Main menu

header

30-1În sfârşit, a venit iarna. Şi ce iarnă! Cu cât lumea îşi dezvoltă posibilităţile tehnice, cu atât devine, în alte diverse domenii, mai neputincioasă. Am trecut în viaţa mea de peste şapte decenii prin multe greutăţi: inundaţii, viscole, cutremure, dar niciodată nu s-a făcut atâta zarvă, atâta panică şi atâta neputinţă. Azi, când şi un copil de 5 ani foloseşte un telefon sofisticat, veştile circulă greu, greu, greu de-a lungul şi de-a latul ţării, parcă ne-am trimite starea vremii după semnul porcului, cu paiul în gură. Troienele se iau la întrecere cu parcurile de maşini, iar oamenii nu se mai iau la luptă cu nămeţii şi aşteaptă, comozi, să le facă alţii drum până la pâine.

Vrem să zburăm în cosmos şi noi nu avem prăpăditele de tractoare care ar trebui să ne ajute. Fabrica de la Braşov, de care s-a ales praful ca de toată industria, înainte exporta, astăzi ar trebui să importăm, dar, evident, nu sunt bani... Unde am mai auzit eu placa asta? Aaaa, da, da, da, în toate domeniile... Laitmotivul postrevoluţionar: „Nu sunt bani”. Nu sunt pentru obşte, pentru oamenii obişnuiţi. Pentru că în curţile celor mai mari sunt...

30-2Autorităţile ţin şedinţe la tv, chipurile lucrează, dar ţara este sub zăpadă de-o săptămână şi jumătate. Când nu existau mijloace ultramoderne, soldaţii umblau pe acoperişuri şi aduceau pe la case pâinea în rucsac când erau blocate drumurile. Soldaţii, săracii! Nu aveau mănuşi, dar aveau o inimă devotată. Azi, inimile celor care ar trebui să se înduioşeze de lacrimile românilor au îngheţat, e ger, ce naiba, iar gândul le zboară la parcul lor de maşini. Dumnezeu ne priveşte curios şi ne lasă să ne rezolvăm problemele singuri, iar noi ne jelim morţii. Indiferenţa oarbă şi mută se face că nu vede coşurile fără de fum, iar în întuneric bătrânii aşteaptă singuri o bucată de pâine.

30-3Cum vă spuneam, eu am trecut prin multe asemenea situaţii, dar pe atunci oamenii mai puneau mâna la treabă, iar autorităţile comunicau mai cu nădejde. Am stat odată opt ore în tren, căci voiam neapărat să ajung la facultate. N-a fost o tragedie, iar la Bucureşti puteai traversa bulevardele prin tunele cioplite în munţii de zăpadă. M-am trezit odată în trenul de Timişoara cu brâu de gheaţă la ferestre, căci trenurile nu se încălzeau. Dar am ajuns la destinaţie, m-am urcat pe scenă şi lumea în sală şi-a dezgheţat palmele cu aplauze fierbinţi. Fiecare îşi făcea cu sacrificii rostul său în societate. Mă opresc aici, căci nu vreau să vă mai amintesc nenorocirea din Munţii Apuseni, când, după ce oamenii locului au salvat victimele din avionul durerii, două dintre acestea au murit de frig. Pentru că tocmai cei care trebuiau să-şi facă datoria nu au ajuns la timp, ci abia după şase ore. Şi asta în anul 2014! O ruşine!!

Add comment


Security code
Refresh

promo bf 1