Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Prin Norvegia (I)

32-1În liceu mi-a plăcut mult geografia. De aceea obişnuiam ca înainte de lecţia respectivă să desenez pe tablă o hartă. Desigur, plăcerea mea era justificată şi de faptul că eram foarte bună la desen şi asta îmi dădea dreptul s-o fac. Pentru mine, Norvegia era reprezentată de un desen ciudat, de forma unui tigru aşezat pe labele din faţă. Ştiam despre ea că acolo nopţile sunt lungi şi aproape veşnice. Uite că a venit ziua să văd cu ochii mei această ţară frumoasă, unde ploaia este obişnuită, iar vara vine într-o joi, cum spun ei, şi dacă ai adormit n-o mai apuci. Dracul nu-i chiar atât de negru. Ploaia trece repede, iar asfaltul se zvântă rapid.

Oameni de altădată

27-1În ultima vreme am avut ocazia să întâlnesc oameni care ne-au fost dragi odinioară tuturor, căci ne-au încântat sufletul, iar zilele au devenit mai frumoase. Nu de mult Eva Kiss şi-a lansat un disc de mare succes. M-am întâlnit cu ea în turneele mele în ţările de nord şi parcă timpul n-a trecut peste noi; am rămas la fel de apropiate.

Prin Kuweit (II)

34-1Apropo de „dishdasha” albă, am auzit o glumă grozavă. Băieţelul îl întreabă pe tată: „De ce noi purtăm basmaua albă pe cap?” Tatăl: „Deoarece soarele e fierbinte şi ne face rău”. „Dar de ce purtăm noi cămaşa aceasta lungă, albă?”. Tatăl: „Pentru că sunt furtuni de praf din deşert şi ea ne apără trupul”. Băieţelul: „De ce purtăm şlapi tot timpul?” „Pentru că nisipul e fierbinte şi insuportabil”. „Bine, tată, răspunde copilul, am înţeles, dar noi trăim la Paris”.

Prin Kuweit (I)

33-e-1O ţară doar cât un oraş. Nu exagerez dacă vă spun că cele mai frumoase surprize în cei mai recenţi ani ai profesiei mele mi le-a făcut Smaranda Oţeanu Bunea împreună cu tot colectivul Operei comice pentru copii. Îmi place să cred că iubirea este reciprocă, deoarece de peste şase ani viaţa mea este legată strâns de această instituţie. De data aceasta, direcţia a fost Kuweit.

Trei prieteni de nădejde

32-e-1De data aceasta am să vă vorbesc despre trei oameni care mi-au marcat cariera, iar fiecare dintre ei au construit câte o treaptă în urcuşul meu spre succes. Eram în anul doi de facultate şi se făceau filme de lung metraj la Buftea. Statul suştinea dezvoltarea filmului românesc, mai ales pe acelea ce propagau ideologia comunistă. Poveşti cu omul nou de pe şantierele patriei, cu intelectuali nehotărâţi care până la urmă îmbrăţişează dogma comunistă, în fine, filme de propagandă...

Dragostea de români

29-e-2

Vă spuneam cândva că turneele pe care le facem ne dau ocazia să cunoaştem mulţi oameni; desigur, români, căci pentru ei jucăm în străinătate. Legăm prietenii durabile, ne scriem, vorbim la telefon şi-i aşteptăm cu drag să vină în vizită în ţară.

Plăcerea de a călători (III)

28-e-1În doar două secole, spaniolii au dăruit lumii patru artişti de geniu. Toţi patru au opere ameţitoare, de o fantezie nebună, admirate de toată suflarea planetei: Gaudi, Picasso, Dali şi Miro. V-am povestit câte ceva despre Sagrada Familia, unde, deocamdată, este cu adevărat terminată doar faţada Naşterii, ce domină frontonul cu legenda pruncului Iisus, Iosif şi Maria, cei patru crai, animalele care încălzesc pruncul cu răsuflarea lor, îngeri care trâmbiţează lumii miracolul naşterii şi multe alte statui ce înfăţişează figuri biblice. Turnul central este încununat de pomul verde al păcii încărcat cu porumbei albi, iar sus de tot, în vârf, un pelican simbolizează puterea sacrificiului de sine, căci pelicanul moare pentru puii săi, aşa cum Iisus s-a sacrificat pentru mântuirea noastră.

Plăcerea de a călători (II)

29-e-1A fost o vacanţă frumoasă. Desigur, nu chiar cum am visat, căci vremea ne-a pedepsit un pic. Soarele a stat ascuns trei zile, dar ploaia ne-a ocolit. Nicio dramă! Căci marea e încă rece la Calella, pe Costa Brava, şi oricum nu puteam face baie. Şi cum să faci baie când la 48 de kilometri te aşteaptă Barcelona, oraşul cu cele mai multe mărturii de artă ale lumii. Am fost a patra oară pe străzile lui şi tot n-am reuşit să-l cuprind pe tot. Ce să faci mai întâi? Să vezi Mănăstirea de pe Montserrat, cu acele frumoase grupuri statuare inspirate din Biblie, să te opreşti în Parcul Naţional, la fântânile ţâşnitoare străjuite de o dantelă arhitecturală din figuri mitice, să priveşti la luciul de apă pe care plutesc pescăruşi şi gâşte sălbatice şi unde din adâncuri se înalţă copaci cu forme stranii?... Poţi să ratezi casele cele mai frumoase ale Barcelonei construite şi ornate cu balcoane de fier forjat contorsionat în forme ciudate, fierul acesta fiind materialul preferat al geniului Gaudi?

Plăcerea de a călători (I)

31-e-1Invidia este un sentiment urât, dar există. Cine ştie din ce motive ea se manifestă uneori atât de evident. Dar, din fericire, mâzga ei îl murdăreşte pe cel ce-o emană. Am călătorit foarte mult cu teatrul şi mai ales cu proiectul „Caviar, vodcă şi bye, bye”, cu care am cunoscut 30 de capitale ale lumii. Acest lucru a stârnit invidie în sufletul multor colegi. Dar aş vrea să ştiţi că turneele nu constituie, de fapt, o vacanţă. Oricât ar părea de exagerat, grija obligaţiei de susţinere a unui spectacol - întotdeauna însoţit de emoţii - face ca această călătorie să nu te satisfacă. Îţi doreşti să fii ajuns în locul acela fără niciun fel de problemă, liber, mai ales că românii din Diaspora sunt nerăbdători să ne cunoască, să petreacă o seară cu noi şi să ne arate frumuseţile locurilor pe care ei şi-au clădit noua viaţă.

Pe platoul de filmare

27-e-1Cu ce să încep? Ei bine, cred c-o iau de la cei mai mici. Când păşeşti într-un spaţiu de filmare te miri de câţi oameni lucrează, montează aparatură, cabluri, reflectoare uriaşe, macarale... Este de neimaginat de câte persoane depinde buna desfăşurare a filmărilor pe un platou. E chiar foarte greu să-i cunoşti pe toţi. Mişună ca furnicile, fiecare cunoscându-şi scopul, necesitatea, aportul său la începutul marelui asalt: crearea unui film. E interesant cum aceste furnicuţe sunt convinse că fac parte din procesul de creaţie cu care apoi, desigur, se mândreşte doar o parte mică a lor. Seriozitatea cu care contribuie la marea bătălie dă dovadă de mare pasiune.

Dependentă de film

31-e-1De când am început să merg la cinematograf am fost fascinată de scurgerea continuă a imaginilor ce creionează poveşti, drame, cascade de râs, muzică şi dans.