Main menu

header

34-e-1„După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!”
„Primăvara”, de George Topârceanu

Chiar că am avut câteva luni ca de Apocalipsă! Ne-au năpădit nămeţii, zidindu-ne în case, ne-au îngheţat sobele şi am aşteptat soarele, tremurând cu ochii aţintiţi spre cer. În sfârşit, Dumnezeu s-a îndurat şi iată-ne fericiţi privind cum se desfac bobocii lalelelor, cum înfloresc brânduşele şi cum se înveseleşte ţara.

Gospodinele se pregătesc de marea sărbătoare a Paştelui. La ferestre pun perdeluţe înflorate, iar pe pervaz muşcatele zâmbesc fericite. E o plăcere să mergi în piaţa colorată de la verde crud la roşul ridichilor proaspete şi, chiar dacă mielul e un sacrificiu trist, nu va lipsi de pe masa românilor. Cozonaci? Bineînţeles! Pască şi frumoase ouă roşii? Uneori chiar în toate culorile.

„Hristos a înviat!” ne vom spune cu drag în noaptea sfântă şi poate ne vom strădui să fim mai buni, mai cinstiţi, mai atenţi la nevoile semenilor noştri. Dacă Iisus s-a sacrificat pentru mântuirea noastră avem datoria să-l primim în suflet şi să-i urmăm învăţăturile.

Din păcate, pentru noi, artiştii, bucuria acestei mari sărbători a fost umbrită de plecarea din viaţă a doi mari artişti, Ştefan Radof şi Ion Lucian. Prea des în ultima vreme ne-au lăcrimat ochii pentru cei care ne părăsesc şi ne năpădesc părerile de rău că, poate, nu i-am preţuit atât cât meritau, că nu i-am iubit îndeajuns, că nu le-am arătat îndeajuns dragostea noastră atunci când puteau să se bucure de ea.

Ştefan Radof a fost o persoană cu daruri multe de la Dumnezeu: inteligenţă, talent şi înclinaţii poetice. L-am cunoscut îndeaproape la întâlnirile asociaţiei noastre pentru drepturile de autor. Puternic luptător pentru ceea ce li se cuvenea oamenilor şi, cu siguranţă, bun prieten la nevoie - căci aşa se cunoaşte un caracter loial.

A plecat apoi Ion Lucian. Personal am fost foarte afectată de dispariţia sa. L-am cunoscut încă de la primii paşi făcuţi în această profesie şi mi-am dat seama că era născut să fie profesor, îndrumător. Şi-a dăruit toată viaţa teatrului. A scris teatru pentru copii, a regizat, a patronat acest gen conştient de necesitatea de a bucura inimile celor mici şi, în acelaşi timp, a modelat mintea lor, înzestrându-i cu o educaţie aleasă. A făcut aceasta chiar în dauna propriei cariere de artist, căci Ion Lucian a fost un actor uriaş. Am jucat cu el în primul meu film, „Alo, aţi greşit numărul!”. Am jucat la Teatrul de Comedie în „Galy Gay” de Brecht, în „Turnul de fildeş” al lui Rozov sau în „Trei surori” de Cehov. În toate momentele în care am jucat pe scenă cu acest artist am simţit suportul pe care îl oferea partenerului său. Când Miki (aşa îi spuneam toţi) te lua de mână pe scenă, parcă ţi se transmitea o infuzie de talent şi de inspiraţie. Alături de el deveneai şi tu de zece ori mai bun.

Păcat! Se stinge o generaţie de artişti extraordinari, care au marcat cultura ultimilor 80 de ani. Se vor mai naşte, oare, asemenea perle teatrale? Ne vom mai duce, oare, cu încredere la teatru ca să primim o porţie de bucurie? Nu ştiu. Ne grăbim să ne trăim zilele fără a lăsa în urmă exemple pentru urmaşii noştri. Ion Lucian va rămâne, cu siguranţă, un capitol strălucitor în istoria teatrului nostru.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507