt elev al profesorului meu este și regretatul Sebastian Papaiani (foto 2), care va rămâne de-a pururi în memoria iubitorilor de teatru și de film. Aparent retras și necooperant, Bică era un om plin de tandrețe și un coleg minunat. Fantezia sa transforma un personaj pe care-l juca într-o bijuterie artistică nemuritoare. Un alt coleg urmaș al marelui profesor este Virgil Ogăşanu (foto 3), care spune: „Munca noastră e fără sfârșit, muncă de miner: poţi să ai talent și fără muncă, dar ai să-l pierzi. E imposibil să sari din metrou direct în Hamlet. Oricât de talentat ai fi”. Ar fi nedrept să nu-i amintesc aici pe asistenții marelui profesor, care s-au ocupat de noi patru ani și ne-au urmărit apoi toată cariera: Iani Cojar, Cornel Todea, Mihai Berechet sau Horia Popescu. Toți au fost regizori remarcabili și mari pedagogi la rândul lor. Regretatul (Doamne, cât de mulți au ajuns regretați…) mare actor Mircea Albulescu spunea: „Întreaga activitate artistică nu ar fi fost, nu este și nu va fi cât va fi fără truda și răbdarea dumnezeiască a dascălilor mei”.

616 31 3

616 31 2

Add comment


Security code
Refresh