Main menu

header

Plăcerea de a călători (I)

31-e-1Invidia este un sentiment urât, dar există. Cine ştie din ce motive ea se manifestă uneori atât de evident. Dar, din fericire, mâzga ei îl murdăreşte pe cel ce-o emană. Am călătorit foarte mult cu teatrul şi mai ales cu proiectul „Caviar, vodcă şi bye, bye”, cu care am cunoscut 30 de capitale ale lumii. Acest lucru a stârnit invidie în sufletul multor colegi. Dar aş vrea să ştiţi că turneele nu constituie, de fapt, o vacanţă. Oricât ar părea de exagerat, grija obligaţiei de susţinere a unui spectacol - întotdeauna însoţit de emoţii - face ca această călătorie să nu te satisfacă. Îţi doreşti să fii ajuns în locul acela fără niciun fel de problemă, liber, mai ales că românii din Diaspora sunt nerăbdători să ne cunoască, să petreacă o seară cu noi şi să ne arate frumuseţile locurilor pe care ei şi-au clădit noua viaţă.

Pe platoul de filmare

27-e-1Cu ce să încep? Ei bine, cred c-o iau de la cei mai mici. Când păşeşti într-un spaţiu de filmare te miri de câţi oameni lucrează, montează aparatură, cabluri, reflectoare uriaşe, macarale... Este de neimaginat de câte persoane depinde buna desfăşurare a filmărilor pe un platou. E chiar foarte greu să-i cunoşti pe toţi. Mişună ca furnicile, fiecare cunoscându-şi scopul, necesitatea, aportul său la începutul marelui asalt: crearea unui film. E interesant cum aceste furnicuţe sunt convinse că fac parte din procesul de creaţie cu care apoi, desigur, se mândreşte doar o parte mică a lor. Seriozitatea cu care contribuie la marea bătălie dă dovadă de mare pasiune.

Dependentă de film

31-e-1De când am început să merg la cinematograf am fost fascinată de scurgerea continuă a imaginilor ce creionează poveşti, drame, cascade de râs, muzică şi dans.

De Sfintele Paşti

34-e-1„După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!”
„Primăvara”, de George Topârceanu

Chiar că am avut câteva luni ca de Apocalipsă! Ne-au năpădit nămeţii, zidindu-ne în case, ne-au îngheţat sobele şi am aşteptat soarele, tremurând cu ochii aţintiţi spre cer. În sfârşit, Dumnezeu s-a îndurat şi iată-ne fericiţi privind cum se desfac bobocii lalelelor, cum înfloresc brânduşele şi cum se înveseleşte ţara.

Premiile Gopo

24-e-1Desigur, cum am primit invitaţia la Premiile Gopo m-au şi năpădit amintirile. Gopo! Ce om extraordinar! Iar şi iar mă întreb de ce oare trebuie să plece la Cer un om care, cu puterea sa, poate să schimbe în bine şi în frumos viaţa semenilor săi. Bărbat frumos, fermecător, artist desăvârşit... Omuleţul său a colindat toată lumea şi a lăsat urme peste tot. Omuleţul său ar trebui să sălăşluiască în fiecare dintre noi şi să ne arate ce e cu adevărat frumos, cum să ne ferim de urât şi să credem în forţa spirituală a omului.

Magia DVD-ului reînvie amintirile

26-e-1Ce timpuri... grele, e drept, dar, din unele privinţe, avantajoase. Cine spera ca după ani şi ani să poată avea acasă dovada a ceea ce a făcut cu dragoste şi chin în meseria sa? Filmul, desigur, oferea această şansă, dar greu să-l iei, să-l ai acasă, să arăţi nepoţilor cine ai fost şi cine eşti. Cu acest DVD pot să am această bucurie atât eu, care am lucrat în domeniu, cât şi toţi cei care sunt iubitori de teatru şi de televiziune.

Nicăieri nu-i ca acasă

30-1În toate interviurile care-mi sunt solicitate apare întrebarea dacă n-am fost tentată să rămân undeva definitiv, ţinând cont că am colindat prin atâtea locuri, că aici era foarte greu şi că aspiraţia spre o carieră internaţională era tentantă. Lungă şi grea întrebare, dar răspunsul meu este scurt şi categoric: Nu. Din mai multe motive: sunt un om stabil, iubitor şi responsabil. Am avut norocul să am rezultate timpurii în profesie şi, ca atare, oamenii m-au apreciat şi m-au iubit din primii ani de teatru şi televiziune.