Main menu

header

489 31 1În anul 1940, ruşii ocupă Basarabia, dar nici nu mai ştiu prea bine cursul faptelor. Aveam 5 ani şi ţin minte doar că în casa noastră era mare agitaţie. Tata a plecat repede în România, la Galaţi, să aranjeze fuga noastră în ţară. La întoarcere este ridicat de pe stradă şi dus direct la sediul poliţiei. Tata era unul dintre liderii naţionalişti din Orhei, oraş nu prea mare, dar cu multe şcoli. La momentul respectiv era ofiţer în rezervă şi directorul şcolii unde şi mama era învăţătoare. Deci, la 5 ani l-am pierdut pe tata, trimis de ruşi în lagăr direct la Vladivostok. Ne-au permis să-i aducem doar o pereche de izmene, două cămăşi şi două perechi de ciorapi. Mama, curajoasă, preia direcţia şcolii şi o conduce până la a doua venire a ruşilor. În timpul ocupaţiei a fost obligată să predea în limba rusă, limbă pe care nu o cunoştea, deci noaptea învăţa şi ziua preda. Norocul nostru a fost că nemţii au trecut repede peste pământul Basarabiei şi noi am putut să ne refugiem imediat în România. Am plecat în trenuri bou-vagon, în luna martie, când încă ningea, dar am primit în ţară locuinţă şi loc de muncă. Am plecat cu o lădiţă în care mama, prevăzătoare, a înghesuit un aşternut, două perne şi tacâmuri pentru două persoane. Am fost repartizate lângă Sibiu, într-un sat cu mai mulţi saşi decât români, Slimnic, ce şerpuieşte de-a lungul şoselei, iar în centru este străjuit de o cetate frumoasă din secolul al XV-lea. Abia acum am ajuns la scopul rândurilor mele. Am locuit în acest sat doi ani şi am învăţat la o şcoală curată, în care saşii se întâlneau cu românii şi trăiau în bună pace. În vara aceasta am primit un telefon surprinzător. Primarul localităţii Slimnic mi-a făcut invitaţia de a merge acolo pentru a fi nominalizată ca „Fiu al satului”. Onoarea aceasta m-a emoţionat şi mi-a adus aminte de zeci de întâmplări trăite acolo. Evenimentul se petrecea la 17 august şi eu eram pe litoral, în staţiunea 2 Mai. Slimnicul se află la 15 km dincolo de Sibiu, spre Mediaş, dar n-am pregetat. La 16 august, prietena mea Miki s-a urcat la volan şi am pornit la drum. Prima surpriză a fost drumul, absolut perfect. Tare mai suntem cârcotaşi! Am mers în regim de autostradă până la destinaţie, în afară de cei 45 km de pe Dealul Negru. Am constatat că pot traversa România, Constanţa-Nădlac, fără probleme (cu condiţia ca în acea zi să nu pornească toţi românii la drum), iar drumul străjuit de munţii împăduriţi este o încântare. La ora 18:00 eram deja cazate la Pensiunea lui Ovidiu (foto 1), într-o cameră cu geamuri spre Cetatea unde petrecem multe zile în copilărie culegând viorele. A venit imediat şi primarul cu soţia sa (foto 2), preotul, de asemenea, şi, ca de obicei, am devenit prieteni la un pahar cu palincă, punând la cale evenimentul de a doua zi. Am multe de povestit, căci în scurta mea şedere în Slimnic, în copilărie, am trăit multe clipe care mi-au influenţat viaţa mai târziu şi au rămas adânc săpate în sufletul meu. Slimnicul era, pe vremea aceea, un sat cu majoritate săsească, având porţile clasice ce ascund străinilor curtea, cu vii pe dealurile alăturate şi o biserică a saşilor, unde, duminica, enoriaşii plecau grupuri, grupuri să se închine. Copil fiind, eram impresionată de frumuseţea costumelor lor brodate, de eleganța tinerelor fete, cu cozi blonde, împodobite cu funde colorate. Era o atmosferă de pace aici, deşi dinspre Răsărit ne ameninţa venirea hoardelor roşii. (va urma)

489 31 2

Add comment


Security code
Refresh