Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Filmul, pasiunea vieţii

594 31 1Cea mai mare plăcere a mea de când mă știu este cinematograful. Cum am avut voie să plec singură la școală, am profitat de ocazie să mă duc la film. Aveam cred 10 ani, și pe atunci, dacă plăteai o intrare, puteai rămâne în continuare la cele trei reprezentații consecutive. Obiceiul de a vedea un film de două-trei ori mi-a rămas, și nu e o prostie, pentru că, dacă ești cu adevărat pasionat, urmărești imaginea, apoi citești dialogul și te bucuri de acțiune. Abia după aceea realizezi exact filmul. Uite așa m-am îndrăgostit de marii artiști ai anilor ’45-’60 și apoi, încet, încet, am înțeles tainele filmului. Am să vă fac o mărturisire (poate datorită vârstei mele fragede): n-am priceput de ce Greta Garbo era socotită cea mai frumoasă artistă din lume. Eu am preferat-o pe Bette Davis (foto 1), care era fantastic de expresivă. Nu m-am îndrăgostit de Charles Boyer, bărbatul adorat de femeile vremii, dar am vibrat de emoție la apariția pe ecran a lui Robert Taylor. Uite așa, pe parcursul anilor, am cunoscut marile valori ale filmului din lumea întreagă și am învățat că filmul nu este doar un divertisment, ci un mijloc de informare, o școală a vieții și a sufletului omenesc. Din cauza situației din țara noastră la vremea respectivă, cunoștințele mele în acest domeniu se datorează filmului francez, cu actori precum Michèle Morgan, Brigitte Bardot, Simone Signoret. Eroii impresionanți erau Jean Gabin, Alain Delon sau Jean Paul Belmondo. Dar cum timpul nu stă pe loc, după o vreme a venit și rândul filmului american să ne cucerească. Și a făcut-o definitiv! Cu un ritm fantastic, o avalanșă de efecte tehnice și mijloace care l-au plasat în fruntea preferințelor publicului. Sigur că în acest mare torent de producții sunt și multe filme de umplutură, cu subiecte facile, dar întotdeauna realizate tehnic fantastic. Dar, Doamne, câte filme extraordinare ne-au oferit creatorii lumii și lumea filmului de la Hollywood! Ați vizionat „Vânătorul de cerbi”? Acolo i-am văzut prima oară pe Robert de Niro și pe minunata Meryl Streep. L-ați urmărit cu atenție pe Jack Nicholson (foto 2), cu transformările sale fenomenale de la un personaj la altul, sau pe fermecătorul Antonio Banderas (foto 3)? Nu e de mirare că am rămas îndrăgostită de film toată viața și am urmat această profesie. Urmăriți programele de film, veți fi fericiți!

594 31 3

594 31 2

Marea taină a botezului

593 31 1Copiii mei, căci așa îmi place să le spun, nepoata mea, Buru, și soțul său, Daniel, au venit din Germania în vacanță pe litoralul românesc. Marea mea surpriză însă a fost că preocuparea lor principală era să-l boteze pe Damian, fiul lor, la bisericuța din satul 2 Mai. Spun surpriză, pentru că noua generație nu prea mai este aplecată spre învățăturile religiei sau poate, dacă o face, este cu un fast dincolo de solemnitatea evenimentului. Bisericuța noastră mică din 2 Mai este foarte frumoasă. Are pereții pictați pe dinăuntru și pe dinafară cu figuri de sfinți cu fețe solemne, cu o umbră de pictură El Greco ce le dă măreție. Preotul Sorin Cârlan, tânăr, blând și zâmbitor, ne-a ținut o slujbă frumoasă și s-a dovedit un mare iubitor de copii după gestul tandru cu care l-a scufundat pe Vasile Damian Maximilian, micuțul nostru de 2 luni și 10 zile, în cazanul împodobit cu panglici colorate. Parcă și el, fascinat de glasul părintelui, a plâns foarte puțin. Dar nici nu avea timp, căci ochișorii săi priveau fascinați picturile de pe pereții bisericii. Cei doi nași, Smaranda și Zori, erau emoționați, îl mângâiau pe micul erou, și iată cum în casa noastră a poposit noul creștin. Este impresionant momentul când se rostește la sosirea acasă: „Mi-ai dat un păgân și ți-am adus un creștin”. În sufletele noastre s-a așternut un soi de liniște, de bucurie, de pace și de încredere. După slujbă ne-am întâlnit în curte câțiva prieteni și ne-am înveselit cu șampanie și vin de Pietroasele, alături de un grătar pregătit cu măiestrie de Daniel. Ca să vedeți cât de cuminte și de înțelegător este strănepotul meu, a dormit câteva ore în șir, nu ne-a deranjat nicio clipă, ca să ne bucurăm de acest eveniment, prilej de întâlnire între prietenii cei mai buni. Unde mai pui că și nașa și nașul sunt pregătiți deja să poarte în brațe un moștenitor. Exemplul face minuni, prietenia este sfântă, căci fără prieteni viața este mai săracă și mai tristă. Noi credem în anii ce vin, în fericirea familiei noastre în care domnește armonia: soacra își adoră nora, soacra mică, ginerele, iar eu, ca o străbunică fericită, mă gândesc la viitorul lor. Dacă o mai veni și o fetiță…!

593 31 2

A mai căzut o stea...

592 31 1La români, din vechime se spune că acela care pleacă dintre noi trage cu piciorul. Dacă e adevărat, e foarte trist, căci așa cum viața ți-o trăiești după propriile legi, și finalul ai avea dreptul să-l hotărăști simplu. Vorbesc ca să mă aflu în treabă, căci de fapt nu suntem niciodată stăpâni pe ceea ce ni se întâmplă. Pe Marinuș l-am iubit din clipa în care l-am cunoscut în anii facultății: serios, destul de tăcut, dar în același timp foarte prietenos cu cei pe care i-a acceptat în preferințele sale. Succesul l-a îmbrățișat încă din anii studenției și i-a asigurat foarte repede notorietatea. Cred că am făcut parte dintre cei pe care i-a prețuit, căci la orice întâlnire mă întâmpina cu un zâmbet larg. Eram apropiați din anii începutului, cred că pentru dragostea pe care i-o purtam și o citea în ochii mei. Deși ani în şir nu ne-am văzut, căldura relației noastre a rămas aceeași. Făcea parte din acei oameni care rămân fideli sentimentelor acordate odată pentru totdeauna, ba mai mult, păstra cu strictețe hotărârile odată luate. Ne-am întâlnit în profesie când a jucat în excepționalele producții ale postului Acasă, „Regina” și „Aniela”, unde ne-am întâlnit ca parteneri direcți. Dimineața, când ne întâlneam, îmi adresa un zâmbet care spunea: „Mă bucur că te văd, vom avea astăzi o zi bună”. Era înscris de mult în galeria marilor artiști ai scenei și filmului românesc și mă mândream cu prietenia pe care mi-o purta. Am o amintire de neșters: eram în primul an de stagiatură la Brașov, iar el cu Gigi Dinică erau actori la București. Foarte adesea, când aveau o zi liberă amândoi, se urcau în tren și veneau la noi, la Brașov. Ne cantonam la Aro, pe atunci hotel cu restaurant de lux, nu prea era pe buzunarul nostru, dar chelnerii ne iubeau, ne îngăduiau să comandăm un platou mare de cartofi prăjiți stropiți cu usturoi (pe atunci, cea mai bună... friptură!) și două baterii de vin. Noaptea ne prindea plimbându-ne pe Strada Porții, strada de promenadă a orașului, apoi plecam la gară, nemaicontenind cu părerile noastre despre Teatru. Aceasta reprezintă credința și cea mai importantă preocupare a unui actor de vocație. Dorința permanentă de a descoperi tainele copleșitoare, dar dătătoare de fericire ale acestei profesii. Marinuș, nu te voi uita niciodată...

La Botoşani, de Sfântă Mărie

591 31 1În mijloc de vacanță, Steluţo, fă-ți bagajele și întinde-o la drum! Unde? La capătul țării sau, cum spune românul, unde se agață harta în cui. Pe lângă Săveni, dacă mai ai putere, la 15 km ajungi în Ucraina. Eu nu mă sperii ușor, sunt învățată. Toată viața mea am călătorit dintr-un loc în altul ca să fiu prezentă la timp, să-mi fac meseria și să-mi câștig un trăi mai bun. Primul gând a fost cum ajung acolo? Tot trenul, săracul, e cel mai sigur și cel mai comod. Duminică, în ajun de Sfântă Mărie, peste tot în țară s-au organizat spectacole, acțiuni de premiere a oamenilor harnici, a căsătoriilor longevive, a rezultatelor excelente la locul de muncă. Despre asta era vorba și unde am fost eu. Spectacolul anunțat era mare, cu artiști care, la ora aceea de vacanță, erau împărțiți în toate colțurile țării. Eu m-am urcat în tren la Mangalia, și la 9:00 dimineața eram la Botoșani. Până în satul Stăuceni mai era o aruncătură de băț, iar manifestarea avea loc la ora 17:00. Pe un tăpșan înclinat, pe care iarba devenise un covor gros de gazon, era instalată o scenă cu toate îndemânările necesare (foto 1). În fața ei, pe o suprafață cam de 1.000 mp, erau un aranjament frumos de mese cu umbrele și o mare de spectatori veseli și fericiți. A început întâi o slujbă frumoasă ținută de trei preoți tineri. Pe urmă au fost premiate mai multe familii ale satului care împlineau mulți ani de vechime în căsnicie și se numărau printre cei mai de seamă gospodari ai comunei. Pe mese se aflau multe bunătăți, de la sarmale în foi de varză și foi de viţă, friptură de porc și de mistreț și, ca încheiere, felii mari de cozonac cu risipă de nucă. Ne-am ospătat și noi, dar cu măsură, deoarece urma un spectacol care a durat cam trei ore. Doar întunericul ne-a îndrumat spre casă. Eu m-am bucurat că m-am întâlnit cu Mirabela (foto 2), pe care n-o mai văzusem de mult timp și care încă o dată mi-a demonstrat ce minunată este. Au mai fost invitați Vasile Murariu și Vali Fătu, Bianca Sârbu, Alexandru Arșinel (foto 3), echipe de dansuri excepționale și cântăreți de muzică populară din împrejur. Seara s-a lăsat liniștită peste poiană, iar noi am mai bodogănit la hotel o vreme. A doua zi în zori ne-am așternut la un drum lung, și la 9:00 seara eram din nou la 2 Mai. Dacă eram obosită? Probabil că da, însă satisfacția că mi-am îndeplinit misiunea a depăşit prețul efortului. Doamne ajută să mai pot face astfel de escapade!

591 31 3

591 31 2

Una bună, una rea

590 31 1Sinceră să fiu, am sperat că voi avea două luni de liniște în vacanță. Nu m-a deranjat însă faptul că a apărut o invitație la Teatrul „Stela Popescu” pentru a susține spectacolul „Stela și prietenii ei” pe o barjă pentru manifestări artistice ce se află în golful Mangalia. Dar cum se întâmplă adesea la noi, organizatorii respectivi s-au dovedit incapabili. În ultima clipă ne-au anunțat că nu poate avea loc selecția programată pentru festivalul de tineret. De ce? Nu ni s-a explicat. Dar pe noi nu ne sperie nimic. Ne-am orientat repede, și miercuri am prezentat spectacolul nostru la tabăra olimpicilor de la Comorova. Mai bine! Ne-am întâlnit aici cu 300 de copii excepționali, aleși dintre cei mai dotați copii din țară. Tabăra extraordinară, aflată în păduricea de la Neptun, a fost construită în urmă cu mai mulți ani. Acum a fost reamenajată, are un personal deosebit care menține ordinea, curățenia și renovările necesare. Terenuri de tenis, de fotbal, o piscină mare, căsuțe încăpătoare dotate cu tot ce trebuie, zonă de luat masa, aerisite, acoperite, unde copiii își pot petrece două săptămâni de vacanță. Spectacolul nostru s-a bucurat de un succes fantastic, așa cum ne-am bucurat și noi, căci avem un spectacol cu muzică clasică și dansuri acrobatice de performanță. Aprecierea acelor copii eminenți ne-a demonstrat că efortul nostru pentru un repertoriu de calitate merită să fie făcut. După spectacol am stat de vorbă cu copiii despre teatru, despre dorința unora de a deveni actori și la ce se pot aștepta în viitor. A fost o seară frumoasă. A doua zi, joi, ne-au chemat la Mangalia. Noi, disciplinați cum suntem, la ora 17:00 am fost prezenţi pe barjă, iar publicul, la ora 18:00, a început să ocupe locurile pe bănci. Organizatorii evenimentului însă n-au venit. La ora 20:00 ne-am instalat sonorizarea noastră proprie și am dat drumul la spectacol. Luminile însă, ioc! Noi am jucat însă cu aceeași dragoste, pentru că publicul nu trebuia să fie dezamăgit. La ora 21:00 ne-a cuprins întunericul. Asta nu-i nimic, dar aici erau prezenți și zeci de copii programați la festivalul de tineret și care așteptau să concureze. Au plecat triști la hotelul pe care părinții l-au plătit din banii proprii. Nu știu ce a fost la mijloc, prostie, escrocherie sau concurență neloială.

590 31 2

Teodorenii

589 31 1În ultimii patru ani am avut ocazia să cunosc, vara la mare, o familie cu doi copii încântătoare. S-ar putea spune, dragoste la prima vedere, pentru că din prima clipă ne-am împrietenit, iar copiii, ce să vă mai spun, ne-au dat gata. Radu cel mic are o guriță de aur și nu contenește a comenta orice moment al zilei. Eu l-am botezat „parlamentarul”, chiar dacă părinții n-au fost încântați, dar s-a dovedit, mai târziu, că Răducu nu vorbește degeaba, că ne poartă pe degete cu drăgălășenie, dar și cu hotărâre. Scoate multe perle din gurița lui dulce, cum ar fi, de exemplu: de ziua lui a făcut o poznă și mămica l-a certat. Știți cum a replicat? „Mi-ai stricat ziua, mamă, te rog să-mi dai alta!” Ei? Ruxandra, fetița lor superbă, e timidă, exact atât cât trebuie ca să devină o domnișoară încântătoare. Între noi există o dragoste veche și, în fiecare vară, facem fotografia anului, pentru care Ruxi își aduce o rochie specială ca să completeze apoi albumul de familie. Crista și Cristi, părinții celor două minuni, abia fac față zburdălniciilor lor în dorința de a-i stăpâni. Mămica, grijulie, dă copiilor să mănânce ce trebuie și sunt duși la plimbare în locuri interesante, unde pot învăța câte ceva. Cristi, tatăl care este un excelent IT-ist, are și un hobby, fotografia. Cu adevărat artist al imaginii, ne oferă și nouă bucuria de a surprinde în jurul nostru marea învolburată, pescărușii uriași care se joacă deasupra ei, soarele care răsare în zori, Balcicul din excursiile lor și, bineînțeles, pățaniile celor doi năbădăioși, surprinși în toate ipostazele. Îi iubesc pe toți patru pentru armonia familiei lor, pentru relația prietenoasă cu cei din jur și dragostea pentru frumos. Am găsit în fotografiile lui Cristi o serie de fotografii cu flori - soiuri fantastice din grădina casei lor, care te amețesc doar privindu-le. În semn de prietenie, acum câteva zile mi-a trimis un pui de trandafir, denumit Julio Iglesias, pentru grădina mea care anul acesta a fost în suferință. Îi iubesc și mi-e dor mereu de ei.

Săptămâna mare

588 31 1Nu este cea pe care o știți cu toții, cea de dinaintea Paștelui, este săptămâna aceasta din concediul meu, când am adunat laolaltă mai mulți dintre cei pe care-i iubesc. Și-a făcut timp și fiica mea cea mereu ocupată, gospodină, profesoară și aplecată mereu pe computer, să vină pe litoral. Nu prea mare iubitoare de soare, Doina mea iubește însă apa și înotul, așa că jarul din aer se compensează. A venit și pentru că acum cuscra ei, cum spunem noi, românii, tot Doina, a aterizat direct din Germania ca să facă o cură de mare. Familia noastră este foarte unită, și soacra nepoatei mele este o minune de om. Ne înțelegem din priviri, gândim la fel și ne dorim la fel ca dragii noştri copii să fie fericiți. Oricât am visat să facem siluetă în vara aceasta, nu prea reușim, deoarece dorim să ne demonstrăm una celeilalte calitățile de… bucătar! Unde mai pui că ni s-a alăturat și prietena mea Micky, cea mai mare specialistă din trupă în mâncăruri exotice rar întâlnite. Vecina mea Eti, căreia eu îi spun „nemţoaica”, pentru că a stat mulți ani în Germania, dar, de fapt, este get-beget ploieșteancă, a adus-o la mare pe nepoțica sa Frederica. Sigur că ne vizităm zilnic când se fac echipe de înot, pentru că „mica sirenă” ar sta tot timpul sub apă. Suntem, e drept, cam multe doamne, pentru că o mai avem pe Monica, o prietenă care ascultă muzică de Bach și se alătura mai rar la bârfa noastră obișnuită. Ca plictiseala să nu ne cuprindă, avem cu noi încă un prieten, Horea, care ne impune o personalitate masculină superinformată și inteligentă, de care ținem seamă… din când în când... Micile sale ședințe de psihanaliză, pe care le ascultăm cu atenție, ne fac plăcere, căci un bărbat deștept între atâtea femei gureșe impune respect. Timpul trece repede, și în curând grupul nostru se va împrăștia. Vor veni alții cărora ne vom strădui să le facem o ședere plăcută. Îl aștept cu emoție pe strănepotul meu, Damian, care în august împlinește două luni și va face cunoștință cu Marea Neagră. Doamne-ajută!

588 31 3

588 31 2

În sfârşit, la odihnă

587 31 1Între lene și odihnă este o mare deosebire. Totuși, ele au și asemănări, ce bine te odihnești atunci când lenevești, nu? După un an de zbateri, repetiții, spectacole, aniversări, în sfârșit sunt într-o minunată vacanță liniștită și dominată de lene. Stau pe terasa mea de la „2 Mai”, privesc tapetul albastru al mării, visez la lucruri frumoase și, alături de mine, prietenii mei cei mai buni mă fac să fiu fericită. Dar oricât de mult ai iubi pacea, liniștea, trebuie să te miști din când în când. Dacă ai plăcerea pescuitului, la noi, la „2 Mai”, te așteaptă în golf guvizii, în lacul de la Limanu crapii, iar la pescăria din Mangalia găsești tot soiul de „ființe” ale mării, de la chefal la zargan și de la caracatiță la scoiculițe. Zarganii pe care-i vedeți în fotografie nu sunt prinși de noi, dar vă asigur că noi i-am gătit și au fost excepționali. Știați că zarganul are oasele verzi și sunt cartilaginoase? Dacă-l găsiți, să nu-l ocoliți. Știați că atunci când caracatița este pescuită se bate cu putere de stânci ca să se frăgezească? Știați că rechinul-pui din Marea Neagră se mănâncă după ce se jupoaie, nu are oase și este delicios la grătar? Vedeți? Multe lucruri afli pe malul mării, chiar dacă lenevești la soare. Unii mai fac o mică plimbare prin Bulgaria și pretind că e mai ieftin și plajele sunt mai curate. Le dau crezare, pentru că românii încă nimeresc cu greu cutia de gunoi. Ieftin, neieftin, zacusca lor e foarte bună și șampania delicioasă, la un preț cu adevărat de nimic. În toată această stare de lene, împreună cu prietenii mei ne spunem glume, unele de mult uitate, ne amintim pățanii din excursii de demult, când eram mai tineri și mai plimbăreți, sau, mai ales, depănăm amintiri din lumea spectacolului care ne unește pe toți. Săptămâna trecută însă am avut o veste tristă, care ne-a copleşit și a transformat veselia în lacrimi. A murit decanul teatrului românesc, Radu Beligan, patronul nostru absolut venerat de toată casta actoricească, binecunoscut și apreciat în toată lumea, exemplu de profesionalism și dăruire. Radu Beligan a trăit o viață lungă numai pentru teatru. Dumnezeu să-l odihnească!...

587 31 2

Am ajuns şi străbunică!

586 31 1N-a trecut nicio lună de când s-a născut în familia noastră Domnul Damian. Cu adevărat acest fapt este o minune a lumii. Toți se învârtesc în jurul micii ființe și nu mai contenesc să-l admire, să-l laude, să exclame: „N-am mai văzut așa copil frumos în viața mea!”. Eu, să vă spun drept, care nu am născut, mă uit tot cu uimire la mica vietate, dar nu observ nimic aparte. Toți copiii mici pentru mine sunt la fel, ceva foarte mic, care mișcă din buze ca un crăpcean după sânul mamei, suge lacom și apoi doarme mult. Ochii aproape că nu se văd, iar nasul este un mic năsturaș. Minunea adevărată însă este cum, Doamne, ai făcut să stea în burtica femeii ceva atât de perfect, să iasă la lumină și să cuvânteze cu putere către noi. Familia mea se bucură enorm de apariția ghemotocului care doarme pe burtică liniștit și după ce mănâncă gângurește ceva ce poate o fi „Mulțumesc”... Iată-mă deci străbunică. Grozav! Îmi doresc abia acum mai multă sănătate, să-i urmăresc evoluția, să-i înregistrez cea mai mică schimbare în aspect și în formare, să-l ajut cât pot. Să-l văd cum crește și seamănă cu părinții săi frumoși și plini de iubire. Damian va deveni deci legătura de nedistrus a familiei noastre, speranța într-o viață mai bogată și mai plină de satisfacții. Damian, frumos nume. Mă gândesc cu teamă doar la timpul pe care-l trăim, la amenințarea dezechilibrului politic universal care ne sperie pe toți. Oamenii au nevoie de pace, ar trebui să ne iubim mai mult unii pe alții, să făurim o armonie universală, binefăcătoare tuturor. De ce oare totuși sunt atâția care gonesc spre viitor încărcați de ură și de lăcomie, când viața este atât de scurtă și copiii noștri sunt atât de frumoși!

586 31 3586 31 2

Momente de bucurie

585 31 1Un alt eveniment important din viața mea s-a petrecut pe 30 iunie. Absolut neașteptat, dar de o mare importanță. Moldova, prin președintele ei, domnul Timofte (culmea, pe mama mea o chema ca domnișoară Timofte!), mi-a acordat titlul de „Artist al poporului” pentru cariera mea de 54 de ani. Ce poate fi mai onorabil? Evenimentul s-a desfășurat la ambasada Moldovei. Alături de mine a fost și doamna Tamara Buciuceanu, și dânsa basarabeancă, purtând în spinare o carieră strălucită de 65 de ani. Cuvintele care s-au rostit au fost pline de dragoste și apreciere, ne-au făcut pe amâdouă fericite. Unde este tata, săracul, care se mândrea cu mine de la ieșirea din lagăr, când a venit acasă, și până a plecat dintre noi? Exclama mereu: „Măi fată, de ce onoare mare te bucuri!”. Acum îmi revin în amintire o mulțime de imagini din copilărie petrecute în Basarabia până la 8 ani și drumul anevoios al vieții noastre la strămutarea noastră în România. Parcă văd curtea mare a bunicii, gardul viu din fructe de coarne, stratul de bob din care făcea mâncare făcăluită și curticica din fața casei plină de flori. Îmi amintesc zilele în care bunica își aduna cele șase fete (cei doi băieți erau în Siberia...) la o plăcintă vorbită și stropită cu vin mov adus din beci de mătușa Vera cea roșcată. Ea îl aducea de la cana din beci, și nu știu prin ce minune avea nasul din ce în ce mai... roșu! Îmi amintesc și încercarea tatei de a pleca în România în speranța că ne va lua și pe noi, întoarcerea într-o căruță, acoperit cu fân și nenorocirea ca a doua zi să fie arestat pe stradă. Îl turnase cineva că este naționalist. Noi am fost anunțate să-i ducem o bocceluță cu ciorapi, izmene și o cămașă de schimb. Din clipa aceea nu am știut nimic de el 18 ani. Au mai trecut apoi încă 18 ani ca să-l aduc legal în România... Și cred totuși, cu toate acestea, că a avut noroc, pentru că, după tot chinul suferit de-a lungul anilor, tata a murit la aproape 90 de ani. Dumnezeu l-a răsplătit cu sănătate și cu dragostea noastră. Cred cu tărie că toți cei plecați sânt bucuroși atunci când noi le facem cinste în continuare pe Pământ...

585 31 2

Curţile de vis de la „2 Mai“

584 31 1M-am plictisit și eu de când se tot promite că se va dezvolta satul „2 Mai” cu ajutorul proiectelor naționale. Se tot spune la televizor că plaja Mării Negre se va mări cu sute de kilometri. Vai de capul nostru! Dezvoltarea rămâne doar la inițiativa oamenilor harnici din acest sat, care, cu eforturi mari, au transformat locul într-o stațiune modernă, cu aer rustic însă, la ora aceasta oferind tot confortul pe care și-l dorește orice turist. Adăugați la aceasta un lanț de mici localuri unde se oferă bunătăți autohtone și specialități din produse marine proaspete. Deci, fără ajutorul nimănui, satul „2 Mai” a devenit o stațiune curată și tentantă pentru românii care sunt speriați de prețurile stațiunilor cu pretenții din nordul litoralului. Aici găsiți grădini înflorite, curți cu gospodine care oferă o masă românească delicioasă, cu roșii gustoase și o salată de vinete minunată și chiar o ciorbă de pește acrită cu borș parfumat de leuștean. Dacă ați auzit de specialitățile bulgărești, la doar 20 km puteți merge la Kaliakra, la ferma de scoici de la Dalboka, unde, în afară de un relief lăsat de Dumnezeu și o plajă mai largă ca la Mamaia, veți putea gusta specialități marine savuroase și vă veți întoarce măcar mulțumiți, dacă nu încântați, la „2 Mai”. Vă asigur că aici vă veți simți ca acasă și veți bea o bere rece în curtea românului, la o gustare cu brânză, ceapă verde și roșii din grădină. Dacă vă e dor de oraș, pe plajă vă așteaptă un restaurant ultramodern, cu o muzică discretă, însoțită de valurile mării de alături... Somn ușor, dragii mei!

584 31 2