Main menu

header

De Sfintele Paşti

34-e-1„După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!”
„Primăvara”, de George Topârceanu

Chiar că am avut câteva luni ca de Apocalipsă! Ne-au năpădit nămeţii, zidindu-ne în case, ne-au îngheţat sobele şi am aşteptat soarele, tremurând cu ochii aţintiţi spre cer. În sfârşit, Dumnezeu s-a îndurat şi iată-ne fericiţi privind cum se desfac bobocii lalelelor, cum înfloresc brânduşele şi cum se înveseleşte ţara.

Premiile Gopo

24-e-1Desigur, cum am primit invitaţia la Premiile Gopo m-au şi năpădit amintirile. Gopo! Ce om extraordinar! Iar şi iar mă întreb de ce oare trebuie să plece la Cer un om care, cu puterea sa, poate să schimbe în bine şi în frumos viaţa semenilor săi. Bărbat frumos, fermecător, artist desăvârşit... Omuleţul său a colindat toată lumea şi a lăsat urme peste tot. Omuleţul său ar trebui să sălăşluiască în fiecare dintre noi şi să ne arate ce e cu adevărat frumos, cum să ne ferim de urât şi să credem în forţa spirituală a omului.

Magia DVD-ului reînvie amintirile

26-e-1Ce timpuri... grele, e drept, dar, din unele privinţe, avantajoase. Cine spera ca după ani şi ani să poată avea acasă dovada a ceea ce a făcut cu dragoste şi chin în meseria sa? Filmul, desigur, oferea această şansă, dar greu să-l iei, să-l ai acasă, să arăţi nepoţilor cine ai fost şi cine eşti. Cu acest DVD pot să am această bucurie atât eu, care am lucrat în domeniu, cât şi toţi cei care sunt iubitori de teatru şi de televiziune.

Nicăieri nu-i ca acasă

30-1În toate interviurile care-mi sunt solicitate apare întrebarea dacă n-am fost tentată să rămân undeva definitiv, ţinând cont că am colindat prin atâtea locuri, că aici era foarte greu şi că aspiraţia spre o carieră internaţională era tentantă. Lungă şi grea întrebare, dar răspunsul meu este scurt şi categoric: Nu. Din mai multe motive: sunt un om stabil, iubitor şi responsabil. Am avut norocul să am rezultate timpurii în profesie şi, ca atare, oamenii m-au apreciat şi m-au iubit din primii ani de teatru şi televiziune.