Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

La 2 mai (II)

37-1Cu siguranţă nu vreau să vă plictisesc, dar satul acesta face parte din viaţa mea într-o mare măsură. Pare un mister, dar este real este că aici mă simt mai bine ca oriunde. Toamna, când plec, lăcrimez şi doar imaginea tristă, îngheţată, a mării mă face să mă îndepărtez speriată. Mă mai înfricoşează ceva. Soarta acestui mal de o frumuseţe rară, ce este în pericol să fie măcinat de furia valurilor. Pe cât este de frumoasă şi de albastră, marea poate deveni groaznic de lacomă şi fură din ce în ce mai mult din frumuseţea plajelor. Cu cât satul 2 Mai devine mai frumos şi mai primitor, cu atât muşcă ea, marea, cu nesaţ din singura comoară a lui, plaja (foto 1).

La 2 mai

33-1Cred că v-am povestit cu multă vreme în urmă cum am devenit eu proprietăreasă la 2 Mai - sat liniştit, pe malul mării, cu câteva sute de lipoveni pescari. Înainte de Revoluţie, el era refugiul studenţilor şi al intelectualilor iubitori de mare, sătui să se „căciulească” pe banii lor la hotelurile elegante de prin staţiunile litoralului. Li se părea un fel de St. Tropez mai... original, rustic şi cu poezie, chiar dacă muştele te deranjau şi nu toate casele aveau puncte sanitare convenabile. Toate acestea dispăreau în faţa plăcerii de a sta de vorbă sub bolta de viţă-de-vie la o votcă mică, ascultând poveştile pescarilor şi mâncând o ciorbă fierbinte din stavrizi prinşi în zori. Gospodinele aveau în spatele casei roşii gustoase, vinete şi fasole verde, iar masa de prânz era aşteptată cu nerăbdare. Aproape toţi turiştii se cunoşteau între ei, căci erau credincioşi locului de mulţi ani.

Ne vedem pe Litoral!

32-1Se spune că orice început e greu. În fiecare an, când debutează sezonul estival, unii dintre noi, de obicei cei mai iubiţi cântăreţi şi comici, ne pregătim pentru spectacolul de la grădinile de vară de pe Litoral. Acestea au fost luate în custodie de la primării încă din primăvară, pentru a fi întreţinute şi apoi exploatate vara. Cred că vă imaginaţi ce dezastru se face iarna în grădinile neacoperite, cu scaune fixe de plastic, ce plesnesc de ger sau cu băncile din lemn acoperite luni şi luni de zăpadă. Costurile sunt foarte mari, iar organizatorii pornesc sezonul cu un gol mare în buzunare.

România, te iubesc!

32-1Dacă mai aud pe cineva că spune „România, ţara de...” îi dau cu ceva în cap. O să vă enumăr într-o zi locurile de aur ale băilor termale, aducătoare de sănătate, odihnă şi mulţumire sufletească, şi va fi de ajuns.

Prin Norvegia (III)

32-1Vă spuneam că am găsit în Norvegia foarte mulţi români şi foarte fericiţi. Legile acestei ţări sunt făcute de aşa manieră, că orice om poate reuşi. Deşi impozitele sunt foarte mari, retribuţiile sunt pe măsură. Statul oferă multe avantaje celor care vor să investească. Eşti ajutat să înveţi şi să faci orice facultate. În pregătirile noastre de plecare în turneu, la invitaţia Ambasadei Române, am luat legătura cu o doamnă minunată, Cristina Cotescu, ce se ocupă de manifestările culturale ale Diasporei române. A fost absolut extraordinară. Ne-a aşteptat cu o sală arhiplină de români fericiţi, care ne-au aplaudat fierbinte. Apoi am petrecut o seară împreună într-o casă frumoasă şi nu prea mare, cu o curte primitoare, plină de flori, unde tronează o uriaşă tufă de leuştean (foto 1).

Prin Norvegia (II)

28-1Sunt atâtea lucruri frumoase în Oslo, încât puţinul spaţiu pe care-l am e greu să le cuprindă. Ar trebui să vă vorbesc despre Parcul Central al statuilor de granit cu zeci de fântâni ornate de trupuri de copii goi, ciopliţi în piatră (foto 1), despre sute de grupuri statuare înfăţişând trupuri goale de bărbaţi sau de femei în diferite ipostaze de mişcare ale vieţii... Toate acestea, înşirate de-a lungul unei alei interminabile ce se sfârşeşte doar sus în deal, până unde se urcă sute de trepte, unde tronează un obelisc înalt, la rândul său format din sute şi sute de trupuri omeneşti goale, împletite straniu (foto 2). Goliciunea nu sperie pe nimeni, fiind considerată o stare firească a vieţii. De altfel, libertatea de comportament în Norvegia este deplină, dar nu este însoţită de niciun dram de vulgaritate. Ea se expune, dar nu se explică, este absolut liber consimţită de societate şi de Biserică.

Prin Norvegia (I)

32-1În liceu mi-a plăcut mult geografia. De aceea obişnuiam ca înainte de lecţia respectivă să desenez pe tablă o hartă. Desigur, plăcerea mea era justificată şi de faptul că eram foarte bună la desen şi asta îmi dădea dreptul s-o fac. Pentru mine, Norvegia era reprezentată de un desen ciudat, de forma unui tigru aşezat pe labele din faţă. Ştiam despre ea că acolo nopţile sunt lungi şi aproape veşnice. Uite că a venit ziua să văd cu ochii mei această ţară frumoasă, unde ploaia este obişnuită, iar vara vine într-o joi, cum spun ei, şi dacă ai adormit n-o mai apuci. Dracul nu-i chiar atât de negru. Ploaia trece repede, iar asfaltul se zvântă rapid.

Oameni de altădată

27-1În ultima vreme am avut ocazia să întâlnesc oameni care ne-au fost dragi odinioară tuturor, căci ne-au încântat sufletul, iar zilele au devenit mai frumoase. Nu de mult Eva Kiss şi-a lansat un disc de mare succes. M-am întâlnit cu ea în turneele mele în ţările de nord şi parcă timpul n-a trecut peste noi; am rămas la fel de apropiate.

Prin Kuweit (II)

34-1Apropo de „dishdasha” albă, am auzit o glumă grozavă. Băieţelul îl întreabă pe tată: „De ce noi purtăm basmaua albă pe cap?” Tatăl: „Deoarece soarele e fierbinte şi ne face rău”. „Dar de ce purtăm noi cămaşa aceasta lungă, albă?”. Tatăl: „Pentru că sunt furtuni de praf din deşert şi ea ne apără trupul”. Băieţelul: „De ce purtăm şlapi tot timpul?” „Pentru că nisipul e fierbinte şi insuportabil”. „Bine, tată, răspunde copilul, am înţeles, dar noi trăim la Paris”.

Prin Kuweit (I)

33-e-1O ţară doar cât un oraş. Nu exagerez dacă vă spun că cele mai frumoase surprize în cei mai recenţi ani ai profesiei mele mi le-a făcut Smaranda Oţeanu Bunea împreună cu tot colectivul Operei comice pentru copii. Îmi place să cred că iubirea este reciprocă, deoarece de peste şase ani viaţa mea este legată strâns de această instituţie. De data aceasta, direcţia a fost Kuweit.

Trei prieteni de nădejde

32-e-1De data aceasta am să vă vorbesc despre trei oameni care mi-au marcat cariera, iar fiecare dintre ei au construit câte o treaptă în urcuşul meu spre succes. Eram în anul doi de facultate şi se făceau filme de lung metraj la Buftea. Statul suştinea dezvoltarea filmului românesc, mai ales pe acelea ce propagau ideologia comunistă. Poveşti cu omul nou de pe şantierele patriei, cu intelectuali nehotărâţi care până la urmă îmbrăţişează dogma comunistă, în fine, filme de propagandă...