Main menu

header

506 26 1de Gabriela Niculescu

Masa de Sărbători întotdeauna a fost una specială. În jurul ei se adună toți cei dragi, iar preparatele trebuie să-i impresioneze atât prin gust, cât și prin aspect. Pe lângă tradiționalul cozonac de Crăciun și tortul de Anul Nou, rețetele oferite de Dana Toma (foto), deținătoarea brandului „Sunt o Dulce”, v-ar putea aduce bucuria și spiritul Sărbătorilor internaționale acasă.

Cupcakes cu glazură de ciocolată

506 26 2Ingrediente pentru blat: 120 g unt la temperatura camerei, 200 g zahăr, 2 ouă, 250 g făină, 1 linguriţă cu bicarbonat de sodiu, 1/2 linguriţă cu sare, 80 g nuci mărunţite, 3 banane. Pentru cremă: 300 g ciocolată, 500 g smântână pentru frișcă. Pentru ornamente: steluțe, floricele, brăduți sau fulgi de nea din fondant sau marțipan, pe care le găsiți în cofetării sau pe care le puteți face dumneavoastră.

Mod de preparare: se încinge cuptorul la 180 de grade Celsius. Untul şi zahărul se bat împreună până se obţine o consistenţă cremoasă. Treptat, se încorporează în amestec cele două ouă. Într-un bol separat se amestecă făina, sarea şi bicarbonatul de sodiu. Se pasează cele trei banane până se obţine un piure. Făina se încorporează în amestecul de zahăr, de unt şi de ouă. Se adaugă nucile şi bananele şi se mixează până se obţine un aluat omogen. Se aşază hârtii speciale în tava de brioșe și se toarnă compoziţia pe hârtiile respective. Se dau brioşele la cuptor 30 de minute, până sunt crescute şi aurii. Se pot testa cu o scobitoare - dacă aceasta iese curată, brioşele sunt coapte. Se ornează cu crema obținută din omogenizarea la cald a ciocolatei cu smântâna de frișcă și cu ornamentele preferate.

Biscuiți cu ciocolată și cu fructe

506 26 3Ingrediente: 250 g făină, 60 g cacao, 1/2 linguriţă cu bicarbonat de sodiu, 1/2 cană cu unt nesărat, la temperatura camerei, 270 g zahăr, 1/2 linguriţă cu sare de mare, 2 gălbenuşuri, 1 linguriţă cu extract de vanilie, 100 g ciocolată neagră rasă, 100 g nucă pisată, 100 g merișoare, 30 g zahăr pudră.

Mod de preparare: cerneţi făina şi amestecaţi cu pudra de cacao şi cu bicarbonatul de sodiu într-un castron şi lăsaţi deoparte. Bateţi untul cu zahărul şi cu sarea într-un castron mare cu un mixer până obţineţi un aluat pufos. Adăugați gălbenuşurile şi vanilia şi bateţi până la omogenizare. Adăugați ingredientele uscate, nucile, merișoarele şi ciocolata rasă şi amestecați până obţineţi un aluat sfărâmicios. Puneţi aluatul pe o folie alimentară şi băgați-l la frigider 30-45 de minute. Preîncălziți cuptorul la 200 de grade Celsius. Pe o suprafaţă presărată cu făină întindeţi uşor aluatul și decupați biscuiţii cu diferite forme. Puneţi biscuiţii pe foaia de copt, presăraţi zahăr pudră şi coaceți 10-12 minute. Lăsaţi să se răcească, apoi puteţi servi.

Cake Pops sau prăjiturele pe băț

Ingrediente pentru blat: 6 ouă, 6 linguri cu zahăr, 6 linguri cu făină, 1 linguriţă cu praf de copt, 1 linguriţă cu esenţă de rom. Pentru cremă: 150 g unt la temperatura camerei, 5 linguri cu cacao, 1/4 cană cu nucă pisată. Pentru sirop: 10 linguri cu zahăr, 15 linguri cu apă, 1 linguriţă cu esenţă de rom. Pentru glazură: 100 g ciocolată neagră, 100 g ciocolată albă. Pentru decor: fulgi de ciocolată, drajeuri colorate, colorant alimentar, 30 de beţişoare de bambus.

506 26 4Mod de preparare: pentru blat, separaţi albuşurile de gălbenuşuri și bateți spumă albuşurile cu zahărul, turnați apoi câte un gălbenuş în compoziţie și, după omogenizare, adăugați făina şi praful de copt. Amestecaţi încet, adăugaţi şi esenţa de rom şi turnaţi blatul într-o tavă întinsă, acoperită cu hârtie de copt. Ţineţi blatul în cuptorul (preîncălzit) timp de 25 de minute, la 180 de grade Celsius. Scoateţi blatul din cuptor şi rupeţi-l în bucăţi după răcire. Puneţi bucăţile într-un bol şi frământați-le cu mâna până ce obţineţi firimituri mici şi fine. Adăugaţi în bol untul, nuca pisată fin, cacaua şi siropul obținut prin punerea la fiert a apei cu zahărul până când compoziția devine uşor mai consistentă, iar după stingerea focului adăugați esența de rom. Frământați bine toate ingredientele, până ce se formează o compoziţie, pe care să o puteţi modela sub formă de biluțe. Când sunt gata, băgați-le la frigider. Între timp, topiţi ciocolata albă şi cea neagră. După ce scoateți biluțele de la frigider, înfigeți bețișoarele în ele, apoi le treceţi prin ciocolată neagră, apoi prin drajeurile colorate pentru decor. Pentru că sigur veţi dori şi cake pops colorate, adăugaţi în ciocolata albă colorant alimentar după plac. Procedați la fel, trecându-le prin bolul cu drajeuri şi cu bombonele pentru decor.

Dacă doriți să aveți cupcakes de mai multe culori, puteți înlocui crema de ciocolată cu oricare altă cremă preferați. Pentru a evita coloranții alimentari, crema de culoare mov o puteți obține cu ajutorul afinelor, cea galbenă, cu coajă de lămâie, iar cea roz, cu zmeură sau cu căpșuni