Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

626 31 1Ce magică chimie leagă o fiinţă omenească de o alta pentru totdeauna? Găsim în jurul nostru oameni pe care îi numim prieteni, pe care îi întrebăm de sănătate, despre ce se petrece în familiile lor, dar îi uităm imediat ce ne despărţim de ei. Ați făcut-o, probabil, din politeţe, fără un interes real. Dar sunt alţii pe care îi păstrăm în suflet pentru totdeauna, chiar dacă ne despart de ei mii de kilometri şi ne vedem cu ei „din an în Paşte”, cum spune românul. Prietena mea Veronica a plecat din ţară de mult de tot, cu un copil de 6 ani de mână, părăsindu-şi mama înlăcrimată. A plecat nevoită de viaţa îngrădită de legi în vremea aceea şi, după ce a poposit un timp în Israel, apoi în Germania, s-a stabilit definitiv la New York. Întâi ne-am întâlnit la Tel Aviv, după doi ani, şi ne-am plimbat ore în şir, împărtăşindu-ne amintirile. Apoi ne-am întâlnit după mai mulţi ani în America. Micul meu Ionuţ era deja student, şi actriţa Veronica Strugaru, fără să uite o clipă de teatru, de radio, de televiziune, lucra orice să-şi ţină odorul la facultate. Eminent, Ionuţ va ajunge în curând un cunoscut neurochirurg la New York. Parcă ne-am fi despărţit doar de două zile, nu de 20 de ani. Veronica a făcut imediat pe ghidul şi aşa am cunoscut oraşul-minune, de la Statuia Libertăţii la Broadway, căminul teatrelor. Era lumea pe care o visasem amândouă de copile. Din clipa în care, în 1989, graniţele s-au deschis, Veronica şi Ionuţ ne-au vizitat foarte des, an de an, nu numai de dorul meu, ci de dorul ţărişoarei lor, România, pe care n-au încetat s-o iubească. Mămăiţa - bunica - a plecat dintre noi, dar mormântul său este un loc sfânt, unde ei vin să aprindă lumânări, cu braţe de flori. Ionuţ între timp s-a însurat cu o fată frumoasă, iar eu am fost invitat de onoare la nunta lor, la New York. Repede au făcut doi copii superbi, pe care au ţinut cu tot dinadinsul să-i boteze în România. Viaţa noastră s-a împletit în ani şi chiar nu mai ştiu dacă Veronica nu-mi este soră şi Ionuţ nepot. Îi iubesc pentru totdeauna!

626 31 2

Add comment


Security code
Refresh