Main menu

header

Ion, românul cu o fermă de 7.000 de capre

28-1Am ales numele? Nu, este cel adevărat. Nici nu se putea altfel, căci Ion e românul acela plin de daruri de la Dumnezeu. Harnic, inventiv, ambiţios, plin de dorinţa de a duce în spinare toate provocările vieţii. Pe Ion l-am întâlnit la o fermă de capre de lângă localitatea Ovidiu. Mi l-a recomandat o familie de nemţi, culmea, care l-au cunoscut şi ei întâmplător de la o româncă stabilită în Germania. Ion are o minte ascuţită şi o nelinişte veşnic creatoare. După Revoluţie, inginer fiind, a gândit un sistem de producere a energiei ecologice cu morile eoliene, dar spaţiul din jurul morilor era atât de ofertant, încât a socotit că o fermă şi-ar găsi aici foarte bine locul, şi a început să facă planuri. Rând pe rând a făcut construcţii practice şi gândite bine, căci a aflat că laptele de capră este o binefacere şi, cum are minte, a reuşit să facă o relaţie cu francezii, şi iată că a ieşit o fermă de 7.000 de capre. Laptele de la fermă, trecut printr-un sistem ultramodern, ajunge de la ţâţa caprei direct la distribuitor, fără a avea contact cu aerul, lucru ce face ca produsul să fie cu adevărat ecologic.

Veniţi la mare!

29-1Când vii la mare vară de vară, crezi că ştii totul. De aceea mulţi români pleacă azi mai degrabă spre alte locuri. Mi se pare normal să ai curiozitatea de a vedea alte ţări, alte plaje, alţi oameni, alte obiceiuri. Sunt o mulţime de agenţii care te îmbie la preţuri convenabile să vizitezi Cipru sau Napoli, Costa Brava la doi paşi de Barcelona, Coasta de Azur, care, între noi fie vorba, este celebră, dar are o plajă plină de pietriş, desigur cu multe starlete.

Sibiu

29-1Sibiul a fost unul dintre oraşele mele preferate şi a rămas. Aerul lui de oraş nemţesc cu case pătrate şi porţi înalte, străduţele strâmte de cetate veche care duc parcă spre locuri tainice m-au fascinat, iar prietenii pe care i-am avut aici mi-au oferit clipe frumoase.

Caravana Catena (II)

28-1Caravana s-a oprit la Iaşi luni, 8 iulie, într-o zi superbă, cu public mult în faţa Palatului Culturii (foto 1), clădire minunată, din păcate, tot înconjurată cu schele, într-o restaurare permanentă ce nu se mai încheie. Scena noastră uriaşă, instalată în piaţeta din faţa lui, în plin soare, a găzduit un spectacol ce a durat până la lăsarea serii (foto 2). Spectatorii au cântat şi au dansat cu noi într-o veselie generală. Turneul Caravanei prin cele şase oraşe mari mi-a făcut plăcere şi pentru faptul că le-am revăzut şi am constatat cât de multe lucruri s-au făcut în unele locuri, dar şi ce multe lucruri frumoase au fost părăsite, chiar dacă în jur s-au ridicat coloşi de fier-beton şi sticlă.

Caravana Catena (I)

32-1Din amintirile copilăriei, când mama îmi dădea desertul într-o farfurioară de porţelan - pe fundul căreia era pictată o caravană de cămile rătăcind prin pustiul african -, apoi din povestirile citite, am rămas doar cu această imagine despre caravane. Am auzit între timp de caravanele publicitare, dar nu am participat la niciuna dintre ele. Nu e chiar aşa de simplu, ci destul de obositor, doar că aceia care sunt implicaţi în această acţiune sunt entuziaşti şi atmosfera este încărcată de optimism. Vorbesc acum despre caravana iniţiată de familia Catena prin şase oraşe mari ale ţării: Piteşti, Craiova, Timişoara, Sibiu, Braşov şi Iaşi.

Grădina Herăstrău

31-1În fiecare zi mă năpădesc amintirile în acest oraş în care trăiesc de 60 de ani. E adevărat, ne obişnuim cu străzile, clădirile, oamenii şi, furaţi de viaţă, nu constatăm întotdeauna schimbarea. Dar ea există lângă noi, în rău sau în bine, şi o observă alţii puşi să ne-o amintească.

Un proiect pentru artişti

28-1Petru Luhan este un tânăr din Suceava care a plecat acum 15 ani în Germania să cunoască lumea. A început prin a face munci grele, a învăţat limba la seral, a făcut facultatea în condiţii la fel de grele şi a plecat apoi în Australia, cu aceeaşi sete de cunoaştere. Toate acestea i-au luat peste 15 ani. Azi are 35 de ani, este europarlamentar şi membru al mai multor comisii în Parlamentul European. În anul 2012, Casa Europeană l-a desemnat „Personalitatea anului pentru o Românie europeană”. Înainte de aceasta şi-a făcut stagiul în cadrul Parlamentului German şi a participat la programe de schimb de experienţă şi formare în SUA şi Australia. Cunoscător a patru limbi străine, Petru este perfect pregătit pentru a susţine idei importante în Parlamentul European, deoarece şi-a păstrat entuziasmul de tânăr idealist.

Sibiul e numai zâmbet

33-1Probabil ştiţi că săptămâna trecută s-a desfăşurat la Sibiu ediţia a XX-a, jubiliară, a Festivalului de Teatru de la Sibiu (foto 1) - al treilea din lume după Avignon şi Edinburgh. Început timid, dar cu mare pasiune, astăzi este cotat ca un festival de mare anvergură la care au participat 70 de ţări cu 150 de companii de teatru şi 300 de spectacole. La această dată se sărbătoresc şi 20 de ani de la intrarea României în Organizaţia Internaţională a Francofoniei, a cărei preşedinţie o deţine Franţa. Invitat a fost domnul George Banu (foto 2), eseist, profesor la Sorbona din Paris şi cel mai prolific scriitor în domeniul teatral.

În miniturneu (II)

26-1Ca de obicei, la a doua călătorie într-o ţară ai sentimentul că o cunoşti. Sigur ţi-ai făcut doar o idee generală despre ea şi despre cetăţenii ei. Vizitezi mai întâi catedralele, bisericile, apoi muzeele, împrejurimile şi, bineînţeles, marile magazine. Deci, îţi faci o idee generală. Dar cât de interesant este să descoperi a doua oară amănuntele, alte locuri care o caracterizează, oamenii şi modul lor de viaţă!

În miniturneu (I)

23-1Cum aţi aflat, probabil, viaţa noastră se desfăşoară pe mai multe planuri şi, oricum, în mai multe locuri, singuri, alteori în echipe mici de doi-trei, sau cu tot colectivul unui spectacol de revistă, ce însumează decoruri, costume, lumini, aparatură de sonorizare, cabiniere, maşinişti, coafeze, balerini, cântăreţi, actori. O armată întreagă de oameni. Tocmai ne-am întors dintr-un asemenea turneu, obositor, dar extraordinar de frumos. Am fost să jucăm în nordul Moldovei în două locaţii foarte îndepărtate, Buhuşi şi Ipoteşti. De acolo până unde se agaţă harta în cui sunt doar câţiva kilometri. De n-aţi atins niciodată locurile acelea unde Moldova se înfrăţeşte cu Bucovina n-aţi văzut nimic. Veţi rămâne uimiţi cum niciun partid nemernic n-a defrişat pădurile care aici umbresc spaţii întinse şi mărginesc drumul excepţional ce străbate Moldova. Printre ele sunt petice de iarbă, de un verde deschis, unde se văd sate curate, cu căsuţe colorate, iar bisericile mai înalte stau de strajă aşezărilor omeneşti paşnice. Din loc în loc întâlneşti indicatoare ce te îndeamnă să vizitezi cele mai frumoase mănăstiri din România.

Amintiri din Chişinău

26-1Probabil că nu e întâmplător faptul că oraşul care mă tentează cel mai mult să-l vizitez este Chişinău. Poate pentru faptul că de el mă leagă cele mai vechi şi mai tandre amintiri, şi vesele, şi triste. De fapt, eu sunt născută într-un sat de lângă Orhei, un orăşel nu prea mare şi nu prea departe de capitală, unde părinţii mei, iniţial copii de ţărani mijlocaşi, şi-au făcut şcoala şi pe urmă au devenit la rândul lor dascăli pentru generaţiile viitoare. Pot uita cum mâncam pe prispă la neneaca bob frecat, o bunătate despre care dumneavoastră poate nici n-aţi auzit, cum culegeam pere mari, parfumate şi le dădeam prietenilor mei de pe stradă şi, ca să le scap de ochii vigilenţi ai mamei, le ascundeam sub bluză în chip de sâni... Dar cum să uit ziua în care i-am dus tatei la Poliţie, unde era arestat şi de unde mai apoi a luat drumul Siberiei, două perechi de ciorapi, două cămăşi şi două izmene? Deşi aveam doar 5 ani, nu voi uita clipele acelea când am rămas singură cu mama şi cu groaza în suflet că nu-l vom mai vedea niciodată?! Avea un reumatism infecţios şi eram convinse că nu va suporta clima de -50˚C de la Vladivostok. Presimţirea noastră a fost doar pe jumătate adevărată, căci 19 ani n-am ştiut nimic de el şi am rămas convinse că s-a prăpădit. Dar tata a fost un om foarte puternic, s-a hrănit cu vrăbii ce cădeau îngheţate din cer şi cu rădăcini de copaci şi a scris scrisori stropite cu lacrimi amare. Noi nu le-am primit niciodată. Am aflat mai târziu că erau arse la poarta lagărului, căci cine ar fi pus timbre pe 60.000 de epistole îndurerate? Atâţi moldoveni erau acolo. S-au întors doar 10%, printre care şi dragul meu tată. Când ne-am văzut la Chişinău, după 19 ani, eu aveam 24 de ani, el 50. Ne plimbam prin faţa Teatrului Naţional şi era nespus de mândru că bărbaţii îl invidiază privindu-l la braţ cu mine. Tata avea un umor nebun, pe care l-a păstrat până la sfârşit, alungând din minte necazurile tinereţii. A murit la 90 de ani; nu de bătrâneţe, ci de operaţie de bilă prost îngrijită.

DVR PHARM