Main menu

header

La Budapesta

26-1-Călătorului îi stă bine cu drumul, aşa că nu vă miraţi dacă săptămâna trecută am fost la Budapesta. Tocmai ne anunţau la televiziune că zăpezile au acoperit Ungaria, şi noi ne-am găsit să mergem să jucăm teatru la ei. Dar cum spectacolul nostru, „Caviar, vodcă şi bye, bye,..”, nu se sperie de nimic, ne-am urcat în tren (trupa noastră celebră: Tamara Buciuceanu, Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Eugen Cristea şi regizorul Dan Puican; foto 1) şi după o noapte de mers - fără să întârziem nici măcar un minut - am coborât pe peronul superbei gări din Budapesta. Reprezentanţii Institutului Cultural Român ne-au întâmpinat cu flori şi cu îmbrăţişări, ne-au cazat la un hotel bun şi după instalare am plecat la masă.

Eroii din spatele cortinei

27-1De cum se înalţă cortina începe mirajul. El te cuprinde, te poartă pe aripi de poveste cu muzică, dans şi celebrii maeştri ai umorului. Schimbări de decor te uimesc cu cortine de aur şi argint. Priveşti cu ochi de copil mirat şi râzi din toată inima. Acesta este mirajul spectacolului. Dar ştiţi voi ce se petrece dincolo de cortină, acolo în spate, câte furnicuţe robotesc să se nască acest miracol? Hai să vă dau câteva amănunte. Mai întâi, actorii îşi pregătesc apariţiile ajutaţi de regizor, apoi se asamblează cu mişcare, muzică şi lumini, cu decor şi costume, şi abia după câteva repetiţii generale spectacolul e gata.

Dan Puican

30-1Trec anii, trec zilele-n goană... şi uite aşa ajungem cu toţii să ne numărăm bucuriile şi necazurile, să ne facem socotelile şi să aflăm cu mirare că am ajuns departe. În jurul nostru se întâmplă acelaşi lucru şi nu observăm asta decât atunci când ne privim şi noi în oglindă. Prietenii şi prietenele mele au ajuns la vârste onorabile şi, oricât nu mi-ar veni a crede, am ajuns şi eu o doamnă onorabilă.

A mai plecat un lord

30-1Eram încă nişte copilandri. Eu, elevă la Liceul Principesa Elena, el la Liceul Şaguna, cel mai prestigios din Braşov. Elevii acestui liceu de băieţi erau elita tinerilor braşoveni, iar noi, fetele de la Principesa, eram cele mai îndrăgostite de ei. Cel despre care vă vorbesc azi era suplu, perfect clădit de Dumnezeu, cu păr şaten cu reflexe aurii, ce înconjura o frunte superbă, înaltă, de băiat inteligent. Ce mai pot spune despre un tânăr care cânta la acordeon şi-şi învăluia asistenţa cu o privire caldă, mereu zâmbitoare? Acesta era Titi Rucăreanu. Nimeni nu s-a mirat când a intrat la Institutul de Teatru şi a devenit actor. Îmi amintesc perfect primul său succes, la Teatrul Nottara, piesa „Băiat bun, dar cu lipsuri”, unde dovedea vervă, inteligenţă, haz. Calea era deschisă spre o carieră strălucită, şi aşa a fost. L-am întâlnit prin teatre şi în Bucureşti, imediat ce am devenit şi eu actriţă. Îl simţeam mereu aproape de mine; eram mai stingheră la începuturi, ca tânără provincială. Mai apoi am devenit colegi, pe bune, la Teatrul de Comedie. Era un camarad perfect, calm, tandru, înţelegător, elegant şi întotdeauna bun prieten al femeilor. În lumea din ce în ce mai bolovănoasă ce ne înconjura, Titi crea în preajmă-i o ambianţă armonioasă, de iubire între oameni, neviciată de suspiciune sau venin.

Amintiri din Chişinău (II)

34-1Probabil că ceea ce ne rămâne din viaţă sunt doar amintirile, iar unele dintre ele devin cu timpul din ce în ce mai vii. Nu putem trăi în trecut, dar reamintirea lui ne umple de emoţie. Biata mea Basarabie, bântuită patru ani de trupele germane şi sovietice... Aveam doar 6 ani, dar imaginile de atunci îmi sunt foarte clare. Ce deosebire între cele două armate! Soldaţii nemţi sărutau mâna femeilor, plăteau pentru alimentele primite şi dădeau ciocolată copiilor; ceilalţi, veniţi de la capătul lumii, erau brutali, primitivi, distrugători. Pe aceştia din urmă i-am întâlnit şi mai târziu în regiunea Sibiului, când au plecat spre Berlin, şi când treceau prin sate şi distrugeau cu plăcere tot ce găseau în cale. Mama făcuse nişte vişinată. Când ne-am întors în sat de pe dealurile unde fugisem de groaza lor, vişinata era împrătiată pe pereţi. Plăcerea de a distruge a omului primitiv... imagini de groază ce nu se uită...

Amintiri din Chişinău (I)

28-1Vine Ziua Femeii şi am fost invitată în Basarabia să stau la taifas cu ele, să schimbăm impresii, să ne dăm sfaturi şi să râdem împreună. Dar nici n-am ajuns bine că m-au şi năpădit amintirile. Aici, pe peronul gării din Chişinău, l-am revăzut pe tata (foto 1), după 19 ani de despărţire. El, deportat la capătul lumii, în Siberia, la Vladivostoc, iar eu cu mama strămutate în România de spaima armatelor roşii. Era noapte, peronul gol, doar doi bărbaţi şi o femeie care aşteptau trenul de Bucureşti. În amintirile mele, tata era un domn grăsuţ şi vesel, dar în noaptea aceea am întâlnit pe peron un bărbat slab, slab, cu faţa brăzdată de riduri ca o câmpie arsă de secetă. Am stat doar 30 de minute în gară, căci excursia mea făcută cu scopul de a-l întâlni pe tata avea ruta Bucureşti-Chişinău-Kiev-Moscova şi din nou Chişinău, unde urma să rămânem trei zile. Am plecat cu trenul mai departe şi am încercat să-mi controlez sentimentele. Întrevederea a fost atât de scurtă, încât abia la Kiev m-am dezmeticit. Nici nu ştiu ce-am văzut din Kiev şi din Moscova, căci aşteptam cu nerăbdare reîntâlnirea cu tata. Am plecat împreună la bunica, aceasta ne aştepta într-un sat plin de glod şi de multe neamuri. Trei zile am mers din casă-n casă, am povestit, am depănat amintiri... Singurul care n-a spus prea multe era tata. Doar se mândrea cu mine şi pe stradă îmi şoptea: „Uite, toţi sunt invidioşi pe mine că mă plimb cu o fată tânără şi frumoasă”.

Ca-n poveşti

29-2Vă mai amintiţi anii în care bunica vă spunea poveşti şi adormeaţi fericiţi? Mai târziu le citeaţi singuri înainte de culcare şi visaţi personajele jucăuşe cu întâmplările lor extraordinare... Ei bine, copiii de astăzi pot citi poveşti celebre şi chiar le pot asculta în audiobook-ul lansat de Editura Litera. Iniţiativa este lăudabilă şi pentru faptul că aceste cărţi sunt absolut superbe. O grafică minunată, colorit rafinat, cursul poveştii explicit, iar CD-ul alăturat îi ajută pe cei mici care nu citesc încă să înţeleagă povestea. Evenimentul despre care vreau să vă vorbesc a demonstrat cât de mult se bucură poveştile clasice de dragostea copiilor, dar şi de a celor mari. A sosit în ţara noastră un spectacol cu personajele celebre ale cunoscutului Disney. Succesul a fost imens. Celor cinci spectacole contractate li s-au alăturat încă patru, deci în total nouă spectacole jucate cu casa închisă la Sala Palatului. Cu această ocazie, Editura Litera a lansat 24 de cărţi cu poveşti nemuritoare, însoţite de CD-uri şi având la această manifestare ca invitaţi de onoare două personaje, pe Mickey Mouse şi Goofy.

Teatrul pentru copii ia avânt

27-1V-am vorbit în ultima vreme despre Opera Comică pentru Copii şi despre turneele sale. V-am vorbit şi despre cea care a înfiinţat acest teatru, a luptat să devină o instituţie de sine stătătoare recunoscută în peisajul naţional teatral, doamna Smaranda Oţeanu Bunea, ziarist şi muzicolog. M-a onorat cu prietenia sa de când venea la toate spectacolele noastre şi le răsplătea cu cronici elogioase. Acum vreo opt ani, când m-a invitat să joc la teatrul condus de domnia sa, m-am bucurat nespus, deşi a juca în faţa unei săli pline cu sufleţele tinere nu e un lucru uşor. Dar cum „Chiriţa” (obiectul invitaţiei) era unul dintre rolurile încercate încă din facultate şi menţionat ca foarte reuşit, m-am încumetat.

„Piei, drace!“

31-1Nu vă speriaţi, nu e niciun pericol, nu e nici înjurătură, nici blestem. Pur şi simplu este titlul ultimului nostru spectacol de la Teatrul „Constantin Tănase”. Acest titlu nu este decât dorinţa de a goni din preajma noastră tot ce e urât, rău şi duşmănos. Zicala e foarte veche, dar se potriveşte şi azi în foarte multe împrejurări, în vremuri în care minciuna şi impostura sunt la modă, iar omul obişnuit nu mai ştie ce e bine şi ce e rău. Trupa noastră, prin specificul ei, are nevoie de o permanentă împrospătare. Baletul cere feţe tinere şi frumoase, iar de data aceasta coregraful nostru, Cornel Popovici, s-a întrecut pe sine. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre echipa de actori şi cântăreţi ce are nevoie mereu de tineri talentaţi. Asta nu înseamnă că stâlpii solizi ai teatrului dispar din peisaj, dar echipa s-a îmbogăţit în ultimii doi ani cu tineri frumoşi şi pasionaţi, capabili să asigure continuitatea genului.

Prin India

34-s-1Am plecat spre India seara, la ora 21:00, după o zi plină de impresii, de imagini extraordinare şi cu o ultimă masă superpicantă de creveţi delicioşi amestecaţi cu tăiţei de orez. Destinaţia exactă era Mumbay (Bombay), un oraş-mamut aflat chiar în vârful peninsulei, pe malul Oceanului Indian. Prima oară când am fost aici am aterizat la New Delhi. De data aceasta sunt a doua oară la Mumbay, căci n-am rezistat tentaţiei de a vedea pentru a treia oară această ţară.

Revelion în Sri Lanka (II)

30-1Cum vă spuneam în numărul trecut al revistei, în fiecare magazin te întâmpina un om de zăpadă pufos, făcut din vată, chiar dacă acolo se vând pălării, costume de baie sau şlapi. În această atmosferă am avut şansa unor excursii superbe, căci ni s-au pus la dispoziţie un autobuz elegant şi un ghid simpatic. E un noroc, căci niciodată singur nu poţi vedea locurile cele mai interesante ale ţării respective. Primul popas a fost la intrarea unui formidabil templu hindus (foto 1), ceva total necunoscut pentru noi. O clădire înaltă, sub formă de piramidă, ornată cu sute şi sute de statuete în relief, foarte colorate. În interior, aceleaşi figurine sunt plasate ca un fel de altare la care se închină oamenii. Unii se rugau, alţii se odihneau, unul citea ziarul, domnea deci o atmosferă de pace.

camp oct 2

camp 300x2507