Main menu

header

Rostul întâmplării

25-1Tot vorbind despre profesia noastră atât de frumoasă, dar în acelaşi timp atât de controversată, v-am spus ce rol important joacă întâmplarea. Dincolo de calităţile native, de eforturile mari de a-ţi realiza scopul, un mare rol îl are întâlnirea întâmplătoare cu alţi realizatori şi alte proiecte. Când lucram la postul Acasă, la proiectele „Regina” sau „Aniela”, m-am apropiat mai mult de actori cu care nu m-am întâlnit deloc sau aproape deloc de-a lungul carierei mele. Şi, Slavă Domnului, sunt peste 50 de ani! Mediul în care se lucra aici era propice apropierilor sufleteşti, confesiunilor, greutăţilor sau bucuriilor de care aveam parte. Se tot aruncă vorbe despre genul atât de iubit de public, „telenovela”, că e sentimentală, lacrimogenă, mă rog, pe scurt subculturală. Dar de ce credeţi că sunt atât de gustate? Oare nu pentru faptul că şi oamenii mari au nevoie de poveşti? Dacă aţi urmărit „Inimă de ţigan”, aţi observat, cu siguranţă, că scenariul se baza pe un conflict real, actual, de neignorat. Iar prezenţa în distribuţie a unui şir de actori mari mă îndreptăţeşte să susţin că serialul a fost foarte bun, iar audienţa fantastică a fost justificată. Scenele reale rupte din viaţă au dat o mare credibilitate filmului.

Talentul transfigurează

26-1Era prin 1969, deja făceam televiziune de 12 ani, aveam succes, făcusem două turnee la Paris, la „Olympia”, sală celebră în toată Europa. Pe scurt, eram în ţară cunoscută şi iubită. Cum ştiţi, la români calitatea ţi-o conferă succesul în străinătate. De la venirea mea ca actriţă la Teatrul Constantin Tănase în Bucureşti, norocul mi-a fost prieten. De la turneele de la Paris, a urmat festivalul de la Trieste, în Italia, spectacolele de la Frederichstadt, din Berlin, apoi Moscova, Budapesta, Sofia, zece ani minunaţi, perioadă în care televiziunea lucra cu entuziasm în dorinţa de a se afirma la nivel european. Nu fusesem încă în Israel. Era un turneu mult dorit, căci era un moment în care un sfert din populaţia Israelului era formată din români evrei. Dorit şi pentru faptul că evreii din România erau spectatori foarte iniţiaţi, adorau teatrul, erau aşa-zişii şoareci de culise, nelipsiţi seară de seară de la Teatrul de Revistă, chiar dacă, după venirea comuniştilor, costumele erau sărăcăcioase, iar cântecele satirice „Marinică, zis codaşul” sau „Ilenuţa tractorista” erau la modă.

Lumea filmului

24-1Într-o lume plină de conflicte, iată că o echipă de creatori a ales să ne facă să ne amuzăm. Aceasta a fost menirea festivalului Film 4 Fun, fiindcă Laura Baron (foto 1), organizatoarea festivalului, şi-a propus să deconecteze publicul prin porţii generoase de râs, cu invitaţi de marcă. Astfel, în perioada 27-29 septembrie 2013, cazinoul din Sinaia a găzduit Workshopuri susţinute de nume sonore din industria filmului şi a publicităţii, precum Nae Caramfil, Gabriel Spahiu sau Bogdan Naumovici. Cu buna dispoziţie au fost responsabili Adrian Văncică, Mihai Bobonete, Adriana Pârvu şi Gabriel Coveşeanu. Ecranele de proiecţie au fost „animate” de comedii pline de umor, precum „Minte-mă frumos”, „Filantropica” şi „California dream”. Invitat special al ediţiei cu numărul 5: iată-mă-s eu, intrată în această onorantă companie (foto 2). Nu ştiu dacă mă credeţi, dar preţuirea pe care Doamna Baron şi organizatorii acestui eveniment (foto 3) mi-au acordat-o m-a făcut foarte, foarte fericită.

În lumea cărţilor

23-1Acum ceva vreme v-am povestit despre Povestea Poveştilor „Walt Disney”. Aş vrea să vă spun de unde a început proiectul CD-urilor ce însoţesc superbele poveşti ce-i fac fericiţi pe toţi copiii din lume. Am primit într-o dimineaţă invitaţia de la Editura „LITERA”. Am rămas uimită şi desigur interesată.

Ingratitudine

26-1Întâmplarea asta nefericită cu operaţia lui Arşinel a fost prilej de tristeţe, îngrijorare şi, dacă vreţi, de gândire asupra condiţiei noastre, a artiştilor. La bine suntem priviţi cu ochi surâzători, cu zâmbet larg deschis, însoţit de vorbe mângâietoare. Noi ne simţim atunci folositori, apreciaţi, iubiţi. Nu aplauzele în sine constituie marea noastră fericire, ci privirea aceea caldă pe care ţi-o adresează omul de pe stradă care vrea să-ţi dovedească astfel că te aprobă. Asta te face să mergi mai departe cu încredere, cu sentimentul datoriei împlinite.

Cea mai mare onoare

24-1Aveam doar 12 ani şi eram elevă la Liceul Principesa Elena din Braşov, mai târziu a devenit Liceul Teoretic. Cum era obiceiul, într-o bună zi am plecat în excursie la Castelul Bran. Priveliştea era superbă, era spre toamnă şi noi ascultam profesoara care ne dădea explicaţii. La un moment dat s-a apropiat de noi un tânăr frumos, îmbrăcat în costum de tenis, care ne-a salutat. Emoţia profesoarei noastre mi-a atras atenţia, şi ca în vis am auzit: dragi copii, Maiestatea Sa Regele Mihai I al României. Sigur că îl cunoşteam, căci pe fiecare carte pe care o deschideam la şcoală prima pagină îl înfăţişa pe Maiestatea Sa. Amintirile mele sunt istorie curată.

Dovadă de pasiune

22-1În drum spre Cărbuneşti eram în goană. Întotdeauna, înainte de spectacol, eşti grăbit şi preocupat. Am trecut, prin Hurezu, mi-am aruncat ochii în dreapta şi-n stânga la şirul de case dantelate ale olarilor, dar nu m-am oprit. Ceva însă mi-a atras atenţia: o curte deschisă la stradă şi o oală mare de lut cât o casă cu etaj (foto 1). Măi să fie, mi-am zis, trebuie ca la întoarcere să văd ce-i minunea asta!

Târgu-Cărbuneşti, oraşul cu „parfumul“ lui Tudor Arghezi

24-1Aţi auzit vreodată de Târgu-Cărbuneşti? Destul de aproape de Târgu-Jiu, localitatea aceasta mi-e cunoscută din tinereţe, deci de vreo 45 de ani. De pe vremea când se construiau în România case de cultură frumoase, încăpătoare, menite să susţină o viaţă culturală permanentă. Jucam aici în fiecare an, în colaborare cu acelaşi domn Sucă, ce se îngrijea de activitatea ei.

Aripi de hârtie

27-1„Nu voi pleca./ Nici când soarele se va prăbuşi într-o avalanşă de lumină,/ Nici când marea mă va înghiţi fără pic de remuşcare,/ Nici când pământul se va despica în tihnă,/ Nici când luna mă va părăsi în zare,/ Nu voi pleca;/ Aceasta este casa mea!/ Nici când ploaia se va topi pe faţa mea;/ Nici când râurile vor seca,/ Nici când vei escalada o stea,/ Nu voi pleca...

Sărbătoare de Sfânta Maria

28-1A trecut şi Sfânta Maria - 15 august, Adormirea Maicii Domnului. Anul acesta, spectacolele de pe litoral n-au fost foarte încurajatoare. Nici nu înţeleg de ce. Unii spun că lumea nu are bani, dar la 10 lei biletul nu-mi vine să cred că e greu de suportat costul. Eu mai cred că lumea vede aceeaşi artişti foarte des şi la televizor, şi atunci la mare renunţă la spectacol, în favoarea unei pizza cu bere. Şi totuşi, după câteva spectacole slabe, în sensul că au fost puţini spectatori, în ziua de 15 august a înflorit totul. Ideea fericită a fost a impresarilor noştri, şi anume să dedice spectacolul Mariei Dragomiroiu şi Mirabelei Dauer, ambele iubite de public. Ideea s-a dovedit extraordinară. Lumea a venit buluc să-şi dovedească dragostea pentru cele două şi pentru invitaţii lor, care n-au fost puţini - invitaţi de marcă, reprezentanţi ai umorului şi ai muzicii uşoare şi populare.

O vacanţă de neuitat!

28-1„...Ani de muncă, ani de stres, presăraţi cu întâmplări frumoase şi mai puţin frumoase, se opresc din fuga ireparabilă a timpului, lăsând loc tihnei şi bucuriei atunci când poţi petrece o vacanţă - fie ea şi de câteva zile - împreună cu bunii şi adevăraţii tăi prieteni, departe de problemele cotidiene. Noi, adică un grup de şapte prieteni nedespărţiţi din Nürnberg, Germania, am pornit-o la drum spre ţara noastră de origine, invitaţi fiind de prietenii români să petrecem o săptămână de vacanţă pe Litoralul Mării Negre. Deci noi, cei şapte temerari, am luat avionul Nürnberg - Bucureşti. Am ajuns pe Aeroportul Bucureşti-Otopeni, iar aici ne aştepta un microbuz al cărui şofer, Ilie, era un tip jovial şi hazliu. Dar nu numai atât! Am avut parte de încă o imensă surpriză: am fost aşteptaţi şi de familiile Roşu şi Enescu, care, venind direct de acasă, s-au grăbit să ne aducă o serie de bunătăţi, încărcând un vehicul întreg cu adevărate «trufandele», cărora de ani buni nu le-am mai simţit gustul «autohton»: peşte, un porc întreg - proaspăt tăiat -, brânză, roşii «adevărate», castraveţi, pepeni, pâine excelentă, vin, ţuiculiţă şi multe altele. Au dorit cu toţii să ne simţim cât mai bine în ţara din care am plecat cu decenii în urmă.

DVR PHARM