Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Adio, Iura!

26-1Mă pregătisem să scriu despre teatrul de la Baia Mare. Dar cum viaţa are regulile ei, iată că ne-a schimbat planurile. „A plecat Iura”. Nu sunt destule cuvinte să poţi exprima durerea, tristeţea, golul ce se aşterne în suflet la o asemenea despărţire definitivă. Am avut noroc să-l întâlnesc în primii ani de şcoală la Academia de Teatru. Eu eram în anul al II-lea, el deja foarte cunoscut şi socotit cel mai talentat june prim al teatrului şi filmului românesc. Bine a zis cineva: „Generaţia lui de actori a pus piatra de temelie a cinematografiei româneşti”. O generaţie entuziastă, care a învăţat din mers secretele profesiei şi au onorat-o până la ultima suflare. Iura a fost unul dintre aceşti pionieri. Frumos, inteligent, talentat şi, în ciuda tuturor presupunerilor, un om de o moralitate impecabilă. Şi-a făurit de tânăr o familie pe care a respectat-o şi şi-a crescut băiatul înconjurat de aceeaşi iubire faţă de oameni şi de profesie. Astăzi, Ducu este un regizor foarte bun şi conduce cu succes Teatrul Municipal.

„Bunicul“ Alexandru Jula

29-1Am să încep cu o amintire nostimă. Erau la modă zeci de şlagăre sentimentale, melodii uşor de reţinut, cu texte simple, poveşti ce impresionau publicul dornic de tandreţe. Printre ele „Soţia prietenului meu” făcea furori. Ceea ce impresiona cel mai mult era faptul că, la orice sărbătoare la care lua parte familia prezidenţială de atunci, melodia aceasta nu trebuia să lipsească din repertoriu. Astfel a apărut marea întrebare pusă de întregul neam: „Oare pe cine iubeşte nea Nicu, cine o fi «Soţia prietenului meu?». Ochii iscoditori ai mesenilor căutau atent reacţiile lui nea Nicu, doar-doar or descoperi vinovata. Nu s-a aflat niciodată. Şlagărul însă a continuat să vieţuiască, însoţit de misterioasa întrebare.

Întâmplări teatrale

27-1Apropo de ce am scris data trecută, în cariera mea am jucat roluri foarte diferite şi chiar aş putea spune diametral opuse. V-am spus că începutul activităţii mele teatrale în Bucureşti a fost la Revistă, deci apăream în prolog coborând pe o scară îmbrăcată într-o rochie cu strasuri şi trenă şi cu o coafură mirobolantă, după care, pe parcursul spectacolului, treceam prin schimbări rapide la diferite tipuri - diferite personaje: copii, bătrâni, femei uşoare sau ţigănuşi simpatici.

Transformism

34-1Când fiica mea avea 17 ani (nu ştiu dacă v-am spus că a locuit până la 16 ani în Cehoslovacia), a fost vizitată de un coleg de şcoală. Bineînţeles că a dorit să-l ducă la un spectacol, şi acel spectacol să fie mai accesibil, aşa că l-a adus la Revistă. Jucam în anii aceia, 1973-1974, la Grădina Boema, recunoscută ca un spaţiu ce găzduia spectacole de excepţie, cu ecou puternic în sufletul românilor. Ajunşi la saturaţie de excesele comuniste speram că, dacă de pe scenă adevărul se va spune, lucrurile se vor schimba.

Lăsaţi-o în pace pe Ioana!

30-1Televiziunea Română, înfiinţată în 1957, s-a bucurat de la început de participarea unor creatori de excepţie. Era o generaţie de compozitori şi de scriitori foarte talentaţi, care au ridicat prin creaţiile lor o pleiadă de actori şi de solişti foarte buni. Ca la orice început, toţi erau plini de entuziasm şi s-a învăţat meserie pas cu pas, până la performanţă. Regizorii şi actorii erau absolvenţi ai Academiei de Teatru la diferenţe mici de vârste, deci formau o echipă de prieteni.

Întâlnire de gradul zero

30-1Una dintre televiziunile ce se mai ocupă de divertisment ne-a facilitat prilejul de a ne întâlni patru actori dintr-o generaţie mai veche, dar care încă mai rezistăm pe firmamentul stelelor din România. Ar trebui să le mulţumim celor care au avut acest gând, căci ne-au dat ocazia să avem parte de clipe de o neasemuită bucurie. Să stai faţă în faţă cu oamenii pe care i-ai iubit, i-ai preţuit, le-ai urmărit evoluţia într-o carieră de excepţie e o plăcere. Ion Dichiseanu este ceva mai mare decât noi şi, atunci când împreună cu Rodica Popescu şi Sebastian Papaiani am absolvit Academia de Teatru, era deja vedetă. Băiat frumos şi talentat, cinematografia l-a distribuit des şi n-am să uit niciodată rolul său din filmul „Darclee”, unde juca alături de alt zeu al ecranului de atunci, Cristea Avram. A strălucit în roluri mari în teatru şi a cântat adesea, în admiraţia tinerelor spectatoare.

Mulţumescu-ţi, Doamne!

29-1În vara asta am cam lenevit. Am stat trei luni în staţiunea „2 Mai” fără habar, cu ochii în soare sau în largul mării şi cu câţiva prieteni dragi alături. E drept că m-am îngrăşat, căci una dintre preocupările noastre era să hotărâm meniul zilei la care participa fiecare cu idei care mai de care mai tentante. Şi cum omul este supus păcatului, am gustat din toate, neocolind nici pălinca la antreuri, nici vinul alb de Valea Călugărească la peşte, nici Cabernetul la diverse bunătăţi din carne. Ambele mele prietene, Miki şi Eti, sunt mari gospodine, dar, ca să fiu sinceră, la felurile principale, Miki ne-a pus la pământ. Aţi făcut vreodată mâncare thailandeză cu cărniţă de pui şi lapte de cocos? Nu? Miki vă umileşte. Tot ea, atunci când am poftit la ciorbă de burtă ne-a trântit un borş rădăuţean de ne-am lins pe buze.

Fani

26-1Prin anii ’70, Grădina Boemă - spaţiu cultural al Bucureştilor - era un loc de întâlnire a tuturor iubitorilor de Revistă. Apăreau aici, sub patronajul Teatrului „Constantin Tănase”, toate vedetele divertismentului românesc, ba uneori şi musafiri cunoscuţi din Polonia, Bulgaria, Germania Democrată.

Adio, şi să ne vedem cu bine!

31-1Cu câteva zile înainte să plec de la mare am făcut un ultim tur de orizont, cum se spune, ca să-mi iau la revedere de la perlele înşirate pe malul mării: Mamaia, Eforiile amândouă, tânărul Costineşti primitor cu cei tineri şi mai fără parale, Olimp, Neptun etc... şi am ajuns traversând Mangalia spre Vama Veche şi punct terminus chiar Vama în care azi nu te mai opreşte decât pentru un scurt control de buletin un domn simpatic bulgar, care te salută în limba română.

A venit toamna

30-1Toamna vine la mare parcă mai repede ca la munte. Poate că de vină este contrastul uriaş între soarele de jăratic al lui august şi razele moi, triste ale începutului de septembrie. Anul acesta ne-au încercat adesea vânturi rebele, zgomotoase, ce au alungat norii dintr-o parte în alta a cerului. Eu mi-am adus de la Barcelona o atârnătoare sonoră din scoici (foto 1), ce cântă în bătaia vântului dansând periculos în piruete caraghioase. Am numit-o „Montserrat Caballé”, diva ariilor de operă celebre. În ultimele zile a cântat din ce în ce mai des, spre tristeţea noastră, căci glasul ei ne aminteşte că vom pleca în curând spre Capitala plină de noxe şi zgomote neîntrerupte.

Urmaţi-vă visurile!

29-1Acum mulţi ani, peste 45, în satul Alexeni s-au întâlnit doi tineri, Tanţa şi Gili (foto 1). Îndrăgostiţi, au plecat la Iaşi să-şi potolească setea de carte şi au devenit profesori - el de educaţie fizică şi sport, ea profesoară de limba română, vis din copilărie. S-au căsătorit şi s-au stabilit în satul Ion Roată, între Urziceni şi Slobozia, cu gândul de a se iubi şi a fi împreună pentru vecie. Statornicia lor s-a dovedit adevărată, şi pe cei doi îi puteţi găsi şi azi în această comună. Povestea lor e foarte frumoasă şi adevereşte vechea zicală românească: „Omul sfinţeşte locul”.