Main menu

header

Naşterea şi moartea osului!

florin_condurateanuOsul este un superb material viu. Nu este numai „un fier beton”, adică o armătură venită să ţină în poziţie verticală corpul omenesc. De altfel, în os se petrece un superb proces de reînnoire a masei osoase. Adică, mor unele celule şi sunt înlocuite de altele noi, ce se nasc şi împrospătează locul.

Platfus sau picioare crăcănate? Alarmă falsă!

florin_condurateanuNu există perioadă în care grija părinţilor să fie mai umflată ca acel timp în care copilaşul se ridică în picioare şi face primii paşi. Mama, tatăl, bunicii privesc picioruşele odraslei parcă sub lupă, şi cea mai mică şovăială în primii paşi, cea mai nesemnificativă căzătură în fund a bebeluşului capătă dimensiunile unei drame până la tavan. Aşa că părinţii dau fuga la medic să-l alerteze pe acesta că picioruşele micuţului au, pasămite, un defect.

Balonul şi inelul luptă cu ditamai burta

florin_condurateanuCând burtoşii n-au destulă voinţă să-şi micşoreze grămada de mâncare pusă în farfurie, îşi caută salvarea în posibila slăbire prin intermediul bisturiului chirurgilor. În primul rând, ei trebuie să ştie că există două categorii de operaţii împotriva obezităţii. Un soi de intervenţie este efectuată de chirurgii esteticieni, cei care răzuiesc sau taie straturi de grăsime de pe burtă, şolduri, pulpe, fund, spinare, dar aceasta este o acţiune de înfrumuseţare, ce nu acţionează asupra cauzelor. Ca atare, după intervenţie, dacă grasul nu urmează o dietă, kilogramele se aşază la loc.

Amigdalele produc şi păcăleli

florin_condurateanuÎntâi de toate, iată o precizare ce ne cam face KO. Noi, românii cei de toate zilele, ştiam că există două amigdale în cerul gurii, „prunele” acelea ce dor când sunt roşii şi ne aduc neplăceri şi mai mari când au puncte de puroi pe ele. Ei bine, iată că medicina ne anunţă că există mai multe amigdale constituite într-un veritabil lanţ ce luptă cu infecţiile. Acesta este deci util în autoapărarea cu anticorpi şi nu se confirmă zicerea cum că n-are nicio menire. Tocmai de aceea a fost o vreme când era îndepărtat pe bandă rulantă. Dă explicaţii în această pagină interesantă de medicină dr. Claudiu Manea, medic specialist şi asistent universitar la Clinica ORL de la Spitalul „Sfânta Maria-Griviţa”.

Înfometarea în slăbire este un dezastru

florin_condurateanuOrice om trebuie să înţeleagă că, aruncându-se orbeşte într-o cură brutală de slăbire, mizând pe înfometare neiertătoare, riscă să deregleze grav organismul. Se deschide periculos de mult uşa unor boli dacă văduviţi maşinăria corpului omenesc de combustibili (amestecuri de glucide, proteine, grăsimi, minerale, vitamine, oligoelemente). De altfel, celebra cântăreaţă Maria Callas, după un post adânc şi o slăbire abruptă, a murit din cauza unor tulburări ale inimii.

Cura de slăbire fără dinamită

florin_condurateanuNu există loc în care să se lăfăie mai bine brambureala ca în sfaturile de slăbire auzite la orice colţ de stradă. Au apărut specialişti în regimul alimentar câtă frunză, câtă iarbă, numiţi specialişti fiindcă ei au citit câteva pagini din cărţi dubioase sau s-au uitat pe internet. Ce mâncăm este o treabă de o uriaşă importanţă. Ce punem în farfurie decide în mare măsură dacă suntem sănătoşi sau ne buşesc bolile. Tocmai de aceea trebuie să urmăm indicaţiile date de nutriţioniştii adevăraţi, care se bazează pe temeiuri ştiinţifice. Medicina nutriţiei susţine că este greşit să te înfometezi. Te privezi astfel de elemente indispensabile pentru organism. Eronată este se pare şi ideea de a consuma într-o zi doar mere, în alta să te alimentezi doar cu salată, iar în alta să ai voie doar peşte. În acest fel te văduveşti de glucide, proteine, grăsimi, vitamine, minerale şi oligoelemente. Doctorul Mihaela Ionescu, medic primar la Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Paulescu”, subliniază că o cură nu trebuie să fie o campanie brutală, cu slăbire exagerată în două-trei săptămâni. Regimul alimentar echilibrat pentru obţinerea unei greutăţi normale trebuie să fie o practică continuă... toată viaţa. Dar există o poruncă: mai bine previi obezitatea decât să scapi de ea! Oricum nu trebuie să se facă foamea.

Blestemul durerilor de cap

florin_condurateanuNumeroşi oameni sunt chinuiţi precum Ioana d‘Arc pe rug din pricina durerilor de cap. Românul spune „îmi plesneşte căpăţâna de durere” şi are dreptate. Parcă o menghină neiertătoare îi strânge în fălcile ei tâmplele şi fruntea. Un sac de cauze provoacă această suferinţă. De fapt, mai corect e să spui o basculantă.

camp 300x2507