Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Fuego pictează cântece şi cântă culori

580 31 1Cine şi-ar fi imaginat că Paul Surugiu, consacrat ca Fuego, tânărul frumos şi sensibil dedicat total scenei, cântecului, preocupat de arta spectacolului, care de fiecare dată se prezintă în faţa publicului perfect pregătit pentru a-i uimi pe spectatori, ascunde și un alt talent. Cine şi-ar fi imaginat că în nopţile menite a-i aduce odihna după marea zbatere cotidiană, el, încărcat cu inspiraţie şi cu iubire, îşi aşterne pe pânză trăirile, dragostea pentru frumos, pentru a le comunica oamenilor. Paul, după cum singur mărturiseşte, şi-a găsit în arta plastică alinarea supremă. Pictează şi, din fondurile strânse, îi sprijină pe oamenii valoroşi ai României care au fost uitaţi. Consider că e un pas către schimbare şi îmi doresc ca exemplu acesta să fie urmat. Vernisajul despre care vreau să vă vorbesc a avut loc marţi, 31 mai, la Casa „Gold Art”, s-a numit „Flori de rouă” şi s-a bucurat de un succes formidabil. Cele 45 de lucrări, explozie de culoare, buchete de flori de o rară graţie, au încântat asistenţa. Am să vă redau ce spun specialiştii, ca să fiţi mai clar edificaţi asupra evenimentului. „Lucrările domnului Surugiu emană sinceritate, dragoste de frumos, pânzele sale în culori calde par o fereastră deschisă către o lume clădită spre speranţă”, spune doamna Ghilduş, directoarea Casei „Gold Art”. Nicolae Dabija, academician, poet şi scriitor moldovean, adaugă: „Fuego pictează cântece, el cântă culori şi florile sale sunt mai vii decât cele din grădini. Fuego aşază pe pânză florile care i s-au dăruit, pentru ca acestea să nu se ofilească niciodată”. Tavi Ursulescu spune: „Paul, după ce a aşezat ca un maestru al culorii fiecare notă, fiecare cântec în tabloul show-urilor sale, ni se dezvăluie ca un talentat mânuitor al penelului, dăruindu-ne «Florile de rouă» cu toată dragostea, alături de admirabila sa campanie numită «Artă pentru suflet», în favoarea artiştilor în vârstă uitaţi de autorităţi”. Cum vă spuneam, beneficiul obţinut în urma vânzării acestor tablouri va fi oferit artiştilor nevoiaşi. Cine îi urmează exemplul?
580 31 2580 31 3

Nu mai este „numele măgarului pe toate gardurile“...

579 31 1Luna mai a fost întotdeauna luna deschiderii sezonului pe litoral. Ne pregăteam cu toții să mergem la mare, să ne prăjim la soare și să ne bucurăm de stropii sărați ai valurilor dantelate. Înconjurați de vacanțe, concedii, relaxare, odihnă și voie-bună, noi, actorii, ne ocupam și de pregătirea spectacolelor estivale ce le țineam trei luni în grădinile de vară din Mamaia, Eforiile amândouă, Costinești sau Neptun. Ani la rând am jucat pe litoral pentru un public entuziast, venit din toate colțurile țării să se „recupereze” la mare și la soare. Și, evident, să se distreze! Bucuroși să ne vadă în realitate după ce ne îndrăgiseră la televizor în timpul anului, „oamenii muncii” de atunci, turiștii emancipați de acum, renunțau și la mititei, și la pizza, și la bere pentru a se hrăni cu o burtă mare de râs la Bibanul, Jean Constantin, Stela și Arșinel (foto 1) sau Tamara Buciuceanu (foto 2). Sezonul se încheia pe la 15 septembrie, odată cu vacanța mare a elevilor. Ne întorceam acasă bronzați și obosiți, dar mulțumiți. Iar primăvara următoare, când veneam pe drum spre 2 Mai, defilam noi, plini de avânt, pe lângă ele, gardurile, pline de afișe ale sezonului precedent. Râdeam câteodată, zicând în glumă „Uite numele măgarului pe toate gardurile!”. Vremurile s-au schimbat... Nu era bine când era bine... În ultimii trei ani s-au împuținat spectacolele, lumea a sărăcit, iar banii n-au mai fost folosiți de turiști pentru seara de muzică și umor, ci pentru o masă de seară. Destul de sărăcăcioasă și aia... E drept că și spectacolele au devenit din ce în ce mai diluate. Noua generație de artiști nu mai are respect pentru public și nici pentru propria prestație. Nu se mai lucrează serios, dedicat, cu pasiune. Vine fiecare când vrea sau nu vine deloc. Totul s-a deteriorat. Și mai adăugați la asta și concurența neloială a spectacolelor gratuite promovate de firme mari, cu mulți bani de reclamă. Iată deci de ce nici eu de doi ani încoace n-am mai făcut niciun contract pentru un spectacol pe litoral, deși atmosfera aceea îmi lipsește. Zilele trecute am plecat spre 2 Mai, dar nu m-a mai salutat niciun afiș de pe gardurile orașelor sau comunelor prin care treceam. Nici măcar unul. Păcat!

579 31 2

Din nou la Cotroceni...

578 31 1Luni, 9 mai, a fost Ziua Europei, ziua în care războiul s-a terminat şi tot continentul a rămas să-şi lingă rănile. Cu această ocazie domnul preşedinte Klaus Iohannis a oferit o recepţie în grădina Palatului Cotroceni, care este un rai de frumuseţe. Probabil că datorită distincţiei pe care am primit-o mai demult (Steaua României) am intrat în protocolul Preşedinţiei, şi iată-mă invitată la această sărbătoare. La recepţie a fost extrem de multă lume printre mesele cu sute de gustări aşezate pe alei. Din păcate, s-a stat în picioare. Sincer să vă spun, mie nu mi-a fost uşor, dar am rezistat eroic două ore. În sunete de fanfară, domnul preşedinte a coborât, împreună cu soţia sa, scările dinspre grădina Palatului şi, în mijlocul asistenţei, a ţinut un discurs amplu despre situaţia internaţională şi despre implicarea noastră ca parteneri ai Uniunii Europene. S-au închinat multe pahare cu şampanie, s-au degustat minunăţiile de pe mese, şi apoi a urmat o ceremonie în care s-au dat premii mai multor invitaţi. Am avut bucuria să cunosc cu această ocazie un grup de cinci doamne - văduve ale militarilor căzuţi în Afganistan - toate îmbrăcate în haine militare, cu o ţinută perfectă, dar cu multă durere în suflet (foto 1). Alături de ele au fost premiate şi handbalistele de la CSM Bucureşti care au câştigat Liga Campionilor (foto 2). Au mai fost şi alte premieri, multe la număr. Presa nu a fost admisă la recepţie, fapt criticat de mulţi ziarişti. Probabil că organizatorii s-au ferit de comentarii licenţioase. Printre invitaţi s-au mai numărat domnii Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi mai mulți membri ai Parlamentului. Dintre personajele politice „la vârf” au lipsit Viorel Ponta şi Liviu Dragnea, scuza fiind aceea că au probleme cu justiţia. Totul s-a încheiat la lumina razelor târzii de mai, în sunete de fanfară.578 31 2

Buru

577 31 1Numele de Buru este neobișnuit. Este numele nepoatei mele, și a apărut datorită faptului că fetița era foarte timidă și nu vorbea decât cu mama și cu tatăl său, eu, bunica, nu eram prea des „accesată”. Să-i spun mutulică era prea urât, și atunci am botezat-o pe micuţa mea sălbăticiune Buru, venită probabil de undeva din Africa, și așa a rămas. S-a „deschis” foarte târziu. La școală a fost eminentă și la facultate a luat trei premii naționale pentru regie de film. Dacă mă întrebați pe mine, nu aveam prea multe așteptări până când un profesor de-al ei mi-a spus: „Voi nu vă cunoașteți copilul”. Adevărat, ea vorbea puțin și eu eram foarte ocupată. Anii au trecut, are peste 30 de ani, și s-a căsătorit în Germania cu un tenisman tot de origine română. Acum, totul este foarte bine, deși la început distanța dintre noi m-a speriat. Soacra ei o consideră un înger venit în familie, iar în curând în casa noastră va apărea şi un băiețel, deoarece Buru este însărcinată în luna a şaptea (foto 1). Toate acestea m-au făcut să-mi petrec Sărbătorile de Paști la Nürenberg. Știți doar câți români au plecat, pe vremuri, în RFG, în speranța unor zile mai bune. Acolo ei și-au păstrat obiceiurile noastre. Au o biserică mică (foto 2), pictată în întregime, un preot tânăr și dăruit comunității, deci Sărbătorile Pascale au decurs după tipicul de acasă. Copii, tineri şi adulți au participat cu toții la Slujba de Înviere. După aceea, ne-am întors în apartamentul copiilor. Buru și Daniel, cu fiica mea, Doina, și cu soacra, tot Doina (foto 3), am ciocnit ouă roșii, am mâncat friptură de miel și cozonac stropit cu Cabernet românesc.

Premiile Gopo

576 31 1Asociaţia pentru promovarea filmelor româneşti organizează, iată, de zece ani, Premiile Gopo (foto 1). Gopo - regizorul de film, este mai mult decât cunoscut în toată lumea datorită omuleţului său (foto 2) din „Scurtă istorie”, premiat la Cannes cu „Palme d’Or”. L-am cunoscut personal pe marele creator când m-a distribuit în filmul „Faust XX”. După ce lucrase în animaţie zeci de pelicule, s-a hotărât să facă filme cu actori. L-am avut partener pe Iurie Darie, care la acea oră era deja o mare vedetă, iar filmările cu Gopo au fost pline de emoţie şi de bucurie. Filmul a avut succes, şi eu am mai urcat o treaptă în carieră. Astăzi, Gopo este venerat de lumea filmului, şi festivalul, reprezentat de numele său, contribuie de zece ani la promovarea filmului românesc. Se premiază aici filmele cele mai bune, cel mai bun regizor, cea mai bună actriţă şi cel mai bun actor, cel mai bun scenarist, operator, specialist de montaj, sunet, decor, costume. Mai bine spus, tot ce înseamnă artişti, tehnicieni care contribuie la realizarea unui film. Se nominalizează şi cei foarte tineri, începători, cât şi vechii luptători pe câmpul cinematografului. Deoarece spaţiul meu este mic, am să vă vorbesc doar despre premiul pentru întreaga carieră oferit anul acesta domnului Florin Piersic, cel pe care-l apreciaţi şi care este un exemplu şi pentru generaţia actuală. A fost unul dintre actorii preferaţi ai lui Gopo şi, alături de multele roluri făcute în cinci decenii, şi-a asigurat în sufletele noastre veşnicia. Un alt actor premiat la aceeaşi categorie este domnul Constantin Drăgănescu (foto 3). Specializat în roluri secundare, îşi merită locul în fruntea celor mai mari actori de film din România. Prezent în 47 de filme cu micile sale perle actoriceşti, rămâne în memoria filmului românesc un actor de excepţie. În puţinele rânduri pe care le mai am la dispoziţie, vă rog să-l urmăriţi pe scena Teatrului de Comedie, în piesa „Scorpia îmblânzită”, pe tânărul Alexandru Bogdan, care a prezentat Gala Premiilor Gopo, asigurând evenimentului o atmosferă extraordinară de inteligenţă, umor, prezenţă actoricească de o calitate absolut fantastică. Eu îi urez succes!

Unde sunt artiştii mei?

575 31 1Oamenii de Sărbători îşi amintesc de Dumnezeu mai mult decât în restul timpului. Îşi amintesc de necazurile pe care ar vrea să le ocolească şi se roagă mai fierbinte la EL, deoarece de la EL aşteaptă minuni. Acum, de Sărbători, mulţumesc pentru ce au realizat, că au uitat să-I mulţumească la timp. Nu exclud faptul că sunt foarte mulţi care se roagă şi-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru clipele pe care le-au trăit, indiferent de greşelile lor. Sunt momente în care Domnul ne dovedeşte iubirea şi înţelegerea sa şi spun asta doar dacă îmi amintesc de colegul meu Gabriel Cotabiţă (foto 1) şi la minunea însănătoşirii sale. Nici nu vreau să mă gândesc că s-ar fi putut să nu-l mai văd sau să nu-l mai ascult. Minunea însă s-a înfăptuit şi Gabi a revenit pe scenă puternic, minunat, extraordinar. Amintindu-mi de această întâmplare, am băgat de seamă că mai mulţi dintre artiştii mei preferaţi nu mai apar la tv sau în diverse spectacole. Mi-e dor s-o mai văd pe Angela Similea cu înfăţişarea ei de prinţesă, elegantă şi cu glasul său încărcat de iubire. Mi-e dor de Vasile Şeicaru (foto 2), care unde stă ascuns oare? Cui cântă cu glasul său plin de bărbăţie? Unde eşti tu, dragă Benone (foto 3), care ai cucerit tânăra generaţie cu „Radu” al tău cântat cu ritmuri noi şi cu aceeaşi vibraţie muzicală?! Mi-e dor de acele spectacole cu o muzică armonioasă, cu cântece pline de poezie, de iubire, care ne uneau pe toţi, îndemnându-ne la pace, prietenie şi dragoste faţă de aproape. Spectacolele acelea ne făceau să trăim speranţa într-o viaţă mai bună, fără violenţă, fără răutate. Astăzi, când merg la spectacole, mi-e teamă că asurzesc prea devreme şi nu mai pot să-mi duc chemarea până la capăt…

Prima împărtăşanie…

574 31 1Pe marele bulevard ce leagă Piaţa Victoriei de Piaţa Unirii, puţin mai din jos de Biserica Sfântul Gheorghe Nou, se arată modestă, dar de o aleasă frumuseţe, Bărăţia (foto 1). Numele ei vine de la „brat” - fraţi, în slovenă. Semnifică deci o comunitate de fraţi călugări, deoarece păstorirea catolicilor din Bucureşti a fost încredinţată cu secole în urmă călugărilor franciscani. Prima construcţie datează din 1629, dar suferă pe parcursul anilor multe reconstrucţii, trecând de la lemn la piatră în 1718, 1805, 1848. Lăcaşul a fost permanent patronat de voievozii vremii şi de casa imperială de la Viena. Clopotele, trei la număr din Turnul Bărăţiei, au fost donate chiar de împăratul Franz Josef I şi de fratele său, Maximilian de Mexico. După 1948, o parte din construcţie a fost victima planurilor de modernizare ale sistemului comunist. Viaţa parohială se desfăşoară normal şi oglindeşte vechea tradiţie multicul- turală de altădată. Aparţin de Bărăţie membrii comunităţilor maghiară, germană, polonă şi română. Acum două duminici am avut ocazia să vizitez Bărăţia datorită unui eveniment important din viaţa prietenei mele Eti, care este bunică, şi în ziua aceea, nepoata sa Franziska a primit prima împărtăşanie. Am intrat în acest lăcaş cu emoţie şi curiozitate. Pereţii înalţi sunt albi, iar vitraliile, colorate şi din loc în loc modelate în bronz, sunt scene biblice. Un altar sobru, ornat cu multe sfeşnice de diverse dimensiuni, lumânări albe şi buchete imense de flori naturale. În mijloc tronează statuia Fecioarei Maria. Simplitatea Bărăţiei impune respect şi credinţă. Aici au primit împărtăşania patru copii (foto 2), în prezenţa părinţilor şi a unui preot a cărui ţinută impresiona prin simplitate. Copiii au cântat melodii de comuniune - prima împărtăşanie -, acompaniaţi la pian de o tânără învăţătoare, părinţii au rostit rugăciuni pentru copiii şi familiile lor, iar preotul le-a vorbit de îndatoririle spirituale, dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor. Franziska noastră (foto 3), îmbrăcată într-o rochiţă minunată de tul alb şi cu săndăluţe albe, a fost la înălţime în această zi de sărbătoare, care s-a încheiat cu familia şi cu prietenii la o masă cu bunătăţi şi la final cu multă, multă îngheţată.

A mai plecat un titan, învăţător al sufletelor noastre

573 31 1Jucam la Teatrul „Constantin Tănase” de mai mulţi ani, şi într-o bună zi am primit invitaţia de a intra în distribuţia unui spectacol „Brecht” la Teatrul de Comedie. Propunere foarte tentantă, dar şi riscantă. Revista cere prezenţă zilnică în repertoriu, şi ideea de a juca la Teatrul de Comedie mă obliga să mă mut cu totul acolo. Părerile erau împărţite. La „Tănase” eram cum s-ar spune „regină” şi aproape indispensabilă. Nu uitaţi că îl aveam alături pe Puiu, cel mai bun scriitor al genului. Ei bine, el a fost acela care m-a încurajat să fac pasul: vei juca marele repertoriu şi în acelaşi timp poţi juca vara la Grădina „Boema”. Şi aşa am făcut. Adio vacanţe, adio plimbări! Dar a fost minunat. Aici, la Teatrul de Comedie, am avut norocul să-l cunosc pe minunatul Mircea Albulescu, inteligent, fermecător, dotat de Dumnezeu cu harul pentru a deveni un mare actor. Iorgu, noi aşa îi spuneam, era o bogăţie de om. Dispus oricând să te ajute, să te înveţe cu atenţie şi tandreţe, fără să te simţi umilit. Dacă vorbim despre actor modern, atunci el a fost acela. Avea o ştiinţă unică de a uni sensibilitatea cu tehnica spectacolului. Putea fi şi eroul, şi regizorul momentului artistic. Era perfect. Avea darul de a-şi păstra mintea limpede chiar şi în cele mai încărcate scene, pentru a-i indica operatorului, inginerului de sunet, cameramanului tot ce trebuia făcut. Cu două săptămâni înainte de a pleca dintre noi m-a sunat: „Steluţo, mi-e dor de tine, opreşte-mi şi mie un loc la spectacol”. Ne-a ascultat cu interes, ne-a aplaudat şi, după spectacol, în drum spre casă, ne-am făcut mărturisiri. Vorbele sale mi-au umplut inima de bucurie, să te laude Iorgu era ceva! Ne-am despărţit râzând, şi abia acum mă gândesc că era parcă un adio. Când s-a prăpădit Gigi Dinică, cineva spunea că a muncit prea mult şi că a fost exploatat. şi Mircea a răspuns: „Un actor trebuie să moară pe scenă”. Şi uite că, deşi era de mult timp bolnav, a jucat până în ultima clipă fără să se menajeze, pentru că asta era menirea sa. A mai plecat un titan, învăţător al sufletelor noastre...
573 31 2

Şi se duc pe rând...

572 25 1Ziua de 5 aprilie a fost una plină de tristeţe. Atunci s-a stins din viaţă una dintre cele mai dragi fiinţe din viaţa mea. Aveam 26 de ani şi eram o tânără şi mare speranţă a Revistei româneşti. Colegul meu, care astăzi nu mai este, abia împlinise 18 ani. Rar am văzut un artist atât de talentat, atât de dotat, atât de sensibil şi de dăruit de Dumnezeu. Cornel Patrichi nu dansa, plutea. Gesturile sale graţioase te făceau să pluteşti şi tu în lumea dansului, să participi şi tu la arta sa şi să-ţi umpli sufletul de fericire. Dansatorul acesta, Cornel Patrichi, te convingea că arta dansului este divină, că graţia trupului omenesc poate ajunge la perfecţiune, că gesturile dansatorului au o semnificaţie superbă, plină de poezie. Rar, foarte rar, se poate întâlni un asemenea artist. Anii au trecut, şi după ce Cornel ne-a făcut să înţelegem arta dansului modern, căci el a adus în România acest gust, a plecat o vreme din ţară cu senzaţia că nu mai are spaţiu de lucru aici şi a făcut o şcoală de dans în Italia. Oricât ar fi fost de visător, s-a întors acasă, ducând dorul celor care-l înţelegeau. A educat generaţii de balerini pe diverse scene ale teatrelor din România. Profesor foarte bun, însă şi foarte exigent, Cornel era iubit de elevii săi, dar înconjurat şi de un respect temător, era perfecţionistul absolut. Teama de a nu-l dezamăgi îi cuprindea pe elevi, deoarece ştiau că nu vor fi iertaţi. Cine ar fi putut să-i semene? Cine-ar fi putut să-l mulţumească total? Pentru Cornel, dansul era o religie. Mare păcat că nu a fost mai mult implicat în creaţiile de televiziune. Păcat că nici teatrul nostru nu s-a mai bucurat de talentul său fenomenal! Dragul meu Cornel, nu te vom uita niciodată, vei fi în inima noastră la fiecare ridicare de cortină şi la toate aplauzele pe care le primim la final!

572 25 3

572 25 2

Apreciată de revista Forbes

571 31 1Forbes. Mi-e foarte greu să vă explic ce înseamnă această publicaţie. Am reţinut însă că este vorba despre o revistă în care găsim noutăţi despre cei mai interesanţi şi puternici oameni din ţară şi din lume. Joi, 17 martie 2016, la ora 19:00, la Athénée Palace Hilton, a avut loc Gala Forbes Woman, dedicată celor 50 de femei cel mai influente din România. A fost vorba despre femei de afaceri, directoare de bănci, directoare de mari societăţi. Important este că aceste 50 de femei reprezentau crema inteligenţei, a forţei financiare şi creative a femeilor din România. Mai târziu am aflat că în această revistă putem găsi informaţii despre cele mai puternice femei din lume ca doamna Angela Merkel, Michelle Obama sau preşedinta Argentinei, Cristina Fernández de Kirchner. Mai puteţi cunoaşte aici şi primele zece femei cel mai bogate din lume. Evenimentul de la Hilton s-a desfăşurat într-o atmosferă extrem de elegantă în salonul Le Diplomate, decorat cu zeci de crengi de merişor înflorit. Mesele au fost ocupate de zeci de doamne îmbrăcate elegant. Principala invitată a fost Alteţa Sa Regală Margareta de România, lângă care am avut onoarea să stau. S-a dovedit a fi o persoană delicată, dar comunicativă şi interesată să-i cunoască pe cei prezenţi. Trofeele înmânate, făcute dintr-un material transparent cu o stea încrustată, au fost oferite de Florin Piersic Jr. Cu această ocazie am cunoscut şi delegatul firmei Audi care a adus în ţară trei maşini hibrid electrice deosebit de frumoase şi dureros de scumpe. Masa frugală oferită pentru o adunare atât de graţioasă a încheiat seara. Deşi în jurul meu era un foarte mare număr de personalităţi marcante, am fost înconjurată de simpatie, laude şi felicitări. A fost un eveniment cu adevărat excepţional.

571 31 3

571 31 2

De la Iaşi: La Mulţi Ani, Stela!

570 31 1Iaşi - 7 martie 2016. Propunerea unui turneu în Moldova venise mai de multă vreme, dar perioada am bătut-o în cuie între 6 şi 10 martie: Focşani, Iaşi, Suceava, Bacău şi Braşov. Nu am mai fost prin ţară cam de multă vreme şi, sincer vă spun, m-am bucurat. Publicul din oraşele de provincie are o stare de spirit aparte, un fel de aşteptare cu emoţie a spectacolelor din Bucureşti. Pe urmă, a fost atâta vâlvă cu sărbătorirea celor 80 de ani ai mei şi erau poate chiar nerăbdători să-mi spună „La mulţi ani!” (foto 1). Nu vreau să mă laud, dar relaţiile mele cu publicul din Iaşi sunt foarte vechi şi foarte calde. Oraşul acesta are o viaţă culturală foarte bogată, un teatru naţional cu o istorie remarcabilă şi a fost întotdeauna leagăn pentru cei mai mulţi cărturari ai României. Vă daţi seama deci că are şi un public pregătit, al cărui verdict noi îl aşteptăm cu emoţie. Am intrat în Iaşi cu inima deschisă într-o zi cu soare, întâmpinaţi de strălucirea cupolelor nenumăratelor lăcaşuri sfinte, am admirat clădirea Palatului Culturii (foto 2), în sfârşit recondiţionat cu albul său strălucitor, şi chiar dacă teii lipsesc acum din prostia unora, merişorii ne aşteptau plini de milioane de flori albe. Am jucat la Teatrul Naţional, am revăzut cortina superbă pictată din anul 1894 (foto 3), una dintre cele trei din Europa care mai există. Ea reprezintă evoluţia vieţii şi e pictată pe pânză, de aceea necesită condiţii de păstrare speciale. Sala este superbă, clasică, având cele trei rânduri de balcoane ce nu se mai găsesc decât la foarte vechile clădiri de teatru. Aplauze, flori, vorbe frumoase, un hotel elegant şi o masă gustoasă stropită cu Cabernet. A doua zi, o vizită la televiziune cu interviuri cuprinzătoare. Totul a fost un regal. O să ne fie dor de Iaşi, dar sperăm să-l vizităm mai des.

570 31 3

570 31 2